Toate drumurile duc spre... Konya

TIPĂREȘTE

Drumul nostru spre Cappadocia trece prin Konya, astfel o vizită devine absolut obligatorie. Scopul precis a fost vizitarea mauzoleului dar încă de la intrarea în oraș și pănă la sosire la obiectivul turistic mi-am dat seama de imensitatea acestei urbe. La recensământul din 2017 s-au numărat nu mai puțin de 2.180.147 locuitori.

Cum și pe unde se ajunge

De la capitala Turciei Ankara până la Konya sînt 300 km pe autostrada D 715 se numește. Noi am circulat pe drumuri naționale dar bune de tot și cu mai multe benzi de circulație pe sens de regulă două. Drumurile noastre de la Manavgat la Konya se numesc D400-D695-D696. La traversarea munților Taurus cel mai înalt punct de trecere este undeva la 1800 m deasupra mării. Și aici sînt 2 benzi pe sens. Din Antalya până la Konya se vor circula la fel 300 de km.

Unde se află?

Konya se află în centrul Anatoliei la o înălțime de 1016 m deasupra mării. Nu departe de oraș se află munții Taurus câteva vârfuri din apropiere depășesc 3000 m în înălțime. Clima este continentală, verile sînt fierbinți și uscate, iarna este rece și nu lipsește zăpada de acolo. Dar sîntem totuși în Turcia o temperatură medie maximă vara este în jurul valorii de 31 grade iarna temperatura medie minimă 4 grade.

Un pic de istorie

Descoperirile arheologice ne arată că s-a locuit aici în perioada preisotrică. Următoarea atestare este din secolul IV î. e. n. pe atunci se numea Ikonium. În perioada romană orașul făcea parte din Likaonia. Turcii selgiucizi au ajuns în secolul XI pe acolo, mongolii cu 200 de ani mai târziu. Abia în secolul XV făcea parte din imperiul otoman iar din 1923 Turcia.

Altele despre oraș

Konya este un oraș care nu se vizitează în 2-3 ceasuri cât am fost noi pe acolo. Dar o mică idee despre mărimea și populația Konyei mi-am reușit să fac. Konya este un imens centru cultural, universitar (Universitatea Selçuk), turismul este în floare, nu lipsesc nici câteva clădiri înalte un exemplu ar fi Selçuklu Kulesi un fel de zgârie nor cu doar 42 etaje și 163 m. Coincidență sau nu Konya este înfrățit și cu orașul Xi-An din China de asemenea un oraș universitar, vizitat de mine în 2017 dar și cu Bârladul de la noi. În lungul drum de la periferia orașului până la singurul obiectiv turistic vizitat am putut observa cât de bine este pus la punct infrastructura orașului. Din 1992 s-a început dezvoltarea liniilor de tramvai, în prezent în zona unde ne-a lăsat autocarul existând linie de tramvai am putut observa noile tramvaie marca Skoda. Orașul dispune și de un aeroport (avioanele le-am auzit tot timpul vizitei), o gară unde opresc trenuri de mare viteză deci putem discuta despre un oraș modern cu o infrastructură bine dezvoltată.

Mauzoleul și ce am văzut eu

Muzeul Mevlana din cartierul Karatay este cel mai vizitat obiectiv turistic din Konya astfel nu există grup de turiști aflat în drum și care să nu fie duși până acolo. Nici noi nu am fost o excepție. Povestea adevărată a mauzoleului poate fi simplă. Ca să o înțelegem va trebui să facem cunoștință cu Jalal ad-Din Muhammad Rumi întemeietor al ordinului Mevlevi. A ajuns aici în Konya împreună cu familia sa fugind din calea mongolilor care i-au invadat țara (Afganistan în prezent) Atunci când tatăl său (savant și teolog renumit) a murit sultanul selgiucid Kayqubad i-a oferit un loc de mormânt în Konya. Un an după decesul lui Rumi în 1273 s-a construit un mauzoleu peste sarcofag la ordinul succesorului său la conducerea ordinului mevlevi. De asemenea în jurul mauzoleului s-a construit un complex constând în chilii, diferite anexe, moschee, cimitir mai exact un complex de mânăstiri. Atunci când Ataturk a venit la putere și a creat Turcia modernă ordinul Mevlevi a ieșit în afara legii. Tot complexul din Konya a devenit un muzeu și așa a rămas până în prezent.

Orarul de vizitare este 9.00-18.30 prețul 5 TL (aproximativ 4 lei), la noi inclus în prețul excursiei, timpul alocat vizitei să fie de cel puțin o oră. Am intrat pe o poartă dinspre strada principală Așlanli Kișla și am ajuns într-un parc amenajat în jurul muzeului, delimitarea între mauzoleu și parc fiind un zid. În sezonul cald pare să fie superb aici în această grădină dacă acum în noiembrie am găsit-o cât de cât în floare. La poarta unde am intrat se pot cumpăra bilete de intrare, există control de securitate dar și un punct de informare al turistului. Un audioghid este disponibil aici. De cum intrăm în grădină la stânga se află mauzoleul cu turnul său verde și un loc de selfie unde mai tot turcul sau turistul din lume va vrea o poză cu el însuși, la dreapta o terasă unde se poate savura o cafea turcească sau orice în afară de alcool, magazine de souveniruri și o altă poartă pe care am ieșit la întoarcere. Aici mai găsim un punct de informare turistică și un dervis rotitor în formă de statuie. În spate mai găsim câteva clădiri anexă istorice dar și toaletele. Acestea din urmă sînt corespunzător marcate.

Tot aici în curte am avut parte de o mică lecție de istorie din partea ghidei, după care am primit timp liber, eu zic aproape suficient pentru a explora acest loc. Nu este o suprafață mare se poate parcurge repede. Doar dacă ești foarte interesat trebuie să aloci mai multe ore pentru vizită.

Primul lucru vizitat de mine a fost mauzoleul acolo unde se află sarcofagul. Dinspre grădină am intrat pe poarta Celebiyan Kapusi și după ce am lăsat la stânga o mică zonă verde amenajată ca cimitir am ajuns la o fântână numită simplu șadirvan. În jurul fântânii se poate da drumul la apă cu ajutorul unor robineți, mulți vizitatori turci (sau pelerini să zicem) s-au descălțat și s-au spălat acolo.

La intrare în mauzoleu pentru protecția pardoselii trebuie să ne încălțăm cu niște botoșei de folie de unică folosință. La ieșire acestea se aruncă la locul marcat. Înăuntru am găsit o grămadă de oameni, turiști, pelerini, vizitatori locali. În mauzoleu principala atracție este sarcofagul lui Rumi dar mai găsim morminte de la personalități diferite cum ar fi Sinan Pașa, Fatma Hatun, Hurrem Pașa, Sinan Pașa, Mehmed Bey, și așa mai departe. Încăperile sînt denumite aici, domurile principale se numesc Semahane, Mescid, holul de la intrare Tilavet, înainte de ieșire există o încăpere pentru rugăciune. Pe lângă morminte mai găsim tot felul de exponate despre viața dervișilor, găsim cărți, găsim îmbrăcăminte de derviși. Este oarecum o lume foarte necunoscută pentru mine, recunosc, dar interesant în același timp.

După ieșire din mauzoleu am luat-o spre chilii care sînt construite în formă de L și fiecare încăpere este vizitabilă. Fiecare cameră este un mic muzeu, există și exponate. Am fotografiat fiecare încăpere cu numele dervișului care a stat aici astfel într-o altă viață îi voi recunoaște (glumesc desigur). Pe lângă chilii am găsit o altă poartă de intrare de acestă dată dinspre o piață din oraș. Derviși Kapiși se numește adică Poarta Dervișilor. Lângă chilii mai găsim 2 fântâni. Urmează un loc important de vizitat fosta bucătărie a dervișilor. Clădirea se află în colț în imediata vecinătate a moscheii. I-am găsit pe toți acolo împreună cu bucătarul, oarecum fără suflare dar foarte bine reprodus pentru publicul larg dornic să afle cum se mâncă pe vremea dervișilor.

Dincolo de ziduri și poarta dervișilor găsim impunătoarea moschee Selimiye. Este foarte veche din 1558-1570 arhitectul clădirii a fost Mimar Sinan. În jurul pieței cu același nume Selimiye găsim numeroase magazine, terase, putem savura viața turcească la ea acasă, doar niște timp mai trebuie. În legătura despre vorba unui actor celebru din filmul 2012: fă rost de timp, eu am făcut rost. În timp ce autocarul a oprit lângă o mâncătorie care se numește Tarihi Konya Kosku, eu am mai adăugat ceva plimbare. Astfel am intrat puțin în cimitirul istoric Ucler Mezarligi înființat în 1273 și am revenit în zona pieței Selimiye. În cimitrul civil și funcțional în care se găsesc multe morminte ai dervișilor (se recunosc după vârful pietrelor funerare în formă de aură vopsită verde) există și un cimitir al eroilor. Acesta are intrarea dinspre strada Așlanli Kișla.

La întoarcere am observat un polițist turc coborând de pe motorcicletă și pozând plăcuțele de înmatriculare a tuturor mașinilor parcate pe loc nepermis așa mi-am dat seama că într-un oraș de mărimea Konyei nici turcul nu prea mai are pe unde să parcheze.

---

VIZUALIZĂRI: 1712 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI