GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
TIPĂREȘTE
URMARE de aici
Spuneam în articolele anterioare că mare parte dintre cei care ajung în Islanda se opresc în partea de vest a insulei; o minoritate merg de-a lungul coastei sudice, către Laguna de Gheață și Plaja cu Diamante, și încă și mai puțini vizitează nordul insulei (eventual închizând cercul, de-a lungul țărmurilor). Este perfect explicabil: e o țară foarte scumpă, nu multă lume își permite aroganța de a rezerva 10-12-14 nopți de cazare, plus închirierea unei mașini, plus să mai și mănânce din când în când 😊.
Acest lucru se reflectă și pe AFA: dacă Parcul Național Þingvellir, gheizerele și cascadele sunt prezentate în destule articole, obiectivele îndepărtate apar mai puțin (dar apar!). Îmi propun să spun câte ceva despre ce se poate vizita în zona Vík, atât cât am reușit să vedem noi.
În primul rând, localitatea este relativ accesibilă, suntem la mai puțin de 200 de kilometri de capitala Reykjavík: după una-două zile alocate Golden Circle, urmând „drumul cascadelor” , se poate ajunge în Vík chiar și într-o vacanță mai scurtă. [„Vík” înseamnă așezare, sat – foarte multe localități islandeze se termină în -vík. ]
Vík i Myrdal
După cum spuneam, este cel mai sudic oraș (mă rog 😊) al insulei principale; mai există, către sud-vest, câteva insulițe locuite. Adăpostește 300 de oameni, 750 cu tot cu cei de pe la fermele din ținut. Însă, în orice moment, găsim în zonă încă de trei-patru ori pe atâția turiști – am fost și noi acolo acum exact un an. Un an – un așa și ceva 😊.
Satul este recent, înființat la începutul secolului XX. În incinta Icewear / Vík Wool, mall-ul din localitate, era – la momentul vizitei noastre – o expoziție de fotografie care prezenta istoria locului, pe care am admirat-o pe îndelete cât timp ceilalți probau pulovere, fulare și mănuși din lână locală, provenind de la oițe nestresate. Am urcat și aici câteva poze. Ferme izolate au existat în zonă dintotdeauna, oamenii ocupându-se cu pescuitul, creșterea oilor și a cailor. Existența unui mic port natural și faptul că acesta este cel mai călduros punct al Islandei (temperatura medie, iarna, este de +4 grade; la nivelul întregului an nu este cu mult mai mare, doar +5,3 grade) au atras oamenii, însă o veritabilă așezare nu s-a închegat până relativ recent.
Cauza: nu mulți kilometri către nord se află ghețarul Mýrdalsjökull. Este un ghețar nou, are mai puțin de 100 de ani, care șade, la propriu, pe vulcanul Katla, unul dintre cei mai „afurisiți” din Islanda. În ultimii 1000 de ani acesta a erupt de vreo 20 de ori. Casele din fotografiile mele au dispărut în 1918, la ultima erupție a Kaltlei. Oamenii au revenit, însă, pentru că... peste pescuit și pășuni pentru oi și cai s-a adăugat, ca sursă de venituri, turismul.
Clădirea emblematică a Vík-ului este Víkurkirkja. După cum spun ghidurile: este unul dintre cele mai fotogenice repere ale Islandei. Acoperișul său roșu și pereții albi ies puternic în evidență pe fundalul peisajului vulcanic întunecat, oferind un contrast vizual izbitor, care surprinde frumusețea brutală a Coastei de Sud.
Îți atrage privirea din mașină, de pe șosea, din timpul mersului. Am urcat dealul, pentru a o vedea de aproape, pe drumul de întoarcere. Am găsit-o închisă și am aruncat doar o privire prin ferestre: este o biserică protestantă tipică, austeră și rece, dar cu vitralii minunate și o orgă impresionantă. De pe o plăcuță am aflat că a fost construită între 1931 și 1934, arhitectul fiind Guðjón Samúelsson, cel care a proiectat și simbolul Reykjavikului, Hallgrímskirkja.
De sus ies poze minunate: în spate de ridică vulcanul Katla, iar în partea opusă se întinde oceanul. Se vede bine Plaja Reynisfjara, iar obiectivul a surprins o paradă de cai care se desfășura chiar pe plajă (P16). Din apă apar, zimțate, stâncile Reynisdrangar (P14-P15), filmate – bineînțeles – și în Urzeala Tronurilor. Le vizitaserăm, de aproape, pe drumul de dus.
Pentru localnici, biserica nu are doar rolul de a le salva sufletele: se ia în calcul faptul că, la un moment dat, le poate salva chiar viețile. Specialiștii se așteptă ca vulcanul adormit să erupă de la o zi la alta. În acel moment, ghețarul format deasupra sa se va topi și valul de apă și lavă ar ajunge în oraș cam în 15 minute. Fiind situată pe deal, biserica va fi singurul punct care nu ar fi acoperit de acest val. Planul de evacuare prevede aducerea întregii populații (inclusiv a turiștilor) în biserică, iar indicații în acest scop sunt prezentate și la mall sau în hotelurile din oraș.
Reynisfjara
este celebra plajă cu nisip negru a Vík-ului (top 10 cele mai frumoase de pe pământ în multe clasamente de gen). Wiki spune că ar fi nisip bazaltic; în alte părți am citit că ar proveni din lava care a acoperit, în diverse perioade, acest loc. Nu știu care e adevărul și, sincer, nu e o problemă care să nu mă lase să dorm 😊.
Vík este mărginit la sud de ocean, la nord de primele pante ale vulcanului Katla, iar la vest de un deal stâncos, destul de întins (cel din P14, P15, P17; de la est la vest are câțiva kilometri), numit Reynisfjall. Cică acest deal ar fi ceea ce a rămas dintr-o stâncă bazaltică, mai mare cândva, în urma eroziunii provocată de valuri. Plaja despre care vorbim se află la marginea sudică a acestei stânci și este destul de îngustă, 10-20 de metri. Se poate ajunge motorizat la ea fie în capătul estic, dinspre Vík, fie în cel vestic (noi, venind de la Hótel Búrfell, am preferat a doua variantă, dar apoi am ocolit dealul și am intrat și dinspre sat).
Ce vedem pe această plajă:
În primul rând, nisipul și pietrele – pe cea din P29 o am, încă, acasă. Deși... în indicatorul din P19 mi se interzicea să plec de acolo cu ceva: Luați cu voi doar amintirile și fotografiile!, scrie clar. Greșeala mărturisită e pe jumătate iertată?
În al doilea rând, oceanul și valurile. Suntem atenționați că este un loc periculos, cu mulți morți în ultimii ani. Ucigașul este așa numitul val adormit: el trece neobservat, „ascuns” printre valuri mici, iar odată ajuns la țărm crește brusc, spălându-ți nisipul de sub picioare și trăgându-te în larg cu o forță de aspirație uriașă.
În P30-P35 se vede, în zare, stânca în formă de elefant din largul Peninsulei Dyrhólaey. Am să revin la subiect mai jos.
Hálsanefshellir este o peșteră săpată de forța oceanului, celebră datorită coloanelor octogonale de bazalt care îi încadrează intrarea, semănând cu orga unei biserici (P21-P23). [Se pare că Guðjón Samúelsson s-a inspirat din intrarea peșterii atunci când a proiectat cunoscuta biserică din Reykjavik, Hallgrímskirkja]. Este puțin adâncă dar, și ea, periculoasă. Se poate intra doar în timpul refluxului, pentru a evita să te prindă înăuntru vreun val. Pericolul vine și din altă parte: periodic, se prăbușesc din tavan blocuri de bazalt. Acum câțiva ani au căzut 100 de tone de piatră odată; din fericire, nu era nimeni în peșteră. Noi nu am intrat, era un panou care limita accesul. P23 este „împrumutată” de pe internet.
Reynisdrangar sunt câteva stânci zimțate care ies semețe din mare, nu departe de țărm. Cred că vara se poate înota până acolo, nu sunt sigur. Bineînțeles că există o groază de legende legate de ele: ar fi troli care au încercat să aducă o corabie la țărm la adăpostul nopții, dar au fost prinși de prima rază a zorilor, care i-a transformat în stane de piatră, sau ar fi un trol blestemat de un prinț căruia i-ar fi furat mireasa (stânca mai subțire fiind mireasa, blestemată la rândul ei de trol), sau tot felul de variante. Cert este că sunt tare interesante, le-am fotografiat din toate unghiurile.
După care ne-am aliniat pentru un selfie de grup; eu eram ultimul în șir, cel mai aproape de mare. Nu a fost un val adormit, ci unul obișnuit cel care, mișelește, mi-a intrat în ghete ☹. Și uite cum m-am trezit fără încălțări, pentru că altele nu mai aveam în bagaj. Prin urmare, când grupul a vizitat capătul estic al plajei (P50-P51), unde nisipul este și mai negru, iar stâncile-troli se văd din cealaltă parte, eu am stat în mașină, încercând să mă usuc la picioare.
Evident că nu am reușit, deci... cum tot eram aproape, am mai făcut o vizită la Icewear. De data asta eu am fost cel interesat de shopping: mi-am luat ghete noi, cu numai 290 de euro. Se pare că islandezii nu fabrică ghete, așa că am ales ceva de la o firmă italiană, relativ cunoscută (erau și norvegiene, dar mai scumpișoare). Reîntors acasă, când le-am curățat, am văzut, cu mândrie, inscripția Made in Romania. S-au dovedit utile chiar în această vacanță: au ținut crampoanele, când am urcat pe ghețar, în timp ce prietenii cu încălțări din țară au fost nevoiți să închirieze bocanci. Iată cum am recuperat 10 euro. Și mi s-au mai returnat vreo 30-40, la aeroport (Islanda nu e țară U.E.).
Peninsula Dyrhólaey
este un promontoriu cu înălțimea de 120 de metri deasupra nivelului mării, de unde se poate cuprinde cu privirea mare marte din coasta sudică a Islandei. Mașina urcă pe niște serpentine până la vreo 4-500 de metri de far, iar drumul de picior este pe stâncă goală, și cred că e destul de alunecos atunci când plouă. Am vizitat peninsula la întoarcerea spre capitală și am avut vreme bună; nu doar ploaia poate face probleme, ci și vântul, care te poate lua pe sus la propriu. Ce vedem aici:
Către stânga, în depărtare, stâncile-troli și plaja cu nisip negru, aprofundate cu două zile în urmă. Către dreapta, dâmburi de pământ printre care s-au format mici lacuri fotogenice.
Arcul Dyrhólaey – este o stâncă asemănătoare cu mai cunoscuta Stâncă Elefant din Normandia, cea care apare în atâtea picturi celebre. Este rezultat al eroziunii provocată de valuri în mii de ani: o stâncă „găurită” , prin care ambarcațiunile pot trece cu ușurință. Dar nu numai navele: un pilot îndrăzneț a zburat prin ea în 1993.
Dyrholaeyjarviti –un far interesant, care noaptea trimite raze din zece în zece secunde (se vede lumina de la șosea, dar nu am știut ce reprezintă atunci când am remarcat-o, am priceput ulterior), de formă pătrată, alb, din beton. Este construit în 1927, în locul unuia ceva mai vechi, din 1919.
Pufinii sunt, însă, marea atracție a peninsulei. Vin aici vara, din iunie până prin septembrie, și pot fi admirați pe stânci. Noi nu i-am prins, am pus vreo două poze luate de la alții. E un spectacol de neratat, care aduce, în consecință, dublarea prețurilor de cazare în anotimpul cald.
După mine, ar trebui măcar două zile pentru a explora cumsecade această zonă. În Vík există o piscină cu recenzii bune, chiar dacă nu este Blue Lagoon. Cei curajoși pot face o ascensiune pe Ghețarul Solheimajokull, iar cei viteji – un zbor cu parapanta pe deasupra orașului. La o oră de mers către vest sunt două cascade uimitoare, Skógafoss și Seljalandsfoss, dar și altele mai puțin cunoscute. Tot așa, la o oră spre est se poate admira Câmpul de lavă Eldhraun, sau Epava avionului eșuat la Sólheimasandur. Nu te poți plictisi!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de adso in 11.12.25 20:16:06
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
de obicei nu propun acompaniament muzical fara a vedea pozele, de data aceasta, merg pe intuitie, cu toate ca melodia este o reinterpretare moderna a unui cantec popular norvegian despre batalia de la Stamford Bridge (1066) intre englezi si norvegieni, m-a dus cu gandul la maretia vulcanilor, si ghetarilor,
Rog așteptați...
@adso:
”Reynisfjara este celebra plajă cu nisip negru a Vík-ului (top 10 cele mai frumoase de pe pământ în multe clasamente de gen). Wiki spune că ar fi nisip bazaltic; în alte părți am citit că ar proveni din lava care a acoperit, în diverse perioade, acest loc. Nu știu care e adevărul și, sincer, nu e o problemă care să nu mă lase să dorm
Ambele variante sunt destul de plauzibile.
Nu am fost acolo, dar din fotografii aş fi tentată să cred că este vorba de nisip negru vulcanic, aşa cum am văzut pe alte insule vulcanice.
”În primul rând, nisipul și pietrele – pe cea din P29 o am, încă, acasă. Deși... în indicatorul din P19 mi se interzicea să plec de acolo cu ceva: Luați cu voi doar amintiri și fotografii, scrie clar. Greșeala mărturisită e pe jumătate iertată?
Păi şi piatra aia nu e tot o amintire??? 
Fără să fiu cleptomană 
, şi eu aş fi fost tentată să plec de acolo cu un suvenir 
@adso:
”... am mai făcut o vizită la Icewear. De data asta eu am fost cel interesat de shopping: mi-am luat ghete noi, cu numai 290 de euro.
Ieftin ca braga
”Reîntors acasă, când le-am curățat, am văzut, cu bucurie, inscripția Made in Romania. S-au dovedit utile chiar în această vacanță: au ținut crampoanele, când am urcat pe ghețar, prietenii au fost nevoiți să închirieze bocanci.
Să le porţi sănătos! Şi cu mândrie
@nicole33:
” Păi şi piatra aia nu e tot o amintire???
Mda, poate că era mai bine să las în engleză. Pe panoul din P19 se folosește „memories” ; eu am tradus „amintiri” . Nu e greșit, dar nu am prins nuanța 
.
Am purtat ghetele toată iarna și s-au comportat foarte bine. La noi nu sunt disponibile la raft nicăieri. Le-am găsit online, la 1200 lei. Deci, se pare, cam ăla era prețul. Dar acasă aș fi ales alt model, nu unul atât de scump.
Seară frumoasă! Asta, dacă nu cumva vei citi ecoul meu abia dimineață 
.
@adso:
Bucuria de a explora necunoscutul, de neprețuit. Pentru ghetele " Made în Romania" există Mastercard.
@adso:
”Mda, poate că era mai bine să las în engleză. Pe panoul din P19 se folosește „memories” ; eu am tradus „amintiri” . Nu e greșit, dar nu am prins nuanța
Traducerea este corectă, doar că în limba română cuvântul "amintire" are mai multe semnificaţii, nu doar aceea de imagine întipărită pe retină , ci şi de suvenir, astfel că ai procedat în consecinţă
”Am purtat ghetele toată iarna și s-au comportat foarte bine.
Cu atât mai bine! Chiar dacă nu le-ai fi folosit decât în Islanda, oricum nu mai contează, pentru că în acel moment nu prea aveai opţiuni.
Noapte bună!
eu nu inteleg cum poate cineva sa priveasca aceste poze, sa citeasca aceste randuri si apoi sa treaca mai departe fara a recompensa efortul autorului de a ne arata aceste locuri deosebite,
“Amintirile – o muzică ce ne vine de undeva de dincolo de orizont.” spunea Garabet Ibrăileanu, multumesc pentru aceasta "muzica" @adso!
Frumos și bine scris articol, frumoase poze! 👌
Am urmărit în pagini deschise paralel pe ecran, una cu articolul, cealaltă cu Islanda, pe Google Earth! M-au impresionat acele „insule troli” , eu ne văzând filmul „Urzeala Tronurilor” .
Mi-a plăcut și biserica „Víkurkirkja” , o pată de culoare în sobrietatea ce o înconjoară, care este muuuult mai simplă decât celebra „soră” a aceluiași autor, din Reykavik! Oare locuitorii din zonă, sau turiștii, sunt anunțați în timp util pentru a se adăposti în biserică, în cazul unei erupții
Mi-au mai plăcut și coloanele bazaltice care seamănă cu cele de la noi, de la Detunata, jud. Alba, despre care a scris aici - dacă nu mă înșel - colega @mprofeanu. La noi sunt doar verticale, în pozele tale sunt și orizontale, parcă mai intresante👍
Farul „Dyrholaeyjarviti” mi se pare prea puțin înalt, față de altele văzute de mine.
Despre acele pietre negre, frumos șlefuite de apă, ce să-ți spun? ... sunt așa de frumoase că tentația este mult prea mare ce-a nu pleca cu una, cel puțin! Acasă avem un bol mare plin cu pietre, de toate formele și culorile, pe care le-am adus de pe unde am fost. Plaja despre care ai scris, nu este singura care interzice „furtul” acestora. În Norwich, de exemplu, în Anglia, am citit aceeași interdicție, lucru pe care nu l-am respectat nici noi! 🤫
Mi-au plăcut și pufinii, pe care ia-m văzut doar la televizor și în pozele tale!
Te felicit și pentru poze, dar și pentru descriere!... 😘 😘😘
@doinafil:
” Oare locuitorii din zonă, sau turiștii, sunt anunțați în timp util pentru a se adăposti în biserică, în cazul unei erupții
Da, există un sistem național de alarmare a populației, bine pus la punct. A fost testat în numeroase rânduri în ultimii ani, au tot fost erupții - nu acest vulcan, alții, dar lucrurile funcționează.
Am văzut și un filmuleț la Muzeul Perlan, despre un incident din perioada pandemiei. Absolut impresionant!
” Farul „Dyrholaeyjarviti” mi se pare prea puțin înalt, față de altele văzute de mine.
Rolul unui far este să semnaleze prezența uscatului, astfel încât, în nopți întunecoase, navele să nu se izbească de stânci. Ele se construiesc înalte pentru a fi vizibile de la mare depărtare. În plus, semnalele luminoase pe care le emit diferă de la un far la altul, astfel încât căpitanii pot identifica exact locul în care se află.
În cazul de față, farul este construit în vârful unui promontoriu, la 120 de metri deasupra mării. Astfel, nu este necesar să fie prea înalt, el este oricum vizibil.
În plus, este un far relativ recent, nu are nici măcar o sută de ani. Tehnicile de navigație moderne au făcut aceste faruri aproape inutile, ele sunt mai mult vestigii ale trecutului. Cred că principalul lui rol e să dea bine în poze .
@doinafil:
” Mi-au plăcut și pufinii, pe care i-am văzut doar la televizor și în pozele tale!
Pe un grup Facebook pe care îl urmăresc am văzut, acum vreo zece zile, acest scurt clip: pe FB. El mi-a dat imboldul de a relua povestea Islandei, căreia îi pusesem cruce acum multă vreme . Dacă voi ajunge acolo vara, am să-i văd și eu!
” Am urmărit în pagini deschise paralel pe ecran, una cu articolul, cealaltă cu Islanda, pe Google Earth!
Încă mai utilă ar fi fost Ilustrația (video)muzicală a zilei de astăzi, care face cât tot articolul meu! Îi mulțumesc @webmaster13 pentru alegere! Las aici linkul, poate cineva dorește să o vadă și după ziua de astăzi:
” Te felicit și pentru poze, dar și pentru descriere!...
Mulțumesc! Am muncit toată săptămâna la articolul ăsta .
Întorc pupicii!
puffins sau papagali de mare sau uneori numiti clovni marilor isi schimba penajul in timpul iernii, penele albe devin gri, iar zonele colorate in rosu se estompeaza mult, sunt rareori zariti iarna,in islandeza sunt numiti “prófastur” (predicatori), isi petrec mare parte din an, mai precis 8 luni deasupra oceanului, vin pe uscat din mai pana in august cand este sesonul de imperechere, fiecare femela depune un singur ou, sunt pasari monogame, se imperecheaza pe viata, o pereche stand impreuna mai mult de 20 de ani timp in care se intorc in fiecare an la aceeasi vizuina sapata in pamant„puii eclozeaza dupa 6 saptamani timp in care ambii parinti au grija de ou. Se pot scufunda pana la 60 m adancime si pot zbura cu 88km pe ora, dand din aripi de 400 ori pe minut, deoarece oasele lor nu sunt goale, sunt mai grele decat majoritatea pasarilor marine, un exemplar monitorizat constant a trait pana la 38 de ani, dar durata lor medie de viata este intre 20 si 25 de ani. Este uzual ca pasarile tinere debusolate de luminile localitatilor sa aterizeze in acestea, ele fiind adunate de catre localnici care merg in punctele inalte si practic le arunca in aer pentru a prinde curentii de aer, acest lucru de intampla adesea.
in jurul anului 1900 anumite coloni din Islanda au fost decimate in totalitate, apoi a urmat o perioada in care vanatoarea acestor pasari a fost interzisa si efectivul s-a refacut in totalitate dar din anul 2000 numarul lor este in declin datorita in cea mai mare parte a poluarii apelor oceanului si a schimbarilor climatice. In prezent 60% din populatia totala de puffins cuibareste in Islanda
@adso:
Am urmărit și scurtul clip pe FB, și filmulețul de pe youtu.be, pentru care-ți mulțumesc că mi le-ai indicat! Ambele sunt interesante!
Într-adevăr, filmulețul este frumos, și cuprinde cam tot ce ai descris și pozat tu! Mi-au plăcut și formațiunile terestre filmate între min. 2:34... 35, care seamănă cu niște bulgări, dar nu de zăpadă, ci de mușchi/licheni, sau ce-or mai putea fi, pe care nu i-am mai văzut în alte locuri!
(ȘI) din motivul ăsta iubesc eu acest site, că mai învăț și acum, la vârsta asta, lucruri interesante! ... și... să nu uit de 
@Cristian_h:
Îți mulțumesc și ție pentru completarea despre acești „papagali” ai mărilor! Este interesant că sunt monogami și că trăiesc atât de mult, pentru niște păsări!
”Este uzual ca pasarile tinere debusolate de luminile localitatilor sa aterizeze in acestea, ele fiind adunate de catre localnici care merg in punctele inalte si practic le arunca in aer pentru a prinde curentii de aer, acest lucru de intampla adesea
Este foarte benefică această inițiativă a localnicilor de-acolo. Oare câți dintre noi, românii, am face același lucru Poate că ar face și la noi cei ce-ar trăi în zone similare, dacă s-ar găsi în România... nu-mi dau seama!
De ce în traducere numele lor este de „predicatori” Probabil că sunt zgomotoși, fac gălăgie când se adună mai mulți la un loc?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2022 Vacanta in tinutul vikingilor (6) — scris în 25.02.23 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Vacanta in tinutul vikingilor (5) — scris în 20.02.23 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Vacanta in tinutul vikingilor (4) — scris în 13.02.23 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Vacanta in tinutul vikingilor (3) — scris în 10.02.23 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Vacanta in tinutul vikingilor (2) — scris în 08.02.23 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Vacanta in tinutul vikingilor — scris în 04.02.23 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Circuit pe cont propriu — scris în 05.08.19 de Suditu din CHIAJNA [IF] - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată