Hoi An - la intersecția dintre tradiție și romantism

TIPĂREȘTE

Pentru Hoi An am cumpărat excursie tot de pe GetYourGuide. O grămadă de avantaje: preț mic (vreo 35 de euro), tur ghidat al centrului vechi, cină și, bonus, o vizită la Cocconut Village. De fapt, cu aceasta din urmă am început.

De fapt, am început la ora 12, când microbuzul pe jumătate plin ne-a preluat din fața hotelului. Deși distanța nu-i mare (cam 30-35 km), a durat cam o oră s-o parcurgem, asta din cauză că am traversat întreaga zonă de plajă a Da Nang-ului și ne-am oprit de multe ori, fie la semafoare, fie să mai preluăm turiști. Ca idee, hotelul nostru fiind localizat în nordul golfului, Hoi An e chiar în capătul său sudic.

Prima oprire a fost la Cocconut Village, la vreo 3 km de Hoi An. Aflasem despre această inedită atracție din articolele colegului @Pușcașu Marin (mulțumiri!) și m-am bucurat tare când am văzut că intra în planul excursiei. Locul se prezintă ca o mini-deltă – canale, lacuri, vegetație exotică (o fi sigur și ceva faună specifică, nu știu amănunte). Atracția constă într-o plimbare în barca rotundă tradițională vietnamieză numită Thuyen Thung sau Thung Chai.

Dar ce este ea și ce vrea?!

Apariția acestor bărci neobișnuite este legată de o metodă ingenioasă de a păcăli taxele. În timpul erei coloniale franceze, administrația a impus taxe mari pe posesia de bărci. Pescarii vietnamezi săraci, neavând bani să plătească, au susținut în fața autorităților că aceste structuri rotunde nu sunt bărci, ci simple coșuri gigantice de pescuit. Argumentul a funcționat, iar taxele au fost evitate.

Fabricarea unei Thuyen Thung este o artă transmisă din generație în generație și necesită meșteșugari iscusiți. Sunt împletite manual exclusiv din fâșii de bambus uscat. Pentru a nu lua apă, coșul de bambus este etanșat pe exterior cu un amestec tradițional de rășină de copac, smoală sau chiar balegă uscată de vacă. Astăzi, unele bărci sunt ranforsate sau construite direct din fibre de sticlă pentru o durabilitate mai mare.

Deoarece nu au chilă și nici formă hidrodinamică, aceste bărci tind în mod natural să se învârtă în cerc dacă încerci să vâslești normal. Localnicii folosesc o tehnică specială, mișcând vâsla în formă de arc sau „opturi” sub apă, creând un efect de unduire care propulsează barca înainte. Sunt incredibil de stabile, ușoare și pot trece ușor peste valurile mari. Pescarii le folosesc ca bărci de legătură pentru a ajunge de la mal la navele mari de pescuit sau pentru a strânge plasele în ape puțin adânci. (Văzusem 2-3 astfel de bărci pe plajă cu 2 zile înainte.)

Treaba s-a mișcat rapid, în câteva minute ne-am îmbarcat toți, de pe primul ponton, câte 2 sau câte 3 în fiecare barcă. Barcagiul a condus mica ambarcațiune cu măiestrie pe canalele înguste, până am ajuns pe un lac din care se vedea că se desprind alte canale. Noi ne-am oprit însă pentru a asista la un spectacol de câteva minute cum n-am mai văzut nicicând, în care niște băieți foarte pricepuți roteau bărcile pe loc la viteze amețitoare, pe acorduri nebune ce răzbăteau din niște boxe uriașe. Pentru un preț suplimentar, puteai să devii pasager într-o astfel de experiență și să nu credeți că nu s-au găsit amatori! (Nu noi, nu suntem atât de curajoși.) Țin minte că am înregistrat momentul, să văd dacă dau de filmuleț...

Toată afacerea n-a durat mai mult de jumătate de oră, dar a fost ceva inedit și o recomand la rândul meu din tot sufletul! Desigur, ni s-au făcut poze și la final am putut să le cumpărăm în format digital sau pe hârtie (neobligatoriu).

Ne-am îmbarcat din nou în microbuz, n-am mai mers mult, în alte câteva minute coboram din nou, de data asta în centrul vechi din Hoi An. Din acest moment și până la plecare aveam să ne folosim doar de propriile picioare, însoțiți în mare parte de o ghidă drăguță și empatică.

Primul obiectiv vizitat a fost un atelier de croitorie. De fapt, mai mult decât croitorie, căci aveau și o secțiunde de țesătorie și una de brodat și chiar și una mică de prezentare a procesului de fabricație, începând cu gogoșile de viermi de mătase și până la produsul finit. Hoi An are o veche și mare tradiție în domeniu, cusutul hainelor „la comandă” fiind unul dintre brandurile zonei (dar nu numai; am văzut astfel de ateliere – mai puține, ce-i drept – și în Saigon, și în Hanoi; se pare însă că Hoi An practică prețurile cele mai bune).

Țin minte că am văzut cândva un documentar despre Vietnam și prezentatorul (care era cumva și un fel de actor principal) s-a dus la un astfel de atelier, i s-au luat măsurile pentru câteva cămăși și a doua zi astea i-au fost livrate direct la hotel. Am zis atunci că nu se poate așa ceva, că-i făcătură să dea bine în film, dar să știți că fix așa se întâmplă! Și au niște materiale-premium, de cea mai bună calitate, fie că e vorba despre mătase, bumbac sau in. Prețurile? Măricele, desigur, dar nu de neatins. Noi urma să plecăm din zonă a doua zi dimineață, că altfel... Glumesc, dar numai pe jumătate. Chiar merită să-ți înnoiești o parte din garderobă în Vietnam!

Am parcurs apoi doar câteva străduțe (deja începeau să apară clădiri istorice coloniale, văruite în culori puternice) și am ajuns în dreptul Podului Japonez. Acesta este una dintre cele mai cunoscute atracții ale orașului, având o vechime apreciabilă. A fost construit în sec. 17 peste un canal pentru a facilita schimburile comerciale între cartierul japonez și cel chinezesc și este un pod acoperit, înăuntru funcționând un vechi templu taoist, iar intrările sunt flancate de câte 2 statui-animale; la un capăt câini, la celălalt maimuțe (reprezentând, se crede, anii de început și de sfârșit pentru construcția edificiului). Ghida ne-a alocat timp pentru fotografii cu podul pe fundal, însă m-a mirat că nimeni nu era curios să arunce o privire înăuntru. Am întrebat-o dacă se poate și m-a încurajat s-o fac, dar n-am zăbovit prea mult, să nu fac grupul să aștepte. O să pun vreo 2 poze.

Am vizitat apoi o pagodă chinezească și am aflat câte ceva despre cultura și mitologia specifică. Frumos și interesant. Mult roșu și auriu. Văzusem câteva pagode chinezești și în ziua anterioară la Ba Na Hills și aveam să mai vizităm vreo 2-3 și prin Hanoi.

Pe urmă ne-am îndreptat către râu. Râul Thu Bon este rațiunea de a fi și blestemul orașului Hoi An. Hoi An are origini milenare (primele populații Sa Huynh sunt atestate încă din sec. 2 î. Hr.), dezvoltându-se ca unul dintre cele mai importante porturi comerciale ale Asiei, reunind, rând pe rând, un melanj cultural incredibil: întâi japonezi și chinezi, apoi portughezi, olandezi, francezi și englezi. Și vietnamezi, desigur. Epoca de aur a acoperit sec. 15-17, când deschiderea la mare era deplină. A urmat colmatarea naturală și, în paralel, dezvoltarea zonelor învecinate rivale, printre care Tourane (actualul Da Nang), ceea ce a condus la decăderea Hoi An ca importanță comercială, dar, în același timp, la conservarea sa ca oraș „înghețat în timp” . Majoritatea construcțiilor pe care le admirăm azi provin din sec. 18-19, păstrând o arhitectură unică în care regăsim ușor elemente europene, dar și influențe din Orientul Îndepărtat. Motiv suficient pentru UNESCO de a include Hoi An în 1999 în prețiosu-i patrimoniu.

Râul continuă însă să-și facă de cap an de an, în special în anotimpul ploios. Dacă te uiți că doar câțiva centimetri separă, pe înălțime, nivelul apei de cel al străzii, cam realizezi de ce. Țin minte că în octombrie-decembrie anul trecut, cu doar 2-3 luni înainte de vacanța noastră, am urmărit cu sufletul la gură pe fb informații, poze și filmări cu catastrofalele inundații din zonă, soldate cu numeroase pagube materiale, dar și cu vieți pierdute. M-a impresionat deasemenea solidaritatea comunității, felul cum s-au mobilizat să înlăture efectele dezastrului; în câteva zile lucrurile păreau sub control, dar veneau alte ploi și alte ieșiri din matcă și oamenii o luau de la capăt, iar și iar.

Și iată-ne acum, la final de ianuarie, într-un Hoi An țiplă de curat și de frumos, plin de turiști de toate națiile!...

Sunt mai multe case tradiționale ce pot fi vizitate, înțeleg că se iau bilete de la unul dintre cele 5 centre turistice din orașul vechi. Noi nu ne-am bătut capul, doar am urmat ghida care pesemne se ocupase în avans. Am vizitat doar o casă aflată chiar pe promenada râului, Tan Ky se cheamă, după numele negustorului ce a ridicat-o la sf. sec. 18 spre a-i servi drept locuință și loc de lucru. Este o construcție cu un singur nivel, din cărămidă și mult lemn închis la culoare, de tip vagon, în care încăperile se succed într-o ordine firească: magazin, zonă comună (un fel de sufragerie), curte interioară (cu fântână), dormitoare și bucătărie. 7 generații ale aceleiași familii a adăpostit casa asta! Sunt expuse piese de mobilier originale, veselă etc. Se remarcă decorațiunile filigranate ale stâlpilor de susținere și ale corpurilor de iuminat. Frumos; dar recunosc că n-am simțit prea bine atmosfera din cauza aglomerației de-a dreptul sufocante...

Din momentul ăsta am avut timp liber vreo 40-45 de minute. Cam puțin pentru orice, dar destul cât să nu stai pe loc. Ghida ne-a spus că urma să ne reunim la ora H în fața Casei de Artă Tradițională să urmărim un mic spectacol, apoi vom fi avut din nou timp liber până la cină, de data asta undeva spre 2 ore. O parte a grupului a declarat că o să șunteze spectacolul tradițional, noi însă eram tare curioși cu ce se mănâncă. Așa că deocamdată doar ne-am plimbat în sus și-n jos pe lângă râu, am admirat bărcile colorate, clădirile vechi care mai de care (multe transformate în magazine sau mâncătorii), piața de legume și fructe (câtă culoare! ce parfum!) și am avut chiar răgaz de o bere mică pe terasa unei mici afaceri de familie. Am întrebat-o pe doamna-gazdă cum au trecut de inundațiile din toamnă și ne-a arătat, pe zidul casei, înălțimea până la care urcase apa. Era mult dincolo de a lui Tati stând în picioare...

Spectacolul a ținut cam 30 de minute și a fost ceva absolut inedit, chiar ne-am felicitat că nu l-am ratat! O sală micuță „în amfiteatru” (abia am găsit locuri undeva, în spate, căci am venit chiar printre ultimii), decor retro, cu mult pluș roșu. Câteva fete și un moșuleț au fost cântăreți și actori, interpretând piese folclorice vietnameze. Desigur, n-am înțeles nicio iotă, doar din limbajul trupurilor și din decoruri am dedus că temele puteau fi pastorale, de dragoste sau de război. Oricum, foarte fain!

Ne-am continuat plimbarea prin centrul vechi, pur și simplu fără nicio țintă, căscând ochii la decorul fantastic ce ne înconjura. Casele mai ales (am remarcat un tipar: arhitectură neoclasică, pereți galbeni și obloane turcoaz), florile, statuetele, templele, lampioanele... Sute de lampioane colorate – alt brand al orașului vechi Hoi An. La tot pasul cafenele, ateliere de croitorie, galerii de artă... Nici n-am simțit cum a trecut timpul. Eram atât de vrăjiți și atât de frustrați că trebuie să petrecem așa de puțin timp în acest ambient de poveste, încât la un moment dat ne-am hotărât: nu ne întoarcem la hotel cu microbuzul! Mai bănănăim câteva ore și luăm un Grab la final; nu ne-o costa o avere...

Ora cinei ne-a prins taman când se însera. Ghida ne trimesese între timp locația, așa că n-a fost deloc greu s-o găsim. Hoi An Cuisine Street Food se numește locul ce ne-a găzduit și ospătat. Desigur, într-un timp record, dovadă că se pricep la organizare. Am găsit pe mese cartonașe țiplate cu meniul, să știm ce ne așteaptă – o variantă cu carne și alta vegetariană. Am avut o salată, pachețele umplute, pui cu orez și fructe de sezon (pepene roșu). Totul a fost delicios și absolut suficient. Am plătit în plus băutura, care ce a dorit.

Ultimul punct pe ordinea de zi: plimbare cu barca pe râu și lansarea unui lampion plutitor aducător de noroc! Yeee!... Precum era de așteptat – mare de oameni, grupuri peste grupuri, ghizi peste ghizi, care mai de care să-și avantajeze protejații. Per total, un haos controlat. N-am așteptat mult, să zic vreo 10 minute. Ni s-au oferit lampioane cu lumânări pe care barcagiul ni le-a aprins când a crezut de cuviință. Tot el ne-a indicat și momentul optim de lansare, astfel încât dorința trimisă Universului să aibă șansele cele mai mari să se împlinească 😊. A fost un moment magic, dar ne-am și distrat, recunosc. Nu știu, sincer, dacă Universul va aprecia chestia asta sau mă va penaliza... Fie ce-o fi.

Plimbarea cu barca n-a durat mult, vreo juma de ceas să zic. A fost fain, zău! Mai cu jind însă mă uitam la ăi’ de pe la terasele colorate pe lângă care defila barca noastră... Ce fain o fi de ei! Concluzie: Hoi An nu-i de o excursie de juma de zi. Aici trebuie să stai măcar o noapte-două. Pentru serile astea magice, clar! Că locul e cum e ziua, dar seara, cu atâtea luminițe și atâtea culori... Și apa, și parfumul istoriei...

Știu că am zis că nu ne întoarcem cu microbuzul și că mai stăm până târziu în noapte, dar suntem moșcalăi și nu mai ducem. Na, am zis-o. Și pe urmă, gândindu-ne la balconașul nostru feeric și pașnic, cu marea fremătând sub noi... Și că era ultima seară... Deci ne-am îndreptat cu grupul spre microbuzul ce ne aștepta undeva la ieșirea din centrul vechi și am luat drumul înapoi...

Frumoasă excursie, nu că?! Gândiți-vă câte am primit pentru un preț absolut rezonabil: 2 plimbări cu barca, o fabrică/magazin de țoale, un pod istoric, un muzeu, decoruri de basm, un spectacol tradițional, o cină copioasă și – bonus – posibilitatea ca o dorință fierbinte să ajungă pe shortcut la Cine-Trebuie. Dacă a meritat?! Întrebarea asta mă doare...

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 91 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI