Templul My Son

TIPĂREȘTE

Pentru cei atrași de magie, de construcții și temple vechi, de povești și îndrăgostiți de arheologie, una din evadările către atracțiile din jurul Hoi An-ului este vizitarea Templului My Son.

Nu îl citiți și pronunțați precum ar însemna” fiul meu” pentru că vă veți afla în eroare. Pronunția corectă este una de genul” misăăn” cântat și reprezintă o locație cu o reverberație adâncă în istoria Vietnamului, loc sacru al civilizației Cham, ridicat întru venerarea zeului Shiva.

Nu voi intra în detaliile pe care orice persoană interesantă le găsește la turarea motorului de căutare Google ci mă voi referi la unele detalii organizatorice pentru potențialii interesați de vizitarea căutatului obiectiv turistic din centrul țării.

Întrucât complexul arheologic se află la o distanță de 42 km atât de Hoi An cât și de Da Nang și ținând cont de precaritatea informațiilor pe care le obții la fața locului într-o limbă comună cu a locuitorilor referitoare la posibilitățile de transport, cele mai indicate alternative de vizitare sunt închirierea unui șofer (taxi) sau tururi organizate cu ghid (cu plecări din Hoi An sau Da Nang).

Noi am optat pentru un tur organizat de o agenție de turism din Hoi An și am plătit 17 dolari/persoană, transport cu preluare de la hotel, bilet de intrare (6 dolari la ghișeu), o masă cu specific local (extrem de delicioasă!) și o plimbare pe Thu Bon River.

Site-ul arheologic ce cuprinde un complex de temple hinduse este deschis vizitatorilor între orele 6-17 și se recomandă a fi vizitat cât mai matinal posibil pentru a fi părtaș la momentele de magie oferite de răsăritul soarelui. Care, zice-se, te transpun într-o altă lume. Mai ales dacă ești cu niscaiva gene desprinse sau iubitoare ale unei asemenea culturi...

Nu-i bai, că la ce vreme mohorâtă ne însoțea, nu aveam cum să admirăm răsăritul nici de am fi dormit lângă construcțiile antice...

Durata vizitei se circumscrie unui interval orar de 2-3 ore, în funcție de dorința turistului de a intra în fiecare locație, de a medita sau poza alături de edificiile maronii.

Noi am plecat devreme de la hotel dar, până am colectat și ceilalți turiști, am ajuns acolo și am mai prins doar prima reprezentație de dans tradițional Cham de la ora 9.15. Următoarele se derulau 10.45,14.00 și 15.30.

Vă recomand cu aleasă căldură să priviți și să vă bucurați de aceste dansuri! Sunt parte a culturii Cham și simți că te transpun pe alte tărâmuri. Publicul vibrează, aplaudă și trăiește, parcă, pe aceste ritmuri.

My Son este fosta țară a vietnamezilor. De aici au plecat în nord și sud odinioară pentru ca acum populația champa să devină o minoritate a Vietnamului.

Pe aceste terenuri nu se locuia, zona reprezenta doar un loc sfânt. Așezarea umană se afla la o distanță de 20 kilometri iar regele ajungea la procesiunile religioase străbătând un tunel subteran.

Templele sunt dispuse unele pe loc drept iar altele pe dealuri line, indicând conceptul tradițional de temple-munți, o similaritate cu mult mai cunoscutul templu Angkor Wat din Cambodgia.

Construcțiile sunt formate din sanctuarul principal, poarta turnului, săli și magazii utilizate în diverse scopuri. La fiecare din cele patru colțuri ale bazei turnurilor existau câte o statuie reprezentând un leu din gresie și 52 de măști animale din teracotă.

Locul a fost descoperit de arheologul francez Henri Parmentier, cel care s-a axat apoi pe studierea populației și civilizației Cham. În timpul războiului americanii au bombardat la greu acest vestigiu istoric care, totuși, a rămas să le ofere în continuare turiștilor minunății.

Combinația de verde crud și maroniu ars oferă un contrast foarte plăcut ochiului iar plimbarea în interiorul complexului devine foarte relaxantă deși ne-a plouat aproape în permanență pe durata vizitei.

Istoricii și arheologii polonezi și italieni au fost principalul sprijin al guvernului vietnamez în activitatea de restaurare, un alt ajutor consistent venind din partea indienilor prin diverse corporații care au sponsorizat lucrările.

Din parcare la site-ul istoric accesul se face doar cu mașinuțe electrice. Deși ne-am aflat acolo în extrasezon turistic, parcarea gemea de autocare, microbuze și taxiuri, aspect care mă face să declar aici că nu-mi amintesc vreun obiectiv turistic din România în care să fi observat un asemenea aflux de turiști.

De la civilizația Cham revenim în actualitate și autocarul ne transportă spre o gospodărie vietnameză tradițională în care suntem părtași la prepararea turtelor de orez.

Un obiectiv clar turistic, înșirat în tururile agențiilor locale. Dar ocazie de care profităm pentru a observa etapele parcurse de o gospodină în activitatea ei de preparare a foilor de orez din care, ulterior, vor fi tăiați tăițeii atât de cunoscuți în această parte de lume.

Spre surprinderea - și chiar consternarea noastră – suntem conduși într-o dărăpănătură în care lângă soba de gătit, la o distanță de maxim 2 metri, se afla cotețul de porci.

Urmărim procesul de preparare a foilor prezentat de proprietara casei – aidoma preparării unei foi de clătite -, după care aceasta invită turiștii să-și prezinte talentele culinare combinate cu ultimele percepții vizuale de la fața locului.

Se dau coate, se aruncă priviri unuia altuia în speranța că va fi, totuși, cineva care să facă un pas în față și să mai producă bunătățuri. Pentru că, sincer, sunt foarte gustoase.

Turiștii se codesc, moment numai bun pentru Adriana de a înfășca polonicul din mâna gazdei și de a păși în fața plitei.

Are talent la întins foi și mă bucur că o eventuală recalificare profesională n-ar fi o problemă. Mai ales că soacră-mea și mama au în spate ani de fabricat tăiței (pentru consum în familie, comenzi ale vecinilor și chiar ospețe de sute de persoane). Are cine duce mai departe tradiția familiilor...

Dacă tot ne-am excitat papilele gustative cu produsele preparate aici înmuiate în sos de soia, peste alte 10 minute ajungem la un restaurant micuț și cochet în care vom avea parte de una din cele mai bune mese din Vietnam.

De cum am intrat și am observat mesele pe care erau întinse platourile mi-a plouat în gură... Noroc că nu toți au fost foarte flămânzi de mi-a ajuns mie să mănânc și să mă desfăt cu toate cele prezentate pe masă. Probabil că fotografia va determina și în cazul unora dintre cei care o privesc o reacție a la Pavlov...

Drumul de întoarcere nu îl vom parcurge în totalitate cu autocarul – la fel ca dimineața – ci ne vom îmbarca pe o barcă și ajungem în Hoi An pe apele râului Thu Bon.

Ape nămoloase, în bună consonanță cu vremea înnorată și umedă dar care nu ne împiedică să ne bucurăm de această zi în centrul Vietnamului. Chiar dacă în plin sezon musonic, respectiv ploios din cale afară. Zi și noapte...

Dar descopăr un farmec aparte și aici. Plimbându-mă cu pelerina pe mine și doar în șlapi prin bălțile aflate la tot pasul.

---

VIZUALIZĂRI: 750 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI