Vacanta in insula Creta (5), marti 20 sept - Excursia 'Creta necunoscuta'

TIPĂREȘTE

Unknown Crete - a fost o excursie achizitionata de la o agentie locala cu sediul aproape de plaja "in linie dreapta" de la Dimico (click aici). Nu era in grila de oferte prezentata de agentia care ne-a dus in Creta, de la care dealtfel, nu am luat nici o excursie, am preferat sa fim pe cont propriu, si bine am facut, zic eu. A fost o suma modica, in valoare de 33 de euro pe cap de adult, oricum vroiam sa fac traseul respectiv si m-as fi incumetat chiar la inchiriat/condus o masina, ceea ce ar fi reprezentat minim 45 de euro (inchiriat pe o zi, cea mai pricajita masina, si fara A/C, plus banii de benzina din buzunarul propriu si brambureala fara ghid).

Am ales varianta mai cuminte si anume sa nu ne pierdem prin munti, pe serpentine ametitoare si cu stradute inguste, detalii sumare, dar exacte am gasit pe un site grecesc (click aici).

Autocarul ne-a luat la 8:15, din fata aceleiasi Banci Nationale, ne-a adus inapoi pe la 18, si a constituit o bucata extrem de placuta si informativa din sejur.

Dupa ce am pierdut aproape o ora tot adunand turisti de prin diverse colturi, am rasuflat usurati cand a urcat si d-na ghid si ne-a anuntat ca, in sfarsit, vom porni in aventura. Usurati am rasuflat pentru scurt timp caci doamna ghid era foarte militaroasa si se incrunta strasnic atunci cand se auzeau zburand mai mult de doua muste in autocar, explicand ca ea are nevoie de liniste deplina deoarece trebuie sa se concentreze maxim pentru a ne oferi multe explicatii si pe deasupra in 3 limbi diferite, pntru ca erau necesare diverselor grupuri din autocar.

Am apreciat capacitatile dumneaei de a prezenta informatiile, foarte interesante dealtfel, mai ales ca limbile erau germana, olandeza si engleza, dumneaei fiind grecoaica de origine. Prezenta alternativ informatii in toate cele 3 limbi, dar insistenta cu care ne cerea liniste in timp ce ea vorbea (cam 50% din timpul total al excursiei) ne-a crispat un pic pe toti din prima jumatate de ora, mai ales pe mine care aveam de stapanit o fiara de 4 ani :) foarte cuminte si intelegatoare dealtfel, dar careia nu-i pot cere liniste mormantala atatea ore nici macar intr-o zi normala, cu atat mai mult in una care a inceput cu serpentine si ceva utilizari de pungi... in afara de asta, tot peisajul si contextul era nou si interesant, eu o stimulez in mod normal sa puna intrebari sa vrea sa afle detalii despre ce i se pare interesant in mediul inconjurator. A fost foarte nefiresc sa vorbim in soapta sau sa-i cer sa taca, mai ales ca stateam destul de in fata, aproape de ghida, tocmai pentru ca ma gandisem ca e posibil sa-i fie rau. Mai mult, chiar ii dadusem si un medicament impotriva raului de masina, achizitionat din Heraklion, ziua precedenta, dar care nu a parut a avea efect. Intr-un final, dupa vreo ora si ceva de traseu serpentinos, si dupa ce a reusit sa-si elibereze stomacelul de povara intregului mic-dejun, dra mea a adormit (lucru pe care il face adesea in calatoriile lungi cu masina), a dormit vreo doua ore si eu m-am putut bucura ceva mai relaxata, de tot ce mi-a prezentat excursia. Doamna ghid, foarte informata, si simpatica in mod normal, ne-a prezentat o multime de lucruri interesante, voi reveni la ele pe parcurs.

Prima oprirea fost la o manastire din munti, a Sfintei Maria, Agarathos se numea, una din cele mai vechi de pe insula, spun ei. Foarte dragut pe acolo, semana cu Iezer (click aici), ceva mai sus in munti si cu o panorama si mai impresionanta, asupra platoului Lasithi, cu maslini mai frumos sau mai haotic presarati pe solul rosu, cu vii si nelipsitele manunchiuri de casute albe tipic grecesti.

A doua oprire a fost la doar cateva minute distanta, in satul Thrapsano, sat de mesteri olari, unde un mester ne-a aratat cum a invatat el sa faca oale si ulcele frumoase de la tatal si bunicul sau. A fost foarte dragut, cu demonstratie practica, vizitarea cuptorului unde se usuca obiectele din lut si a magazinului cu produsele finale, deosebit de frumoase, iesite din mana mesterului, care il invata si pe fiul sau aceeasi meserie. Am o banuiala ca magnetii de frigider expusi in magazin, si alte cateva obiecte, nu erau chiar iesiti din mana mesterului, ci mai degraba din mainile unui mic chinez, dar am trecut cu vederea acest mic aspect, celelalte obiecte erau chiar pe bune, vasele (oale, ghivece) de 1m inaltime chiar m-au impresionat. Ni s-a spus ca vasele de mari dimensiuni erau facute din doua, sau mai multe bucati, lipite intre ele, deoarece antebratul mesterului (si nu numai al lui, as adauga eu) are doar o anumita lungime, si cum ele sunt fabricate manual, nu poate modela decat o bucata de maxim 30-40 cm adancime, apoi le suprapune pentru a obtine vase de adancime mai mare.

In rest, tot felul de cani, ulcele, decoratiuni, imaginatie sa ai si vopseluri sa le finisezi ca piata de desfacere presupun ca exista. Ni s-a atras atentia sa nu cumparam vase mari, un motiv fiind acela ca nu le vom putea transporta cu avionul si apoi pentru ca in locatiile unde noi vietuim in mod normal probabil vasele respective ar crapa, nefiind potrivite conditiilor meteo, ni s-a permis sa cumparam obiecte mai mici, de interior... de la care eu m-am abtinut, frumoase dar am destule "cioburi" pe acasa iar ca si cadouri prefer sa ofer lucruri mai practice.

Aici mi s-a trezit si dra, am apreciat amabilitatea soferului care m-a anuntat in timp ce ma plimbam si eu prin curtea mesterului olar, a asistat si ea la demonstratia practica, i-a placut foarte mult, ar mai fi vrut, si eu, se pricepea mesterul...

Am pornit apoi spre satul Viannos, am facut acolo o « pauza de cafea », cam toate drumurile intre obiective erau de max 45min, probabil se gandeau la stomacele tuturor, nu numai la cel al fetitei mele, drumul era deosebit de serpentinos si abrupt dar foarte frumos ca peisaj si de o calitate impecabila. Aici era un sat traditional, in varf de munte, avea magazinase cu detoate pe strada principala (evident nu la nivelul celor din Hersonissos), maruntisuri, unele produse locale: branza, miere, desigur masline si diverse derivate, localnicii se ocupa preponderent cu maslinaritul, agricultura, albinaritul si cresterea animalelor. Am prestat, sub forma de turma bine organizata, poze cu platanul cel mare, vechi si gaunos din centrul orasului, cu fantana aferenta (obiecte nelipsite in vechile orase). Am mancat o inghetat foarte buna din lapte de ovine, home-made, de la o taverna recomandata de ghida. Ne-am mai luat noi, extra, niste uscaturi de patiserie de la un mosulet mai ferit privirii (nu mi s-a parut cinstit ca tot autocarul sa contribuie doar la gelateria recomandata, trebuie sa mai traiasca si altii), foarte buni covrigeii si fursecurile, si la un pret derizoriu, inca mai am ceva frimituri printr-o punga pe care nu-mi vine sa le arunc.

De la Viannos am coborat la Mytrhos, destul de « in cap », fusesem pe la 500m deasupra nivelului marii, ca doar traversam insula, nu? si trebuia sa fie si spectaculos, daca da turistul banii... trebuie sa spuna si ca a meritat.

Myrthos este un orasel de pe partea sud-estica a insulei, deosebit de vantos, dar intre el si Africa nu mai este decat o mare, si anume a Libiei (cam 350km distanta intre cele doua maluri), deci il iertam. Pe latimea respectiva, insula are doar vreo 60 de km dar ce am strabatut noi prin munti cred ca a fost mult peste cifra asta, am ajuns in Myrthos pe la ora 13 (cu opririle aferente evident, dar totusi am plecat din Hersonissos la … 9 sa zicem, iar viteza medie a fost probabil de 50-60km/h).

In Myrthos am facut o pauza de doua ore, noi ne-am incapatanat sa plecam iar de capul nostru :) nu sa stam frumos aliniati la taverna "recomandata" consumand diverse pe tot parcursul pauzei. Am prestat o foarte potrivita baie in marea Libiei, ne-am inviorat, apoi am ales ochiometric o taverna care ne-a oferit cea mai buna felie de ton cu sos de lamaie pe care am mancat-o eu vreodata, pariez ca era prins (in dimineata respectiva ne-a spus el, iar soacra, mare cunoscatoare in ale pestilor a confirmat ca era proaspat) chiar de catre nenea bucatarul-patronul-chelnerul micutei teverne.

Cam batea vantul prin Sud, si la propriu si la figurt, partea nordica este foarte bine dezvoltata economic, si asa a fost dintotdeauna, cea sudica are si conditii de relief mai putin prielnice (faleze foarte inalte si abrupte) si vantul puternic si fierbinte ce vine dinspre Africa. Nu stiu ce turisti or avea pe acolo (mie mi-ar placea), drumurile de comunicatie N-S sunt putine iar pe mare, sa ocolesti toata insula, venint de la aeroport e cam peste mana... dar ei au trait si fara turism pana nu demult asa ca nu cred ca se bazeaza foarte mult pe el, de satucele din varf de munte ce sa mai zicem...

Plaja este foarte placuta, tot pietris dar foarte fin, de coloare inchisa, deci foarte fierbinte la orele la care am ajuns noi pe acolo. Am stat cuminti sub umbrelele gratuite, cata am stat pe mal, putin adica, am fost responsabile si ne-am cremuit, vantul ne racorea de arsita, a fost foarte placut.

Cu burtile nu tocmai pline (ca n-am vrut sa riscam sa prapadim bunatate de ton pe serpentine), am purces din nou spre autocar. Din ce ne cocota autocarul spre cei 500m ai muntilor, din aceea ne minunat mai tare de perspectiva lasata in urma. Aveam o minunata vedere de ansamblu asupra orasului Ierapetra, vedere care ni se largea cu fiecare metru pe care il urcam.

Ierapetra e un oras de agricultori in principiu, ei se cam chinuiau si nu prea le mergea bine (sau nu atat de bine pe cat si-ar fi dorit) pana nu demult, pana intr-o zi cand a venit un nene neamt (nu i-am retinut numele) care le-a spus sa faca sere. Ei au fost reticenti la inceput, pe urma i-a invatat si le-a explicat ca vantul Africii, care este deosebit de aspru si fierbinte, este cel care le parjoleste recoltele, si asa lipsite de precipitatii. Dupa ce s-au lamurit ca are dreptate, au inceput sa construiasca sere intr-o veselie, pe fiecare bot de deal si fund de vale, cam ca maslinii pe care i-au plantat cu nemiluita acum sute de ani, pentru ca au venit romanii si le-au spus ca le dau cate un banut pt fiecare maslin plantat.

In castig au iesit cretanii (care au fost independenti in epoca moderna, pana acum 100 de ani cand au fost alipiti Greciei) si se lauda ca (in urma studiilor) au cel mai bun ulei de masline din lume, partial si datorita conditiilor de clima si sol. Desigur ca si nici numarul foarte mare nu este de neglijat, un numar de 30 de milioane de copacei spun ei ca ar avea in momentul de fata, si credeti-ma, este un peisaj minunat.

Revenim... Ierapetra, mda, si aici este un peisaj impresionant, serele sunt foarte intinse si foarte-foarte multe, de sus se vad ca niste panze de paianjen. Abia astept sa caut pe Wikimapia (nu am momentan ca nu merge net-ul in camera la Dimico – click aici) sa vad cum e din satelit, eu le-am vazut pe viu si... sunt multe.

Am urcat din nou in imprejurimile orasului Viannos si am trecut pe langa un monument inchinat martirilor din 1943 (mai multe detalii aici -click aici) pe la inceputul celui de-al II-lea Razboi Mondial, se spune ca insula Creta era un punct strategic, ceea ce si cred, daca a fost strategic pentru comert atata vreme…. altfel nu se dezvolta asa de bine civilizatia minoica ce inca nu inceteaza sa ne uimeasca prin descoperirile ce le facem asupra ei. Iar populatia din orasul Viannos, din aceasta insula strategica, a hotarat sa ucida doi soldati germani, nu mai stiu exact motivul, dar probabil nu erau chiar in vacanta pe acolo, iar pentru acest motiv, tara numita Germania, cu al sau comandant de trupe Hitler, a hotarat sa adune ceva populatie de prin Viannos si de prin satele din muntii din jur (populatie care nu cred ca era prea multa oricum) in numar de 350 de persoane, fara sa conteze ca erau femei, barbati, copii, batrani, gravide…... si sa-i…... ucida... Lucru pe care l-au si facut, frumos, metodic, cu lista si numaratoarea in mana... eu am ramas fara comentarii aici...

Imi permit sa inghit galusca si sa apreciez ca totusi cretanii se poarta exemplar cu toti turistii actuali, fie ei si nemti, ce le-or ura printre dinti e treaba lor... nu stiu cum s-au simtit turistii nemti din autocar la auzul acestei povesti pe care pariez ca nu o stiau... dar nelegiuiri pe lume sunt multe asa ca...

Am ajuns in scurt timp in muntii Kalamafka (cu satul aferent, 450m deasupra niveluilui marii), care pe langa faptul ca sunt deosebit de frumosi si miros demential a tot felul de conifere, au un punct de unde vezi si marea Libiei dar si marea Cretei. Perspectiva este foarte frumoasa, si asupra marilor si asupra muntilor si a tot ce te inconjoara, mai ales daca este vizibilitate buna, daca ajungeti pe acolo. Sa nu fumati in varf! vantul bate destul de tare si locul am inteles ca a ars binisor acum ceva ani "we'd like to keep it green/ne-ar placea sa-l pastram verde" cum a spus ghida.

Dupa Kalamafka ne-am mai oprit in Neapoli, dra mi-a facut din nou favoarea de a dormi doua ore neintoarsa, s-a trezit abia in oras, unde s-a racorit si mai aveam doar jumatate de ora pana in Hersonissos, deci a fost suportabil. Neapoli (pronuntat de ei Neiapoli) a fost capitala a zonei pana nu demult, aici inca se desfasoara diverse treburi birocratice, sunt sedii de judecatorii, este si o inchisoare functionala pe un deal.

Noi ne-am oprit, la cafea la taverna evident, langa Episcopie (Catedrala Sfintei Maria - Megali Panagia, din piata centrala), fiind si sediul central al acesteia. Foarte frumoasa constructia, si parcul ce o inconjoara, este frumos asezata intr-un parculet rotund in jurul caruia este asezat intreg orasul (cam ca Braila noastra :)). Era inchis la biserica din pacate, si pe aceasta am admirat-o doar pe afara.

Ghida ne-a recomandat, evident, o taverna, unde se face o bautura de migdale numita "soumada". Eu fac acasa constant "lapte" de migdale, si imi place foarte mult, aceasta bautura era gretos de dulce, era defapt sirop de miere cu migdale si apa foarte rece, 1 euro si ceva paharul, cu greu am terminat-o.

Hopa sus si la Hersonissos! in apropiere am reusit sa localizez si satul-muzeul etnografic (link Day 7) pe care vroiam sa-l vizitam, am debarcat in jur de ora 18.

Excursia, per total, mai mult decat ok, va recomand sa nu o ratati, mie mi-a oferit exact ce asteptam de la ea, poate si mai mult, si anume: peisaje incredibile, o idee mai completa despre ce inseama Creta (geografic, informational) si multe-multe informatii pe care recunosc ca nu le-as fi citit eu singura, iar vizitarea satelor traditionale mi-a placut enorm.

Este o excursie care nu are foarte multi adepti, majoritatea prefera shopping, stat la plaja sau destinatiile mai cunoscute de pe insula, dar as fi regretat enorm daca nu o faceam, dupa cum am spus, o bucata din traseu (platourile din centru) intentionam sa o facem prin forte proprii daca nu am fi gasit excursia in sine.

Day 0+1, joi 15 sept - Drumul spre Creta si vineri 16 sept - Primele impresii despre hotel si ambianta...

Day 2, sambata 17 sept - Leneveala, plaja, cunoasterea regiunii...

Day 3, duminica 18 sept - Excursia, cu vaporul, la Sissi

Day 4, luni 19 sept - Fortul venetian si Muzeul naturii cretane

Day 6, miercuri 21 sept - Agios Nicolaos, Elunda

Day 7, joi 22 sept - Muzeul etnografic, in aer liber, Lychnostatis

Day 8, vineri 23 sept - Finish&Conclusions, o mare valurita ca de poveste

Bonus (daca ati citit cuminti) Food&Shopping :)

---

VIZUALIZĂRI: 3714 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI