GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Berchtesgaden - vizită la Cuibul Vulturului
Cinci zile pe timp de vară, la Kaprun, sunt suficiente ca să îţi deschidă apetitul pentru ţara care a dat naştere unui imperiu ce a ridicat şi a căzut lumi şi să îţi pui întrebarea: cum e posibil, într-un univers al globalizării şi poluării, să te scufunzi, la propriu, în atmosfera ozonată de dinaintea erei industriale?
Dar nu despre Austria şi mândria localnicilor de a-şi păstra ţara ca un bibelou voi vorbi aici.
Ci despre o excursie de o zi în vecina Germanie. Deoarece, dacă te uiţi pe hartă, o să vezi că drumul de la Salzburg la Innsbruck face un mic ocol, tocmai pentru că, acolo, în inima munţilor ce veghează oraşul lui Mozart, în ceea ce, pe limba celor două popoare, se numeşte Obersalzberg, se iveşte o mică adâncitură, un cap de pod al ţării vecine.
Care azi veghează, ca de altfel, de secole, asupra întregii zone, asupra Salzburg-ului şi a regiunii Hallein, a cărei bogăţie a dat naştere, în vremuri de demult, cuvântului „salariu”.
Şi care, azi, poartă un nume inocent, Parcul Naţional Berchtesgaden.
Căci este imposibil, de la Kaprun, să nu faci o vizită în istorie, acolo, în munţii a căror măreţie îţi taie răsuflarea, la modesta vilă de pe ştei, de unde s-a scris viitorul acestei lumi, cu preţul aberant a milioane de victime... Acolo, sus, la Cuibul Vulturului...
De la hotelul Hubertushof din Kaprun se merge spre Zell am See şi se ocoleşte lacul prin vest, se trece prin tunel spre nord, nu către autostrada spre Salzburg şi se ajunge la Berchtesgaden în mai puţin de două ore de condus, printr-un peisaj mirific (pentru pasager, adică, cel care are timp să admire şi să comenteze).
Dacă aş fi ştiut, aş fi ocolit localitatea prin dreapta, pe şoseaua către Obersalzberg, de unde, la un moment dat, se face un indicator spre Cuibul Vulturului. Dar nu am ştiut şi am urcat în oraş, ca să întreb la centrul de informare turistică. Asta şi pentru că mi se spusese încă de acasă că vila de pe munte este subiect tabu pentru localnici, care nu văd cu ochi buni pe turiştii curioşi să ajungă acolo. Indiferent dacă această legendă este adevărată sau nu, la centrul cu pricina, zeci de turişti curioşi, ca şi mine, stăteau cuminţi la rând pentru a primi indicaţiile şi harta, toate oferite cu zâmbetul pe buze.
Aşa că, încolonaţi pe şosea, am intrat, la un moment dat, pe un drum îngust de munte, atât de îngust încât cu greu încăpeau două maşini pe cele două benzi. Din fericire nu e mult de urcat, deoarece, după o cotitură, se deschid cu dărnicie câteva spaţii de parcare, cu plată, e adevărat. Problema a apărut atunci când am observat că sutele de locuri erau toate ocupate, ceea ce, printre altele, m-a făcut să mă întreb despre acurateţea legendei cu turiştii curioşi când, de fapt, zona cu pricina este mană cerească pentru bugetul local. Dar orice problemă are şi o rezolvare, pe care am desluşit-o, un kilometru mai sus, pe drum, când am descoperit un nou spaţiu de parcare, relativ liber şi gratis. Iar mersul pe jos, pe sub munte, a fost o adevărată plăcere.
Toate acestea trebuie menţionate, deoarece la Cuibul Vulturului nu se poate ajunge cu maşina personală. Ar fi şi imposibil, pe o şosea, de altfel impecabil asfaltată, dar care a fost construită pentru un singur om şi având doar 4 metri lăţime. Aşadar, la poalele muntelui Kehlstein, se află staţia de taxare pentru cursele speciale de autobuze, singurele care permit accesul la vilă. Cu toată aglomeraţia, ordinea germană îşi face simţită prezenţa şi aici, deoarece pe bilet sunt trecute ora de plecare şi numărul autobuzului, deci nu e nevoie să te înghesui, te duci, simplu, la peronul cu pricina şi aştepţi.
Iar autobuzul te poartă în sus, pe drumul cu serpentine şi tuneluri, care urcă peste Konigsee, un lac ce, el însuşi, cu iahturile lui, ar merita câteva zile de relaxare. Spuneam că şoseaua este foarte îngustă, că două autobuze nu pot trece unul pe lângă altul. De aceea, de-a lungul celor aproape 7 kilometri, autobuzele se opresc, într-o sincronizare perfectă, pentru a-şi face loc, reciproc, pe cele două sensuri de mers. Şi de unde răsare priveliştea incredibilă a lacului.
Autobuzul îşi debarcă pasagerii la peste o sută de metri sub stânca verticală pe care este construită vila, dar, înainte de a alege calea de ascensiune, mai trebuie îndeplinită o formalitate tipic nemţească, dar la fel de utilă: o mică oprire la ghişeul de lângă staţie, unde trebuie să precizezi ora de întoarcere, ca să nu se facă înghesuială la autobuze.
Apoi, drumul în sus se poate face fie pe poteca ce ocoleşte muntele fie, mult mai interesant, cu ascensorul care taie stânca, pe o distanţă de 125 de metri. Ascensor menit să satisfacă gusturile elitei, cu oglinzile sale veneţiene şi pielea verde care îl tapetează – opulenţă megalomanică pentru un spirit bolnav. De altfel, întreaga construcţie a fost concepută pentru jubileul tiranului.
De aceea, la coborârea din lift, ai o mică surpriză când te trezeşti înconjurat de mese, chiar în salonul cu marmură roşie venită din partea celuilalt dictator al epocii. Pentru că asta a ajuns azi Cuibul Vulturului, un restaurant îndrăzneţ, pe vârf de munte. Unde mulţi turişti beau o bere nemţească, pe terasele care dau spre prăpăstii şi unde se avântă doar vulturii.
Iar priveliştea, peste Alpii Bavarezi, către Salzburg, te lasă fără suflare. Şi te sprijini de balustrada terasei, gândindu-te la soarta lumii, care a fost jucată aici, în aceşti munţi. Chiar dacă în altă locaţie, la Berghof, care, azi, a fost făcut una cu pământul, pentru ca nici măcar amintirea să nu mai existe! Doar vulturii, obraznici, care aproape că ciugulesc din palmă, îţi amintesc de semeţia şi teama de odinioară.
Dai o tură vilei, pătrunzi, pe lângă sala mare a restuarantului către ceea ce este un muzeu în care înţelegi eforturile şi sacrificiile umane care au stat îndărătul acestei construcţii, apoi treci pe terasă, către poteca ce urcă abrupt spre munte. Acolo, în spatele stâncilor, se deschid cărări pietroase către vale, căi de taină pentru turiştii amatori de drumeţii. Este antecamera unei lumi aparte, ce se cere descoperită, doar ea, într-o altă vacanţă.
Până atunci, nu îţi rămâne decât să te întorci în vale, gândindu-te la efemeritatea unor suflete megalomanice care visau la împărăţii milenare şi la faptul că, deşi cu lecţiile făcute, încă, azi, destui mai au astfel de visuri!
Gândurile triste sunt repede date la o parte de veselia drumului, sub puterea unei furtuni de vară, către oraşul lui Mozart, pentru că, înapoi, spre Kaprun, merită un ocol la Salzburg...
Trimis de makuy* in 06.06.13 15:44:50
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (makuy*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.61157900 N, 13.04204600 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat la rubrica "Descopera Berchtesgaden si imprejurimile" (deja existentă pe sait).
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Super descrierea, nota 10. Sper sa ajung acolo intr-o buna zi.
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
@makuy
Eu as zice ca pasarea din P05 e o cioara(Pyrrhocorax graculus, cioara alpină), nu vultur.
@TraianS: Chestie de perspectiva
E o specie de vulturi din zona. Sau de ciori alpine Chiar merita vazuti la fata locului.
@DB-01-VIN: Multumesc.
Ceea ce am descris aici este rezultatul a doar cateva ore petrecute in zona. Am prieteni care s-au cazat in zona lacului Konigsee si care mi-au spus ca o saptamana nu le-a fost de ajuns ca sa poata vedea totul. Dar ca s-au odihnit de minune.
Deci, chiar merita!
@makuy:
”Chestie de perspectiva
E o specie de vulturi din zona.
No further comment.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Kehlsteinhaus (The Eagle’s Nest), cabana secreta a nazistilor — scris în 10.03.24 de geani anto din GALAţI - nu recomandă
- Sep.2015 Der Bunker and the Eagle´s Nest — scris în 22.09.15 de claudiu 71 din WIENER NEUSTADT - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Nici vulturii nu mai sunt ce erau odata — scris în 12.09.14 de marius gaudi* din CONSTANțA - RECOMANDĂ
- Jun.2014 In sfarsit la Cuibul vulturilor — scris în 01.06.15 de liviu49 din BRăNEşTI [IF] - RECOMANDĂ
- Jun.2014 La cuibul lăudat — scris în 28.05.15 de liviu49 din BRăNEşTI [IF] - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Ce au fost in stare sa faca nemtii. — scris în 09.09.12 de Ion Cujba din GALATI - RECOMANDĂ
- May.2012 Das Kehlsteinhaus - Cuibul de vulturi — scris în 26.05.12 de sigcristina din VALCEA - RECOMANDĂ