GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Drumul spre Vorarlberg

Pentru ca afara e iarna (avem chiar si zapada) iar iarna, la gura sobei, se spun povesti, m-am gandit ca a-si putea si eu sa va povestesc cate ceva, din ce-mi amintesc, despre o excursie facuta in urma cu 7 ani in Austria si putin pe la vecini.
Prin luna decembrie 2010, am primit un email in care mi se propunea participarea la un curs de educatie medicala continua in afara tarii, mai exact in Austria, in orasul Feldkirch.
Totul era contra cost, dar programul turistic ce insotea cursul nu putea fi neglijat si nici pretul nu era chiar de speriat. Ca urmare, imediat “consiliu de coroana” si hotararea a fost luata, va participa la curs si un inginer si ca sa nu fie singur am mai coaptat inca 2 familii “mixte”, doamnele sa participle la curs, domnii cu asistenta… tehnica.
Cursul era organizat in luna februarie, cu cazare 6 nopti cu demipensiune la hotel de 4 stele, transport cu autocarul, din Timisoara, ghid din tara si ghid local in locurile ce urmau a fi vizitate, precum si asigurare medicala. Tariful era de 490 euro pt. participant si 480 euro pt. insotitor. Pentru ca noi nu am dorit transportul cu autocarul (tot trebuia sa parcurgem distanta Botosani Timisoara cu masina) am primit o reducere de 60 euro/participant, dar am adaugat taxele de drum.
Dornici de cunoastere (turistica sau de alta natura) am pornit, din Botosani, 2 familii cu o singura masina, urmand ca ceilalti 2 sa ni se alature pe parcurs, dupa ce petreceau o noapte la o nunta.
Primul nostru popas a fost in Gyor, la hotel Ibis. Dupa ce am facut cazarea am iesit sa mancam ceva si sa facem cunostinta cu orasul. Ce poti face in doar 2-3 ore cat aveam noi la dispozitie, pentru ca a doua zi dimineata plecam din nou la drum….
Cateva date despre oras, culese de pe internet, ne spun ca orasul este cel mai important din zona nord-vest a tarii si al 6-lea ca marime din Ungaria. Asezarea dateaza din sec. V i. e. n., locuita de celti si cunoscuta sub numele de Ara Bona (Altu Bun). Mai tarziu a fost ocupata de romani, iar cand a fost sub influenta franca si slava s-a numit Rabba sau Rab. Abia dupa ce zona a fost ocupata de maghari, pe la anul 900, i s-a dat numele de Gyor. Si dupa aceasta data orasul a suferit de pe urma cuceririlor de catre mongoli sau otomani. Majoritatea cladirilor vechi au fost restaurate in anii 70 si dupa 2000, iar acum orasul se bucura de numeroase cladiri frumoase, dintre care noi am vazut si placut primaria si alte cateva cladiri din centrul vechi. O scurta plimbare prin centrul vechi ne-a permis sa vedem ca este un oras curat si sigur, asta in 2011.
A doua zi am pornit la drum si urmatoarea oprire a fost in Innsbruck, cu cazare tot la hotel Ibis.
Innsbruck este capitala regiunii Tirol si este probabil unul dintre cele mai frumoase orase din lume luand in calcul orasele comparabile ca marime. Pozitia geografica, la nord crestele Alpilor si la sud varfurile muntilor Tuxer si Stubai este cea care ii da un farmec aparte. Innsbruck, care inseamna "pod peste raul Inn", este compact si foarte usor de explorat pe jos, fara a risca sa te ratacesti, asta daca ramai in zona de interes turistic. Unul dintre cele mai importante cinci orase ale Austriei, Innsbruck este renumit in intreaga lume pentru posibilitatile de practicare a sporturilor de iarna. Aici sunt construite cinci partii de schi la standarde olimpice si au fost organizate de doua ori Jocurile Olimpice de iarna, in 1964 si 1976. De altfel, pe ghetarul Stubal, aflat la mica distanta de oras se poate skia si vara.
Orasul dateaza din 1187 si a devenit capitala regiunii Tirol in 1429, apoi din 1490 l- a gazduit si pe imparatul Maximilian I, care a decis sa-si mute curtea aici. Nu stiu daca ii placeau sporturile de iarna, dar si vara e minunat in Tirol.
Cum noi am ajuns tot pe seara nu am putut decat sa ne bucuram cateva clipe de minunatele cladiri din zona centrala, apoi sa-mi cumpar palaria rosie, pe care o probasem cu 2 ani inainte si pe care acum eram hotarata ca trebuie sa o am, dupa care sa mergem sa macam ceva si la somn!
Am fost de 2ori in Innsbruck, dar de fiecare data vizita a fost foarte scurta si imi doresc sa am mai mult timp destinat acestui minunat oras. Poate a treia oara….
Dimineata am pornit la drum spre Feldkirch, dar drumul nostru ducea prin Germania, mai exact prin Garmish-Partenkirchen, o comuna din Bavaria, unde in 1936 s-au organizat Jocurile Olimpice de iarna.
La ora la care am ajuns noi, strazile erau pustii iar ceata invaluia misterios cladirile pictate cu scene specifice zonei de munte. Am intrat intr-o cofetarie, unde se servea si micul dejun si astfel timpul s-a mai scurs si au inceput sa misune si localnicii. Am lasat masinile intr-o parcare in capatul localitatii si am mers pe jos de la un capat la altul cu gurile cascate, admirand minunatele picturi de pe peretii caselor.
Zona de ski nu am vazut-o, dar ne-am bucurat de plimbarea printr-o localitate atat de pitoreasca si asta a fost suficient.
A pornit din nou la drum si dupa pranz eram deja in Feldkich, in parcarea hotelului Montfort.
Feldkirch, face parte din cel mai mic land austriac (exceptand Viena), Vorarlberg ce se invecineaza cu Germania, cu Elvetia, cu Liechtenstein si cu landul austriac Tirol. Am amintit vecinii zonei in care am stat pentru ca in urmatoarele zile vom fi cand la un vecin cand la altul.
Feldkirch este cel mai vechi oras al landului Vorarlberg. Fiind un oras medieval strazile inguste placate cu piatra sunt strajuite de arcade si turnuri, de cladiri pitoresti cu balcoane din fier forjat, toate dominate de Castelul Schattenburg aflat pe o colina. Castelul a fost construit odata cu orasul, in 1200 si a fost resedinta contelui Montfort, fondatorul orasului.
De-a lungul timpului castelul a fost demolat si reconstruit, a fost adapost pentru saraci si abia in 1912 devine muzeu. Din pacate, desi am dormit 6 nopti in oras, nu am apucat sa ajungem si la castel.
Intrarea in orasul fortificat, in perioada medievala, se facea prin una dintre cele patru porti incluse in zidul de aparare. In prezent mai sunt in picioare doar doua porti, Churer sau poarta de sare (facea legatura cu salina din preajma) si Mill.
Pe langa castel, ca obiective ce pot fi vizitate ar mai fi Domul Sf. Nicolae, turnul Katzenturm si gradina zoologica. Gradina zoologica, am aflat ca este in afara orasului, fiind de fapt un parc intins pe 10ha. Domul si turnul se afla foarte aproape de poarta Churer ce poate fi usor vazuta trecand pe strada principala.
Hotelul este situat intr-o zona linistita a orasului, dar foarte aproape de centrul istoric al acestuia.
Cum pe atunci nu stiam de “Am fost acolo” nici nu faceam fotografii din camerele de hotel, dar trebuie sa ma credeti (din ce-mi mai amintesc), ca aveam tot confortul. Camera cu pat matrimonial, televizor, dulap, oglinda cu masuta, support pentru bagaje, o masuta rotunda si ceva scaune, baia cu cabina de dus, consumabile, uscator de par, prosoape Din cate imi amintesc camera era suficient de mare si ne permitea ca uneori, seara, ne adunam toti sase la un pahar de ceva. Aici am baut pentru prima data Aperol spritz, o bautura pe care o vazusem in Italia, dar despre care nu stiam nimic. E foarte buna, mai ales vara, cu multa gheata! Cam atat despre hotel.
Dupa ce ne-am cazat, gazdele ne-au recomandat sa plecam in oras, pentru ca era ultima zi a unui festival local si nu trebuia sa ratam macar defilarea catorva grupuri.
Am lasat bagajele si in aproximativ 10-15 minute eram deja in mijlocul atmosferei de sarbatoare. Grupurile care defilau pe strazi reprezentau diferite localitati din land, bresle sau profesii, cu costume traditionale sau care alegorice si care ofereau bomboane copiilor si nu numai.
Am petrecut cateva ore admirand si apreciind daruirea unor oameni de diferite varste si profesii in a mentine si transmite traditia zonei, apoi ne-am indreptat catre zona comerciala a orasului, acolo unde localnici si turisti ciocneau o cana cu vin fiert sau o halba cu bere si mancau un wurst sau un covrig traditional. La fel am facut si noi inainte de a ne indrepta spre hotel.
Seara s-a incheiat cu o cina”tovaraseasca” in restaurantul hotelului si apoi la somn. A doua zi incepea programul ce avea sa ne tina ocupati toate cele 5 zile petrecute aici si despre care voi incerca sa va spun cate ceva, macar locurile prin care am trecut…
Trimis de DOINITA in 17.02.18 19:40:02
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CIRCUITE MULTI-ȚARĂ.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DOINITA); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Vorarlberg, #EXCURSII și CĂLĂTORII - VORARLBERG [V]" (deja existentă pe sait)
--
@DOINITA, pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".
S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).
În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).
--
”Primul nostru popas a fost in Gyor, la hotel Ibis.
”urmatoarea oprire a fost in Innsbruck, cu cazare tot la hotel Ibis.
”dupa pranz eram deja in Feldkich, in parcarea hotelului Montfort.
Ne-am bucura să putem citi impresiile tale din aceste cazări scrise ca articole (reviews-uri) noi.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestor destinaţii.
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
@webmasterX: M-am gandit mult inainte de a posta reviw-ul in forma asta, dar despre cazare nu puteam spune prea multe, nu am poze deloc si nu a-si fi reusit sa fac mare lucru. Am si spus la un moment dat ca pe vremea aia nu faceam poze privind cazarile sau locurile unde luam masa.
Scopul postarii este de a sugera un eventual traseu de vacanta avand cazare in Austria si vizitand zone din tarile vecine. Sper sa fie de folos...
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Cu autocarul prin Europa - circuite diverse, EUROPA - CIRCUITE DIVERSE" (deja existentă pe sait)
@DOINITA: In Innsbruck am ajuns din pacate o singura data si atunci cu destinatie precisa IKEA , adica pot spune ca eram in vizita de lucru.
Dar voi ajunge in curand (in mai putin de o luna) insa doar pentru o plimbare de o zi insa mi-am fixat cate ceva de vazut.
Insa nu pot decat sa te felicit pentru excursia facuta si sa votez cu mare drag.
@mishu: Multumesc mult! Astept impresiile tale...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 Cu Flixbus catre vacanta de vis — scris în 27.03.20 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Circuit Belgrad, Albania 7 zile si Skopje dezamagire — scris în 26.06.19 de Pety 2018 din BUCURESTI - nu recomandă
- Oct.2018 Circuit Ungaria-Austria-Franta — scris în 31.05.19 de d.croitoru din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Circuit Venetia si Italia de nord 2018 — scris în 27.06.19 de Pety 2018 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Circuit Budapesta - Praga - Viena. Impresii — scris în 18.07.17 de Emma79 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Mini ghid pentru cei care merg prima dată într-un circuit (Budapesta-Praga-Viena) — scris în 17.07.17 de Emma79 din BUCUREşTI - nu recomandă
- Aug.2016 Circuit avion-autocar Bucureşti - Frankfurt - Luxembourg - Paris - Londra - Strasbourg - Munchen — scris în 23.09.16 de FPBrasov din BRASOV - RECOMANDĂ