Villa Barberini

TIPĂREȘTE

După cum spuneam vezi impresii,  două sunt marile obiective care atrag oamenii în Castel Gandolfo (în afară de cadrul natural superb și de atmosfera tihnită, de veșnică vacanță): Palazzo Pontificio, palatul de vară al papilor, și Villa Barberini, un parc absolut încântător. Poate că nu este „cea mai romantică grădină din lume” vezi impresii (când am să ajung acolo, voi putea compara și am să vă spun 😊), dar cu siguranță e undeva către vârful topului.

În toamna lui 1870, armatele Regatului Italiei au intrat în Roma, punând capăt pretențiilor papilor de a fi suverani ai unui stat, de a avea întinse posesiuni lumești. Pio IX s-a retras în palatele vaticane, pe care nu le-a mai părăsit până la sfârșitul vieții; s-a considerat „prigioniero del Vaticano” , nerecunoscând unificarea Italiei. Situația s-a prelungit vreo 60 de ani, sub urmașii lui, până în 1929, când a fost semnat Tratatul de la Lateran.

În urma acestuia, este acceptată suveranitatea Sfântului Scaun asupra Orașului-Stat Vatican, cu o suprafața de 44 hectare. Italia plătește despăgubiri financiare pentru a compensa cumva teritoriile pierdute de papalitate în 1870 și, cel mai interesant, i se recunoaște Vaticanului dreptul de proprietate asupra unui număr de biserici, palate și grădini, unele dintre acestea primind chiar privilegiul de extrateritorialitate (asemănător cu statutul pe care îl au misiunile diplomatice ale unei țări într-o altă țară) en.wikipedia.org/wiki/Pro ... of_the_Holy_See.

Cele mai întinse posesiuni astfel (re) dobândite sunt cele din Castel Gandolfo, care se întind pe o suprafață de 55 de hectare, mai mare decât cea a Statului Vatican. Acestea au intrat în stăpânirea papilor în prima jumătate a secolului al XVII, în timpul lui Urban VIII Barberini, și au fost folosite de diverși suverani pontifi ca locuință de vară (temperaturile de aici sunt ceva mai suportabile decât cele din Roma) sau ca loc de retragere și de reculegere.

Palatele și grădinile de aici au fost construite și dezvoltate de-a lungul vremii, cu contribuția unor nume mari, precum Gian Lorenzo Bernini sau Francesco Fontana. Au rămas în paragină în timpul exilului voluntar la Vatican al papilor, au căpătat o nouă strălucire în anii 1930, au suferit în urma bombardamentelor în cel de-Al Doilea Război Mondial, au fost din nou refăcute în perioada postbelică. E o istorie lungă, asupra căreia voi încerca să revin în articolul despre Palatul Apostolic.

În 2013, Benedict XVI Ratzinger a abdicat (demisionat? nu știu cum e corect) și s-a retras, pentru câteva luni, la vila Barberini. După ce s-a mutat într-o mănăstire la Vatican, Francisc II Bergoglio a decis că nu va locui niciodată în Castel Gandolfo: în 2014 a deschis grădinile către public, iar în 2016 a transformat în muzeu Palatul Apostolic, cu titlu permanent. Noul papă, Leon XIV Prevost, a reluat tradiția venirii peste vară lângă Lacul Albano (se află acolo de pe 6 iulie și va rămâne până către finalul lui august); a lăsat publicului Palatul Apostolic și locuiește în vila Barberini, iar grădinile acesteia sunt, încă, vizitabile, în condițiile pe care le voi povesti mai jos.

În principiu, există trei proprietăți distincte, fiecare dintre ele fiind înconjurată de propriile grădini: Palatul Apostolic, Villa Cybo și Villa Barberini villepontificie.va/en/pal ... villa-barberini. Pentru a le lega între ele, astfel încât papii să nu fie nevoiți să se amestece cu mulțimile când trec dintr-o parte în alta, între primele două s-a construit un tunel suprateran, care trece pe deasupra porților de acces în orășel (P1-P2), iar între ultimele două un scurt viaduct pe deasupra actualei șosele asfaltate (în vechime, drumul de care).

Grădinile Palatului Apostolic se vizitează cu biletul aferent acestuia; celelalte două, împreună, cu un alt bilet, în tururi ghidate cu durata de aproximativ o oră, pietonal sau cu autobuzul. Programul este 9:00 – 14:00, iar tururile sunt cam din oră în oră, în funcție și de cerere. Teoretic, ar cam trebui rezervare online tickets.museivaticani.va/ ... BLS-Passeggiata; practic, făcând mai multe simulări, am găsit mereu bilete pentru a doua zi, așa că am lăsat să le cumpăr la fața locului.

Ne-am prezentat la poartă pentru turul de la 9, doar pentru a afla că în acea zi nu se organizează acest tur: primul era la 10, cu autobuzul (15 euro), iar următoarele la 11, cu autobuzul, dar și pietonal (doar 12 euro). Am luat bilete pentru ora 10 și am revenit cu zece minute înainte, așa cum ni s-a solicitat. Eram cinci persoane cu bilet individual șu un grup numeros de vârstnici, vreo douăzeci de persoane plus ghidul lor – am admirat faptul că, în ciuda dificultăților de deplasare, încă aveau dorința de a descoperi chestii noi. La întoarcere am văzut și grupul pietonal, format preponderent din familii tinere, cu copii energici.

Grădinile se întind pe întregul versant sud-vestic al conului vulcanului în care se află Lacul Albano, de cealaltă parte a lacului, având o lungime aproximativă de 2,5 kilometri și o lățime variabilă, de la 1-200 metri la 7-800 metri. Deschiderea lor este către Marea Tireniană, aflată nu foarte departe, dar din anumite puncte se vede, către nord, Roma; de pare că din vila papilor se poate zări chiar Biserica Sf. Petru de la Vatican. Pe creastă, paralel cu grădinile, este Via Pio IX, cea pe care am străbătut-o de fiecare dată când am mers la hotel către centru sau invers.

Acum: grădinile sunt splendide, dar vizita este, oarecum, dezamăgitoare. Eram avertizați din ziua precedentă, când organizarea de la Palatul Apostolic a fost chiar mai proastă, dar senzația tot aiurea a rămas.

Am fost îmbarcați cu toții în autobuz, care a mers cu viteză mare între punctele de interes ale grădinilor. Majoritatea pozelor pe care le-am făcut au ieșit mișcate, am șters două treimi din total. Au existat trei opriri scurte, de 1-2 minute, când am avut voie doar să fotografiem din autobuzul staționat, și două mai lungi, de câte 10 minute, când am coborât și am primit și ceva explicații. Ghidul a vorbit doar în italiană, noi am avut audioguide-uri. Problema e că ni se spunea ce taste să apăsăm exact în momentul staționărilor și a fost greu să mă decid: ascult explicațiile sau fac poze? Îmi mai trebuia măcar o mână.

Ce am priceput (puțin, adică, și nici ulterior nu am găsit prea multe informații): grădinile se află cam pe locul cetății Alba Longa, mitica străbună a Romei (aici s-ar fi născut Romulus și Remus, ca nepoți ai regelui alban); există un parc arheologic pe undeva, pe la margine. Încă din secolele II-I î. Hr. S-au construit pe aici vile ale cetățenilor bogați, apoi reședințe imperiale. Cea mai importantă, din care se păstrează și niște vestigii (P18), este cea a împăratului Domițian.

Cele două clădiri actuale: vila Cybo a fost proiectată de arhitectul Francesco Fontana și ulterior achiziționată de cardinalul Camillo Cybo-Malaspina în 1717, iar vila Barberini a fost comandată Taddeo Barberini (nepotul lui Urban al VIII-lea) în 1631, construcția palatului și amenajarea grădinilor fiind încredințate lui Gian Lorenzo Bernini. Pe lângă prima am trecut și chiar am oprit pentru poze (P15-P16), la cea de-a doua nu am ajuns: peste trei zile urma să vină papa, pentru perioada verii, și probabil că protocolul de securitate impunea ocolirea ei. Am citit recenzii ale unor vizitatori de acum 8-10 ani, care spuneau că vizitarea vilei făcea parte din traseu.

Punctele de interes de pe traseu sunt cele pe care le puteți identifica și în imaginile pe care le atașez acestui articol: Grădina Magnoliei, Piazzale Quadrato, Aleea Trandafirilor, Aleea Ierburilor Aromatice, Piața Stejarului etc. Cele mai interesante (cele unde s-a și coborât din mașină) sunt Criptoporticul și Grădinile Belvedere.

Criptoporticul este un soi de fațadă falsă, grandioasă și romantică, străjuită cu statui impunătoare, care maschează un tunel păstrat din antichitate, despre care nu am reținut ce funcție anume avea. Dar am reținut că, la începutul anilor 1940, în timpul războiului, acolo au fost ascunși numeroși refugiați, mulți dintre ei evrei. (Papalitatea s-a confruntat cu acuze de colaboraționism cu regimurile fascist și nazist, deci nu se pierde niciun prilej de a se mai disculpa.)

Grădinile Belvedere sunt imaginea-simbol a întregului parc, cea pe care am văzut-o încă pe afișul de la intrare. Sunt cu adevărat impresionante, le-am văzut și de la nivelul lor, și de pe o terasă situată mai sus. Ele au fosrma unui labirint, dar unul ciudat, gardurile fiind tunse foarte jos, deci nu există senzația de tunel în care să te pierzi.

Tot la această oprire am văzut Giardino Della Madonnina, cu o superbă statuie de care nu am avut voie să ne apropiem (un luogo molto sacro, explica ghidul). De altfel, nu am avut voie să ne apropiem de nimic, să ne îndepărtăm cât de puțin de traseul oficial, am fost foarte strict supravegheați.

În final: o bucată din grădini e ocupată de o plantație de măslini, alte parcele sunt cultivate cu legume și fructe. Sfântul Părinte trebuie să mănânce bio, desigur 😊.

E cam obligatoriu să priviți imaginile, nu am cum descrie în cuvinte frumusețea acestor grădini!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd, până în 1.8.25, o versiune cu MULT mai puține reclame
• Ați dori o versiune COMPLET fără reclame? — va fi posibil, în viitor — pentru aprox 8-9 lei / lună

---

VIZUALIZĂRI: 82 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI