Hanoi, așa cum l-am perceput noi

TIPĂREȘTE

Scurtul nostru peripluu vietnamez n-ar fi fost complet fără capitala țării, Hanoi. De fapt, singura dilemă pe care am avut-o a fost dacă să începem sau să terminăm cu Hanoi. Am ales să-l lăsăm la final dintr-un motiv pur practic: a fost mai ieftin un pic să zburăm către Saigon și să plecăm din Hanoi decât ar fi fost invers.

Hanoi e un amalgam de culturi, arhitecturi, miresme și arome cum n-am mai întâlnit! Aș plusa și aș îndrăzni să spun că e genul de oraș de care ori te îndrăgostești la prima vedere, ori îl detești. Pentru noi s-a întâmplat să-l iubim fulgerător și sentimentul s-a consolidat treptat de-a lungul puținului timp petrecut pe străzile lui, prin piețele sale zgomotoase și aglomerate...

Dar ca să-l înțelegi cât de cât trebuie să-i cunoști istoria. Întru simplificare, l-am rugat pe noul nostru prieten AI să-mi facă rezumatul rezumatului și o să vi-l prezint mai jos exact cum mi l-a furnizat. Sper să nu vă plictisesc prea tare...

Scurt-scurtisim istoric Hanoi

Hanoi este una dintre cele mai vechi capitale din Asia de Sud-Est, având o istorie bogată și zbuciumată de peste o mie de ani, marcată de dinastii imperiale, ocupație colonială și războaie devastatoare. Orașul a rezistat în timp, devenind astăzi centrul politic, cultural și simbolic al Vietnamului modern.

Perioada Imperială (Fondarea și Epoca de Aur) Anul 1010: Împăratul Ly Thai To mută capitala regatului Dai Viet pe actualul amplasament al orașului, numindu-l Thang Long („Dragonul care se Înalță” ). Orașul devine inima ploitică a țării. Secolele 11-18: Sub dinastiile Ly, Tran și Le, Thang Long înflorește ca centru comercial și cultural. În anul 1070 este construit celebrul Templu al Literaturii, prima universitate din Vietnam. Orașul își schimbă temporar numele de câteva ori, fiind cunoscut în sec. 15 și ca Dong Kinh (de unde europenii au derivat termenul „Tonkin” ). Pierderea statutului de capitală (1802): Dinastia Nguyen preia puterea și mută capitala imperială în sud, la Hue. Numele de „Hanoi” (1831) : Împăratul Minh Mang redenumește oficial orașul Ha Noi, care se traduce literal prin „orașul dintre râuri” , datorită poziției sale geografice de-a lungul Fluviului Roșu. Epoca Colonială Franceză (1883-1954)

Cucerirea: În urma unor bătălii sângeroase, Franța ocupă regiunea, iar în 1902 Hanoi devine capitala Indochinei Franceze. Transformarea urbană: Francezii redesenează orașul, construind bulevarde largi, vile în stil european, Opera din Hanoi (1911); Catedrala Sf. Iosif (1884-86) și faimoasa închisoare Hoa Lo. Această perioadă lasă o amprentă arhitecturală și gastronomică profundă (cum ar fi introducerea culturii cafelei). Al doilea război mondial: Între 1940 și 1945, orașul este ocupat de trupele japoneze, menținându-și însă administrația franceză controlată. Războiul și Independența (1945-1975)

Revoluția din August (1945) : După retragerea Japoniei, liderul comunist Ho Shi Minh citește Declarația de Independență în piața Ba Dingh din Hanoi, proclamând Republica Democrată Vetnam (Vietnamul de Nord). Războiul din Indochina: Francezii revin și reiau controlul până în 1954, când sunt învinși definitiv la Dien Bien Phu. Hanoi redevine oficial capitala Vietnamului de Nord. Războiul din Vietnam (Războiul American) : În anii ‘60 și ’70, Hanoi este bombardat masiv de aviația americană, în special în timpul „Bombardamentelor de Crăciun” din 1972. Cu toate acestea, infrastructura istorică din Cartierul Vechi (cele 36 de străzi comerciale tradiționale) supraviețuiește în mod surprinzător. Perioada Modernă (1976-prezent)

Reunificarea (1976): După căderea Saigonulu în 1975 și încheierea războiului, Hanoi este declarat capitala oficială a Republicii Socialiste Vietnam unificate. Dezvoltarea actuală: Începând cu reformele economice Doi Moi din 1986, Hanoi s-a transformat dintr-un oraș măcinat de război într-o metropolă vibrantă și în rapidă expansiune. Astăzi, zgârie-nori moderni (precum Lotte Center) coexistă cu templele milenare și lacurile legendare, păstrându-și farmecul istoric unic.

Experiența noastră în Hanoi a inclus mai multe etape. Am început chiar în prima seară, a fost mai mult o vizită de acomodare, profitând de faptul că aveam cazare chiar în Cartierul Istoric. Ne-a năucit de la primii pași, dar în egală măsură ne-a încântat amalgamul de arhitecturi suprapuse una peste alta în aceeeași construcție! Aglomerația de oameni și vehicule, abundența în reclame luminoase contrastând cu micile colțișoare întunecate în care aparent nu se întâmplă nimic, mirosurile și zgomotele întretăiate, fără pauză – toate îți creează o senzație unică, mai mult sau mai puțin plăcută, depinde de personalitatea pe care o deții...

Primul obiectiv către care ne-am îndreptat a fost Catedrala istorică Sf. Iosif, cel mai vechi edificiu catolic din Hanoi, a cărei piatră de temelie a fost pusă curând după „înscăunarea” franceză. Am găsit-o frumos luminată și măreață precum o știam din fotografii, însă închisă, așa că n-am putut decât s-o admirăm pe dinafară și să ne pozăm și noi cu ea, precum zecile de turiști și localnici (mai ales domnișoarele vietnameze îmbrăcate în rochii tradiționale au un apetit extraordinar pentru selfie-uri, după cum observasem prin alte locuri și aveam să observăm în continuare).

Catedrala seamănă foarte mult cu sora ei pariziană Notre-Dame, ridicată din granit cenușiu, pe locul unei vechi pagode budiste, în stil neogotic, corpul central fiind încadrat de 2 turnuri gemene pătrate cu înălțimi de 31,5 m. Am citit că înăuntru pot fi admirate frumoasele vitralii aduse din Franța, altarele grandios decorate și orga de dată mai recentă, cu 1850 de tuburi.

Ne-am dus mai departe, direcția vest. Lacul Hoam Kiem este un reper important pe harta orașului, fiind plasat aproximativ în inima sa. Deși micuț, deține mai multe puncte de interes: Turnul Țestoasei pe o insuliță, templul budist Ngoc Son și Teatrul de Păpuși pe apă Thang Long; pe acesta din urmă chiar îl pusesem pe lista noastră scurtă, dar până la urmă n-a fost să fie. Chiar și așa, doar plimbându-ne pe țărmul lacului, și tot ne-am simțit privilegiați, pentru că decorul era splendid, cu toate luminile ce se reflectau în oglinda apei, cu rondurile de flori multicolore și zonele populate de artiști stradali.

Am căutat asiduu Opera din Hanoi și nu înțelegeam de ce nu dăm de ea acolo unde zicea harta că ar trebui să fie!... Până am descoperit-o, în sfârșit, în spatele unor gradene uriașe, al cărui proces de demontare tocmai începuse (aveam să-i admirăm frumoasa fațadă neoclasică peste 2 zile, în trecere). Ne aflam în plin Cartier Francez, inițial am vrut să ne foim mai mult prin zonă să vedem vile faine, însă ne-au epuizat eforturile repetate de a traversa străzile nesemaforizate (de a ne strecura printre vehicule ce vâjâiau în toate direcțiile, mai precis), încât am decis că pentru seara respectivă e de ajuns.

La întoarcere am avut totuși satisfacția să constatăm că o arteră importantă, cea care leagă Opera de sudul lacului, între timp fusese închisă circulației motorizate și devenise strict pietonală! Yes! Atmosfera căpătase astfel valențe suplimentare, numărul artiștilor stradali se înmulțise, spoturi luminase proiectau flori pe caldarâm, oameni de toate vârstele se plimbau veseli și relaxați...

În drumul de întoarcere spre hotel am dat de un uriaș street-market cu decorațiuni chinezești; nu mi-am imaginat că poate exista așa ceva! Pur și simplu, străzi întregi pline cu tarabe, culorile predominante fiind roșu și auriu, după cum deja învățasem! 😊 Se apropia sărbătoarea națională Tet (un echivalent de an nou vietnamez) și febra cumpărăturilor era în toi, se pare.

Sărim peste a doua zi (pe care am dedicat-o excursiei la Ha Long Bay, despre care am relatat) direct la a treia. Zi plină pentru Hanoi, pe care aveam de gând să-l luăm frumușel la pas, poposind în doar câteva spoturi de mare interes pentru noi.

De data asta am schimbat direcția de mers, aproximativ nord-vest, primul obiectiv pe ordinea de zi fiind templul istoric Quan Thanh. Până acolo s-a întâmplat să parcurgem un bulevard larg, străjuit de arbori seculari și de vile frumoase, multe adăpostind ambasade. Am dat și de o biserică catolică, tocmai începea slujba (duminică fiind; destui enoriași asiatici!), așa că n-am aruncat decât o privire înăuntru și alta prin curtea decorată cu statui.

Deasemenea, am putut pe alocuri observa câte ceva sin stilul de viață al locuitorilor. Orice loc, cât de mic, ascunde o poveste, de obicei o mică afacere de familie care îți oferă oarece: o ceașcă de cafea sau de ceai, o porție de supă tradițională, ceva de îmbrăcat sau de... reparat. Fiecare este liber să se desfășoare după știință și putință. Iar oamenii chiar muncesc, să știți! Am fost surprinsă și în Thailanda, dar mai ales în Vietnam despre această extraordinară cultură a muncii, implicând modestie, hărnicie și profesionalism. Am avea câte ceva de învățat de la ei...

Templul Quan Thanh ne-a întâmpinat cu frumoasă poartă decorată în stil budist. Un mic panou informativ (în 3 limbi: vietnameză, franceză și engleză) ne spune că a fost construit în anii 1010-1028, pe timpul domniei împăratului Ly Thai To și închinat unei divinități protectoare a întregului ținut. Desigur, ceea ce vedem azi este rezultatul a numeroase restaurări, ultima din sec. 19. Piesele de rezistență ale lăcașului sunt cele 3 statui de bronz înalte de 4 m, cântărind în total aproape 4 tone, comisionate și realizate în 1677. Pentru noi, mult mai intersanți se arată pe moment copăceii încărcați cu fructe copate de grapefruit sau micii pești koi ce se agită brownian într-un bazin...

Ne aflam în sudul lacului de Vest, ceva mai mare decât frățiorul său central (Hanoi este împânzit de lacuri și lăcușoare, toate provenind din Fluviul Roșu prin colmatarea anumitor zone). O șosea „taie” colțul estic al lacului dinspre sud spre nord și ne-am propus să ne ducem pe o parte și să ne întoarcem pe cealaltă. De ce? Pentru că aroape de capătul acestei artere, pe o mică peninsulă, se găsește alt obiectiv religios important: pagoda Tran Quoc. Din păcate, n-am fost atenți la progamul de funcționare și am ajuns fix când se închidea pentru pauza de prânz. Ghinion, cum ar zice un clasic în viață...

Ne-am întors și am ținut-o spre sud de data asta. Am traversat o bucată de parc uriaș, acolo sunt mai multe chestii, printre care casa memorială Ho Shi Minh. N-o aveam în plan. Am ratat (nu știu cum; mi-a fugit din cap la momentul respectiv și pe urmă nu ne-am mai întors) One Pillar Pagoda (susținută de un singur pilastru), deasemenea istorică și... deosebită ca aspect. Am ajuns pe urmă în zona – să-i zicem – kilometrului zero al capitalei: Palatul Prezidențial (i-am tras o poză prin porțile închise și imediat m-a certat un paznic, dar nu m-a pus s-o șterg și oricum se poate poza cu zoom foarte bine de la depărtare 😊); nu departe, Mausoleul Ho Shi Minh (n-aveam niciun gând în ceea ce-l privește; cel mai mult mi-au plăcut aranjamentele florale ce delimitează scuarul) și alte clădiri oficiale. Erau și ceva panouri informative despre istoria recentă a țării, dar le-am neglijat.

Ne-am îndreptat însă spre intrarea în Cetatea Imperială Thang Long (sau, mă rog, ce-a mai rămas din ea după ce bună parte a zonei a fost sistematizată de francezi). Chiar și așa, obiectivul aparține patrimoniului UNESCO și merită cu prisosință toată atenția călătorului ce vizitează Hanoi! Programul de vizitare este zilnic 8-17, iar prețul unui bilet de adult 100k VND (aproape 3,5 euro). Am primit și o broșurică informativă destul de bine structurată în limba engleză.

Locul ar merita o descriere exhaustivă, dar mărturisesc că nu mă simt în stare s-o fac și cu siguranță cei interesați o vor găsi dacă vor dori. E bine de știut că au existat de fapt 2 etape mari în viața cetății („cetate” la propriu): 1. cea de capitală imperială a împăraților Viet (sec 11-18), oranizată similar a ceea ce am descris în Hue, cu 3 incinte concentrice, dintre care cea din interior destinată familiei regale și apropiaților („Orașul Interzis” ); 2. cea de cetate bastionară de tip Vauban (sec 19-înc. sec 20) de pe vremea francezilor.

Spațiul actual acoperă un pic pese 18 ha, reprezentând un complex unic de relicve arhitecturale, arheologice și... de rezistență revoluționară. Există mai multe spații expoziționale în care este relatată pe larg istoria Vietnamului, date despre dinastii și etape istorice. Mărturisesc că a fost un pic cam mult pentru mine la momentul respectiv 😊.

M-am concentrat mai tare pe rămășițele arheologice: turnul cu steag (te poți cocoța, însă noi am preferat să ne conservăm energia), poarta de sud (cel mai bine conservată din perioada imperială, era intrarea principală în Orașul Interzis, destinată doar celor cu sânge albastru), scările cu dragoni (singurele rămase din fostul palat imperial). Mi-a plăcut mult o mică expoziție ce prezintă viața de zi cu zi la palat și obiceiurile de an nou ale vietnamezilor. Buncărului D67 i-am dat skip, însă am coborât într-un buncăr mai mic destinat telecomunicațiilor pe timp de război cu americanii (brr!).

Templul Literaturii nu-i departe și n-avea nici el cum să lipsească dintre obiectivele noastre „musai de vizitat” ! Prima universitate a țării – remember? – despre care citisem chestii interesante în ghidul publicat de National Geographic (pe vremea când strângeam compulsiv astfel de materiale, neîndrăznind să visez totuși...). Am citit, spre exemplu, că, deși inițial a fost destinat educației fiilor de împărați și nobili, curând (1253) și-a deschis porțile tuturor celor avizi de educație și că a fost printre cele mai democratice instituții de învățământ din lume, în sensul de promovare strict pe criterii de erudiție. Citisem și că într-una dintre curțile edificiului se păstrează 82 de stele (pluralul de la „stelă” ) din piatră, de forma unor broaște țestoase, dedicate celor 1306 de șefi de promoție din perioada 1442-1779 (cel mai tânăr avea 16 ani, cel mai vârstnic 61); și țineam neapărat să le văd cu ochii mei! Obiectivul este deasemenea inclus în patrimoniul UNESCO.

Templul Literaturii funcționează tot între 8 și 17, însă biletul e un pic mai ieftin ca dincolo, 70k VND. La fel, am primit un pliant explicativ în engleză. Locul este format din mai multe curți (cu nume imposibile 😊) ce se succed, unele conțin și iazuri cu pești și nuferi, toate fiind minunate decoruri pentru fotografii! Se trece dintr-una într-alta prin porți numite sugestiv: a Împlinirii Talentului, a Marii Izbânzi. Există și Fântâna Limpezimii Celeste. Există și o secțiune foarte interesantă de muzeu, cu obiecte vechi aparținând elevilor și profesorilor și cu explicații privind evoluția procesului de învățare.

În ultima curte se află Templul lui Confucius, principala atracție (din punctul de vedere al broșurii de prezentare). Citez din ghidul NG: „După ce regele Gia Long a părăsit în grabă orașul, cea de-a cincea curte a templului, Khai Thanh, a fost transformată într-un altar dedicat părinților lui Confucius. În 1947, francezii au bombardat Khai Thanh, distrugând altarul. În anul 2000 curtea a fost readusă la viață ca loc pentru Sala Thai Hoc, un muzeu splendid din fier și cherestea, funcționând și ca sanctuar pentru venerarea celor 3 mari regi vietnamezi. Tot aici se află și statuia din bronz a rectorului Chu Van An, un pedagog remarcabil.”

Pe lângă numeroasele domnișoare pasionate de selfie, am prins câteva grupuri de elevi ce se pozau (de absolvire?! ; așa părea, deși habar n-am care-i structura anului universitar vietnamez).

... Gata cu ziua de muncă 😊, să înceapă distracția! Adică astea au fost toate obiectivele noastre „musai” , mai aveam unul singur, dar din categoria „distracție” : strada trenului. Este situată un pic în afara zonei centrale a Hanoiului, mai spre sud-vest, însă am făcut o simulare și, din locul în care ne aflam, aplicația ne dădea un pic peste jumătate de oră. Am luat-o deci la pas, tot căscând gurile în stânga și în dreapta.

Când am dat de calea ferată, am avut un moment ideea să mergem pe șine (știam direcția; dar nici invers n-ar fi fost greșit, aveam să descoperim ulterior), însă ne-a atras atenția altceva: o mică terasă locală ce promitea bere ieftină (nici nu mai știu prețul, dar... aproape gratis). Brusc ne-am amintit că n-am mai consumat cam de mult lichide și ne-am împiedicat acolo. A fost una dintre cele mai frumoase și emoționante surprize a vacanței!...

De ce? Nu neapărat din pricina berii (care chiar s-a dovedit bună și răcoritoare), ci a grupului strâns la o masă alăturată, singura ocupată în afară de a noastră. Erau localnici, 4-5 bărbați și o femeie, toți între 2 vârste (cam între a 2-a și a 3-a), ea îmbrăcată boem-european, unul dintre „ei” „înarmat” cu o chitară, împreună interpretând absolut minunat piese în limba vietnameză. N-am înțeles o iotă, dar mi-au dat lacrimile de mai multe ori... Am avut impresia unui grup de artiști locali aflat la o inedită repetiție, la care Bunuțul a făcut posibil să participăm și noi din umbră...

Ne-am continuat plimbarea, dar nu pe șinele ferate, ci pe unde ne ducea aplicația de orientare. Am dat astfel de Gara Hanoi și asta ne-a confirmat faptul că suntem pe calea cea bună. Zona gării, ca toate zonele de gări din lume – cosmopolită și cumva impersonală. Am virat curând dreapta și... gata, iată nebunia!

Strada trenului nu e o stradă în adevăratul sens al cuvântului. Sau poate cândva o fi fost, mă gândesc, din moment ce linia ferată trece fix printre casele aliniate...   (dar în câte locuri din lume nu se întâmplă la fel?!). Cineva a avut ideea genială să transforme locul ăsta într-o atracție turistică de elită (ispirându-se din celebrele „piețe ale trenului” din apropierea Bangkok-ului?! ; oare cine de la cine s-a inspirat?!), amenajând mici cafenele și bistrouri la fiecare parter de clădire (care oricum nu numără decât maxim 2 niveluri). Care mai de care mai frumos decorată și mai îmbietoare, în scopul ca turistul avid de experiențe inedite să șadă, să-și bucure ochii și papilele gustative și, la ore prestabilite, să-și simtă pletele răvășite de curentul produs de trecerea „acceleratului” !...

„Distracția” începe undeva în stânga și ține, după cum aveam să constatăm, vreo sută-două de metri, cu mâncătorii-beuturii aliniate pe ambele părți ale căii ferate. La care dintre ele te alipești... chiar nu contează! Toate au decoruri faine, cam aceeași ofertă și la cam aceleași prețuri. Mai aveam vreo 15-20 de minute până la trecerea trenului (este afișat orarul din loc în loc), timp suficient și să comandăm câte ceva (am luat noodles și supă tradițională, suc de portocale și cocos), să ne foim un pic în sus și-n jos și să admirăm decorurile.

Momentul apropierii trenului a fost incitant, precum ne așteptam! Proprietarii localurilor au prins a se agita, au strâns scaunele pliante dinspre calea ferată și tot ce ar fi putut interfera cu buna deplasare a vehiculului și au trecut pe la toate mesele din subordine, recomandându-ne cum să ne poziționăm pentru a nu fi răniți și a beneficia, în același timp, de maximă satisfacție! Inundați de adrenalină, am pozat, am filmat, ne-am imersat în filmul fantastic... Pe urmă am plătit și am plecat. Pentru că eram destul de departe de hotel, am solicitat un Grab. Pe drumul de întoarcere am văzut că mai există o „stradă a trenului” – diametral opus față de terasa unde ne opriserăm pentru bere.

A patra zi era și ultima și nici măcar completă: seara aveam să decolăm spre casă. Ne mai rămânea așadar o dimineață liberă în Hanoi. După ce ne-am decazat și am lăsat bagajele în custodia hotelului, am pornit din nou prin Centrul Vechi. Inițial am avut intenția de a lua un Grab până la o atracție pe care o descoperisem recent undeva la periferie (Grand World Hung Yen), însă am fost cumva reticenți din cauza distanței și am zis că-i mai safe să rămânem prin zonă. Ne-am amintit că încă nu încercaserăm celebra egg-coffee și primul popas l-am făcut în acest scop la prima terasă de încredere. Egg-coffee este brand pentru Hanoi – cafea îmbogîțită cu o spumă fină din gălbenuș de ou – o chestie pe care desemenea o iubești sau o urăști. Eu... să spunem doar că mi-ar fi părut rău să nu fi încercat, dar n-aș mai lua a doua oară.

Pe urmă ne-am amintit ce am făcut în Saigon și ce faci, ca turist, când ai puțin timp la dispoziție: iei un tur organizat. Am căutat și am găsit Hanoi City Tour, niște microbuze ce-ți fac un tur de oraș de 95 de minute pe un traseu prestabilit, ce avea să atingă zone în care mai fuseserăm, dar și puncte noi. Pornirea se face din nordul lacului central, iar biletul a costat 100k VND pentru un circuit continuu (dacă vrei și opriri, e 200 k/6 ore și 250k/toată ziua, 8-18:30). A fost foarte fain, mai ales că șoferul și-a arogat cu plăcere rolul de ghid și, deși nu plătiserăm în acest sens, ne-a permis de vreo 3 ori să debarcăm pentru câteva minute și să vizităm mai pe îndelete obiectivele în cauză. Ba, s-a oferit să ne facă și poze!

... Cam asta a fost cu Hanoi și cam asta a fost cu Vietnam pentru noi, cel puțin de data asta... sau în viața asta... O țară surprinzătoare din multe puncte de vedere, o călătorie ce „s-a nimerit” și pe care am organizat-o cam în pripă, în care am învățat multe, ne-a îmbogățit mult și ne „mângâie pe neuroni” în continuare ori de câte ori ne amintim de ea.

... Mergeți în Vietnam cât încă mai e ieftin! :)

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 42 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI