ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.09.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: [DE]
ÎNSCRIS: 24.07.13
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
SEP-2016
DURATA: 10 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 10 MIN

    Vacanta in Sicilia - Cefalu si 'imprejurimile'

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Pentru concediul din vara aceasta am ales Sicilia, fiindca indeplinea toate cerintele pe care le doream de la aceasta vacanta: vreme buna si apa calda in luna septembrie, in timp ce micutul orasel Cefalú are o superba plaja fina, un oras medieval minunat si plin de istorie, restaurante excelente si legaturi bune pentru vizitarea unor locuri frumoase aflate la distante nu foarte mari cu ajutorul transportului in comun. Am ales Cefalú “ignorand” Taormina, constient de faptul ca mai trebuie sa ajungem o data in Sicilia pentru a vedea si cealalta parte a Insulei.

    Pot spune acum, la intoarcere, ca orasul Cefalú chiar a indeplinit toate conditiile enumerate mai sus: plaja e superba, apa minunata si foarte calda iar centrul vechi e de o frumusete rara. Imaginile ce ti se afiseaza in momentul in care au urcat pe Rocca di Cefalú iti taie rasuflarea iar bucataria siciliana e extraordinara, atat de buna incat nu am mancat nimic care sa nu imi placa 100% timp de 10 zile, si asta inseamna mult. Preturile sunt, evident, variabile dar cred ca pentru orice buzunar insa in legatura cu gastronomia siciliana si preturile voi reveni intr-un review separat.

    Vreau sa scriu acest review mai mult pentru a face o sinteza a unei intrebari pe care am pus-o aici pe site in legatura cu ce poti sa faci din Cefalú, ce oportunitati de excursie ai, ce merita si ce nu.

    Din start am impartit insula in doua, am lasat deoparte zona sud-estica, desi aici sunt o gramada de lucruri frumoase de vazut (Etna, Taormina, Siracusa, Noto, Scicli, Ragusa, Catania) si ne-am orientat mai mult pe nordul insulei. Cefalú era un vechi moft al meu, un loc in care imi doream de multa vreme sa ajung fermecat fiind de o poza gasita pe internet in urma cu vreo 10 ani cand habar nu aveam ca exista un oras cu numele asta. Si iata ca, dupa vreo cativa ani in care apusul ala de soare din Cefalu mi-a folosit ca poza de fundal pe desktop, am reusit sa ajung in cele din urma in Sicilia :)

    Asadar, vacanta asta de 9 zile complete trebuia sa fie dedicata atat plajei cat si excursiilor in zona. Daca se putea in raport de 4 la 5 sau 5 la 4 era ideal. Pana la urma a iesit exact asa, am stat 5 zile la plaja si in 4 am iesit sa vizitam. Nu am vrut sa inchiriem masina, experienta mea de 1 an si 7 luni de condus m-a facut putin reticent si chiar nu regret. Strazile ce urca in muntii Madonie sunt atata de inguste, in Cefalú e la fel, iar de Palermo nu are rost sa mai vorbesc. Eu un oras mai aglomerat si cu un trafic mai ciudat decat Palermo inca nu am vazut, pur si simplu ai impresia ca scuterele se urca pe masini, reusesc cumva sa se strecoare printre benzi, merg chiar si pe sens opus cand nu vine nimic din fata…... oricum, in Palermo nu as recomanda nici celor mai experimentati sa conduca, chiar daca nu se conduce cu viteza.

    Asadar o sa incerc sa scot in evidenta principalele activitati pe care Cefalú ti le pune la dispozitie:

    Dupa parerea mea, cel mai "simplu" lucru pe care il poti face in e sa urci pe Rocca di Cefalú intr-o zi insorita. Intr-o parte ai marea si orasul privit de sus, in cealalta muntii Madonie, o fabuloasa imagine panoramica pe care o poti obtine platind cei 4€ ca taxa de intrare in parcul La Rocca.

    Spuneam de o zi insorita pentru a avea imaginea unei superbe ape albastre, in lipsa soarelui farmecul scade. Nu cred ca exista vreun aparat foto care sa poata reda macar 50% din ceea ce vezi acolo sus, senzatia aia ca esti deasupra tuturor e amplificata de faptul ca la picioare ai orasul vechi, domul, marea, plajele, portul…. aproape totul. Intorcandu-te cu 180 de grade poti observa stradute inguste care serpuiesc in muntele ce urca treptat pana la 1900m; verdeata Muntilor Madonie inlocuieste albastrul marii dandu-ti impresia ca aceasta roca milenara e de fapt centrul unei lumi aparte. In varful ei exista ruinele unui vechi templu numit Templul Dianei, o veche biserica si multa, multa piatra. Atat de multa piatra, si atat de multa caldura incat ai nevoie de macar 1l de apa de persoana.

    Localnicii recomanda sa urci pe Roca dimineata, maxim pana la orele amiezii. Dupa-amiaza soarele Sicilian arde atat de tare incat urcusul isi pierde din farmec. Orarul de vizitare este pana la ora 19:00, asa ca pentru lunile de toamna, primavara sau iarna o optiune excelenta ar fi apusul de soare aici pe roca :) La noi n-a fost posibil fiindca soarele apunea la 19:25, insa ramane de luat in calcul pentru o vizita ulterioara.

    Locul unde incepe urcarea nu e greu de gasit, de la gara ai vreo 150-250m pana la Piazza Garibaldi de unde incepe urcarea undeva dintre doua cladiri. Recomand sa aveti niste incaltari comode, terenul e stancos si doar in prima parte a urcusului exista scari. Ulterior apar si portiuni de teren mai accidentat asa incat nu cred ca sandalele sau slapii sunt o varianta buna pentru aceasta activitate.

    La maxim 25km in muntii Madonie se afla oraselul Castelbuono, un oras care de asemenea merita vizitat. Noi am platit 4,5€ dus-intors/pers cu autocarul, am vizitat orasul intr-o dupa amiaza intre 11-16:30, doar atat din cauza orarului autobuzelor. Centrul vechi al orasului Castelbuono e compact, tipic sicilian si are ca principal punct de atractie castelul Ventimiglia (un loc in care, de asemenea, s-a filmat o scena din filmul Cinema Paradiso- cea a examenului), dar si Biserica Sf Maria. Castelul se afla undeva pe o colina ce ofera o superba panorama asupra muntilor Madonie. Pentru cine nu doreste sa inchirieze o masina, un drum pana la Castelbuono e ocazia ideala de a descoperi frumusetile Parcului National al Muntilor Madonie.

    Dar Castelbuono mai are ceva care il face special pe harta Siciliei, bucataria senzationala. Intr-un oresel cu doar 9000 de locuitori exista doua restaurante aflate in Ghidul Michelin, plus alte cateva cu o gastronomie senzationala. Am ales si noi pentru pranz unul dintre acele doua restaurante, Nangallaruni, o experienta unica pe care am decis sa o impartasesc intr-un review separat.

    Pentru cine doreste o experienta siciliana unica exista la agentii si o oferta de genul "Sicilia Sconosciuta" (Sicilia Necunoscuta), si pentru 53€/pers esti plimbat prin cateva sate din Muntii Madonie, la o ferma de ricotta (branza clasica siciliana) si primesti si o cina traditionala la un restaurant clasic. Noi am considerat ca nu merita, ne-am facut singuri traseul pana la Castelbuono si am mancat la unul dintre cele mai bune restaurante de pe insula la un pret mult mai mic decat am fi iesit cu excursia oferita de agentii. Pentru cine doreste detalii legate de transporturi, obiective etc in Sicilia sunt deschis intrebarilor, am studiat cam o luna de zile situatia transporturilor, a companiilor locale inainte de a pleca in Sicilia, iar la fata locului totul s-a dovedit a fi exact cum citisem pe forumurile de specialitate.

    Aflandu-te la 70km distanta de capitala insulei, nu trebuie sa ratezi Palermo, un oras deosebit. Desi e foarte mare si greu de vizitat intr-o zi, daca nu insisti neaparat cu partea noua a orasului si nu doresti sa vizitezi muzeele, Palatul Normand sau sa vizitezi Catedrala cu ghid cred ca e timp suficient sa pentru partile cele mai importante ale orasului. Noi am lasat vizitele organizate deoparte si am vizitat doar biserici frumoase sau am hoinarit pe strazi si prin celebra Piata Ballaro.

    Recomand putina documentare, fiindca persoanele care se asteapta sa mearga in centrul vechi din Palermo si sa gaseasca mall-uri sau cine stie ce zgarie-nori s-ar putea sa fie dezamagite. Nu-I urat, nici murdar, insa trebuie sa stii dinainte ca e altfel. Da, e plin de praf, insa ce oras ar fi altfel in conditiile in care Palermo arde aproape 100-150 de zile pe an? Nu e cel mai curat oras, asa e, insa daca e sa fim carcotasi gasesti zone mai murdare in cele mai impresionante orase ale lumii. Plimbandu-ne prin Palermo am observat cladiri istorice la orice pas. Chiar am spus la un moment dat ca daca in Italia s-ar putea renova, ca prin minune, toate cladirile vechi cred ca in maxim 10 ani toata Europa s-ar muta acolo :) Dar e practic imposibil sa faci asta, sunt atatea cladiri incarcate de istorie incat e nevoie de sume impresionante pentru asta.

    Un alt "must" daca te aflii pe coasta de nord a Siciliei sunt Insulele Eoliene. Exista excursii cu Feriboturi atat de la portul din Cefalú cat si de la cel din Milazzo (mai ales de aici) pentru a vizita aceste minunatii ale Mediteranei. Arhipelagul Eolian cuprinde 7 insule, toate vulcanice si toate diferite.

    - Alicudi si Filicudi sunt cele mai mici, aici nu se organizeaza excursii, in Alicudi locuiesc doar 15 familii

    iar cei doi copii de pe insula fac zilnic naveta cu barca spre Filicudi unde merg la scoala impreuna cu ceilalti 7 copii de pe insula vecina. Sunt frumoase par salbatice si cu putine locuinte.

    - Lipari este cea mai dezvoltata dintre insule, are 11.000 de locuitori dintre care 5000 locuiesc in Orasul Lipari, capitala regiunii insulare Eoliene.

    Noua ne-a placut tare mult aici, e putin aglomerat insa, fiindca zilnic vin cohorte de turisti dinspre Cefalú sau Milazzo. Stradutele sunt inguste, casele tipice si elegante, vegetatie suficienta. Fiind relief vulcanic in panta, imaginile asupra marii te lasa fara cuvinte. Magazinele specifice, vinul local de calitate si bucataria eoliana sunt alte motive pentru care cred ca Lipari e un punct excelent de pornire pentru o vacanta in insulele Eoliene. Cu cazarea aici, avand legaturi din port catre toate insulele iti poti organiza si singur excursiile. Nu neaparat ca ai iesi mai ieftin, insa ai o libertate de miscare ce iti permite sa hoinaresti pe insule si sa observi minunatiile ascunse, lucru imposibil cand faci o excursie organizata care iti lasa la dispozitie 3h pentru a vizita o insula.

    - Vulcano - mai putin dezvoltata decat Lipari, mai mare ca intindere si mai salbatica ofera niste imagini absolut unice. Are doua cratere, Vulcano (cel mare) si Vulcanello (craterul cel mic) care sunt active desi momentan vulcanul este adormit. Plajele de pe insula au steag albastru (categorie in care intra doar cele mai bune plaje din lume), iar atractia insulei este fara discutie plaja cu nisip negru. Acest nisip e de fapt o lava vulcanica uscata si maruntita de timp, dar e atat de fina... Probabil ca aceasta culoare deosebita a nisipului da si temperatura mai ridicata a apei marii, fara sa exagerez cred ca aici apa avea vreo 30 de grade, atat era de calda. La vreo 200m de aceasta plaja, aproape vis a vis este o plaja excelenta cu nisip alb, fin, si tot in apropiere sunt baile de namol cu sulf. Namolul vulcanic de aici e plin de sulf, are o culoare galbuie si miros de sulf. Intrarea la baile de sulf costa 3€, in timp ce plajele sunt publice iar intrarea gratuita.

    - Salina - vazuta de pe mare se aseamana cu doi sani :), fiind o insula ovala cu doua cratere aproape identice situate unul langa celalalt.

    - Panarea - e cea mai mica insula dintre cele 7 (ca suprafata) insa este cautata in general de vedete care au case de vacanta aici.

    - Stromboli - e cea mai indepartata de tarm, si e "casa" celui mai activ vulcan din Europa.

    Excursiile de la agentii sunt impartite astfel:

    - excursii de o zi (plecarea la 7:00, sosirea la 19:00) la Lipari+Volcano sau Lipari + Volcano + Salina

    - excursii de o zi la (9:00-23:00) la Panarea + Stromboli. Excrusia dureaza mai mult fiindca si distanta pe mare e mai insemnata, dar si pentru ca se prefer vizualizarea nocturna a eruptiilor continue de pe Stromboli.

    In principal nu sunt adeptul agentiilor turistice, in excursia noastra catre Lipari si Vulcano nu prea am beneficiat de niciun ajutor din partea agentiei, deci cred ca daca veti gasi transporturi neturistice cu feribotul se poate obtine o flexibilitate mai mare, poate si un pret mai bun.

    Intr-una din zile, din cauza unui anunt ca marea va fi agitata si intrarea in apa putin probabila ne-am hotarat sa dam o fuga si pana la Agrigento. Nu stiu daca Cefalú este cel mai bun punct de plecare pentru a vizita Agrigento, insa cu trenul faci 2,5 ore, astfel incat iti ramane sufficient timp de petrecut la Valea Templelor.

    Primul tren din Cefalu pleaca la 8:22, iar ultimul tren din Agrigento pleaca la 18:14. Tinand cont ca din gara pana la Valea Templelor faci maxim 10 minute cu transportul local iti raman vreo 5 ore pentru a vedea templele si muzeul de arhitectura. Suficient, insa pentru cei pasionati de arhitectura s-ar putea sa fie nevoie de mai mult timp pentru vizitarea muzeului pe care noi l-am parcurs in jumatate de ora.

    In concluzie, daca te aflii in Cefalú sau undeva in partea nordica a Siciliei Palermo, Insulele Eoliene, Agrigento si Parcul Natural al Muntilor Madonie sunt un must. Daca ar fi sa fac un top, cred ca intai as alege Insulele, apoi Muntii Madonie fiindca e greu sa ajungi la ele din alte locuri. Merita efortul fiindca sunt locuri senzationale pe care chiar nu ai ocazia sa le vezi oriunde in lume.

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de giuliani in 19.09.16 23:12:59
    Validat / Publicat: 20.09.16 08:52:03
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 7475 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (giuliani); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P04 Castelul din Castelbuono
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21800 PMA (din 22 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    1 ecouri scrise, până acum

    ANILU
    [20.09.16 20:14:28]
    »

    @giuliani: Superbă vacanță ați avut, 10 zile în Sicilia.

    Ai spus că ați îmbinat zilele de plajă cu zilele de excursii, ai descris totul foarte frumos, chiar ne-ai descris tot ce ați văzut în excursii și nu ne arăți și nouă? Adică numai 9 poze? O poză cu plaja de exemplu.

    Am să urmăresc mai departe ce ne mai scrii.

    Felicitări pentru vacanță am votat cu mare plăcere.

    Toate cele bune.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ANILU
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Cefalu și împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.043415069580078 sec
    ecranul dvs: 1 x 1