Muzeul Măslinului - Imperia

TIPĂREȘTE

Ce face turistul responsabil atunci când ajunge într-un loc în care n-a mai fost? Se informează. Caută. Scotocește. O grămadă de lucruri îi sunt necunoscute, vrea să afle unde stă, unde și ce mănâncă, dar mai ales cu ce ar putea să-și omoare cât mai eficient timpul. Dorește să culeagă maximum de experiență din acest loc! Întreabă în stânga, întreabă în dreapta, citește articole și ghiduri de călătorie, pe care cu mare generozitate sora AFA și, în general, amicul Google i le pun la dispoziție! Așa și noi... Ce e de făcut/văzut în Imperia?

Pe AFA am găsit un singur articol ceva mai vechi despre Imperia, purtând semnătura romanticei noastre colege @mireille. Ne-a ajutat să ne facem o vagă idee, zicea, printre altele, de un muzeu al măslinului care la vremea respectivă se vizita gratuit. Hmm... pare interesant; de trecut pe listă...

Pe Museo dell'Olivo (www.museodellolivo.com) l-am dibuit în Oneglia, Via Garessio, 13 - destul de ușor, cu ajutorul aplicației GoogleMaps. Am găsit loc de parcare gratuit (marcat cu culoarea albă) pe o străduță din apropiere, așa că am profitat de acest noroc nesperat și am preferat să facem câțiva pași pe jos. Altfel, există o parcare imensă imediat în stânga intrării la muzeu, lângă fabrica de ulei și magazinul de desfacere Fratelli Carli.

Am pătruns într-o curte îngrijită, parțial acoperită cu iarbă, dintre care se înalță câțiva măslini cu trunchiuri răsucite. Două clădiri, una cu aspect modern, în stânga (urma să aflăm că aici sunt sălile de conferință și toaletele), alta cu două niveluri, mai... interbelică, în dreapta, muzeul propriu-zis. Se zăreau pe ici, pe colo și ceva instalații vechi, precum și o aglomerare de amfore sub un acoperământ de plexiglas, dar pe acestea aveam să le lăsăm la final.

Deocamdată am urcat cele câteva trepte și am intrat în muzeu. O recepție micuță cu pliante la discreție (doar în limba italiană), de unde am cumpărat și biletele. Căci da, vestea proastă e că mocangeala s-a cam terminat, trebuie scos bănuțul! Și mi se pare normal, oamenii au investit aici serios, de ce ar oferi vizitarea muzeului cadou?! Vestea bună e că suma nu reprezintă o avere: 5 euro pentru adulți, la jumătate pentru copii și seniori. Noi am cumpărat și o broșură în limba engleză, tot 5 euro parcă.

Muzeul a fost înființat în 1992 de către frații Carli, descendenții unei vechi familii de cultivatori și prelucrători de măsline. Așa cum era scris chiar pe coperta broșurii noastre, scopul principal a fost de a expune parcursul geografic și istoric (de peste 6000 de ani!) al acestui copac și al miraculoaselor lui fructe. Deja după un an de la înființare, muzeul a fost recompensat cu Premiul European „Muzeul Anului”, iar în 2010 se putea lăuda cu jumătate de milion de vizitatori ce îi trecuseră deja pragul.

Expoziția propriu-zisă se desfășoară la etaj, unde am ajuns urcând treptele unei scări bogat ornamentate și admirând frumoasele vitralii tematice. Este organizată în 18 secțiuni dispuse în camere separate, se intră din una într-alta, în sensul acelor de ceas. Totul este un omagiu adus măslinului, ca simbol al culturii mediteraneene.

Secțiunea 1 se vrea o introducere în istoria și legendele țesute în jurul copacului miraculos. Vizitatorului i se readuce în memorie mitul creării cetății Atena, conform căruia Zeus decide să ofere Attica celui care îi va face darul cel mai folositor. Poseidon își folosește tridentul și plămădește un cal nărăvaș, dar câștigă Atena, care oferă cetățenilor ramuri de măslin, ce le va asigura prosperitatea. Pentru a demonstra longevitatea arborelui, sunt prezentate și câteva artefacte în acest sens: o fosilă dintr-un trunchi de măslin veche de 12 mii de ani (!), sâmburi „antici” de măsline, un înscript scris cu cuneiforme despre comerțul cu ulei în vechiul Babylon.

Secțiunea 2 se referă la botanică și la cultivarea măslinului. Există o serie de planșe care prezintă structura fructului, precum și evoluția sa de-a lungul celor 12 luni calendaristice. Sunt și câteva unelte primitive, iar ferestrele imense ale încăperii dau spre grădină, unde pot fi admirate frunzulițele subțiri, verzi-argintii, fluturând alene sub briza verii.

În secțiunea 3 (darurile măslinului) am zăbovit un pic mai mult pentru a citi explicațiile extrem de interesante. Ce ne dă nouă măslinul? Păi multe, ia să vedem... Lemnul arborelui este foarte dur, dar ușor de șlefuit. Recunosc că privesc mereu cu admirație prin magazinele grecești (și nu numai) obiectele făurite din lemn de măslin, am și cumpărat câteva, îmi amintesc pe loc de un mojar din acela pentru pisat condimentele, cum am văzut la filmele cu Jamie Oliver; mda, rostul lui a fost mai mult decorativ până în prezent, dar... Citesc că mitologia întreagă abundă de prezența obiectelor făcute din lemn de măslin, precum țepușa cu care Ulise a străpuns ochiul ciclopului Polifem, iar romanii construiau butucii roților din același dur material.

Măslinul ne dă nouă și căldură, prin arderea reziduurilor obținute după presarea măslinelor (o masă solidă, numită pomace și o fracțiune de ulei necomestibil). Mai ales în sec. 18-19 a fost folosit acest avantaj, în special pentru cuptoarele brutăriilor, dar și pentru încălzitul locuințelor obișnuite.

Despre măsline pe post de aliment nu cred că mai e cazul să amintesc! Să nu-mi spuneți că prima dată când ați ajuns în preajma unui măslin adevărat n-ați întins mâna și n-ați rupt unul din micuțele fructe lunguiețe, că nu vă cred! Omul e un animal curios și eu cred că e bine, până la un punct, că e așa. Și... ați dus la guriță, nu?! Și... v-ați strâmbat cu dezgust maxim, nu?! Mda, acuma știm, măslinele pe care abia le-ai cules din copac n-au nicio legătură cu ălea din borcan, de la saramură. Crude, sunt amare și astringente și nu produc nicio plăcere culinară. Dar după prelucrare :P...

Nici despre funcția de condiment a uleiului de măsline nu cred că trebuie să dezvolt prea mult, decât că organizatorii muzeului nostru susțin că este cel mai popular și larg folosit condiment în spațiul mediteranean, încă din cele mai vechi timpuri; și probabil că au dreptate.

Uleiul de măsline mai are o utilizare importantă, și anume aceea de lubrifiant. Din totdeauna a fost folosit pentru a unge și conserva materiale delicate din lemn sau metal, iar în ultimii ani - pentru întreținerea navelor și a unor utilaje tehnologice din industria textilă.

Este și un excelent unguent. S-a descoperit cu secole în urmă proprietatea uleiului de măsline de a proteja pielea umană, de aceea sodații și fermierii Egiptului antic îl foloseau asiduu în acest scop, ca și atleții greci și romani.

Este ingredient în multe produse cosmetice. Multă vreme, a fost rezervat doar preoților, nobililor sau pentru a onora statuile zeilor, dar încet, încet, și-a făcut loc într-o gamă mai largă de produse de înfrumusețare destinate publicului larg. Cel mai prețios este oleum omphacicum, extras din măslinele verzi, foarte capabil să absoarbă și să mențină caracteristicile și parfumul altor substanțe.

Medicina a găsit remedii active în toate componentele măslinului: ulei, frunze, flori, sevă, chiar și în cenușa rezultată după arderea reziduurilor. Mai mult decât atât, în Evul Mediu „uleiuri” erau doar leacurile ce conțineau ulei de măsline! Cercetările din ultimii zeci de ani, cu ajutorul tehnologiilor moderne, n-au făcut decât să confirme virtuțile componentelor active din măsline în tratarea diverselor afecțiuni.

Uleiul de măsline poate fi folosit și drept combustibil, 1 litru fiind suficient pentru a genera cam 200 de ore de lumină. Principiul lămpii cu ulei e simplu și, de mult ce a fost utilizat, nu cred că e persoană să nu-l cunoască: un rezervor și un fitil, doar atât. Cele mai vechi lămpi descoperite de arheologi datează de acum 6 milenii, dar tipurile și formele s-au schimbat pe parcursul timpului.

Secțiunea 4 se referă la călătoria în spațiu a măslinului și a uleiului de măslin. „Mediterana începe și se sfârșește cu măslinul” - e lait-motivul acestei abordări. Se consideră însă că sensul de răspândire a fost de la est la vest, dinspre Siria și Mesopotamia către Oceanul Atlantic. În susținerea acestei teorii stau multe argumente, precum ilustrații vechi, texte scrise, epave scufundate etc.

Secțiunile 5 (Orientul), 6 (Grecia), 7 (Italia) și 8 (Spania) se referă tocmai la această fabuloasă migrație de-a lungul Mediteranei. Aflăm, pe rând, despre aventurierii negustori fenicieni, despre uleiurile parfumate ce erau folosite la îmbălsămarea mumiilor egiptene, despre ramurile de măslin ce încununau frunțile victorioșilor atleți greci, despre felul cum grecii au colonizat sudul Italiei, aducând cu ei ce aveau mai de preț, inclusiv cultura măslinului, despre Monte Testaccio, o ridicătură de pământ artificială situată în inima Romei, având la bază milioane de cioburi de amfore de ulei. Se spune că, pentru a sărbători debarcarea pe țărmurile hispanice, fenicienii au ridicat în Gades (actualul Cadiz) un templu închinat lui Melqart, zeul protector al orașului Tyr, pe care l-au decorat cu un măslin din aur și smaralde.

Secțiunea 9 se numește uleiul de măsline și frumusețea și aici sunt pomenite nume antice celebre, precum Afrodita, Elena din Troya, Cleopatra. Ne atrage atenția o ilustrație ce prezintă o tânără silfidă îngrijindu-se în baia proprie, înconjurată de recipiente pline cu produse cosmetice pe bază de ulei de măsline.

Secțiunea 10 pare să fie una de suflet pentru creatorii muzeului, căci au intitulat-o Liguria noastră. Liguria se află cam la nordul arealului de răspândire a măslinului, ceea ce n-a împiedicat-o să devină una din marile producătoare și exportatoare de ulei de măsline. Acest lucru a fost posibil prin terasarea văilor ce coboară printre crestele Alpilor Ligurici către mare, o muncă titanică, pe parcursul a zeci de ani, însumând aproximativ 220000 km de terase artificiale! 4 desene foarte sugestive ne prezintă, etapă cu etapă, felul în care aceste terase se realizează. Producția de ulei de măsline a devenit excedentară în zonă încă de prin anii 1930 și consecința firească a fost exportul spre cele două Americi și Australia.

Secțiunea 11 e una de suflet pentru mine, căci se cheamă Dieta mediteraneană și aici chiar simt că mă aflu pe teritoriul meu! Într-o micuță cameră de proiecție poți urmări o prezentare de câteva minute (și poți să-ți selectezi singur limba - italiană, engleză, franceză sau germană) despre dieta considerată de vreo 70 de ani încoace a fi cea mai sănătoasă dintre toate. A fost evidențiată ca atare în jurul anului 1950 de un grup de cercetători, care au remarcat o incidență semnificativ redusă de „boli moderne” (aterosclerotice, în special, dar și diabet zaharat, obezitate, anumite tipuri de cancere) în rândul populațiilor din spațiul peri-mediteranean. E o dietă în care predomină cerealele integrale, legumele, fructele, produsele lactate, leguminoasele, peștele și carnea albă, iar uleiul de măsline este regele încoronat al tuturor acestora, căci nu lipsește din aproape niciun preparat! Parafrazând, am putea spune: „Nicio masă fără ulei de măsline! ”

Aș extinde un pic conceptul - de la dieta mediteraneană la stilul de viață mediteranean; cu mișcare în aer liber, cu odihnă suficientă (cunoașteți foarte bine pasiunea grecilor, italienilor, spaniolilor pentru acea pauză de prânz când totul pare încremenit; magazinele sunt închise, uneori și restaurantele și toată lumea își face siesta), cu abordarea mai relaxată a problemelor vieții, cu știința (care se poate învăța, dar ei cred că o au în sânge) de a zâmbi des și de a te bucura la maxim de fiecare clipă!

Secțiunile 12,13 și 14 sunt dedicate producției de ulei de măsline. Sunt re-create și „animate” (cu manechine) două mori tradiționale, așa cum trebuie să fi arătat ele acum aproximativ 400 de ani. Alte câteva se regăsesc la scară miniaturală. Mi se pare foarte reușit contrastul dintre două prese de ulei, una veche și alta modernă, puse față-n față. Nu sunt uitate nici echipamentele folosite la filtrarea uleiului, vasele de depozitare și micile linguri cu care se testa calitatea produsului finit.

Urmează Secțiunea 15, comerțul cu ulei de măsline. Se reia întrucâtva ideea că 95% din producția mondială de „aur lichid” provine din zona mediteraneană, de unde pleacă apoi în toată lumea.

În Secțiunea 16 este reconstruită o veche corabie romană plină cu amfore cu ulei de măsline. Era preferată această formă a vaselor ceramice, deoarece gâtul subțire putea fi ușor astupat cu dopuri de plută și sigilat cu ceară, astfel nicio moleculă de oxigen nu pătrundea înăuntru! În plus, fundul efilat permitea un anumit tip de aranjare a amforelor în „burțile” laterale ale corăbiilor, în așa fel încât să nu se spargă în timpul lungilor călătorii.

Secțiunea 17 se referă la măslin ca la copacul sfânt. În tot spațiul mediteranean, indiferent de cultura în care a fost venerat, măslinul a fost considerat un simbol al puterii, speranței și păcii. A însoțit momentele de cotitură ale existenței umane, făcând parte din ritualurile religioase la botezuri, nunți și înmormântări. I s-au atribuit calități sacre, a fost considerat un semn celest, a fost oferit drept ofrandă, a fost nesecată sursă de inspirație artistică. Ramurile de măslin simbolizau pacea, onoarea și victoria. Un sol purtând ramuri de măslin în mâini era considerat protejat de acestea.

Ultima secțiune este de fapt o colecție privată a familiei Carli - vechi lămpi și recipiente folosite pentru păstrarea uleiului de măsline. E organizată pe zone geografice: Orient, Franța, Italia, Spania, Europa Nordică. Foarte, foarte frumoase aceste exponate, unele adevărate bijuterii, mi-au bucurat ochiul și inima!

Am dat o raită și printre exponatele din grădina muzeului, prese vechi de sute de ani din diverse regiuni, amfore și fremătătorii măslini... Am ieșit apoi și, ocolind incinta muzeului, am descoperit făbricuța fraților Carli, despre care am citit că se poate vizita, dar cu programare prealabilă. Chiar în față ne-a atras atenția magazinul de desfacere, un adevărat supermarket. Evident că n-am putut rezista să nu intrăm; l-am vizitat tot ca pe un muzeu, căci prețurile ni s-au părut măricele, iar locul din bagaj era destul de limitat. La loc de cinste trona însăși bicicleta lui Signor Giovanni Carli, unul dintre fondatorii companiei!...

Cam o oră ne-a luat nouă vizitarea acestui muzeu și nu ne-a părut deloc rău după banii cheltuiți! Mi s-a părut foarte bine și frumos organizat și foarte interesant. După ce vi l-am prezentat, nu-mi rămâne decât să vi-l recomand cu toată inima: dacă sunteți prin zonă, nu-l ratați! Merită!

---

VIZUALIZĂRI: 2202 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI