Un festin demn de ultima zi la Hanoi

TIPĂREȘTE

Plimbarea printre stâncile păzite de dragonii din Halong Bay se apropie de sfârșit, iar gândul ultimei mese în Vietnam ne învăluie într-un voal de comentarii la cald, cu momente de sclipire, de imprevizibil și cu sentimentul că am văzut ce ne propusesem, urmând a înțelege mai bine lumea în care trăim.

O masă multinațională seamănă cu o mare orchestrație, în care poți distinge tonuri line, cu ruperi de ritm ce degajează când gesturi dizarmonice, când semne de încuviințare menite să apropie sufletele oamenilor. Petru un român venit din Estul Sălbatic, mai toate întrebările încep la fel: Cum se face ca dumneavoastră, venit din România, călătoriți… ca și cum marile minuni ale lumii ar fi fost deja hărăzite doar câtorva popoare... iar răspunsul se cere a fi în funcție de gradul de aroganță al întrebării...

Privind într-o oglindă mai largă, când oamenii încearcă să își spună părerile în același timp, fie și la un capăt de lume, diferențele culturale, mai întâi se tatonează, ca apoi să se împletească într-un melanj în care pofta de viață și bunele maniere devin un numitor comun pentru toți locuitorii planetei: ridicări din umeri, încuviințări din cap, oftaturi de compasiune, hohote de râs și zâmbete pline de simpatie.

Deodată, masa devine un spațiu în care mâncărurile se înțeleg din priviri, ca niște cunoștințe veci, cu o istorie comună. Apar supele fierbinți și acrișoare de pește, aluaturi crocante și ierburi cu miresme de câmpuri înflorite, baghete vietnameze cu carne de pui, morcovi, castravete, ceapă și chilli, semințe și prafuri cu miros prăjit, gambe de miel cu anason, soia și cartofi dulci, salate locale de pui cu miresme de chimen dulce, altă salată de pui așezată într-o bucată de pâine albă, rotundă și scobită de miez, cu gust de lemn dulce, carne de vită la tavă, presărată cu arome de cuișoare, găluști de orez cu gust de ananas, prăjitură de orez fiert, umplută cu gem de fructe de pădure, fripturile de burtă de porc, cu gust de chimen și santal, caracatiță fiartă cu gust de usturoi și ginger, rac la tavă, cu sos picant, prăjitură tot din orez, dar în trei culori... e greu să nu încerci marea cu... bețișoarele când te afli în fața unor asemenea provocări...

Specificul culinar al Vietnamului rezonează ușor cu structura majoritară a grupului nostru, o componență provenită din China, Malaezia, Taiwan sau Japonia. Toți par a se înțelege într-o mandarina accesibilă zonei geografice iar mâncatul zgomotos se suprapune pe un fond muzical folcloric, în stilul Choe sau Xam, folosind instrumente cu strune, asemănătoare cu cele ale balalaikăi. Ele scot sunete alunecoase, cu mlăduiri suave, în care zgomotul bețișoarelor mânuite rapid, ciugulind câte ceva din fiecare farfurioară, asigură și mai mult mobilitatea peisajului culinar, oricum schimbat din zece în zece minute. Dexteritatea asiatică împinge ușor micul grup european într-un con de umbră și nu le lasă nici măcar o palidă consolare că aceștia i-ar putea concura la productivitatea muncii în întreprinderile lor cu ritmuri de creștere amețitoare...

Până la urmă, vedeta ospățului devine broasca râioasă la tavă, o delicatețe vietnameză despre care șeful localului ne spune că trebuie pupată undeva, anume, pentru a deveni o prințesă... ni se dă asigurarea că a fost curățată de toate mațele, înainte de a fi aruncată în tava de ulei... însă el ne recomandă preparatul doar înainte de furtună, pe răcoare, fără ca broasca să mai fie deșertată de măruntaie, așa cum se mănâncă în popor... deocamdată ne topim de vii la căldură, chiar dacă se înserează... îmi iau două șoldulețe, apoi le îmbib cu lămâie și sare, ca să mă bucur de frăgezimea lor primăvăratică... parcă au gust mai bun decât peștele.

Urmează vinul de orez, cogniacul de orez, berea locală bia hoi și tiger care, în loc să agite spiritele, induc mesenilor o perioadă de melancolie tropicală... privirile prietenoase, cu iz nostalgic, anunță că lucrurile frumoase pot dura o veșnicie în memoria noastră afectivă, la fel cum retrăirile își au rostul lor în zestrea plină de emoțiile caldei ale amintirilor... pe nevăzute, țesătura gândurilor se destramă și fiecare dintre noi își caută câte o stea călătoare, care să-i lumineze drumul spre casă... steluța mea se va mai opri o dată, în Mama India...

Șederea mea în Vietnam, ținând cont de servicii, oportunități turistice, culoare locală și căldură sufletească, s-a desfășurat sum semnul bucuriei de a descoperi un popor vlăguit de sacrificii umane, un popor cu oameni mici dar cu suflet mare, ce trece pentru prima oară, mai hotărât ca oricând, de la deznădejde, la speranță... când părăsești Vietnamul, ai senzația că poți fi oricând reprimit de un prieten dispus să-ți dea tot ce are mai bun la masă, plus o bere bia hoi, probabil cea mai bună, cea mai ieftină din Asia, așa cum este și Vietnamul...

---

VIZUALIZĂRI: 2488 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI