Excursie de o zi cu vas de lux în golful Ha Long

TIPĂREȘTE

Nu concepeam să lipsească din programul vacanței noastre explorarea, măcar la un nivel minimal, a golfului Ha Long. Zic „la un nivel minimal” , căci știam că se pot face minicroaziere cu durată de câteva ore sau cu una sau mai multe nopți de cazare pe ambarcațiune. Am cochetat un pic cu ideea de a zbura Hue – Ha Long (există un mic aeroport în zonă), de a petrece o noapte pe apă și de a călători în continuare spre Hanoi (170 km), dar... neh, cea mai bună variantă în condițiile date (3 zile jumate rămase) părea tot cea „clasică” : zbor Hue – Hanoi și excursie de o zi din Hanoi către golf.

Am rugat prietenul GetYourGuide să ne ajute în acest sens și a făcut-o cu profesionalism, ca de fiecare dată. Am avut de ales între mai multe variante, n-aș putea zice precis ce am ales 😊, toate promiteau cam aceleași chestii, cu mici diferențe: preluare de la hotel (cu revenire la final în același punct), prânz pe „barcă” , explorarea nu-știu-cărei peșteri, plimbare cu caiacul în golf etc. La banii plătiți (în jur de 50 de euro de persoană) nu mi-am setat mari speranțe, dar ardeam de nerăbdare să văd cu ochii mei acele peisaje fantastice pe care le admirasem doar în fotografii și filmulețe!

Că de ce golful Ha Long? Deoarece este unul dintre cele mai surprinzătoare și frumoase locuri de pe planetă! Imaginați-vă vreo 1600 (unii zic 2000) de stânci și insulițe mici sau mai mari, sterpe sau acoperite cu vegetație, ițindu-se din oglinda apei, ca o sumedenie de cocoașe de animale fantastice! Atât de inedit e locul ăsta, încât a primit certificare UNESCO; prima dată în dec 1994, pentru valoarea sa pur estetică, pentru ca în 2000 să-i fie recunoscută și cea geologică și geomorfologică deosebită. Recent, în sep 2023, UNESCO a extins zona, incluzând și Arhipelagul Cat Ba, aria devenind astfel primul monument natural interprovincial din Vietnam (thanks, AI!).

Aventura noastră a început dimineață devreme, nici nu se luminase bine de ziuă. Am fost preluați de un microbuz în care se mai aflau câteva persoane și care avea să mai preia și pe alții pe drum (urma să fim 15-20 bucăți în final), astfel că a durat cam o oră să ieșim din Hanoi. Mie mi-a plăcut bucata asta, mi se pare mereu fascinant să surprind crâmpee din viețile semenilor, mai ales când e vorba de culturi cu totul diferite decât cele cu care sunt obișnuită. Pe urmă călătoria a fost ceva mai anostă, am străbătut o zonă predominant agricolă, cu întinse culturi de orez de-o parte și de alta autotrăzii. În total drumul a durat cam 3 ore, incluzând o pauză de 30 de minute la un centru comercial cu produse tradiționale, dar mai ales în scop de toaletă pentru turiști și relaxare pentru șofer; în Vietnam, precum în Europa, șoferii profesioniști sunt obligați prin lege să facă pauze la anumite intervale de timp. Vremea nu era foarte încurajatoare – friguț, înnorat și oarecum cețos.

În fine, au început să apară primele formațiuni stâncoase, deocamdată pe marginea șoselei, zona a început treptat să se anime, să apară hoteluri, lagune cu bărci și chiar mici vase industriale. Am urmărit pe GoogleMaps traseul, eram curioasă, dar și interesată să pin-uiesc punctele esențiale, spre a vi le prezenta ulterior 😊. Deci la un moment dat am virat dreapta pe podul-dig Tuan Chau, ce leagă mainlandul de insula omonimă. Insula ne-a întâmpinat cu hoteluri cochete și grădini aranjate, am întrezărit și o plajă nisipoasă organizată; pare un bun loc de petrecut câteva zile de relaxare.

În sud se află Tuan Chau International Marina, însă noi am cotit-o spre peninsula vestică, de-a lungul căreia sunt înșirate debarcadere de unde pleacă excursiile pe mare. Ne-am oprit în sfârșit în dreptul unuia dinte ele – Taliya Cruise. Un yacht luxos era ancorat în apropiere, unul dintre cele pe care le admiri prin marile marine ale lumii, întrebându-te cărui bogătan o fi aparținând (și, malițios desigur, ce o fi prestat acela ca să-i aparțină; nah, că nu te poți abține...). L-am pozat, dar cam cu jenă, să nu iasă careva pe punte și să se simtă spionat...

Când colo, ce să vezi?! Șoferul microbuzului ne-a urat zi frumoasă și ne-a îndemnat să pășim pe punte. Ba, mai mult decât atât, între timp membrii echipajului se plasaseră pe poziții: 2 băieți la întâmpinare de-o parte și de alta și, ceva mai în spate, căpitanul, încă 2 băieți și o fată aliniați frumos, făcându-ne cu mâinile precum unor... VIP-uri! Pe bune?! Nu-mi venea să cred, surpriza era prea mare!

Ne-am scuturat rapid, ne-am luat fețele și atitudinea de VIP-uri și am pășit cu încredere în salonul uriaș, la fel de luxos precum promitea exteriorul. Acesta este dotat cu un bar imediat în stânga, după intrare, cu o „insulă” centrală destinată viitorului bufet de prânz, cu mese și fotolii confortabile de-o parte și de alta. Locurile erau prestabilite și am fost îndrumați spre masa potrivită; loc berechet, fiecare cuplu sau familie a ocupat câte una (posibil ca în caz de vârf de sezon să fie nevoie să împărțiți masa cu cineva, ceea ce – veți vedea – n-ar fi deloc o tragedie; noi aveam să stăm la masă doar strict cât am mâncat).

Mesele erau deja aranjate cu paduri, tacâmuri, șervete textile, pahare și pe fiecare ne așteptau băuturi de bun-venit – un ceai rece aromat. Am găsit și meniurile de băuturi și ni s-a explicat că vom avea la discreție apă și ceai, că vor fi servite 2 mese-bufet (prânzul și o gustare mai târziu), însă restul lichidelor va trebui să le plătim suplimentar. Ni s-a făcut și o mică prezentare pe harta afișată pe un ecran uriaș, unde, ce și când. Pe urmă, odată cu desprinderea navei de țărm, am fost încurajați s-o inspectăm și să ne bucurăm de toate facilitățile sale.

Thaliya are 4 niveluri, noi ne aflam la al doilea. La cel inferior sunt bucătăria și încăperi destinate personalului, iar sus se desfășoară 2 punți suprapuse, prima conține un jacuzzi încălzit destul de încăpător, un salon acoperit și un mic teren de mini-golf, iar al doilea spații de relaxare, parțial descoperite. Desigur, sunt vreo 2 rânduri de toalete și dușuri și sunt puse la dispoziția oaspeților prosoape de piscină și – vom vedea – caiace.

Deși ceața discretă încă persista și, în consecință, priveliștile erau ușor cenușii și estompate, nu puteai să nu te lași cuprins de vastitatea și frumusețea ireală a peisajului! Mi-a fost greu să selectez pozele și, o să vedeți, vor fi multe și, probabil, multe asemănătoare. Dar, pur și simplu, era greu să te abții să nu declanșezi camera la fiecare pas, căci fiecare metru înainte îți dezvăluia aceeași priveliște dintr-o altă perspectivă, ce ți se părea și mai frumoasă decât cea anterioară!...

Ne-am întâlnit la tot pasul cu zeci de alte ambarcațiuni, le-am văzut îndeaproape și pe cele ce oferă găzduire peste noapte, am înțeles că au condiții de 4-5*. Mi-ar fi plăcut, v-am zis, dar aia e, atâta s-a putut; mai bine decât deloc... Din loc în loc sunt mici sate plutitoare, localnicii se îndeletnicesc cu pescuitul și cultivarea fructelor de mare (ce altceva?!); se pot achiziționa delicioasele stridii la prețuri modice pentru un european. Am văzut și bărcuțe pescărești locale, dar și mici magazine plutitoare, foindu-se printre ambarcațiunile pline cu turiști, oferindu-le acestora tot felul de flecuștețe.

Destul de devreme, la 11:15, a început să se servească prânzul. Aperitive, salate colorate, feluri principale foarte variate; de toate pentru toți. Mult pește și fructe de mare (ne-am făcut plinul de creveți din ăia giganți, genial condimentați și puși pe grill!), dar și carne de pui, porc sau vită și, desigur, feluri vegetariene. Foarte, foarte bun tot ce am gustat. Am avut și desert – fructe, budinci porționate și prăjiturele.

Thaliya și-a continuat plutirea și noi, după prânz, relaxarea pe puntea de sus, integrându-ne perfect în atmosferă și mulțumind Cerului că a făcut posibilă această împrejurare... Cu atât mai mult cu cât se hotărâse să ridice ceața și să destrame binișor pânza cenușie a norilor. Sub razele (palide la început, din ce în ce mai viguroase cu timpul), în sfârșit, peisajul căpăta culorile pe care le știam din materialele de prezentare!

Reveria ne-a fost întreruptă de un anunț în difuzoare, prin care eram invitați pe puntea de bază deoarece ne apropiam de zona peșterilor. Thaliya și-a lăsat ancora, o serie de bărci tradiționale (ca niște plute cu margine de jur împrejur) se apropiau vertiginos. Am fost repartizați câte 7-8 pe fiecare și dotați cu pălării vietnameze, din acelea conice, să ne iasă pozele faine 😊. Băiatul ce manevra mica ambarcațiune rupea un pic de engleză și astfel a jucat și rol de ghid, deși mare luru n-a avut a ne arăta. Mi-am imaginat că vom coborî pe uscat și vom explora cine-știe-ce peșteră întunecoasă, plină de stalactite și stalagmite, dar n-a fost deloc așa. Am plutit o vreme pe apa verzulie (altfel se vede de la nivelul ăsta decât de pe vas!) și am admirat de la oarece distanță așa-numitele peșteri, niște „ferestre” în blocul zgrunțuros de rocă, lăsând la vedere laguna de dincolo de. În tot cazul, a fost o experiență faină, n-am regretat.

Am mai mers ce-am mai mers și iar ne-au chemat pe puntea de jos: kayak time! Inițial am zis pas, dar Tati, fost practicant în tinerețile sale, m-a încurajat. Și de ce nu?! De la o vârstă, constat că devin mult mai deschisă la „nebunii” decât eram cândva. O fi pe principiul „ce-am avut și ce-am pierdut?” ?!...

Partea cea mai grea mi s-a părut să te introduci/scoți din mica ambarcațiune, restul e parfum. Chiar mi-a plăcut, deși n-am avut timp să ne foim prea mult. Am mai bifat o activitate în premieră, yes! 😊 Drept urmare, m-am considerat îndreptățită ca la întoarcere să marchez momentul cu un cocktail, pe puntea de sus.

... Și iar au vibrat difuzoarele, de data asta anunțând... lecția de gătit! Wow, o așteptam cu nerăbdare din mometul când am văzut-o afișată pe ecranul din lounge. Oare cu ce achiziție cultural-gastronomică mă voi îmbogăți?! Cu pachețele umplute; nu vă mai fierb.

În lounge fusese aranjată o masă lungă și noi invitați să ne ocupăm locurile (în picioare) de-o parte și de alta. Întâi ni s-a explicat procesul de manufacturare și filosofia din spatele conceptului: pachețelele trebuie împăturite de 3 ori, o dată pentru bunăstare, a doua oară pentru fericire și a treia pentru sănătate. Mi se pare corect; una fără alta e degeaba. Am avut deja pregătite 2 boluri cu umplutură, unul vegetarian, celălalt și cu carne tocată de pui. N-a fost obligatoriu să participi, dar cine a vrut s-a desfășurat după aceea cât a dorit (de fapt, până s-a terminat umplutura). Printre aceștia – vă spun cu mândrie – m-am numărat și eu. I-am și explicat indiencei de lângă mine: cam la fel se fac și delicioasele noastre sarmale.

Lecția a fost declarată un real succes, atât de cursanți, cât și de profesor. Am trimis pachețelele spre bucătărie întru prăjire și ni s-a mai acordat un scurt răgaz, timp în care a fost pregătită gustarea de după-amiază. Aceasta s-a servit tot în stilul bufet și a conținut mai mult chestii dulci, dar și pachețelele manufacurate de noi, prăjite și tăiate bucăți, „să ajungă la toată lumea” . Yummi!...

... Cu un ultim pahar de... nici nu mai știu ce, ne-am retras din nou pe puntea superioară, căci de acum soarele se pregătea de culcare... (Am uitat să vă zic de jacuzzi; Tati se delectase un pic la un moment dat, eu nici măcar nu-mi luasem cu mine costumul de baie, aflându-mă încă pe coada unei viroze rebele; vă zic sincer că la fața locului am regretat).

Momentul se numea oficial sunset party, așa că din difuzoare a prins a răzbate o muzică voioasă și nimeni nu ne-ar fi împiedicat să dansăm, dar am preferat să admirăm „de pe margine” spectaculoasele schimbări de culoare ale cerului...

Cu puțin înainte de a sosi în port, am primit câte un formular de feedback de completat și, desigur, nota de plată 😊. Am achitat cu cardul (aproximativ 35 euro) și n-am uitat să plusăm cash cu un tips binemeritat de destoinicul nostru echipaj.

... Drumul de întoarcere avea să fie de-a dreptul anost, mai ales că bună parte l-am făcut pe întuneric. Și popasul de pe autostradă a fost scurtat cât s-a putut, sunt convinsă.

Una peste alta, timpul pe mare a adunat 7 ore (10:15-17:15), la care trebuie adăugate cele 3+3 ore pe drum și să decideți dacă acest gen de excursie vi se potrivește. Noi am fost foarte încântați de ce am primit pentru banii plătiți. Cât despre frumusețea obiectivului în sine – de neprețuit! Doar că da, mi-ar fi plăcut să hălăduim mai mult și mai în legea noastră; am citit că te poți cocoța pe un deal să vezi totul de sus (Tati ar zice câh) și că poți vizita sate plutitoare și plaje cu maimuțe și că, și că... Mi-ar plăcea să citesc pe aici (sau pe-aiurea) povești mai exhaustive despre acest loc, cu adevărat desprins din povești...

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 110 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI