GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vacanta in insula Creta, Day 2, sambata 17 sept - Leneveala, plaja, cunoasterea regiunii Hersonissos...
Am inceput cu admirat rasarit superb de soare. Dumnealui a iesit, destul de sprinten, din munti (in puii mei ca nu stiu cum se cheama... m-am stresat toata ziua, 29 sept, sa-i identific si nu zice dom'le, coltul ala de iese in mare, de la Malia in sus, daca ii gasiti un nume sa mi-l spuneti si mie, va rog!). Nu se poate descrie un rasarit, asa ca va las cateva poze drept marturie. Mie mi-a placut, impreuna cu racoarea diminetii, forfota ce incepea sa puna stapanire pe comercianti si pensonalul tavernelor dar si linistea din rest si schimbarea ritmului vietii la care am fost martora in ora pe care am petrecut-o, destul de singura la inceput, pe malul marii, caci dl Soare s-a lasat putin asteptat. Eu m-am prezentat pe la 6 jum, cum stiam ca e pe la noi, dar dumnealui a catadicsit sa iasa din munti dupa 7. M-am avantat pana pe cateva varfuri de stanci, care ieseau din mare, la cativa metri de mal, eram acolo doar... soarele, cerul, muntii, apa, pestii si cu mine... destul de aglomerat, nu-i asa? :)
Nu am prea vazut pescarusi, pe nicaieri, nu stiu de ce!
Dupa ce am revenit la hotel am servit un mic dejun "subtirel" ar spune unii (majoritatea chiar). Oferta era reprezentata de: cascaval (foarte bun) si mortadella (nu prea consum mezeluri, era ok), rosii, castraveti. Restul erau cereale, lapte, gem, miere (incredibil de buna, inca nu am identificat-o dupa nume, desi m-am straduit), crema de ciocolata, iaurt, ceai, cafea, 3-4 feluri de sucuri (naturale de obicei), chec sau fursecuri (foarte fragede si bune), daca ar mai fi introdus si una din multele salate, pe care le aveau la cina, si ceva ou, cred ca absolut nimeni nu ar fi avut de comentat, pentru categoria asta de hotel (vezi rw click aici).
Cu burta (intotdeauna mai) plina (decat ar fi trebuit) ne indreptam spre plaja, 100m pana in "strada mare", in colt Banca Nationala, ca punct de reper pe care l-am asimilat urgent pt a ne putea descurca in mediu. Apoi tot in jos (conform indicatiei de la receptie) inca vreo cateva zeci de metri, pe o straduta ingusta si foarte simpatica si... intai vezi o pata de culoare de nedescris (pentu cei obisnuiti cu marea noastra mai mult neagra decat azurie), apoi mai faci cativa pasi, pata se mareste, culoarea e greu de cuprins in cuvinte, claritatea apei si mai si, culorile pietrelor ce se vad pe fundul marii, greu de numarat... cauti mirosul, cu care esti atat de obisnuit la noi, hm... cauti mai adanc in papile... nu-i si nu-i, in schimb e unul aromat, discret, de "curat" ("sa mor io" ca n-am simtit nici macar pe langa cosurile de gunoi ceva miros neplacut, nu stiu cum reuseau, si m-am plimbat un pic), uneori cate o adiere mai aduce un miros usor, foarte placut, de crema de plaja sau detergent cu care se spala podelele tavernelor si teraselor, care se afla chiar pe faleza, de unde cobori, de obicei, 2-3m pana la plaja. Noi eram mai matinale decat media, de-asta prindeam faza cu spalatul, nu ca ei s-ar fi grabit cumva cu activitatile... dar detergentii aceia chiar miroseau foarte placut.
Plaja pe care am accesat-o noi cel mai usor a fost cea din dreptul Bancii Nationale. Erau doua-trei minute de mers pe jos (in ritm de copil de 4 ani) de la hotel, in linie dreapta, odata ajuns pe faleza, ai la alegere un segment de trepte care te coboara pe plaja, mai la stanga, mai la dreapta, pe langa ce terasa iti place, cam din 10 in 10m treptele. Cea mai zgomotoasa terasa, care se afla chiar pe plaja, nu deasupra, pe faleza, ca toate celelalte, era Kahula. Dimineata, dupa ora 10 incepea sa duduie a basi, placut dar preferam terasele cu muzica in surdina, care nu se incomodau unele pe altele si te lasau sa porti o discutie civilizata la masa, nu te fortau sa tipi unul la altul (chestie pe care o urasc si pe la nunti).
Pe strada dintre restaurante (adica bucataria) si terase (locul unde se servea masa - care erau cumva aproape suspendate partial deasupra plajelor micute) treceau cam necontenit masini, scutere, diverse bazaitori, nu trafic greu, nici foarte zgomotos dar nu erau 5 min in care sa spui ca ai liniste deplina, desi de pe plaja nu prea se auzeau iar la terasa aveai muzica... deci suportabil.
Plaja este formata, in cea mai mare parte, din "nisip" de roca vulcanica, macinat de mare, nisipul are granulatia unur "boabe de orez" in general, cu variatii "ca grisul", "moneda de 50 de bani" sau "ou de prepelita" ajungand si la "pietroaie cat farfuria" :) E placut, nu groaznic de deranjant cel de granulatie mai mare, fetita nu a avut nici o problema, a distrat-o enorm sa adune, sa studieze si sa construiasca diverse treburi cu marea varietate de pietricele, in toate culorile pamantului, culoare predominanta negru-maro, de departe arata putin ciudat dar de aproape e o minunatie.
Erau si "mai sensibili" incaltati cu botosei de plaja, un articol care poate deveni indispensabil pentru un sejur placut. In apa, pe anumite portiuni, sunt pietre destul de mari, uneori chiar si stanca (aspra sau alunecoasa), botoseii (mai ales ca au ceva aderent pe talpi) pot fi foarte folositori.
Plaja aceasta, pe care am mers noi mai des, adica de 3-4 ori in cele 8 zile :) este destul de marisoara pentru aceasta statiune, 3-4m latime si cam 200m lungime (nu continua, mai erau zone scurte unde se intalnea marea cu zidurile ce sustineau terasele sau cu stanci). Era total altfel fata de intinderile aurii greu de cuprins cu ochiul (in lungime) de pe la noi, prima mea impresie nu a fost extrem de placuta, mi s-a parut o plaja inghesuita fortat si zidurile care o strajuiau pe partea dinspre oras nu mi-au placut, aveam o idee destul de fixa despre cum ar trebui sa arate o plaja, lipsa de plimbareala ce pot spune... Pe parcurs a inceput sa-mi placa, m-am familiarizat cu locul, hotelurile/locuintele de 3-4 etaje de deasupra restaurantelor sunt frumoase, albe sau nisipii (ca nisipul de la noi adica :)) si construite frumos, in stilul lor. Mi-a placut mai mult peisajul acesta (comparand pe acelasi nivel) decat mastodontii comunisti care troneaza inghesuit, uneori si cu macarale pe ei, pe care i-am vazut de pe plaja, in alte locuri pe care le-am vizitat. Ideea de baza este ca fiecare loc are farmecul lui, este pacat sa compari sau sa-ti ramana nod in gat ca nu-ti place una sau alta, cu siguranta poti gasi multe lucruri care sa-ti placa, trebuie doar sa vrei.
Sa continuam cu plajele... In Hersonissos mai sunt diverse golfuri, marginite de stanci, zone intregi fara "plaja", doar cu stanci, dar de o frumusete ireala (si stancile, si apa care capata reflexe grozav de frumoase, de la combinatia soare-pietrele colorate de pe fundul apei cristaline). Apoi o alta plaja, unde intalnesti alte culori predominate, alte granulatii de nisip, nu cred sa fie doua plaje la fel pe intreaga insula.
Apa a fost, in primele 5 zile, atat de clara incat si la 5m adancime puteai vedea perfect pietrele sau stanca de pe fundul marii sau pestisoarii cat degetul care vin si te ciupesc de fund (intr-un mod simpatic dar eu ii urasc sincer, ma speriam groaznic). Apa... este impropriu spus "apa", Marea Cretei (ce face parte din Marea Mediterana, ce face parte, la randul ei, din Oceanul Atlantic), in acea zona, este o saramura (de o salinitate cam 35 la MIE). Cea mai sarata nu este cu siguranta, caci mai avem cel putin Marea Rosie (cu o salinitate 40 la MIE) sau chiar Marea Moarta (cu o salinitate de 35 la SUTA, deci contine intre 288g si 325g de sare/litru de apa! dar este o exceptie). Ca termen de comparatie avem Marea Neagra, cu o salinitate de doar 17-18 la mie (sau doar 7-12 in zona litoralului), dar desigur diferentele intre ele sunt mult mai multe asa ca nu vom continua analiza (informatii "soptite" de Wikipedia).
Apa este pe cat de limpede, pe atat de usturatoare la ochi/nas/gat dar te tine la suprafata, aproape fara cel mai mic efort. Eu nu sunt o innotatoare grozav de buna (prefer stilul "broasca" :)) dar aici nu am avut nici o emotie, nici macar in a traversa canalul de navigatie, de cateva sute bune de metri, de la Sissi (link Day 3), impingand si la dra care se afla, fara nici o grija, in colac (in general nu sunt atat de inconstienta, atunci nu stiu ce m-a apucat, nu faceti ca mine).
Temperatura apei... absolut minunata si a aerului la fel, recomand sfarsit de septembrie pentru venit aici, probabil ca inceputul de mai/iunie (cand vegetatia trebuie sa fie un mare spectacol coloristic si olfactiv) este si mai impresionant, in iulie-august... cu siguranta nu as vrea sa fiu aici, probabil intre orele 9 si 18 as sta strans lipita de aparatul de aer conditionat :)
Tavernele sunt un spectacol, au cam aceleasi preturi, probabil si calitatea e comparabila, ramane sa alegeti doar in functie de preferintele proprii, se pot diferentia prin ambianta, comfort, culori, sonorizare, aranjamente florale sau olfactive. Nu cred sa fie client nemultumit in vreuna (nu vorbesc de cei maxim-carcotasi), cel mult sa nu se ridice la inaltimea asteptarilor sau a amintirilor din alte locatii. Personalul este deosebit de amabil, fara a fi foarte deranjant acest lucru, atent la orice gestica sau mimica, uneori usor insistent in incercarea de a produce clienti in incinta proprie dar nu cat sa ma deranjeze pe mine, iar eu nu suport tiganeala, tocmeala sau trasul de maneca "hai vino si la mine".
Am mancat de pranz la o terasa al carei nume mi-a scapat, vis-a-vis de o agentie locala de turism, era ultima din sirul respectiv, dupa ea urma un podulet (asfaltat) de pe care puteai cobora pe plaja, povestesc pe larg in sectiunea adecvata (link Food&Shopping).
Nani profund de pranz, ca de... rasaritul ala a costat ceva energie, plaja din nou, revenit la cina suficient de bogata de la hotel, si dormit tun pana dimineata, stiam ca urmeaza plimbare cu vaporasul (link Day 3) si incercam sa-mi adun puterile.
LE: De departe cel mai simpatic site despre Creta (sunt desigur inca multe altele) este (acesta), evident ca l-am gasit dupa vizita, adica zilele acestea, il citesc cu mare placere, sunt departe de a-l termina in viitorul apropiat. Daca vreti sa aflati de ce imi place atat de mult tocmai acest site, intrati pentru inceput pe pagina cu "all about us".
Daca ati pierdut sirul, aveti link-uri cu celelalte episoade:
Day 0+1, joi 15 sept - Drumul spre Creta si vineri 16 sept - Primele impresii despre hotel si ambianta...
Day 3, duminica 18 sept - Excursia, cu vaporul, la Sissi
Day 4, luni 19 sept - Fortul venetian si Muzeul naturii cretane
Day 5, marti 20 sept - Excursia "Creta necunoscuta"
Day 6, miercuri 21 sept - Agios Nicolaos, Elunda
Day 7, joi 22 sept - Muzeul etnografic, in aer liber, Lychnostatis
Day 8, vineri 23 sept - Finish&Conclusions, o mare valurita ca de poveste
Bonus (daca ati citit cuminti) Food&Shopping :)
Trimis de AndreeaG in 29.09.11 16:11:50
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AndreeaG); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2022 A ' Crete' please again ???????? — scris în 28.07.22 de Mirinda din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Un sejur placut in Limenas Chersonissos — scris în 31.05.20 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Creta în septembrie — scris în 03.10.16 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2016 Hersonissos, stațiunea tinerilor și nu numai! — scris în 15.02.18 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Jun.2016 Linia fină dintre cele trei sate cretane, Ano Hersonissos, Koutouloufari și Piskopiano — scris în 06.02.18 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Jun.2016 Despre Hersonissos ca si statiune — scris în 08.07.16 de adutza_ghiocel din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jun.2016 Hersonissos cu atractii pentru copii si nu numai! — scris în 05.07.16 de adutza_ghiocel din GALAţI - RECOMANDĂ