Konya plus altele ce ţin de ea şi Turcia

TIPĂREȘTE

Vacanţa de toamnă a fost structurată a cuprinde două zone turistice foarte cunoscute ale Turciei, Cappadocia şi Antalya.

Delimitarea temporară a vizitei s-a făcut prin două zile necesare a străbate cu autocarul distanţa tur şi retur dintre Side şi zona limitrofă a localităţii Uchisar, acolo unde a fost stabilită baza de explorare a Cappadociei (vezi impresii).

Ni se cere prezenţa destul de matinală pentru a fi îmbarcaţi, urmând a parcurge în prima zi plină a vacanţei 461 km.

Plecaţi de la nivelul mării (vezi impresii), în mai puţin de 30 de kilometri urcăm deja serpentinele drumului care străpunge Munţii Taurus, prilej de a sta mai toţi călătorii cu privirile dincolo de geamurile mijlocului de transport.

Cum agenţia organizatoare a sejurului i-a stabilit angajatului Volkan sarcina de a ne fi ghid pe perioada săptămânii petrecute în Turcia la mijlocul lui octombrie, aveam a afla multe lucruri din gura binedocumentatului, a glumeţului dar şi naţionalistului urmaş al otomanilor, documentarea primind-o într-o limbă română puţin stâlcită dar nu avem nimic a-i reproşa ghidului. Ba, din contră, mulţumirile noastre pentru avalanşa de informaţii furnizate.

Printre care şi aceea că în zilele noastre se poate ajunge pe această şosea de la Antalya la Konya în 4 ore, drum care, în trecut, se făcea în câteva zile.

Am mai spus-o şi fie-mi cu iertare că mă repet, prefer să îmi organizez singur excursiile. Recunosc, în asemenea caz nu am la dispoziţie pe parcursul concediului robinetul ce permite şuvoiul de informaţie la faţa locului, respectiv ghidul. Însă, aveam să aflăm de la alţii trecuţi prin sejururi organizate că au avut parte de ghizi foarte slabi, tăcuţi sau nu prea documentaţi, iar Volkan ar fi o excepţie extrem de plăcută, ideală chiar dacă nu l-ar fi ridicat atât în slăvi pe Ataturk şi nu l-ar fi criticat într-atât pe Erdogan. Noi eram străini iar problemele lor interne, afinitităţile lui politice nu erau de perorat aproape zilnic, chit că apreciez înfăptuirile lui Ataturk şi aveam cunoştinţă despre iubirea pe care i-o poartă turcii.

Hai că asta ar trece în timp, dar nu pot ierta ghidului şi nu mă pot împăca cu ideea că am fost în Cappadocia şi nu m-am oprit în Goreme. Nu aş fi ratat acest orăşel de mergeam pe cont propriu iar pe voi, cei care veţi merge încolo, vă sfătuiesc să nu faceţi aceeaşi greşeală.

E singurul minus al vacanţei dar, credeţi-mă, va persista acest regret multă vreme.

Alte minusuri ale unei asemenea vacanţe organizate ar fi faptul că se vizitează doar obiective turistice importante şi prestabilite, programul nu e identic cu cel aflat la înscriere (iar dacă intervin modificări acestea sunt preponderent în defavoarea turistului) şi mereu aceleaşi persoane întârzie la plecare fără măcar a-şi cere scuze în faţa celorlalţi patruzeci de persoane alături de care călătoresc.

Dar hai să ne facem că uităm după trecerea a două luni! Prima oprire o facem într-una din parcările amenajate anume pentru turişti, adică să ajungi la toaletă e musai să treci printr-un magazin de suveniruri şi aparate de stors fructe pentru a servi sucul de rodii sau portocale tradiţional. Atât de tradiţional încât, dacă stai şi priveşti mai atent când se aglomerează şi se formează coada, vei vedea cum eşti servit nu din aparatul de stors ci din alte recipiente etichetate a fi bune de consumat până la începutul lui 2022. Aspecte care scapă oamenilor grăbiţi a bea ceva natural, sănătos şi local.

Obiectivul principal al acestei zile de tranziţie îl reprezintă Mevlana Museum - Casa lui Mevlana şi a dervişilor - situat în Konya.

Mevlana Dergah (în turcă), în prezent folosită ca muzeu, este fosta grădină de trandafiri a Palatului Seljuks, a fost oferită drept cadou tatălui lui Mevlana de către sultanul Alaeddin Keykubad şi este considerată casa dervişilor rotitori, cea mai veche confrerie a islamului şi singura sectă permisă de Kemal Ataturk.

În interior – intrarea este gratuită – se află numeroşi turişti dar şi localnici, veniţi a aduce un omagiu străbunului lor.

În curtea muzeului se intră pe Dervişan Kapisi apoi ne continuăm vizita prin chiliile mici dispuse în clădirile ce înconjoară părţile de nord şi de vest ale curţii principale.

În partea de est se află mausoleele lui Sinan Paşa şi Hasan Paşa, alături de care e sala de rugăciuni şi unele moschei mai mici.

În clădirea mare care adăposteşte mormintele lui Mevlana şi ale familiei sale se intră în linişte şi doar după ce îţi tragi apărători din folie peste încălţări şi un şal peste cap, de eşti femeie.

În mijlocul curţii observi fântâna de spălat acoperită, funcţională şi astăzi pentru musulmanii care se roagă aici.

Mevlana este şcoala dervişilor. Sau bucătăria cum a fost denumită această şcoală întrucât se consideră că fiecare informaţie acumulată aici reprezintă o mirodenie adăugată mâncării, adică credinţei.

Cele 7 sfaturi după care se călăuzesc credincioşii sunt afişate pe gardurile din stânga grădinii perfect aranjate şi care te îmbie la o scurtă repriză de meditaţie. A cărei profunzime depinde de starea emoţională a fiecăruia.

Monumentul este vizibil de la o oarecare distanţă şi reprezintă punctul principal de atracţie al Konyei, considerat a fi cel mai religios oraş (şi zonă) a Turciei şi fieful politic al lui Erdogan. Cel care înapoiează din poziţia deţinută administraţiei locale fonduri pentru susţinerea sa, fapt ce nemulţumeşte celelalte regiuni administrative.

Lumea descinsă din autocar dă năvală în magazin pentru niscaiva cumpărături. Pentru cei însetaţi, surpriză... Au la dispoziţie doar lichide în variante pe bază de apă cu concentraţie ridicată. Alcoolul e o rara avis... Potrivit spuselor ghidului nostru, în oraşul Konya nu se vinde alcool. Dar, paradoxal, judeţul Konya dă campionii naţionali la şpriţ: nu beau orăşenii dar compensează ţăranii.

Alcoolul s-a scumpit foarte tare iar oamenii şi-l produc acasă la alambic, fapt care a dus la o sumedenie de tragedii (orbiri şi decedaţi în explozii) datorate lipsei instructajului muncii. Iar acum îndrăzneţii sunt drastic sancţionaţi de stat.

Konya a fost capitala selciuzilor, cei care au construit clădirile piramidale. Aveam să aflăm de la Volkan că acoperişurile şi minaretele cu formă piramidală au fost ridicate de selciuzi iar cele cu formă rotundă – inclusiv moscheile - de către otomani. Iar “otoman” vine de la Osman, primul lor sultan.

Numărul minaretelor unei moschei reflectă puterea economică a satului sau oraşului în care aceasta a fost ridicată.

Remarcăm în Konya, apoi în toate zonele nou construite aflate în itinerariul nostru, mulţimea de zone şi spaţii verzi. Potrivit legislaţiei din domeniul urbanismului, fiecare construcţie nou ridicată trebuie să aibă grădină. Spre exemplificare, o firmă care îşi are sediul sau halele pe o suprafaţă de 2 hectare, obligatoriu minim 300 mp din această suprafaţă va fi zonă verde.

Tot întru menţinerea unui aer curat – dar şi în spirit negustoresc, iar turcii sunt prin fruntea acestei liste – tradiţia cere ca la naşterea unui copil familia să planteze 25 – 50 de plopi, în funcţie de posibilităţi. Când copilul se căsătoreşte, aceştia se taie şi se vând iar cu banii obşinuţi se achită cheltuielile cu petrecăreţii.

În zilele noastre tradiţia s-a păstrat la ţară. În oraşe se depun în cont câte 0,5 grame de aur la aniversarea fiecărui an de viaţă, astfel încât se pot obţine chiar şi 15.000 de euro în pragul căsătoriei dacă aurul e de calitate iar mirele mai bătrâior...

În aceeaşi fală cunoscută şi pe la noi, există şi turci care trec dincolo de tradiţie şi pun în conturile plozilor smaralde şi nestemate extrem de scumpe.

Referitor la copii, în Turcia doar cei cuprinşi în sistemul lor actual de învăţământ reprezintă un număr apropiat de cel al întregii populaţii a României după migraţia postrevoluţionară, peste 16 milioane de învăţăcei au.

Plecăm mai departe, iar din mersul autocarului aruncăm o privire moscheii impozante ce se înalţă într-o piaţă a oraşului, în imediata apropiere Muzeului Mevlana. În drumul nostru trecem pe lângă aeroportul naţional militar, strategic construit în centrul ţării pentru a supraveghea Siria şi Cipru, noi aflându-ne în Turcia taman când bombardamentele erau în toi.

Iar refugiaţii sirieni pot fi observaţi la marginea drumurilor aidoma unei etnii de la noi ai cărei membrii au în dotare căruţe cu coviltir şi şandramale. La o primă privire chiar am crezut că sunt de-ai noştri. Apoi ni s-a explicat de unde s-au pripăşit pe acele meleaguri...

La ieşirea spre Cappadochia se dezvăluie privirilor noastre platforme industriale cum n-am văzut pe unde am umblat până acum. Şi totul e nou, parcă scos din cutie. Cu mulţumiri preşedintelui turc, sunt sigur...

Lăsăm toate acestea în urmă şi purcedem la drum pe şoseaua naţională – autostrada se construieşte în prezent – de o calitate ireproşabilă, proiectată - parcă - doar cu un liniar într-atât de dreaptă ni se arată în faţă kilometri întregi printr-un semideşert. Să nu aţipească cumva şoferul, că nu are nimic de lucru decât o sucire scurtă de volan la trecerea printr-un giratoriu odată la câţiva kilometri...

Sub formă de glumă, suntem sfătuiţi de Volkan să păstrăm o oarecare depărtare faţă de autoturismele sau autocarele ale căror numere de înmatriculare încep cu 42 – corespunzător oraşului Konya – deoarece, dată fiind configuraţia drumurilor din zona lor, aceştia nu apreciează destul de corect virajele...

Înaintăm prin pustiu, prin locuri în care praful şi nisipul sunt stăpâni. Stăpâni şi pe vieţile oamenilor care rareori apucă a-şi sărbători 65 de ani de viaţă datorită poluării la care sunt supuşi de cei doi factori enumeraţi adineauri.

P. S. Există posibilitatea – asumată, de altfel – de a fi devenit plictisitor pentru unii, însă am dorit a vă împărtăşi informaţii despre care nu aveam habar înainte de această călătorie iar ele, alături de alte descoperiri la faţa locului, m-au determinat să îmi schimb impresia şi percepţia faţă de Turcia.

---

VIZUALIZĂRI: 844 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI