Capriciul lui Gaudí – bijuterie arhitectonica catalana pe malul Marii Cantabrice

TIPĂREȘTE

In mijlocul atator mostre de arhitectura catalana in Comillas, dupa cum va povesteam in review-ul anterior, iata ca-l gasim aici si pe maximul ei reprezentant, Antonio Gaudí. Un alt “indian”, cum erau numiti spaniolii vremii imbogatiti in America, ca si don Antonio López y López (primul marchiz din Comillas), pe numele sau Máximo Díaz de Quijano, si a carui sora era cumnata cu marchizul, i-a cerut marelui arhitect, in anul de gratie 1883, sa-i construiasca o vila (“chalet” in spaniola) de vara exact langa Palatul Sobrellano: “El Capricho”. Cladirea, construita in doi ani (1883-1885) este contemporana cu Casa Vicens, pe care arhitectul o construia in Barcelona in acelasi timp, si pe care subsemnata nu a avut inca onoarea s-o viziteze. De aceea, construirea vilei a fost supervizata de prietenul si colegul de promotie al lui Gaudí, Cristóbal Cascante. Insa, de oricate machete si planuri detaliate ar fi dispus acesta, se crede ca este imposibil ca autorul sa nu fi fost in Comillas, in timpul lucrarilor, pentru ca detaliile constructiei sunt prea minutioase si finisarile prea… perfecte.

Dupa cum va spuneam, initial am crezut ca acest “capriciu” este Capela de langa Palat. Turnul ascutit al acesteia m-a dus cu gandul la Sagrada Familia. Insa nu. Se afla in imediata apropiere si am dat un ocol simtitor, pentru ca cele doua porti care dau la aleea ce coboara, prin parc, de la Palat, erau incuiate. Intrarea se face pe o straduta prin spate, si, daca nu am fi vazut vila de pe alee, nu am fi zis ca merita vizitat obiectivul (exagerez, evident). Foarte pitoreasca fatada restaurantului/localului de langa, fondat, dupa cum scrie pe ea, in 1855. Un gard uratel (salvat putin de cei doi stalpi din piatra) si un “cort” la intrare: biletele costa 5€/adult si 2,50€/copil. Program de vizita: 10:30h – 21h. Se poate intra pana cel tarziu cu o jumatate de ora inaintea orei de inchidere. Ni se inmaneaza brosuri in spaniola si engleza si baiatul, foarte amabil si zambitor, ne spune ca, la intrarea in cladire, pe dreapta, putem vedea un mic filmulet informativ inainte de a incepe vizita propriu zisa, care nu este ghidata.

Aleea este umbroasa si, pe langa vila, plina cu flori. Imediat in stanga se afla magazinul cu suveniruri, de unde ne-am luat aferentii magneti si ceva dulce. Si am purces la vizita operei de arta. Care pe dinafara are evidente influente maure. Eu cum l-am vazut am zis ca parca-i un mic palat arab. Abia dupa am aflat ca “El Capricho” este o “mostra a plenitudinii tendintei orientale a arhitectului”. Turnul-minaret, cred, elementul care defineste cel mai bine aceasta constructie, am inteles ca a aparut mai tarziu si in alte opere ale sale. Exteriorul cladirii a fost construit cu piatra in partea de jos, si cu caramida ornata cu ceramica, aceasta cu motivul repetitiv al florii soarelui, asa incat fi’meu imediat si-a adus aminte de pictorul acela roscat si fara ureche: “Van Gogh, mami, ai auzit de el?? ”;)

Se vorbeste aici si despre ceea ce urma sa devina o constanta in opera lui Gaudí, si anume extraordinara lui putere de adaptare la caracteristicile celui care i-a incredintat lucrarea. Máximo Díaz de Quijano era muzician amateur si colectionar de plante exotice. “El Capricho”, aparte de evocarea, prin nume, a compozitiei muzicale libere si “fantazioase” (cine stie, intelege;)), are forma de “U” pentru a putea adaposti plantele pe care proprietatul le aducea de peste ocean. Gaudí a reflectat pasiunea proprietarului pentru muzica in diverse alemente, atat in interior cat si pe exterior: vitraliile cu libelula chitarista si vrabiuta asezata pe o orga, dintr-una din incaperi, sau banca-balcon, unde contra-greutatea ferestrei era formata din tuburi metalice care emiteau placute sunete muzicale (fereastra tip ghilotina, tocmai am vazut, pe net, ca exista si la noi acest termen, ca nu ma pricep la materiale de constructie).

Intram in vila pe sub cele patru coloane de piatra alba, decorate, in partea de sus, cu pasari care se odihnesc pe frunze de palmier. Originalul turn-mirador se ridica exact deasupra acestor coloane. Chiar si presul de la intrare poarta numele vilei. In partea dreapta se afla terasa si solarul, unde luam loc pe scaun ca sa vedem scurtul filmulet informativ. De acolo purcedem sa vizitam toate incaperile, asezate in functie de lumina soarelui in timpul zilei si de “functia” indeplinita de fiecare camera. Un lucru interesant. Sa te trezesti cu soarele intrand pe geam, si acesta sa te insoteasca pretutindeni in casa in functie de unde si cu ce-ti petreci timpul...

Pe brosura care vi se va inmana la intrare in incinta vilei, veti gasi si o harta a acesteia, cu distributia tuturor incaperilor. Cladirea nu este atat de mare precum un palat, si nici nu veti gasi piese de mobilier foarte vechi, ca intr-un muzeu. Noi, dimpotriva, chiar nu le-am vazut rostul scaunelor normale/moderne asezate in aproape fiecare camera, si care stricau cumva “peisajul”.

Dupa filmulet, ne intoarcem din nou la intrarea in vila, ca sa incepem cu inceputul, si admiram in trecere statuia de la intrare (pe partea dreapta).

“La sala de visitas”. In aceasta incapere, dupa cum insusi numele ne arata, isi primea gazda vizitele. Este o camera luminoasa, cu un semineu intr-un colt, si pereti imbracati, in partea de jos, in lemn. Acest material este, de fapt, predominant, in interiorul intregului edificiu. Ne-a placut micul balcon cu o banca din fier forjat, care tinea loc si de balustrada si unde ne ingramadeam cu totii la pozat (care poza se putea face si de la intrarea in vila, din exterior).

“La sala de estar”. Aceasta ar fi echivalentul partial al sufrageriei noastre, pentru ca nu se folosea (conceptul e mai putin comun in zilele noastre) si ca loc unde sa se serveasca pranzul sau cina. Incaperea este situata in centrul vilei si aici putem admira tavanul inalt si arcurile care dau forma peretilor. Datorita inaltimii tavanului, aceasta camera imparte mansarda in doua, uniunea fiind realizata de o pasarela.

“El comedor”. Sau sala de mese. Se afla langa camera anterioara, este ceva mai mica, si are orientare nord-estica, adica perfecta pentru a fi scladata de razele soarelui la orele pranzului, asa cum explicam mai devreme.

“La salita del baño”. Nu are nimic dintr-o “salita” (“sala mica”), pentru ca este o incepere destul de spatioasa, in care s-au folosit materiale precum lemn, ceramica si sticla. Cada nu mai exista, insa ne dam seama cu usurinta unde fusese asezata. De fapt, exact la intrare in baie, pe stanga, am vazut si o alta usa, care insa este incuiata si nu am aflat ce putea contine/adaposti.

“El dormitorio principal”. Acesta da spre est, pentru a-i da soarele dimineata, asa cum imi place mie. Este foarte mare si ne-am sucit gaturile admirand momente bune tavanul cu un “artiazanat” deosebit in lemn. Are si o terasa maricica (cea mai mare dintre toate, de fapt), minunata pentru a-ti bea cafeaua dimineata. Celalalt dormitor se afla exact in zona opusa (spre apus), poate pentru zile in care stapanii nu aveau chef sa fie treziti de lumina soarelui, ne-am gandit noi;) Sau poate ca le placea apusul de acolo... cine stie? Si acesta are un tavan deosebit, cu flori sculptate in lemn si, pe deasupra, si un semineu. Personal mi-a placut si locsorul cu doua geamuri, pe-o parte si pe alta, unde se afla asezata o masuta cu scaune, si pe care mi-ar placea sa-l am si eu la mine in casa...

Am urcat la mansarda pe o scarita de lemn in spirala (aici i se spune “melc”). Atomosfera este intima, la acest lucru ajutand mult barnele frumos imbinate de pe tavan, insa scaunele acelea din nou nu-si au locul acolo. Din cealalta parte a mansardei se poate iesi intr-o mica terasa, foarte aproape de turn, si care da spre curtea interioara. Acolo am zabovit cateva minute bune, si la coborare mai mai sa ma ia claustrofobia pe cea de-a doua scarita in spirala (nu sunt sigura daca este cea din turn, foarte posibil). Mult mai ingusta (nu stiu cum s-ar fi descurcat cineva mai corpolent) si cu mai multe trepte. Ca doar nu mi s-o fi parut mie... ;) Mai mult, abia coborasem cateva trepte ca am si dat nas in nas cu cineva care urca, asa a trebuit sa dau inapoi, ca racul.

Ca o parere personala, mi-ar fi placut sa gasesc in vila ceva mai mult mobilier, mai multa... viata sau “amprente” personalizate. E adevarat ca erau cateva scaune sau masute cu semnatura aceluiasi maestru sau a altor colegi de breasla, insa eu am simtit si lipsa altor elemente. Poate totusi ar fi incarcat atmosfera si nu ne-ar mai fi permis sa fim atat de atenti la detaliile constructiei (ferestre, tavan, seminee, etc.)... In fine, este doar o parere.

Vizita am incheiat-o in spatele vilei, unde o statuie a marelui arhitect parca admira opera tocmai terminata... Don Antonio priveste ganditor in sus – spre turn oare? – si din nou ne ingramadim cu totii sa ne facem poze cu el, incercand sa-i imitam pozitia.

Leit-motivul florii soarelui place mult ochiului, iar imbinarea reusita a culorilor si materialelor – ceramica verde cu piatra si caramida rosie si galbena – te face sa nu-ti dezlipesti privirea momente bune.

Am citit ca vila a fost restaurata in 1977 (nu credeati ca tin minte, insa anul cutremurului este si anul nasterii mele;)) si atunci au fost inlocuite tiglele arabesti cu placi de fibro-ciment (scuze daca nu asta e cuvantul la noi, dar sunt nula la materiale de constructii).

Cladirea a fost declarata “Bun de interes cultural” in 1969, a devenit restaurant in 1895, iar in 1992 a fost cumparata de grupul japonez (!!!) Mido Development, actualul sau proprietar. Habar n-am cum de patriotii spanioli au dat pe mana strainilor o asa bijuterie. Bine, or exista ele ceva clauze avantajoase in contract... In decembrie 2009 restaurantul a fost inchis, insa pe site-ul lor scrie mare si clar ca se pot inchiria diverse sali pentru evenimente de tot tipul (congrese, seminarii... si chiar si nunti daca nu ma insel).

In incheiere va las cateva date utile. Adresa “Capriciului” este: Parque del Sobrellano (fara numar), 39520 Comillas, Cantabria, telefon 0034 942 720365, web elcaprichodegaudi.com, mail visitas@elcaprichodegaudi.com

---

VIZUALIZĂRI: 3627 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI