La turci acasă

TIPĂREȘTE

Pentru sejurul tomnatic al acestui an din Turcia, cele douã hotelurile au fost alese de agenţie.

Primul dintre ele – în ordinea cazãrii – a fost la Port River Hotel & Spa, un stabiliment cotat la 5 stele, deschis în anul 2015 și manageriat de o echipã condusã de un turc.

Fac aceastã mențiune întrucât, din câte am aflat pe perioada vacanței, cam 80% dintre unitãţile hoteliere din Antalya aparţin investitorilor descendenţi din otomani, fapt care m-a mirat, convins fiind cã strãinii au investit masiv în zona ce acum 30 de ani se prezenta ca teren arabil şi propice culturilor de tomate.

De altfel, mândrii, chipeşii administratori ai hotelului pot fi vãzuţi pe panoul aflat în stânga recepţiei, personajele din fotografii – mai ales seniorul – reprezentând turcul tipic. Cred cã şi fãrã a-i cunoaşte naţionalitatea aveam şanse considerabile de a i-o nimeri.

Primiţi în jurul orei 4 dimineaţa, ne-a fost repartizatã camera cea mai apropiatã de recepţie. Drept sã vã spun, una care nu se ridica la stelele afişate pe frontonul clãdirii.

Obosiţi fiind şi având înaintea noastrã doar douã ore şi jumãtate de somn, nu am cârcotit prea mult.

Aveam sã revenim la aceleaşi gazde dupã trei zile iar confortul camerei repartizate era superior anterioarei.

Primim o încãpere destul de spaţioasã cu un balcon ce dã spre rãsãrit. Dar şi spre scena pe care se desfãşoarã în fiecare searã concursuri pentru copii sau au loc diverse programe – karaoke, searã disco, artificii, elemente de circ - pe fond muzical cu sumedenie de decibeli, numai buni pentru a ne ţine treji undeva pânã spre ore târzii.

Structurat şi compartimentat destul de alambicat – prima cifrã reprezintã corpul de clãdire, a doua etajul iar ultimele douã numãrul camerei -, puţin greoi pentru cei aflaţi în prima zi a şederii, hotelul mi-a transmis foarte rapid ideea unei puşcãrii. Asta datoritã centrului gol şi a dispunerii camerelor pe etaje cu pãsãrele, fiecare uşã a camerelor pãrând a fi cea a unei celule. Lipseau doar gardienii care sã patruleze pe scãri...

Lãsãm la o parte aceastã primã impresie şi cãutãm a ne bucura de confortul şi facilitãţile puse la dispoziţia gloatei de turişti care mişunã neîncetat pe culoare, scãri, holuri, lifturi şi alte cãi de acces.

Mãsor eu din ochi şi am impresia cã aici introduci uşor populaţia unui cartier al Mediaşului

Camera reprezintã un lãcaş temporar confortabil, cu un pat larg propice unui somn cu vise plãcute şi cu alte accesorii necesare unui turist: un mic fotoliu, televizor, instalaţie de aer condiţional funcţionalã la mijlocul lunii septembrie, dulap, seif, loc pentru depozitat bagaje.

Baia situatã pe partea dreaptã, imediat cum intri în camerã, are dotãrile conform stasului de clasificare a unui asemenea hotel, cuvântul definitoriu pentru o scurtã caracterizare fiind curãţenie.

De altfel, peste tot femeia de serviciu intra şi deretica în fiecare zi. Iar într-una dintre acestea, probabil binedispusã, ne-a zãmislit un aranjament din pijamalele ordonat aşezate de noi sub pernã de dimineaţã.

Ce ne-a surprins a fost lipsa conexiunii gratuite la internet într-o asemenea locaţie. Dacã preferai sã nu rãmâi în afara întâmplãrilor zilnice de pe mapamond şi a bârfelor cunoscuţilor de pe molipsitoarele reţele de socializare, era musai sã te duci cu telefonul la recepţie, achitai 5 euro iar tipul de acolo îţi introducea personal parola funcţionalã o zi.

Dar aveam sã constatãm cã, deşi plãtise doar pentru 24 de ore de dragul de a-ţi vedea nepoţelul, un membru al grupului nostru s-a putut bucura de privilegiul accesului la internet pe toatã durata şederii.

Ca toate hotelurile care se respectã, şi acesta avea plajã privatã. Una situatã cam la 300 metri, iar cei cu dificultãţi de mişcare sau cei leneşi de-a dreptul aveau la dispoziţie un simulacru de autobuz ce-i transporta spre nisip.

Plaja era curatã, duşuri, toalete şi cabine de schimb la marginea ei, nisipul fin, umbrele şi şezlonguri multe iar saltelele de pe acestea destul de vechi şi rãpciugoase. Pentru a beneficia de un prosop, trebuia sã plãteşti 2,5 euro, mergeai cu un cartonaş la centrul spa de unde îţi elibera articolul de toaletã.

Cei în regim all inclusive puteau servi gratuit bãuturi sau mâncare gãtitã acolo. Spre marea mea mirare, bucãtarii începeau sã gãteascã de la ora 10, adicã ora la care se termina programul de mic dejun în hotel. Cine poate mânca atât?

Nu toţi erau dornici a se afla în preajma valurilor. Aşa cã rãmâneau la hotel şi se întindeau pe şezlongurile aranjate în jurul piscinei. A cãrei apã era impecabil de curatã şi având o temperaturã de 24 grade. Demnã de amintit era şi piscina interioarã deschisã pânã la ora 18.

Pentru mulţimea de turişti neinteresaţi doar de a înfuleca şi a se prãji la soare, un colţ din imensul lobby te invita sã rãsfoieşti sumedenia de pliante ce prezentau atracţiile zonei, preponderent în turcã şi rusã, unele în germanã. De vã vine a crede, în momentul prezentãrii mele acolo nu se afla niciun pliant în limba englezã!!!

La primul nivel al clãdirii erau dispuse zona de shopping, night clubul, restaurantele, mini clubul copiilor şi cabinetul medical ce asigura zilnic prezenta unui doctor în cazul nevoilor turiştilor. Trebuia sã prezinţi doar actul de identitate şi asigurarea de cãlãtorie sau cardul european de asigurãri pentru a beneficia de gratuitatea consultului.

Din faţa hotelului aveai posibilitatea sã închiriezi biciclete sau alte atelaje velo, excelente pentru un tur al acestei zone a litoralului, având în vedere facilitãţile de infrastructurã amenajate.

Pentru cei care au de gând sã viziteze localitatea Side – şi sfãtuiesc sã includeţi asta în planul vostru – autobuzul 11 ce îi va duce într-acolo se poate lua din faţa hotelului. Preţul unei cãlãtorii este de 1 euro sau 1 dolar sau 3 lire. Asta da ratã de schimb!!

Aşa cã ar fi bine sã aveţi niscaiva mãrunţiş turcesc la voi. E de la sine înţeles cã nu are rost sã aşteptaţi bilet de la şofer. Turcii fac economie la hârtie, nu dau bilete şi nu dau bonuri fiscale.

Am lãsat intenţionat la urmã un important şi esenţial aspect al unei plãcute şederi, şi anume mâncarea.

Am rugãmintea sã mã înţelegeţi cã e ora 20.35 când scriu aceste rânduri iar divagaţiile pe marginea acestui subiect ar cauza pofte nelalocul lor într-o vineri seara. Replica unei piese jucate de un cumnat de-al meu spune cã dupã ora 19 noi nu mâncãm, iar pofta îmi e destul de greu a o stãpâni şi doar dacã privesc şi aleg fotografiile ce urmeazã a fi ataşate articolului.

Doar atât vã spun: aveau de toate!!

---

VIZUALIZĂRI: 1007 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI