Cu dor de soare și parfum de leandri...

TIPĂREȘTE

M-am gândit să scriu acest articol în parte văzând că nu sunt descrieri despre acest loc, pe de altă parte pentru că mi-e dor de mare, de soare... și de parfum de leandri...

Despre ce vreau să scriu? Despre o parte din Creta, una sălbatică, nu prea umblată, dar atât de frumoasă, iar dacă celor ce doresc să meargă anul acesta le dau o idee bună, de ce nu?

Mă refer la partea de sud-vest a insulei, pornind din Chania, nu e departe, e romantic, zic eu, sigur dacă vă place natura, altfel clar nu aveți ce căuta pe acolo.

Acest drum noi l-am făcut anul trecut cu ocazia excursiei în defileul Samariei, despre care am scris deja, dar atunci nu am acordat multă importanță drumului, așa că acum revin.

Sigur că noi stând în apropiere de Hersonissos, drumul a fost foarte lung, dar voi începe numai din Chania.

Se pleacă spre vest, urmând indicatoarele spre Omalos. Chiar satul Omalos se află la 39 km de Chania. Drumul este foarte frumos, admir livezi întregi de măslini și viță de vie, dar pe dealuri sunt și măslini sălbatici, oregano mult, tufe de culoare mov, apoi la cca 15 km se află satul Fournes , aici sunt livezi nesfârșite de portocali, multă, multă verdeață, pentru că oricum aici în apropiere este și Grădina Botanică a insulei Creta, cu multe specii de floră și faună mediteraneană. Data viitoare o pun neapărat pe lista de văzut.

Apropiindu-ne de platou, tot urcând, serpentinele se înmulțesc, priveliștea este magnifică, iar singurul regret, suntem cu autocarul, nu putem oprim când vrem noi pentru ședințe foto. Ultima oprire la un magazin pentru cei ce vor să facă provizii pentru străbaterea defileului, chiar și ceva echipamente adecvate, apoi urmează încă 3 km, până la intrarea în defileu.

Platoul Omalos se află în Munții Lefka Ori , Munții Albi, iar cel mai înalt vârf este Pachnes , 2453 m, unde sigur se pot face și ascensiuni. Sigur altă variantă de aici ar fi și spre satul Agia Eirini , spre vest, de unde se poate ajunge în defileul cu același nume, un traseu mult mai ușor ca Samaria, ieșind tot la țărmul mării Libiei, la Soughia , după cca 7km.

Revenind pe platoul Omalos, auzim de la ghida despre scene de vitejie care s-au derulat aici, în lupta de independență a cretanilor. De jur-împrejur vedem munți stâncoși, fără vegetație, fenomen cunoscut și sub numele de ,,deșert de mare ”. Este de trăit senzația pe care o ai fiind acolo, măreția naturii să spunem, simți cum respiri aerul bogat oxigenat, cu miros de pini, iar cine pornește în defileu, trebuie să aibă ceva condiție fizică și încălțăminte adecvată, dar despre toate astea eu am mai scris, așa că nu reiau. Recomand celor ce pot, să facă ,,mișcarea” asta.

Voi ,,sări” peste cei aproximativ ,,16-18 km, ajung la punctul de ieșire din defileu, de aici începe deja satul Agia Roumeli , iar până la mare mai sunt cca 2 km. După bine meritata băutură răcoritoare ce o servim la taverna de la ieșire din defileu, o pornim încetișor spre mare. De o parte și alta a drumului, se zăresc ceva ruine ale caselor vechi, case de piatră, o bisericuță foarte veche, Panagia , pe dealuri ruine, undeva se află și o veche cetate turcească. Se spune că e greu de urcat până acolo. Tot terenul de aici este stâncos, cu mult pietriș și tufe mari de leandri roz, frumos mirositori ce ne îmbată cu parfumul lor.

Noi obosiți cum suntem după traseu, mergem parcă teleghidați, mirosind aerul ușor sărat, ce parcă se apropie din ce în ce mai mult. Ajungem în satul propriu-zis, mic, nu sunt mai mult de 100 suflete, locuitori permanenți, casele se află înșirate pe malul mării, ceva taverne, pline de flori, o străduță ce duce chiar în port. Locuitorii se ocupă cu pescuitul și creșterea animalelor, deci ghicim ușor meniurile principale ale tavernelor. Aici în Agia Roumeli, nu se poate ajunge cu mașina, doar pe jos prin defileu, sau cu barca din Hora Sfakion, sau Paleochora și Soughia.

De unde numele satului? Se crede că în urmă cu secole a existat un templu aici, după spusele lui Plutarh, iar Rumilia , zeița, a fost protectoarea turmelor, a hranei. Istorie bogată are acest loc, descoperiri importante s-au făcut aici, parte din ele se află la Muzeul de Arheologie din Chania. Ieșim la mare, Marea Libiei , calmă, caldă, îmbietoare... și atât de albastră... vedem în dreapta o plajă destul de întinsă, la stânga tavernele ce așteaptă călătorii de peste zi. Unii aleg să stea peste noapte, dar cei mai mulți pleacă cu vasele ce-i așteaptă spre Sfakia. Așadar după toată agitația de peste zi, după ora 17.30, se lasă liniștea peste sat, satul desprins parcă din poveste și din alte timpuri.

De pe vas, ne uităm cu încântare înapoi, spre chei, spre casele albe, spre localnicii ce rămân în urmă... Călătoria pe mare durează cam o oră și jumătate, se face o oprire la Loutro . Unii coboară, alții urcă. Nu se stă mult. Doamne, dar unde am ajuns?

Un sătuc mic, iar cele câteva case, se află înșirate chiar pe malul mării, în micul golf, case albe cu obloane albastre, ce duc cu gândul la Ciclade, cu dealuri verzi în spate dar și stânci golașe, aici timpul parcă s-a oprit în loc, nu există drum, deci nu există mașini și motorete. Dacă vreți liniște deplină, e locul ideal, aici la cca 71 km de Chania. Chiar și ziua, satul e aproape gol, oamenii, în mare parte turiști, sunt la plajele din apropiere, Glyka Nera Beach , plaja cu apă dulce, sau Marmara Beach . Sau poate preferați o plimbare pe jos la ruinele castelului venețian de pe dealurile din spatele satului? O provocare interesantă, o desprindere din zilele noastre, o lume mai curată, mai simplă, mai naturală...

Parcă nu mă mai satur să fac poze, vasul însă nu stă mult, trebuie să ne continuăm drumul, doar încă o poză, încă una... pe măsură ce părăsim mica lume ireală... După cca încă o jumătate de oră ajungem la Hora Sfakion .

Acest loc, important centru de rezistență a luptei împotriva turcilor, dar și a venețienilor, e și locul de naștere a unuia din cei mai importanți revoluționari cretani, Daskalogiannis . Acesta a fost un bogat constructor de nave, care a condus una din revoluțiile împotriva otomanilor. După multe lupte crâncene, a fost prins și torturat, jupuit de viu și executat de turci, undeva lângă castelul Frangokastelli . :( În onoarea lui, este o statuie a sa lângă Sfakia, în Anapoli , iar aeroportul din Chania îi poartă numele. Azi, localitatea, are ceva locuri de cazare, taverne, minimarket, brutărie, măcelărie, iar populația se ocupă cu pescuitul, creșterea animalelor, cu producția de ulei de măsline, desigur și turismul. Aflat la cca 74 km de Chania, aici se poate ajunge ușor cu mașina din Chania, drumul este spectaculos, sigur nu o să vă pară rău de alegerea făcută. Dacă voi reveni în Creta, sigur voi veni de această dată în sens invers cu mașina din Chania către Sfakia, sper să vă conving prin poze.

Era să uit, există și autobuz din Chania către Sfakia. Iar de aici nu e departe Frangokastello, mai spre est, o plajă întinsă, cu ruinele unui castel chiar în apropierea plajei. Denumirea de Sfakia provine se pare, ori de la cuvântul Sfax ce înseamnă chei, ori de la cuvântul sfaka care în dialectul cretan înseamnă amar, după copacul leandru. Mie îmi convine oricare, e pe aproape...

După ce vasul a acostat, coborâm încet, de ce încet? Pentru că toți suntem obosiți, aproape toți venim din defileu... Trebuie să ajungem în parcarea unde ne așteaptă autocarele, ghizii așteaptă și ei, ne dau ultimele indicații, admirăm priveliștea din jur, multe, multe flori, leandrii, căldura e dogoritoare chiar și la ora 18, doar marea e calmă, foarte albastră... Și pornim la drum, ghida iar povestește despre luptele care s-au dat aici, ne spune să fim atenți la drum, pentru că vom vedea celebrele serpentine, care urcă, urcă, lăsând marea în urmă...

Regret după cum am spus și în articolul despre Samaria, că nu am putut face poze din autocar, am avut geamuri fumurii, am încercat, nu cu folos. Am să pun totuși două poze de pe net cu drumul, pentru a vă convinge. Exclamațiile se auzeau în autocar în toate limbile... :))

Cca o oră ne-am învârtit pe acele drumuri șerpuitoare, până la Imbros , de unde se poate pleca și în Defileul Imbros (poate data viitoare), urmează apoi micul sat Vryses , mic și liniștit, apoi încet, încet drumul se apropie de autostrada spre Rethimno. Soarele cobora ușor, făcând totul mult mai spectaculos, culorile mai calde, animale pe marginea drumului, cu celebrele clopote la gât, un peisaj spectaculos, departe de Creta turistică, dar aproape de tradiții, de natură. Vă invit la o călătorie și cu ajutorul pozelor.

Vacanțe frumoase să aveți! :))

---

VIZUALIZĂRI: 3203 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI