Delphi, buricul pământului

TIPĂREȘTE

Timp de aproape o mie de ani, acest loc magic, unde cei doi vulturi lăsați de Zeus să zboare pornind din capetele pământului s-au întâlnit în aer, a fost considerat centrul sau ombilicul lumii - omphalos, fiind marcat cu o piatră expusă acum la Muzeul de Arheologie. Mii de oameni veneau aici, la cel mai faimos oracol al antichității, pentru a-l întreba pe Apollo despre sănătate, războaie, căsătorii, bani, recolte.

Apollo răspundea prin intermediul preotesei sale Pythia, aleasă dintre localnicele trecute de 50 de ani care duceau o viață nepătată. Un întreg ritual prefața întâlnirea solicitantului cu ea: ambii se purificau spălându-se în apele izvorului Castalian, iar cel care dorea să-și afle viitorul trebuia să aducă ofrande. Abia apoi intrau amândoi în sanctuar, unde, așezată pe un trepied, Pythia intra în transă, probabil mestecând frunze de dafin ori inhalând vaporii toxici ce ar fi ieșit la suprafață dintr-o crăpătură în stâncă, iar spusele ei erau interpretate, transpuse în versuri și transmise solicitantului de către un preot.

Oracolul a fost vizitat, printre alții, de Cresus, ultimul rege al Lidiei, de Alexandru Macedon sau împăratul Nero, și toți au primit răspunsuri încifrate, ambigue. Lui Cresus i s-a spus, de pildă, că dacă va ataca Persia, va distruge un imperiu, care s-a dovedit a fi chiar al său, în timp ce Nero a fost sfătuit să se teamă de „73 de ani”, aceea nefiind însă vârsta sa, ci a succesorului lui, Galba. Cât despre Alexandru, acesta a ajuns la Delphi în anul 336 î. Hr., dorind să i se confirme șansele de a cuceri lumea. Pythia l-a refuzat inițial, invitându-l să revină altă dată, dar Alexandru a târât-o de păr până ce preoteasa a țipat „Fiule, ești invincibil”, moment în care împăratul, mulțumit de profeție, i-a dat drumul.

Legenda spune că pe acest loc s-a aflat încă din jurul anului 1400 î. Hr. un oracol consacrat Geei, zeița pământului, care a fost rededicat la începutul secolului al VIII-lea î. Hr. lui Apollo, care l-a ucis pe șarpele python ce sălășluia acolo la porunca Geei pentru a apăra ombilicul pământului. Se pare că de-a lungul timpului în sanctuar au fost înălțate mai multe temple: unele au ars, altele au fost distruse de cutremure.

Devenit un important loc de pelerinaj, în care, din 586 î. Hr., o dată la patru ani, se organizau așa-numitele „jocuri pythice”, Delphi a început să decadă de prin secolul I î. Hr., odată cu cucerirea marilor cetăți grecești de către romani. Plutarh și mai apoi Pausanius au descris sanctuarul în paragină iar ultimul răspuns menționat în documente l-a dat oracolul în anul 362 d. Hr. împăratului roman Iulian Apostatul, semnalându-și propriul sfârșit: „Acest templu măreţ a devenit o ruină; Apollo nu are acoperiş deasupra capului; frunzele copacilor sunt încremenite; izvoarele şi fântânile profeţiei au secat”.

În 393 d. Hr. împăratul creștin Theodosius avea să poruncească închiderea oficială a oracolului păgân: Apollo cedase locul unei alte divinități, una izbăvitoare.

Sanctuarul a rămas părăsit mult timp; deasupra ruinelor a fost ridicat satul Castri. Francezul Jacob/Jacques Spon (1647-1685) și britanicul Sir George Wheler (1651-1724) au identificat locul, însă abia în 1892 o echipă de arheologi francezi a primit aprobarea pentru a face excavații iar satul a fost strămutat.

În afara uluitoarei aglomerații de construcții antice, turistul nu poate rămâne indiferent la frumusețea naturală a zonei. Oracolul a fost ridicat pe o pantă abruptă dominată de stânci semețe denumite „phaediades” („strălucitoarele”), care sclipesc în lumina răsăritului și apusului de soare. Dintr-o crăpătură în stâncă izvorăsc apele Castalianului în care se purificau Pythia și călătorii veniți la templu.

În jur se înalță masivul muntos Parnas, cu altitudinea maximă de peste 2.500 m și domeniu de schi, loc sacru nu numai pentru Apollo, ci și pentru Dionyssos și Pan, și totodată reședință a muzelor. Zona, predispusă la furtuni puternice, cu fulgere aruncate, la furie, de Zeus, i-a inspirat încă din antichitate pe poeți iar în anii 1860 a stat la baza nașterii în Franța a curentului literar parnasianism, cu cel mai însemnat reprezentant Théophile Gautier, un adept al „artei pentru artă”. Și dacă tot am ajuns în Franța, amintesc că de la acest munte se trage numele unui cartier parizian - Montparnasse.

Priveliștile ce se deschid din situl arheologic îți taie pur și simplu răsuflarea: de jur-împrejur munți calcaroși, în jos un defileu adânc, cât vezi cu ochii livezi de măslini ce se întind până la Golful Corint, aflat la mai puțin de 20 km depărtare.

Natura rivalizează aici cu minunățiile înfăptuite de mâna omului și nu e greu deloc să ne imaginăm cu câtă emoție și venerație pătrundeau în sanctuar cei sosiți pe vremuri la Pythia pentru a-și afla soarta...

Situl arheologic a fost declarat monument UNESCO în 1987. În 1927 la Delphi a fost organizat primul festival de teatru, cu montarea piesei „Prometeu descătușat” de Eschil, iar de la sfârșitul anilor ʼ60 manifestările au loc anual.

Câteva informații practice: situl este situat la cca. 1 km de orașul Delphi și la vreo sută de metri dincolo de Muzeul de Arheologie. Program: zilnic între orele 8-20; biletul costă 12 euro, respectiv 6 euro pentru persoanele de peste 65 de ani. Evident, pentru vizită este nevoie de încălțăminte adecvată și n-ar strica și câteva sticle cu apă. Deși umbrit de mulți copaci, locul se încălzește foarte tare pe parcursul zilei, așa încât vizita ar fi mai bine să fie planificată fie dimineața devreme, fie pe seară.

Noi am ajuns în jur de 8.30, așa că am avut norocul să găsim loc de parcare chiar vizavi de intrare, dar după 2 ore, la plecare, deja pe marginea șoselei se înșirau mulțimi de autocare.

Panta pe care se află construcțiile este abruptă și dificil de urcat, motiv pentru care n-am reușit să explorăm întreg parcul arheologic. O altă problemă o reprezintă lipsa pliantelor; la intrare nu veți primi nici un material informativ. Eu am avut de acasă printată o schiță a sitului (P36) cu ajutorul căreia am reușit să mă orientez cât de cât; în plus, pe traseu am dat peste multe panouri informative în limbile greacă, engleză și franceză.

Așa cum spuneam, în parcul arheologic s-au păstrat o mulțime de ruine. Cetățile grecești, regii și împărații au construit temple care adăposteau „thisavroi” - în engleză „treasures” (trezorerii) în care depozitau ofrandele. Despre regele Cresus se spune că a dăruit sanctuarului un leu de aur de un sfert de tonă. Trezoreriile se înșirau pe calea sacră, mărginită de peste 3.000 de sculpturi, din care Nero a furat nu mai puțin de 500.

Trezoreria sifniană al locuitorilor din insula cicladică Sifnos, datată din secolul al VI-lea î. Hr., cea mai veche construcție integral din marmură din Grecia continentală, avea porticul sprijinit de statui Korai (reprezentând femei tinere), la fel ca cele din Acropola ateniană, mai tinere cu un veac.

Trezoreria ateniană, o clădire impresionantă în stil doric, a fost ridicată în cinstea victoriei de la Marathon din 490 î. Hr. În secolul al III î. Hr. pe pereții săi exteriori au fost inscripționate două imnuri închinate lui Apollo, cu semnele muzicale folosite în acele vremuri.

Templul zeiței Atena Pronaia, numele „Pronaia” însemnând „zeița venerată înainte de Apllo”, adăpostește celebrul „tholos”, o structură circulară întâlnită și la Epidaur sau Olimpia considerată o capodoperă a arhitecturii antice grecești. Templul a fost construit în 380 î. Hr. și din cele 20 de coloane dorice nu s-au păstrat decât trei, însă câteva sculpturi au fost restaurate și sunt expuse la Muzeul de Arheologie.

Templul lui Apollo, cea mai importantă clădire din cadrul complexului, datează în forma actuală din anul 330 î. Hr., din vremea lui Alexandru Macedon, fiind „urmașul” celor șase temple anterioare. Aici se desfășurau ritualurile și se păstrau sculpturile și celelalte ofrande aduse zeului, dar și o arhivă cu lista atleților victorioși în jocurile pythice, distrusă din păcate în 373 î. Hr. în timpul unui cutremur.

Teatrul, aflat mai sus de acest templu, ridicat în 400 î. Hr. din piatră albă de pe muntele Parnas, avea o capacitate estimată la 5.000 de locuri. În incinta sa aveau loc concursurile de muzică și poezie din timpul jocurilor pythice, precum și alte festivaluri.

Stadionul, poziționat cel mai sus în cadrul parcului arheologic, putea primi 7.000 de spectatori veniți să-și încurajeze favoriții care se întreceau în jocurile pythice și avea o lungime de 177,55 m.

Părăsesc situl copleșită de atâta frumusețe: sub picioarele mele miturile Greciei antice au prins viață, Apollo a ciupit cu voluptate coardele lirei, muzele au dansat cu grație iar șoaptele Pythiei au fost purtate peste creste către mare de același vânticel care adie acum printre ramurile de copaci.

O mare parte din construcțiile din parcul arheologic sunt în ruine și numai folosindu-ți din plin imaginația poți reconstitui, măcar parțial, imaginea lor impunătoare, numai cu ochii minții poți vedea belșugul de aur și bronz care-i întâmpina pe călătorii veniți să-și afle soarta. Altele însă se înalță și acum semețe, magnifice și enigmatice, sfidând timpul, și în perfectă armonie cu munții împăduriți și cu măslinii, cu stâncile și cu izvoarele.

Însă în armonie oare și cu noi, pelerinii moderni?

În loc ca să răspund acestei întrebări, vă propun câteva versuri ale scriitorului american contemporan Lawrence Ferlinghetti, recitate în martie 2001 la Delphi cu ocazia Zilei Internaționale UNESCO pentru Poezie. Le-am găsit întâmplător pe net și le-am tradus; chiar dacă scrise din perspectiva unui locuitor al Lumii Noi, semnificațiile depășesc granițele geografice. Mie mi-au dat de gândit. Nu știu dacă și vouă...

Oracolului din Delphi
„Mare Oracol, de ce te uiți la mine,
te uluiesc cumva, te fac ca să disperi?
Eu, Americus, Americanul,
fasonat din bezna mamei mele acum mult timp,
din bezna vechii Europe -
De ce te uiți holbat acum la mine
în amurgul civilizației?
De ce te holbezi la mine
de parcă aș fi însăși America,
noul imperiu
mai mare ca oricare altul din antichitate,
cu autostrăzile sale semnalizate electronic
împrăștiindu-și monocultura corporatistă
prin toată lumea
și limba engleză, latina din zilele noastre?
Mare Oracol adormit de secole,
trezește-te acum, în fine,
și spune-ne cum să ne salvăm de noi înșine
și cum să supraviețuim conducătorilor
dispuși oricând să ne transforme democrația în plutocrație
în Marea Împărțeală
dintre săraci și bogați
în care Walt Whitman a auzit cântând America.
Și tu, Sibila, ce-ai amuțit de atât amar de vreme,
tu, cea cu vise înaripate,
vorbește-ne din templul luminii
în timp ce constelațiile serioase
cu nume grecești
se uită-n jos la noi
așa precum farul își mută megafonul
peste întinderea de apă.
Vorbește-ne, revarsă asupra noastră
lumina mării din frumoasa Grecie,
lumina sa de diamant.
Prezicătoare Sibilă, ascunsă pe vecie,
ieși din caverna-n care stai mereu ascunsă
și vorbește-ne cu vocea poetului,
vocea a patra singular,
vocea viitorului inscrutabil,
vocea popoarelor amestecate
cu un râset blând-sălbatic.
Dă-ne noi vise să visăm!
Dă-ne noi mituri să trăim! ”

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2966 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI