GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cea mai frumoasă vacanță din viața mea! - Coasta Amalfitană (2)
De obicei, când plecăm în excursii de mai multe zile, noi n-avem un plan clar stabilit pe zile și chiar pe ore, cum am mai auzit că procedează alții. Avem doar o listă de obiective, unele la secțiunea „musai”, altele la „poate” și eventual încă vreo câteva locuri libere pe listă, că nu se știe niciodată ce minunății apar de niciunde la fața locului! Cum stabilim ordinea vizitării?! În funcție de vreme și de chef, dar și de alți factori mai puțin importanți... De obicei, ne facem un plan de bătaie cu o seară înainte; că a doua zi ne ținem sau nu de el - asta e altă poveste!
Pentru cea de-a doua zi pe Coasta Amalfitană, planul a sunat astfel: luăm autobuzul SITA din Sorrento și ne oprim în Positano, pe care-l vizităm (cam 2 ore). Luăm iar autobuzul și poposim la Cala di Furore (stăm și aici măcar juma' de oră), pe urmă ajungem tot cu autobuzul în Amalfi. Schimbăm spre Ravello, ne rezervăm vreo 2-3 ore în spectaculosul orășel de munte și ne întoarcem. Hmm, ce ziceți? Ambițios plan, dar oare fezabil?! Mie mi s-a părut că da dimineață, când, după îndelungi compilări, am cerut bilete de 24 de ore înainte de a ne urca în autobuz (12 euro bucata). Biletele ăstea funcționează ca un abonament, poți să faci câte drumuri vrei. Dacă am fi luat din bucăți, am socotit că ne-ar fi costat 2,9x4+1,3x2=14,2 euro, deci rentabil. În plus scăpam de grija de a căuta „casele de bilete”, ca să nu mai vorbesc despre faptul că acestea nu se găsesc peste tot, ci doar în localități. Aveam să constatăm la sfârșitul zilei dacă făcurăm vreo afacere sau nu...
Am prins autobuzul de 9:30, dar n-am mai prins locuri pe scaune, decât pe la jumătatea drumului, după ce au mai coborât din călători. Cât străbate Peninsula Sorrentină, drumul nu-i cine știe ce spectacol, însă treaba se schimbă odată ce urmează linia sinuoasă a țărmului, suspendat la vreo sută-două de metri deasupra mării. Zecile de curbe și serpentine, îngustimea celor două benzi (pe alocuri ocupate parțial de mașini sau scutere parcate pe margine), parapetul nu foarte înalt ce desparte șoseaua de hăul ce se cască sub ea - toate determină iscusiții șoferi SITA să ruleze extrem de prudent și să claxoneze strident la fiecare curbă lipsită de vizibilitate! Zic ca și @Aurici - parcurgerea acestui drum este o experiență în sine, aici vezi ce înseamnă cu adevărat respectul în trafic! Nu știu cât de dese or fi accidentele în zonă, eu am căutat chestia asta pe net și nu mi s-a părut că frecvența ar fi mai mare decât prin alte locuri, ba din contră...
Am ajuns în Positano după vreo oră. În Positano sunt două stații SITA obligatorii, la fiecare intrare în localitate (și multe altele facultative între ele, ce trebuie pre-anunțate prin apăsarea unui buton, dacă vrei să cobori). Stația dinspre Sorrento e amplasată sus, ai de coborât binișor până la mare, pe când cealaltă e mult mai jos, șoferii o anunță: „Positano Centro”. Dacă am fi știut acest amănunt, probabil că am fi coborât la a doua stație și am fi scutit juma' de oră de coborât prin oraș sau măcar juma' de urcat. Ce-i drept, ne-am fi văduvit de o sumedenie de poze frumoase cu casele răspândite pe versanți, cu celebra turlă a bisericii din vale profilându-se pe albastrul mării, precum și de... febra musculară cu care ne-am procopsit (și de care am scăpat abia în ultima zi, după un alt traseu solicitant!). Mnee, dacă am fi știut, cred că tot așa am fi făcut! :) Când am ales eu calea cea mai ușoară în detrimentul celei mai spectaculoase?!
Am luat-o cătinel la vale deci, căutând umbra caselor pe lângă care treceam, căci, deși început de aprilie, soarele era destul de viguros, culoarea pielii ni se închisese cu un ton încă din ziua precedentă. Drumul e comun cu cel de mașini și coboară în serpentine strânse, fiind în cea mai mare parte lipsit de trotuare. Peisajul ce ți se înfățișează privirilor se schimbă însă la fiecare pas, un spectacol permanent, cu locuințe albe, curți îngrijite, pline de flori, totul având ca fundal fie culmile stâncoase abrupte, fie albastrul perfect am mării! Din loc în loc se fac scări către nivelurile inferioare, printre casele oamenilor și n-ai avea tupeul să le abordezi dacă un mic indicator desenat pe ceramică smălțuită nu te-ar asigura că ești pe drumul cel bun: Spiaggia.
Un grup consistent de astfel de trepte ne-a scos în dreptul unei parcări imense pe mai multe etaje, di Genario pe numele ei. E drept că jos îmi cam tremurau gladiolele, lucru care m-a făcut să mă înfurii pe mine: „Așa-ți trebuie dacă toată ziua stai cu fundul pe scaun!” N-a trecut mult și i-am auzit și pe ai mei acuzând aceeași problemă; Tati ca Tati, că nici el nu-i mai breaz ca mine, dar copiii chiar îs sportivi de felul lor! Deci nu pot să trag decât o singură concluzie: ale naibii scări!
Eram însă deja în zona turistică, populația se înmulțise simțitor, ca și boutiq-urile de toate felurile și cafenelele. Fideli principiului că „orice treabă se începe cu o pauză”, poposirăm și noi la o pasticceria, din galantarele cărora ne-am ales câte o dulcegărie și un shot de espresso. Revigorați, pornirăm mai departe, prin labirintul de străduțe, urmând șuvoiul de turiști; de-acum nu mai coboram, marea trebuie că nu era departe...
Străbăturăm o frumoasă galerie semi-umbrită de o boltă de plante agățătoare, plină de tarabe ale artiștilor stradali, ce ne-a scos chiar la biserica pe care o fotografiaserăm de sus, cea cu turlă mozaicată (Basilica di Santa Maria Assunta e di San Vito). Ne-am abătut și înăuntru, desigur - un interior luminos, cu discrete decorațiuni aurii; ne-am amintit deodată că era duminică, ba chiar prima zi de Paști pentru noi, ortodocșii! Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Încă vreo câteva trepte și... marea! Am stat câteva secunde să cuprind cu privirea esplanada din față, ce se prelungea în stânga și în dreapta, ocupată parțial de terase și magazine de suveniruri, mărginită de palmieri în partea dinspre mare... Pe urmă plaja cu nisip negricios, contrastând puternic cu apa albastră, liniștită, desenată cu zeci de bărcuțe plutitoare... Faină priveliște!
Ne-am dus până la mal doar așa, ca să simțim briza și mirosul sărat, dar n-am adăstat, atrași de aleea ce urca ușurel prin capătul drept al plajei, pe lângă un șir de clădiri dăltuite în peretele de stâncă. Scurta plimbare ce a urmat mi-a amintit un pic de Hydra, și acolo e un port central, din care pleacă alei de plimbare pe lângă mare în stânga și-n dreapta. Și de Agistri mi-a amintit... Dar probabil că sunt multe locuri în lume configurate în felul ăsta.
Furnicarul de oameni de mai devreme s-a topit ca prin farmec, eram doar noi și cele „fifty shades of... blue” ale mării! Trecurăm de Torre Trasita, vechi turn de apărare plantat pe vârful unei stânci, în prezent pare proprietate privată. Am urmat aleea șerpuitoare printre pietre și vegetație luxuriantă, ce a mai urcat doar puțin, apoi a început să coboare în trepte largi, până la două plaje separate între ele printr-un pinten de stâncă: La Marinella (micuță, intimă, de formă triunghiulară) și Spiaggia di Fornillo (lungă de vreo 200 m, lată de 20-30, parțial decorată cu șezlonguri, deservită de un restaurant). Ne-am permis câteva minute de răgaz pe pietricelele călduțe, ne-am lăsat alintați de razele soarelui și de briza ușoară, ascultând cântecul șoptit al mării...
Capătul golfului se termina printr-un alt turn de piatră, dar ne-am mulțumit să-l pozăm de departe, nu ne-am mai dus până la el, așa cum aveam de gând inițial. Ne-am întors însă pe unde am venit, dornici să facem câțiva pași până în capătul celălalt al Sppiagiei Grande, unde câteva șiruri de șezlonguri și umbreluțe deja își așteptau mușterii! Cu ocazia asta am descoperit și toaletele publice, dincolo de ultimul restaurant de pe plajă; am fost uimiți de curățenia și dotările din interior, am ieșit și n-am văzut pe nimeni căruia să-i plătim și ne-am continuat plimbarea până la capătul stâncos, unde „plaja” se transforma într-o cascadă de terase betonate. Când ne-am întors, era o tanti în halat în zona budelor și ne-am dus să-i plătim pentru mai devreme, dar ea a zis că-i gratis... Oricum, n-am mai văzut niciodată așa ceva!
... Ei, și hai de ne-om întoarce, că mai avem de treabă pe ziua de azi! În punctul ăsta, dacă am fi știut de stația de jos, de la ieșirea din Positano spre Amalfi, cred că totuși ne-am fi îndreptat într-acolo. Dar noi am pornit-o pe drumul pe care am venit, evitând scările, pur și simplu urmând linia sinuoasă a șoselei. A fost un pic mai lung ca la venire, dar am mai văzut una, alta... Urcușul nu ne-a solicitat foarte tare, panta e destul de mică.
Am ajuns în stația de sus și am așteptat cam juma' de oră autobuzul. Când ne-am urcat, am anunțat șoferul că vrem să coborâm la Cala di Furore, să fie vigilent și să ne lase acolo. S-a uitat la mine un pic încurcat și m-a întrebat (sau așa mi s-a părut): „Furore o Praia di Furore? ” „Praia”, am afirmat, știind că Furore e un sat prin creierii munților. Mai știam că trebuie să trecem de Praiano și să mergem încă vreo 2 km, dar evident că nenea șoferul știa mai bine! Așa că nu ne-am mirat când a oprit mașina și ne-a anunțat: „Praia di Furore! ” I-am mulțumit frumos și-am coborât - doar noi din tot autobuzul, chiar mă minunam ce insensibili sau ignoranți or fi ăilalți călători, oare n-auzitără ei de frumusețea de fiord?! În fine, treaba lor...
Ne-am apropiat de balustradă, ne-am uitat în jos și... hmm, îmi cam dădea cu rest. Era o mică plajă îmbrățișată de doi pereți stâncoși, era și o parcare, și câteva clădiri erau... Era frumos, dar nu semăna nicidecum cu ce văzusem eu în poze! Mi-am amintit că însemnasem cu câteva zile înainte fiordul pe harta Google și am verificat; da, nu eram unde trebuia, mai aveam cam un kilometru până acolo! M-am apucat a-l boscorodi mărunt pe nenea șoferu' - ce neam de costier o fi ăsta, de n-a auzit de cala mea?! Cred că tocmai fuse parașutat din Honolulu... Istețica a zâmbit însă: „Lasă omul, că n-are nicio vină! El te-a întrebat fiordo sau Praia di Furore?” „Sigur? Nu m-a întrebat Furore sau...” „Sigur!” E clar, trebuie să-mi fac un control la urechi când ajung acasă...
Până la urmă nu ne-am crizat prea tare, ne-am concentrat în a găsi soluții. Nu aveam decât două: să așteptăm următorul autobuz sau să mergem pe jos, în fond nu era decât 1 km! Am ales, desigur, a doua variantă. Le-am reamintit ce citisem, că trebuie să meargă doar pe partea dinspre mare, cât mai aproape de margine. Ne-am înșirat frumușel unul după altul și... la drum!
A fost mult mai simplu și mai plăcut decât îmi imaginam, traficul nu era cine știe ce, mașinile oricum rulau cu viteză mică și ne puteau vedea de departe, plus că au fost perioade de minute bune în care n-a trecut nicio mașină pe lângă noi. Am făcut o sumedenie de poze, imaginile ce ni se înfățișau erau de-a dreptul splendide! Cui îi mai trebuie locuri spre mare în autobuz?! Am lăsat Praiano în urmă, cu al său turn pe promontoriul dintre cei doi versanți, precum un colț de rinocer... Am analizat cu uimire și respect puținele proprietăți pe lângă care am trecut (sau mă rog, ce s-a putut din ele, ce nu era ascuns de vegetație) - felul cum a fost terasat terenul abrupt, cum a fost folosit fiecare colțișor, ba pentru un pic de parcare, ba pentru o mică livadă de lămâi, pentru o piscină chiar... Totul super-îngrijit, nimic nu-i lăsat la voia întâmplării. Bine, nu cred că-și permite chiar oricine o astfel de proprietate, dar ingeniozitatea soluțiilor m-a lăsat cu gura căscată chiar și pe mine, care n-am formație inginerească!
Șoseaua e protejată în partea dinspre mare de un parapet compact, de beton, înalt de vreo 60-70 cm; mi s-a părut sigur, nu mi-a fost frică niciun moment, teama mea de înălțime n-a îndrăznit să-și arate cornițele. Marea era superb colorată, cerul fără nori, temperatura numai bună pentru plimbare! O zi perfectă, ce mai! Am traversat un mic tunel și ceva ce părea a fi o terasă suspendată deasupra mării s-a ivit în depărtare. Când ne-am apropiat, ne-a învăluit mirosul de grătar de pește și ne-am înțeles din priviri toți patru: „Popas de mâncătoreală!”
La Locanda del Fiordo se cheamă locul ăsta grozav, unde masa noastră de Paște a constat în daruri ale mării servite pe platouri de ceramică frumos pictată, specifică zonei! O să detaliez la articolul dedicat gastronomiei, dar n-am putut să nu amintesc azi de el, căci a fost o componentă importantă a reușitei acelei zile!
Într-adevăr, fiordul nu era departe, l-am descoperit după numai 5 minute după ce am părăsit locanda. În mod oarecum surprinzător, nu pe dreapta, pe partea dinspre mare, ci pe cealaltă! De fapt, nu-i nimic surprinzător, dacă ne gândim că fiord taman asta înseamnă, o fâșie de mare ce se insinuează adânc între doi pereți stâncoși abrupți. Am traversat șoseaua și-am stat un pic pe pod, să cuprind de sus magnificul peisaj, apoi am urmat scările ce coboară către plajă. Căci da, fiordul pictat în superbe degradeuri de turcoaz se termină cu o mică plajă cu pietricele, sunt și niște clădiri vechi ascunse sub peretele din stânga, ba chiar și un râuleț ce face o buclă prin spatele plajei înainte de a se vărsa în mare...
Îmi imaginez că, strâmt fiind, locul e mai mult umbrit, dar noi am avut noroc (sau am fost răsplătiți) și l-am găsit scăldat în soare! Conform planului inițial, am poposit o vreme în fața mării, pe pietricele, ba chiar ne-am și descălțat, să ne aerisim picioarele deja destul de încercate. Să testăm temperatura apei n-am avut tupeu, recunosc... Experiența ar fi fost perfectă dacă din când în când n-ar fi adiat ceva miasme neplăcute; nu știu dacă se devarsă ceva prin râul ăla sau doar a fost o întâmplare, dar asta ne-a făcut să plecăm mai repede decât aveam de gând.
Sus, pe șosea, n-a fost greu să identificăm stația de autobuz, însă Tati a propus să mai mergem un pic pe jos, iar noi am aprobat, încă nu eram cine știe ce obosiți. Ne-a întâmpinat de după o curbă indicatorul ce ne-a urat bun-venit în Conca dei Marini, I Borghi Piu Belli d'Italia și Il paese della Sfogliatella Santarosa! Acum, că e Conca cel mai frumos orășel din Italia - nu sunt foarte sigură, dar pe sfogliatella asta chiar o încercasem dimineață în Positano și tare-mi mai plăcuse! Ca să știe toată lumea, e o prăjitură specifică zonei (Santarosa vine de la numele mânăstirii unde a fost creată), un foietaj umplut cu o cremă fiartă pe bază de făină și lapte (ceva asemănător cremei de ecler), aromată cu scorțișoară, coji de portocală sau alte asemenea.
Știam că destul de aproape se găsește și liftul care coboară la Grotta dello Smeraldo, dar aceasta nu era în planul nostru inițial. Am zis că dacă tot ne-am nimerit, hai s-o includem, de ce nu?! Cu toate astea, n-am avut parte, am găsit poarta încuiată. N-am vizitat nici cele două magazine de ceramică pictată din vecinătate, eu aș fi vrut, dar ceilalți au votat împotrivă. Ne-am îndreptat spre stația SITA să așteptăm autobuzul, însă tocmai atunci ne-a sărit în ochi borna kilometrică: Amalfi 6 km. Și ne-au sclipit ochișorii... Asta însemna să renunțăm la Ravello; atât de mult ne plăcuse plimbarea de până acum, că n-am stat să ne gândim prea mult; în fond, nu intraseră zilele-n sac...
Conca dei Marini e așezat pe un pinten plin de vegetație, ce coboară spre mare; urmează un mic istm și apoi o mică peninsulă destul de anfractuoasă, care poartă un turnuleț pe una din cocoașe. Din șosea, aproape că nu-ți dai seama că te afli într-o localitate, doar din când în când mai treci pe lângă o poartă sau câte un gard înalt, dincolo de care e greu sau câteodată imposibil să distingi detalii. Am ocolit pintenul, am admirat dantelăria țărmului, dar despre orășel chiar nu ne-am putut da seama dacă o fi cel mai frumos din țară...
Ne-am continuat plimbarea, furați de peisaj - la propriu. Începuseră să mă doară picioarele, dar în același timp parcă aș fi vrut să nu ajung niciodată. A început să se întrezărească destinația noastră, dar când m-am uitat pe hartă, m-am „liniștit” - tot într-un zig-zag umbla drumul! Și încă mai erau lucruri frumoase de văzut: o plajă pustie, vegheată de un turn rotund, solitar; un golfuleț cu câteva bărci pescărești odihnindu-se pe mica plajă, un grup de case într-o margine a golfului; stânci tot mai înalte și mai găunoase parcă prăvălindu-se peste șosea și... în sfârșit, indicatorul de Amalfi!
He, he, să nu credeți că ajunserăm! De-aici am mai mers încă vreo oră, să zic, pe sinusoidele în ac de păr... Ambii versanți sunt terasați și cultivați din plin cu lămâi; din păcate, n-am avut parte de imaginile celebre cu lămâii încărcați cu fructe aurii, nu pentru că n-ar fi fost încărcați cu fructe (ba mulți aveau și flori!), ci pentru că erau acoperiți cu niște prelate negre (am citit că scopul acestora este de a apăra pomii de păsări și de vânt și a ajuta fructele să se coacă mai repede).
Din loc în loc, pe partea opusă mării, am găsit instalat câte un indicator: Vettica (Bectica Minor, sec. XI) sau Lone (Lonum, sec. XI), ambele frazione di Amalfi. Wow, nici nu m-aș fi gândit că Amalfi are și suburbii!
Am depășit zona livezilor de lămâi și au început hotelurile - mai mari sau mai mici, cu vederi splendide asupra mării. Cel mai mult mi-a plăcut Santa Caterina dar, na, 5 stele, ce vreți, cum să nu-ți placă?! Aproape nici nu ne-am dat seama când șoseaua noastră a căpătat și un trotuar îngust; bun venit în civilizație!
Deja lumina se estompa, pozele nu mai ieșeau bine... Din fericire, se ivi în depărtare portul din Amalfi, nu mai aveam mult. Planul inițial era ca, dacă tot ratasem Ravello, să dăm măcar o fugă până în Atrani, să mâncăm înghețata recomandată de Aurici, la Marco, sub pod. Asta însemna să mai facem încă 1 km și în cele din urmă am renunțat, picioarele noastre protestau vehement! Am ajuns numai bine ca să prindem autobuzul de 7 spre Sorrento și avurăm noroc să stăm și jos, chiar dacă din nou a plecat cu oameni în picioare...
În concluzie... experiența acelei zile cred eu că a ilustrat foaste bine proverbul cu socoteala din târg care câteodată nu se potrivește neam cu a' de-acasă! Chiar dacă afacerea cu biletul de 12 euro s-a dovedit a fi un monumental rateu, per total lucrurile au ieșit grozav! Ne amintim cu drag de prima zi de Paște 2018, de cei peste 30000 pași executați, de faptul că i-am parcurs în voie, fără să ne uităm la ceas, fără să fim încorsetați în niciun program, oprindu-ne de câte ori am avut chef!... Ne amintim de nuanțele fenomenale ale mării, de casele spânzurate pe versanți, de parfumul lămâilor... Și... am decis că nu-i cazul să-mi controlez urechile, câteodată e chiar bine să auzi în reluare!:))
Nu știu dacă să recomand sau nu o plimbare pe șoseaua de coastă amalfitană... Depinde de fiecare în parte; noi suntem așa, mai de cursă lungă, deși n-avem cine știe ce antrenament, dar ne place mult să mergem pe jos. Eu cred că e totuși o experiență ce merită trăită, măcar pe o distanță mai scurtă. Zona dintre Positano și Amalfi e probabil cea mai frumoasă de pe coastă și poate fi aleasă oricare bucățică din ea spre a fi umblată. E un pic stresant în ceea ce privește mașinile, dar nu atât cât mă așteptam. Și e atât, atât de frumos!...
Trimis de crismis in 28.04.18 08:30:05
- A fost prima sa vizită/vacanță în ITALIA
26 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
26 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Rog web a Atașa următoarea linie sonoră (mulțam anticipat!): https://www.youtube.com/watch?v=4_c6sD5uqBE
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@crismis: Vai de capul meu! Nu știu ce-o să-mi faci tu până la finalul serialului. Eu voi mai ajunge sigur pe coasta asta dar încep să cred că va fi mai devreme decât îmi imaginam.
Recunosc locurile prin care am umblat și eu, descopăr unele pe la care n-am ajuns și mi se zburlește pielea de drag, lucru care nu mi se întâmplă des când revăd locuri prin care am fost și eu.
Nici noi nu avem program stabilit la cât suntem de suciți, dar asta mi se pare vacanța ideală. De multe ori nici temele nu le am bine făcute pentru că aflu la fața locului mult mai multe și mai bine. Din punctul ăsta de vedere Coasta Amalfitană nu prea a excelat la capitolul puncte info dar am descoperit noi lumea mergând mult pe jos, ca și voi și intrând în vorbă cu oamenii locului, cu turiștii, cu vânzătorii de la magazin, cu ospătarii... cu cine nimeream.
Pentru fiord era stație chiar acolo, pe pod. Cred că trebuia să întrebi doar de fiord, fără să folosești denumirea științifică. De acolo și noi am mers pe jos până la Grota de Smarald, vreo 2 km cred și apoi am luat vaporașul, altă experiență dumnezeiască.
Uffff... mai aștept poze și vești din vacanța noastră comună, cea mai frumoasă.
@Aurici: Mda, și noi am zis să ne întoarcem cândva pe Coastă, măcar pentru ce a rămas de vizitat, dar nu cred c-o să avem inima să nu mai trecem și prin locurile care ne-au încântat așa de tare și de data asta!
Nici noi nu ne facem mereu temele cu conștiinciozitate, fie nu am timp suficient înainte de a pleca (că eu sunt de obicei responsabilă cu documentarea), fie citesc prea devreme și uit până vine vremea să mergem. Dar ne descurcăm de fiecare dată, un strop de necunoscut și aventură e mereu bine venit!
@crismis: Stai că după ce am scris ecoul am trecut la poze, ca să zăbovesc cât vreau. Și ce m-am bucurat când am descoperit în P52 restaurantul în care am intrat să căutăm o toaletă și mi-am adus aminte ce de am mai stat de vorbă cu cei doi băieți de acolo.
Negreșit mă întorc pe coastă pentru toate locurile, contrar obișnuințelor noastre și nu doar pentru cele pe care nu am apucat să le văd. Cred că ar fi singura excepție în afara locurilor de pe lângă casă unde mai revenim, tot de drag, pentru o zi-două. Dar visul meu cel mare este să lenevesc mult, până mă satur, pe terasa Rosei, pentru că acolo mi-a rămas gândul și nu-mi dă pace deloc.
@Aurici: Și cât pe ce să nu pun poza asta!
Mi-e așa de greu să mă hotărăsc, ce poze să aleg pentru articolele astea din zone paradisiace! Asta pentru că fac o sumedenie de foto la fața locului ("care nu-mi place - o șterg"; dar șterg maxim 5% din ele, nu mă-ndur) și când să le selectez, iar mă trezesc că depășesc (cu mult) limita de 60 de fotografii per articol (noroc cu webii, că-mi dau un deget și eu le acaparez mâinile întregi!). Pe de altă parte, și mie îmi place să văd multe poze din destinații dintr-astea faine... mă frustrează cei care atașează doar câteva fotografii...
@crismis: M-am bucurat mult de poza aceea, naiba știe de ce. De fapt știu foarte bine de ce. Uite, cât ne trebuie ca să fim fericiți. Și noi căutăm cai verzi pe pereți...
@crismis: O zona superba! Coasta Amalfi e pe lista mea de Italia pe langa Toscana, Cingue Terre si Sicilia. Lunga lista asta a mea... Pe acolo ce incaltari ati folosit? Ai spus ca te-au durut un pic picioarele si pe plaja v-ati si descaltat un pic!
@mogly: Am avut adidași Skechers, super-ușori și comozi, dar totuși, au și picioarele mele o limită, mai ales că nu-s prea obisnuite cu așa ceva... Pe plajă era și păcat să nu le aerisesc un pic, ai văzut, alături de noi lumea făcea plajă...
Nu, gata, sunt dotată cu încălțăminte sport de calitate pentru toate anotimpurile! Din Portovenere mi-am luat vara trecuta sandale de trecking, mă marcase faptul că în Corfu a trebuit să ne întoarcem de la jumătatea drumului din cauză că eram în șlapi (încercam să ajungem la 2 plaje faine, așezate "în oglindă" pe același promontoriu)...
@crismis: Fata, la cursele de mars te-ai gandit sa participi? Ca la cati km faceti voi...
Cand eram eu mai tanara si faceam teren, n-aveam masini, asa ca si eu eram maratonista. Acum... si sa vreau nu mai pot! Dar traseul vostru cred ca nici nu l-as fi simtit!
Tare frumos e p-acolo! Bine ca n-a-nteles soferul ce vreti, ca ratat o asa frumusata!
Auzi, da' voi de ce mai luati bilete de autobuz daca tot mergeti atat amar pe jos?
@Zoazore: Mne, nu cred c-aș face față la cursele de marș, n-am rezistență. Una e să umbli pas întins și alta e s-o zgudui, așa cum facem noi, cu zeci de opriri pentru poze, mâncare/hidratare, pishu etc...
De ce luarăm biletele de autobuz?! Si mai ales pe alea de 12 euro?! De căpoși, de-aia! După experiența asta n-am mai luat decât pe bucățele, din aproape în aproape.
Și da, ieși bine treaba cu șoferul, să-i dea D-zeu sănătate! Am comunicat de numa'-numa'! Las', că cică nimic nu-i întâmplător pe lumea asta!
Câtă frumusețe! La Bella Italia nu se dezminte, indiferent de zonă! Nici nu mă mir că a fost cea mai frumoasă vacanță.
Felicitări pentru excursie, impresii și poze!
@crismis:Minunat... din nou, la fel ca și prima parte!
Soacra mea merge in Italia cam de trei ori pe an în diverse locații, cu grupul ei de prietene. Cu ea am fost la Roma acu doi ani pt ca soțul meu "nu zboară! ".
După lecturarea primei părți din seria Coasta Amalfi, a trecut pe la ea și foarte entuziasmată de ceea ce am citit și de frumusețea fotografiilor, i-am spus că vreau să merg acolo cu ea... și ghici! Vom merge anul acesta!!!
Despre adidașii Skechers fiul spune că merg singuri Are și o pereche și prevăd că pt exursia care se anunță trebuie să îmi cumpăr și eu una.
Felicitări pentru articol si fotografii!
@Dana2008: Ai văzut că nu aduce anul ce aduce ceasul?!! Mă bucur mult pentru voi, pentru tine și soacra ta! (Super-femeie, ce să zic?!)
Recomand din suflet adidașii Skechers, fiul tău are dreptate, chiar merg singuri. Prietena mea le zice "mergători", tocmai din acest motiv... Și nici nu costă o avere.
@crismis: Să nu crezi că nu absorb fiecare cuvințel, fiecare poză în parte, chiar dacă nu voi călca prea curând pe urmele voastre
Mă plimb și eu cu voi, sunt încântată
@krisstinna: Știu că-i "genul tău" coasta asta, așa că... de ce nu?! Bine, eu cam știu de ce zici tu acum că nu, dar... așa-i mai place vieții să se joace cu noi, să ne dea peste nas câteodată, să ne zică: vezi că da?! ziceai că tu niciodată!... Sper ca în privința Coastei Amalfitane așa să se întâmple și cu tine, te-ai simți ca peștele în apă!
@crismis: Coasta e superbă, sunt fascinată de imagini. Problema mea e țara, în afară de Roma nimic nu m-a făcut să-mi cheltuiesc banii pe acolo.
Știi că eu ador stâncile , normal că m-aș minuna la fiecare pas, totul mi se pare fabulos.
@crismis: Exista in orice o lege a compensatiei. Ati pierdut niste bani pe biletele de autobuz, dar v-ati ales cu niste imagini care probabil vor ramane mult timp pe retina.
Am citit articolul in timp ce fumam o tigara, dar tigara a ars singura... am uitat sa trag din ea.
Iar la fotografii m-am uitat ca la finala campionatului mondial de fotbal.
Nu degeaba se spune despre Coasta Amalfitana ca este unul din cele 100 de locuri de pe acest pamant musai de vazut intr-o viata.
@crismis:
Foarte frumoasa plimbare!
Te invidiez ca poti merge cu adidasi, eu ba, oricat de buni ar fi!! Dar am "șobolanii" mei speciali pentru vacanțe ????. Si am dezactivat aplicatia care-mi număra pasii, vreau și putin... mister!
Sa ne auzim de bine peste... 8 - 9 zile! Plimbări cat mai frumoase!
@ghisor: Mă flatezi! Dar îmi place! Mulțumesc!
@elviramvio: Vacanță frumoasă! Să ne auzim cu bine!
Si pentru mine Coasta Amalfi a fost cea mai frumoasa excursie cu peisaje de vis.
Din nou nu am putut rezista tentației și prima dată m-am uitat la poze. Superb! Apoi m-am apucat să citesc. Să știi că la fel aș fi procedat și eu. Pe jos cât se poate. E greu, cu febră musculară, chiar cu bășicuţe în talpă dar merită fiecare centimetru. Pentru o vedere magnifică, pe care nu o poți avea din mașină. Și pentru poze, poze și suflet... Foarte frumos! Aștept urmarea... Am fost acolo alături pas cu pas... Sunt curioasă! Unde mă mai duci? ????
@mariana07: Da, un loc greu de egalat de către alte destinații turistice - coasta asta...
@maryka: Când eram copil, nu ma-nnebuneam cu mersul pe jos, nu puteam înțelege de ce să mergem pe jos când putem cu mașina, de exemplu. Țin minte ce-mi spunea tata: "Doar așa poți cunoaște cu adevărat un loc, luându-l la pas. " E adevărat că pe măsură ce trec anii căpătăm "defectele" părinților noștri. Mă surprind făcând exact cum făcea el: călărind drumurile, scotocind peste tot... Și Tati e cam la fel. Iar copiii noștri... cu siguranță nu s-or fi aruncat prea departe!
Frumoase locuri, frumos articol. Auzeam mereu de acest loc mult prea laudat dar ceva, ceva nu ma atragea.
În schimb, acum m-ai cucerit cu aceste reusite fotografii.
Felicitari, o vacanta super reusita, votat cu placere.
@Yolanda: E o zonă extrem de frumoasă, probabil una dintre cele mai reușite îmbinări de mare și munte. Plus satele agățate pe versanți! Peisajele te lasă de multe ori cu gura căscată, așa-i de frumos! Din punctul meu de vedere, merită măcar câteva zile să petreci pe Coastă, de preferat primăvara sau toamna, să nu fie extrem de cald, că aglomerat e mereu, cred. Nu aș recomanda-o ca pe o destinație de plajă, sunt locuri mult mai bune, inclusiv în Italia, destinate acestui scop.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 Circuit pe Coasta Amalfi cu ghid — scris în 12.11.24 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 Un vis implinit — scris în 01.11.24 de Oana Elena din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Coasta Amalfi și Capri — scris în 18.07.24 de eugen p din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Coasta Amalfi - cu bune și mai puțin bune — scris în 17.07.24 de eugen p din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Italia, din nou minunată — scris în 15.08.23 de roxi-nico din IAşI - RECOMANDĂ
- May.2023 3. Coasta Amalfi şi Insula Capri (din Salerno) — scris în 24.05.23 de DanSta din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Vietri sul Mare – capitala ceramicii — scris în 17.02.24 de Mitica49 din BRăILA - RECOMANDĂ