Din România spre Albania – variante de drum

TIPĂREȘTE

Albania a devenit în ultimul timp o destinație preferată din ce în ce mai mult de români. Și, cum distanța nu este prea mare (e, de fapt, comparabilă cu cea până în Grecia), majoritatea românilor ajung în Albania cu mașina personală.

Ce traseu urmăm? Este probabil printre primele întrebări pe care și le pune cineva, după ce a ales destinația. Răspunsul nu este unul singur, ci depinde de destinația în sine (nordul sau sudul Albaniei), de locul de plecare și de preferințele șoferului.

Oricare ar fi însă traseul ales, rețineți că, la un traseu de peste 1000 km, este necesară o oprire peste noapte, mai ales că drumul este, în mare parte a lui, pe șosele obișnuite și nu pe autostrăzi.

Iată care sunt principalele variante de drum, în funcție de condițiile impuse (precizez că, practic, toate variantele de drum pe care le voi discuta aici au fost parcurse de mine cu diferite ocazii, începând cu 1990 și terminând cu anul acesta, când mi-am petrecut un sejur în Ksamil (vezi impresii)

Cum spuneam, configurarea traseului depinde de locul de plecare. Pentru cei din zona vestică a țării, este convenabilă opțiunea prin Serbia, cu două variante și mai multe sub-variante.

1. Traseul prin Serbia. Acesta are două variante, fiecare cu (cel puțin) două subvariante. Să le discutăm pe rând:

• Varianta A, potrivită pentru cei care merg în sudul Albaniei (Ksamil, Sarandë și chiar mai sus, până la Himarë): ieșire pe la Porțile de Fier I sau II, sau prin punctele de trecere din Timiș (alegerea depinde de punctul de plecare), apoi intrare pe autostrada sârbească A1, care este terminată în întregime, inclusiv partea de pe valea râului Moravica, singura parte rămasă neterminată din vremea Iugoslaviei lui Tito.

  Noi am intrat pe la Porțile de Fier II, trecere de preferat pentru cei care vin dinspre Craiova, față de varianta cu trecere pe podul Calafat-Vidin și intrare în Bulgaria și ieșire în Serbia pe la punctul de frontieră Vrașka Ciuka, spre Zaječar; e drept, această variantă este mai scurtă cu vreo 50 km, dar acest mic avantaj se pierde pentru că se trece o graniță în plus și apar costuri suplimentare: 6 € trecerea pe pod și vinieta bulgărească.

  De la Porțile de Fier II, se merge spre Negotin, apoi pe valea Timocului și, mai departe, a Timocului Alb, prin Zaječar, Knjazevac, Svrljig, Niș. Drumul este în stare bună, puțin circulat, cu asfalt cârpit în unele porțiuni, dar cârpelile sunt bine făcute. La Niș se intră pe autostradă, care se continuă până în Grecia.

  Pentru porțiunea de la Niș până la punctul de plată dinainte de frontiera cu Macedonia de Nord, se plătește o taxă de autostradă de 600 dinari, ceea ce înseamnă aproximativ 5,1 € (eu am plătit cu cardul în lei, suma de 25 de lei). Din Serbia, continuare, se intră în Macedonia de Nord, punct de trecere Preševo – Tabanovtse). Aici trebuie să fiți pregătiți pentru o coadă destul de mare, care merge însă relativ repede. Din fericire, s-a adoptat metoda de la granițele României cu Ungaria sau Bulgaria: control numai de una din părțile frontierei. Pe 30 august, când am trecut noi, prin punctul sârbesc am trecut fără să oprim și am fost controlați de macedoneni. La fel s-a întâmplat și la întoarcere. În punctul de frontieră, la dus, am găsit patru rânduri de autoturisme, câte aproximativ 20 de mașini fiecare. Coada este mare pentru că acest punct de graniță se află pe traseul fluxului migrației periodice a turcilor din țările europene unde s-au stabilit spre țara de origine și invers. Am stat la coadă 35 min., plus trei minute, cât ni s-au scanat cărțile de identitate. Evident, mi s-a cerut și talonul mașinii și cartea verde, dar nu am fost controlați de vameși, așa că nu a fost nevoie să cobor din mașină. De la intrarea în Macedonia de Nord, se continuă pe A1, pe lângă Kumanovo și Veles. Pe autostrăzile macedonene, plata se face la puncte de plată fixe, ca în Grecia. La fel ca în Serbia, se poate plăti în moneda locală, în euro sau cu cardul. Cum, de obicei, nu se dispune de dinari (Serbia) sau denari (Macedonia de Nord), e de preferat plata cu cardul, pentru că se iese mai ieftin decât în euro. De exemplu, acolo unde taxa (afișată clar) este de 40 denari, se poate plăti un euro, deși un euro este ceva mai mult de 60 denari.

  De la Veles, se pot urma două trasee, ambele ducând spre Grecia:

• unul (goo.gl/maps/q2uAaRqVzCayxAHUA), cel mai scurt ca timp, este cel care se continuă pe A1, până la frontiera cu Grecia (Gevgelija – Evzoni), un punct de frontieră foarte aglomerat, de unde se continuă pe autostrada spre Salonic (E75 – EO Pathe). În preajma Salonicului, se intră pe autostrada 2, Egnatia Odos, pe care se continuă până la capăt, la Igumenița;
• al doilea (goo.gl/maps/HtcHo9398sZpyS2Y9), cel mai scurt ca distanță, implică ieșirea de pe autostradă, fie la Veles, fie, de preferat mai jos, la Gradsko, de unde se continuă spre Prilep și, mai departe, spre Bitola și punctul de frontieră Medzhitlija – Nikki; acest punct de frontieră este mult mai puțin aglomerat, dar este util numai celor care merg spre sudul Albaniei și vestul Greciei (Corfu, Parga, Lefkada); de la Nikki, se continuă spre Ptolemaida (autostradă) și se intră pe autostrada Egnatia Odos la Kozani; de aici, drumul se continuă spre Igumenița; aceasta este varianta pe care am mers anul acesta, la dus, cu o oprire de două zile în Skopje.

Din Igumenița, la câțiva kilometri spre nord, se ajunge la punctul de frontieră Mavromati - Qafë Botë, de unde se intră în Albania. De aici, drumul se continuă pe SH97, până la Shkallë, de unde se trece pe SH98.

• cei care merg în Sarandë sau chiar mai la nord, continuă pe SH98. Trebuie să spun că, atât SH97, cât și SH98 sunt drumuri naționale în foarte bună stare.
• cei care merg spre Ksamil pot merge și ei în continuare pe SH98, până la Sarandë (ocolind lacul Butrint pe la est), de unde se întorc spre sud, vreo 10 km, sau au la dispoziție o variantă mai scurtă: la intrarea în Xarrë (GPS: 39.723313, 20.070303) fac stânga, pe un drum ceva mai prost (dar asfaltat), pe care se ajunge, după câțiva km, la bacul cu care se traversează canalul Vivari (Butrint), ce leagă lacul (laguna) Butrint de Marea Ionică; canalul are o lățime de aproximativ 40 m și se traversează cu un bac cu capacitatea de 4 autoturisme, pus în mișcare cu un cablu și un motor electric; prețul unei traversări cu mașina este de 5 €, indiferent de numărul pasagerilor. Traversarea durează doar câteva minute, iar bacul funcționează non-stop, fără program, în funcție de solicitări.

  Ca să vă faceți o imagine cu privire la canalul Vivari și bac, puteți urmări acest scurt film: youtu.be/C49LBsiOPtc.

  După trecerea canalului, pe partea cealaltă, pe dreapta, veți vedea intrarea în Parcul Național Butrint, aflat pe lista monumentelor UNESCO (luați în considerare o vizită aici, merită cu prisosință); drumul în continuare este unul foarte bun, până la Ksamil și mai departe.

• Varianta B (prin Serbia, goo.gl/maps/bFZVaMJKNAwWJU1M9): aceasta este cea mai lungă, ca timp, identică cu varianta A până la intrarea în Macedonia de Nord, mai exact până în zona Kumanovo, de unde se merge spre Skopje – Tetovo – Gostivar – Kichevo – Struga și intrare în Albania prin punctul de frontieră Kafasan - Qaf Thane; de aici, se merge spre Elbasan și, mai departe, Rrogozhinë; Cei care merg spre nord, iau de aici calea spre Durrës; cei care merg spre sud, se îndreaptă spre Fier și apoi, de la Vlorë, se intră pe riviera sudică albaneză; Pe la jumătatea drumului dintre Orikum și Himarë, drumul atinge o altitudine de aproximativ 2000 m, pe Muntele Çika, prin Parcul Național Llogara; zona asta mi-a adus aminte de Transalpina noastră, pentru că pur și simplu am intrat în nori; spre sud, peisajul este spectaculos: de o parte muntele, de cealaltă, marea: impresionant! În continuare, se ajunge la Himarë și apoi Borsh, Lukovë și Sarandë; subliniez că, la vreo 8 km sud de Himarë, se află cetatea Porto Palermo, care merită vizitată, e și o plajă aici (GPS: 40.062358, 19.793519); aceasta este varianta pe care am mers anul acesta la întoarcerea acasă, cu o oprire de două zile în Ohrid. O descriere suficient de bună, de detaliată și actuală a acestei variante, găsiți în review-ul colegului nostru de sait, gabim2002:vezi impresii

Dacă aveți răbdare, puteți urmări un film cu traseul pe riviera albaneză (SH8), de la Lukovë spre Borsh, până la Porto Palermo: youtu.be/aVKdiHoKYfk.

2. Traseul prin Bulgaria; pentru cei care vin de la București sau mai din est, devine interesantă și opțiunea prin Bulgaria, la rândul ei cu mai multe variante.

• Varianta C (prin Bulgaria, goo.gl/maps/M2v8mW2aakedzsVj6):București – Giurgiu – Sofia – Kulata – Promachonas – Serres – Salonic și continuare pe Egnatia Odos, spre Igumenița (subvariantă, cu trecerea din Bulgaria în Grecia pe la Makaza); această variantă este foarte cunoscută pentru trasee spre Grecia și, ca atare, nu am să insist asupra ei;
• Varianta D (prin Bulgaria, goo.gl/maps/7pqkbJrEDPnSEKYs9): București – Giurgiu – Sofia – Kyustendil – Gușevo – Kumanovo – Skopje, de unde se continuă, la alegere, pe traseul variantei A sau B.

Ar mai fi și o a cincea variantă: de la Niș, în Serbia, prin Kosovo (de la Priștina la Tirana e autostradă), dar eu nu am încercat-o, având în vedere că în Kosovo ai nevoie de pașaport și, în plus, cum România nu a recunoscut Kosovo, pot apărea probleme, mai ales la ieșirea din zonă. De altfel, chiar Google Maps nu configurează un astfel de traseu cu trecere din Serbia în Kosovo, ci deviat prin Skopje și intrare în Kosovo din Macedonia de Nord.

Așa cum se poate constata, sunt diferite variante, fiecare fiind mai convenabilă în funcție de punctul de plecare și cel de sosire, precum și de preferințele șoferului.

Pentru rapiditate, este clar că este de preferat traseul prin Grecia, dar până la Salonic se poate veni, practic fără mari diferențe, fie prin Serbia, fie prin Bulgaria, alegerea depinzând în special de punctul de plecare.

Variantele cu intrare directă în Albania din Macedonia de Nord sunt mai lente, pentru că drumul nu e pe autostradă și, în plus, este prin munți. Pentru cei care nu se grăbesc, aceasta este o opțiune de luat în calcul, mai ales pentru frumusețea drumului pe riviera albaneză și pentru diversificarea acestuia, dusul și întorsul pe același traseu fiind, în general, ceva plictisitor.

Indiferent de varianta aleasă, este nevoie de un popas de minimum o noapte, locul cel mai potrivit fiind în Macedonia de Nord, Skopje, Ohrid, Bitola, oricare din acestea fiind interesante din punct de vedere turistic. În plus, cazările în Macedonia de Nord sunt mai ieftine decât cele din Grecia. Evident, pentru varianta prin Bulgaria și Grecia, este convenabil un popas în Bulgaria, cât mai aproape de granița cu Grecia.

În final, reiau aici câteva observații privind circulația auto în Albania.

Drumurile principale din Albania sunt în stare foarte bună, pentru simplul motiv că sunt noi. Parcul de autovehicule albanez s-a înnoit; dacă acum cinci ani, peste 50% din autoturisme erau marca Mercedes, modele vechi, în prezent procentul acestei mărci s-a diminuat mult și acum întâlnești mașini noi, sau în stare bună, cele în stare proastă fiind foarte puține. Surprinzător, printre mărcile de mașini noi, preferate de albanezi, se numără Dacia Sandero, de preferință de culoare albă, foarte des întâlnite de noi pe drumurile albaneze.

Și stilul de condus al albanezilor s-a îmbunătățit considerabil, astfel că impresia mea este că, în prezent, în medie, albanezii conduc mult mai bine decât bucureștenii și asta în primul rând pentru că sunt lipsiți de agresivitate și dau dovadă de răbdare și înțelegere față de ceilalți participanți la trafic. Nu sunt nici vitezomani.

Un lucru particular și interesant, observat de mine: se întâlnesc în trafic, din când în când, autoturisme care tractează remorci. Ei bine, acestea nu au număr de înmatriculare și nici lumini de semnalizare. Nu știu dacă acest lucru este, la ei, normal, legal, cert este că e bine să fiți atenți la manevrele acestor vehicule.

---

VIZUALIZĂRI: 43069 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI