GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta sau experienta all-inclusive
Am reusit la inceputul acestei toamne (dupa 8 ani) sa revad Delfinariul din Constanta – un loc drag al copilariei mele. Locul nu mi s-a parut schimbat cu mult, desi modernizarile sunt vizibile. Schimbati sunt poate doar oamenii, aerul si – cel mai important – personajul principal, Mark. Nu ca delfinii cei noi nu i-ar suplini lipsa, macar prin numar si giumbuslucuri (altfel, mai au destul de munca pana sa devina niste adevarati profesionisti, ca predecesorul lor), dar undeva, acolo, tot a ramas un gol, fie si numai in sufletele noastre, ale celor carora Mark ne-a incantat copilaria si ne-a descretit fruntile.
Dar sa o luam cu inceputul:
De data aceasta ne propuseseram sa vizitam si Planetariul, obiectiv pe care l-am vizitat – pentru prima si ultima oara pana anul acesta – in 1985, cand aveam doar 10 ani, iar tot ce am retinut atunci a fost cum sa recunosc Ursa Mica, Ursa Mare si Constelatia Cassiopeea (mi-a placut cum suna :)), usor de localizat datorita formei ei de „W“.
Dupa cautari insistente pe net, care s-au lasat cu mari dureri de cap, pentru ca gaseam tot felul de date contradictorii privind programul spectacolelor si tarifele (cred ca am gasit vreo 5 variante de pret), iar site-ul Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii (vezi site Delfinariu) mi s-a parut destul de greoi si nu foarte edificator, am rugat niste prieteni care se aflau in Constanta la momentul respectiv sa se intereseze direct la sursa. Am aflat astfel ca incepand de anul acesta s-a instituit un regim all-inclusive, care, in schimbul achitarii unui tarif unic de 35 de lei (respectiv 18 lei pentru copii intre 6-18 ani, elevi sau studenti; copiii sub 6 ani beneficiaza de acces gratuit), permite accesul la spectacolul cu delfini, la cel cu lei de mare, la Planetariu, in incinta Microrezervatiei Delta Dunarii si la expozitia de Pasari Exotice si de Decor – asta in conditiile in care veti reusi sa va organizati programul suficient de riguros, pentru a va incadra in timpul necesar; in cazul spectacolelor, mai intervine si mentiunea „in limita locurilor disponibile“, lucru care, presupun, ar putea ridica ceva probleme in plin sezon.
Daca tot suntem la capitolul „date tehnice“ iata si programul spectacolelor – asta ca sa ii scutesc pe potentialii amatori de durerile de cap cu care m-am confruntat eu:
Spectacolul cu delfini: 11.00,15.00,19.00.
Spectacolul leilor de mare: 12.00,16.00 (limita: 300 de locuri)
Planetariu: 10.00,11.30,13.00,14.00,15.30,17.00,18.00,19.30 (limita: 78 de locuri)
Program Microrezervatie: 09.00 – 20.00
Program Expozitie Pasari Exotice: 09.00 – 20.00
In afara de obiectivele mai sus mentionate, la momentul cand am vizitat noi Complexul mai era si o Expozitie de Reptile (nu stiu daca e permanenta sau era doar atunci). Pentru aceasta se platea o taxa separata de 6 lei/persoana. Pe aceasta n-am vizitat-o – nu neaparat din cauza tazei suplimentare, cat mai ales pentru ca nici eu si nici sotul meu nu suntem mari amatori de reptile.
Revenind la experienta noastra: Am ajuns la complex putin inainte de ora 18, cu ceva emotii din cauza timpului foarte strans. Planul era sa intram mai intai la Planetariu, apoi la Delfinariu si apoi sa vizitam ce mai ramanea de vizitat. La casa era o coada de cateva persoane – intarziati ca si noi. Am luat biletele si ne-am indreptat rapid catre Planetariu. In eventualitatea ca exista persoane care nu stiu prea multe despre acest obiectiv, iata cateva date:
Infiintat in 1969, Planetariul din Constanta a fost primul obiectiv de acest gen din Romania, deschis publicului larg, si, in acelasi timp, primul dintre obiectivele Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii din Constanta (Delfinariul avea sa ia fiinta trei ani mai tarziu). Spectacolul, cu o durata de aproximativ 30 de minute, consta intr-o proiectie pe o bolta artificiala, reprezentand un cer instelat. In rastimpul de o jumatate de ceas se reproduc diverse momente ale noptii – incepand cu apusul soarelui si terminand cu ivirea zorilor – cu pozitiile astrale specifice. Sunt prezentate cele mai importante planete, constelatii, comete, meteori, Luna etc. Pentru o localizare mai usoara, aparatul de proiectie contureaza cu rosu diversele constelatii, ajutand astfel la delimitarea lor clara printre celelalte stele (destul de multe la numar). Problemele apar atunci cand aparatura – veche, ce-i drept (ni s-a explicat ca, desi era in plan achizitionarea unei aparaturi moderne, decesul neasteptat al lui Mark a dus la schimbarea ordinii prioritatilor Complexului, care a ales sa investeasca in aducerea celor trei delfini) – mai cedeaza, asa cum s-a intamplat in timpul vizitei noastre, cand, lipsiti subit de ajutorul proiectorului, nu reuseam nicicum sa localizam arcasul ingenuncheat sau varsatorul despre care ne povestea ghidul nostru. Din fericire, problema s-a rezolvat destul de repede, proiectorul revenindu-si la fel de subit si inexplicabil, iar explicatiile fiind reluate, cu tot cu demonstratiile de rigoare.
Parasind Planetariul, ne-am indreptat cu pasi mult mai relaxati catre Delfinariu, unde ne-am intalnit cu valul de vizitatori veniti sa cunoasca cele trei vedete ale Complexului.
Delfinii cei noi, Chen Chen, Ni-Ni si Pei-Pei, veniti tocmai din indepartata China, sunt inca mici de varsta si, ca orice copii, nostimi in dorinta lor de a-si multumi dresorii si de a se ridica la inaltimea asteptarilor publicului (mult prea mari in acest stadiu). Nu stiu sa faca prea multe inca, dar au bunavointa – chiar mai multa decat au unii dintre noi, oamenii, in a le intelege si ierta stangacia inerenta la orice inceput de drum. Sunt foarte receptivi si, cu timpul, vor sti sa-si faca treaba mult mai bine. Deocamdata (potrivit povestii spuse de dresoare) ne arata cum se joaca, cum mananca, cum se prezinta la consultul medical, si alte lucruri firesti din viata lor de zi cu zi. Chen Chen, „veterana“ de varsta la cei trei ani ai sai si care, dupa cate se pare, s-a acomodat cel mai bine cu noul stil de viata, este singura care a deprins acrobatii mai complicate, precum mersul in coada, salutul catre public, dansul sau cantatul ori salturile pentru lovirea mingii. Ni-Ni si Pei-Pei, care au doi anisori fiecare, sunt ceva mai timizi, constienti parca de inferioritatea lor in fata colegei de bazin (care, din cand in cand, le mai face si farse, ascunzandu-le jucariile). Rareori le vezi mai mult decat boticurile iesind din apa, dar, pentru ca asa este frumos, nu au uitat sa salute si ei, la randul lor, publicul. Pei-Pei, singurul baiat din gasca, a reusit chiar, cu chiu cu vai, sa urce pe ponton, incurajat mai ales de indemnul dresoarei: “Hai, Pei-Pei, doar esti barbat, ce naiba! ”. :)
... Si asa s-au scurs (cand oare?) cele 20 de minute promise de organizatori. Comentarii rautacioase ori mici carcoteli s-au mai auzit ici-colo ca, de, all-inclusive sau nu, pretul nu e chiar mic! Unde mai pui ca multi au venit doar pentru spectacolul cu delfini, numai pretul platit determinandu-i sa-si reconsidere optiunile.
(In paranteza fie spus, multe voci au criticat suma uriasa investita in importarea celor trei delfini, mai ales intr-o perioada de criza economica destul de accentuata. Pe de alta parte, daca gandim lucrurile la rece, era nevoie de o solutie pentru continuarea functionarii Delfinariului, stiut fiind ca aceasta unitate reprezinta principala sursa de profit a Complexului. Va propun un mic exercitiu de sinceritate: cati dintre noi am mai merge sa vizitam Complexul, daca am sti ca Delfinariul este inchis? Multi se intreaba – asa cum am facut-o si eu la un moment dat – de ce era nevoie sa se aduca delfini tocmai din China. Din cate am inteles, pe langa faptul ca delfinii din Marea Neagra sunt specie protejata prin lege, legislatia europeana nu permite prinderea si tinerea in captivitate a delfinilor. Avantajul chinezilor in aceasta ecuatie este acela ca sunt recunoscuti pentru performantele lor in domeniu – atat in ceea ce priveste dresajul acestor mamifere in scop de divertisment, cat si in privinta folosirii cu succes a delfinilor ca metoda terapeutica destinata copiilor autisti sau cu diverse afectiuni neurologice.
Cat despre pretul biletelor, daca stam putin sa ne gandim la costurile pe care le implica hrana delfinilor – cca. 30 de kilograme de peste pe zi – intretinerea bazinelor, asistenta medicala, salariile personalului, si probabil multe alte „maruntisuri“, in conditiile in care Complexul devine cat de cat profitabil doar in plin sezon... Este ca biletul nu mai pare atat de scump?)
Dupa spectacolul de la delfinariu, am plecat catre Expozitia de Pasari Exotice, situata in drumul spre Microrezervatie. Aici se regasesc cca. 150 de exemplare ale unor specii de pasari provenind din Africa, Asia, Australia si Noua Guinee. Cu siguranta cea mai spectaculoasa dintre toate este Pasarea Paradisului, impresionanta atat prin coloritul viu, cat si prin coada muuuuult prea lunga in raport cu trupul firav. In rest, foarte multi papagali – de la perusi pana la papagalul de Amazon, dar si alte pasari carora, din pacate, nu le-am retinut numele.
Microrezervatia este o alta atractie a Complexului, care merita cu prisosinta atentia celor care ajung pe aici. Mie, personal, mi s-a parut mai frumos decat la Gradina Zoologica din Bucuresti, desi animalele din microrezervatie nu sunt la fel de diverse ca arie de raspandire, ele reprezentand doar specii existente pe teritorul Romaniei. Imaginati-va un parc de cateva hectare, pe jumatate acoperit de apa (este reprodus oarecum mediul Deltei Dunarii). Multe din animalele si pasarile pe care le veti intalni aici sunt exemplare din specii rare sau pe cale de disparitie, unele declarate monumente ale naturii. Copiii vor fi incantati sa se plimbe pe aleile rezervatiei, descoperind la fiecare pas, „pe viu“, animale si pasari despre care pana acum poate doar au auzit vorbindu-se: pauni, fazani, pelicani, lebede, mufloni, cerbi lopatari (la un moment dat am avut chiar parte de o intamplare amuzanta, un pui de cerb dorind cu tot dinadinsul sa ne ajute sa facem cunostinta cu cornitele lui). Un lucru care mi-a placut foarte mult aici este acela ca pasarile si animalele complet inofensive erau lasate sa circule in voie prin parc. Din cate am inteles, in viitorul apropiat se va renunta la platformele din beton si la barele de imprejmuire. Pot sa spun ca este o senzatie unica, intr-adevar.
Recomandarea mea? Luati in considerare toate aceste optiuni si, in masura in care puteti trece peste aspectul financiar, testati experienta all-inclusive pe care ne-o propune Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii din Constanta. Cu siguranta nu veti regreta dupa aceea!
P. S. Atasez acestui review cateva fotografii de la delfinariu. Cu tot regretul, marturisesc ca poze de la expozitie si din rezervatie nu am, pentru ca, asa cum se intampla de obicei, tehnica moderna, oricat ar fi de performanta, are prostul obicei sa cedeze cand ti-e lumea mai draga, iar acumulatorii nostri, razbunandu-se pesemne pentru zecile de poze facute la intamplare, si-au ales cel mai „potrivit“ moment ca sa riposteze.
Trimis de Paty in 16.11.10 04:26:36
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CONSTANȚA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Paty); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.20549200 N, 28.64304400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Foarte frumos ai povestit despre una dintre atractiile principale ale Constantei.
Pentrul anul viitor se prevede constructia unui acvariu modern ca cele din Europa de vest, se pare ca s-au gasit fonduri de la Uniunea Europeana si astfel vom avea si noi un acvariu de 5 stele.
Despre expozitia de reptile iti spun ca nu ai avut prea multe de pierdut, eu consider scump biletul fata de ceea ce ti se ofera.
Felicitari!
Multumesc mult pentru aprecieri - cand vin din partea ta, sunt cu atat mai valoroase
Constanta (cu tot ce are ea) este orasul meu de suflet, inca de mic copil, iar daca as putea sa ma rup cumva de Bucurestiul asta prafuit si aglomerat si de lucrurile care ma tin legata de el, m-as muta acolo fara sa privesc in urma (este strict parerea mea; sotul meu, o fire mult mai practica, n-ar da Bucurestiul pe nici un alt oras din Romania, iar aici suntem intr-un permanent conflict).
In ceea ce priveste acvariul, nu pot decat sa ma bucur ca se mai gasesc totusi fonduri (europene sau nu) pentru a se investi in lucruri care sa ne bucure sufletul si ochiul. Asta inseamna ca vom avea un motiv in plus sa revenim cat de curand la Constanta.
P. S. Pentru ca in ultima vreme m-am contaminat rau de tot cu microbul AFA, iar atunci cand nu scriu, citesc la greu review-uri si ecouri, am retinut doua aspecte din ecourile tale. Primul era ca doreai la un moment dat sa afli mai multe date despre Herghelia de la Sambata de Jos. Nu stiu daca ai ajuns acolo intre timp; daca nu, poate review-ul meu pe aceasta tema te va ajuta sa iei o decizie favorabila unei vizite in viitorul apropiat. Merita! (Te rog, NU vreau puncte pentru review, doar un cuvant de apreciere, daca e cazul). Al doilea - retinusem ca intentionezi sa faci o vizita la Muzeul Militar din Constanta. Chiar astept cu nerabdare review-ul tau pe aceasta tema. Il cunosc pe directorul de acolo si pot sa te asigur ca pune extrem de mult suflet in ceea ce face pentru muzeu - are o gramada de planuri, a caror aplicare se lasa mult asteptata, din pacate, din lipsa de fonduri.
Mii de scuze pentru partea off-topic. Promit ca nu mai fac! Toate cele bune!
Ultima oara cand am fost aici, eram un copil. M-as intoarce cu drag dupa ce am citit review-ul tau si am vazut pozele. Felicitari!
Multumesc pentru aprecieri. Iti recomand cu mare drag complexul, mai ales daca a trecut mai multa vreme de cand l-ai vazut ultima oara. Din pacate, la capitolul poze review-ul meu are un mare minus, pentru ca nu prezinta o imagine de ansamblu (din motivele pe care le-am amintit deja), si face astfel o mare nedreptate Microrezervatiei, care este un loc absolut superb.
@ Webmaster
Am mai recuperat cateva poze din aceasta destinatie. Am avut insa ceva probleme cu laptop-ul si s-ar parea ca am incarcat aceeasi fotografie de mai multe ori. Imi cer scuze si va rog sa invalidati dublurile. Multumesc.
Au fost sterse dublurile (cred/sper). Daca observi ca au mai ramas, PM me.
Mutat în rubrica "Delfinariul Constanța, CONSTANȚA" (existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Delfinariu din Constanța - Cel Mai Important Obiectiv din Tot Județul — scris în 18.10.24 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Planetariu Constanta — scris în 05.06.23 de Iulia1980 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Vizită la Delfinariu — scris în 04.08.18 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Superb — scris în 15.06.17 de Teodor17 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Feb.2017 Un loc extraordinar care trebuie neaparat vizitat!!! — scris în 22.02.17 de GBS din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Revedere placuta — scris în 22.11.16 de julyalina din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Un altfel de delfinariu, un altfel de spectacol - un nou BRAVO! — scris în 23.07.16 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ