ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.08.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Pitesti
ÎNSCRIS: 03.08.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 8 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Croaziera de vis

TIPĂREȘTE

Anul acesta am facut croaziera Brizele Mediteranei, am plecat din portul Civitavecchia Roma (am ajuns aici cu All Italia) intr-o zi de miercuri pe 2 iulie 2014. A doua zi am acostat in portul La Spezia de unde se poate pleca in excursii organizate la Florenta si Pisa. Cum aceste locatii le-am mai vizitat alta data, am ramas pe vas si m-am bucurat de piscina de la deckul 11 si de coktailurile de la bar. Gratis fireste, e concept all inclusive mâncarea si bautura...

Seara se pleca spre alt port- Villefranche unde se acosta a doua zi dimineata.

De aici am plecat in excursie la Monaco Montecarlo, ghid in lb engleza. Se poate alege doar intre lb spaniola si engleza. Mi-a placut Monaco, curatenie, eficienta in a folosi orice petic de pamânt sau stânca!

Seara vasul a plecat din port pe o vreme ploioasa si mare agitata, bineinteles ca am facut o vizita la receptie pt a lua o pastila contra raului de mare, dupa o singura pastila m-am linistit. A urmat Barcelona, pe care l-am explorat pe cont propriu impreuna cu sotul meu Paul, pentru ca l-am vizitat pe indelete in 2011. M-am indragostit de acest oras, il ador, imi place mai mult ca Parisul.

Urmeaza o zi intreaga pe mare pentru ca vasul se indreapta spre portul La Goulette Tunis. Am vizitat Tunisul, cu partea veche Medina, bazarul... saracie si mizerie, comercianti stadali cu obiecte de artizanat pe care iti cereau 1 euro sau mai mult decât face! am vrut sa cumpar o farfurie artizanala, iti spuneau god price si cereau 25 de euro! au ramas cu ele, in schimb am negociat la sânge orice am cumparat pt ca au obiceiul sa ceara si de 10 ori pretul initial!

Seara vasul a parasit portul si cu promisiunea mea de a nu mai calca pe tarm african, a fost a doua experienta, am mai fost in Tanger in 2012, o alta dezamagire...

Marti 8 iulie am ajuns in portul Neapole, pe care l-am vazut din fuga autocarului in drum spre Vezuviu. Neapole? un oras murdar, orasele noaste sunt curate in comparatie cu acest oras. Daca va duceti sa urcati pe Vezuviu, sa va incalcati cu adidasi, eu am fost in niste sandalete decupate la spate, m-au usturat talpile ca se urca pe jos de la cota 1000 pe un drum plin de zgura si la final eram neagra pe talpi! Urcusul e greu, trebuie sa ai un pic de conditie fizica dar odata ce ai ajuns sus privelistea e superba! vezi craterul pe unde erupe vulcanul, vârful e in nori...

A urmat vizita la Pompei, fabulos, doua ore mergi prin acest "oras", e uimitor ce au putut construi romanii acum 2000 de ani, oras cu piata mare cu strazi aliniate, cu conducte pt apa, pavat; Pompeiul nu e asa de aproape de Vezuviu si totusi eruptia a fost imensa de a ajuns sa acope acest oras antic!

Miercuri 9 iulie am ajuns din nou in portul Civitavecchia de unde ne-am indreptat spre aeroportul Leonardo da Vinci.

Vasul Sovereign mi-a placut, curatenie in cabina, venea stewardul de trei ori pe zi, seara luam masa la ora 19.30, eram serviti à la carte, mâncarea f buna, servirea la masa excelenta, nu iti placea ce ai comandat ti se aducea altceva, desertul exceptional, posibilitati de distractie la cazinou, la discoteca, la piscina, la baruri etc, zona de Duty Free.

A fost si seara capitanului, a oferit un cocktail cu sampanie etc si a prezentat echipajul ofiterilor unde se afla si 3 români! au defilat cu steagurile tarilor din care fac parte, poze cu capitanul... intr-o seara la restaurant a fost si defilarea bucatarilor impreuna cu Ulrich chef, sunt destui români si in partea de servire, in total 800 de servanti de 35 de nationalitati!

Superb, cred ca mai fac aceasta croaziera peste câtiva ani!


[fb]
---
Trimis de Yolanda in 05.08.14 14:47:36
Validat / Publicat: 05.08.14 19:24:33
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #CROAZIERE.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5162 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yolanda); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 deserturi delicioase
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15500 PMA (din 18 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

19 ecouri scrise, până acum

iulianic
[06.08.14 14:55:07]
»

@Yolanda: În primul rând felicitări pentru frumoasa vacanţă din care tocmai v-aţi întors! Croazierele se pare că prind tot mai mult şi în rândul nostru, al turiştilor români.

…si cu promisiunea mea de a nu mai calca pe tarm african, a fost a doua experienta, am mai fost in Tanger in 2012, o alta dezamagire...

În Tunisia nu am ajuns şi nici nu ştiu dacă voi ajunge prea curând. Am fost în Africa doar în Maroc şi în Egipt. Desigur, şi acolo sărăcia este mare, târguielile din bazar sunt la fel... Nici mie nu-mi place modul lor de a face comerţ, dar pentru comorile ei de artă şi cultură, m-aş întoarce în Africa oricând. Croazierele au frumuseţea lor, dar - dat fiind că se limitează doar la zona oraşelor portuare şi împrejurimi - obiectivele de vizitat sunt şi ele limitate.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
danita
[20.08.14 10:21:25]
»

@Yolanda: super! ati avut o vacanta faina! Ne poti spune si pretul? ce tip de cabina ati avut?

YolandaAUTOR REVIEW
[20.08.14 10:45:20]
»

@danita: Initial am ales data de 21 mai= 545€+190 taxe portuare+72€ serviciul pe vas. Taxa pt serviciul pe vas se achita la îmbarcare când ti se face un card cu care intri/iesi de pe vas în fiecare port si pe care il încarci la început cu 200€ la receptie. Din banii depusi pe card se poate plati serv pe vas, excursiile optionale, cumparaturile din zona Duty Free (pe vas nu se folosesc bani cash); poti încarca de câte ori vrei cardul cu ce sume vrei, la final ti se va face bilantul si poti primi restul de bani neconsumat.

Frumusetea a fost ca vasul s-a defectat cu o saptamâna înainte de plecare si ni s-a oferit posibilitatea de a alege alte trei date de îmbarcare în iulie si august sau banii înapoi fara penalizari. Am ales data de 2 iulie, vremea a fost superba, pretul la croaziera e mai mare in lunile de vara dar oferta a fost fara costuri suplimentare. A fost un gest frumos din partea firmei Pullmantur!

Croaziera am achizitionat-o prin intermediul unei mare agentii de turism din Bucuresti.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
YolandaAUTOR REVIEW
[20.08.14 11:58:19]
»

@danita: am uitat sa adaug ca, cabina a fost interioara, una exterioara mai costa în plus in jur de 100€, merita banii doar daca vasul e dotat cu balcoane la cabine (vasele norvegiene de ex), altfel tot pe deck trebuie sa iesi pt a fuma, pt a admira marea, apusul, rasaritul... orizontul e mai mare de pe deckurile superioare.

YolandaAUTOR REVIEW
[21.08.14 13:46:00]
»

@iulianic: multumesc pentru apreciere.

Îmi pare rau ca nu am apucat sa merg si în Egipt si Israel, multa vreme voi evita aceste doua locuri datorita zonei de razboi. Dar ramân alte locuri de vizitat, bani sa fie! Calatorii cât mai multe!

poterasu
[16.04.15 17:03:14]
»

@Yolanda -

Buna ziua,

Pe 27 mai voi pleca si eu in croaziera cu nava Sovereign Pullmantur. As dori sa stiu daca in programul excursiilor optionale este inclusa si Roma. Se vorbeste de vizitarea Romei dar n-am gasit un program concret, in prima zi sau in ultima din sejur.

Multumesc.

Neagu P.

YolandaAUTOR REVIEW
[17.04.15 08:32:29]
»

@poterasu - Buna ziua,

din pacate nu se face nici o vizita in Roma, nici in prima si nici in ultima zi.

La sosire se preiau turistii din aeroportul Fiumicino si se ajunge in portul Civitavecchia de unde se face imbarcarea. Aici sunt taximetristi cu oferte 11-15€ de pers pt un tur al Romei. Intrebati ghidul daca puteti lipsi doua ore, pt ca e un interval de timp intre deplasarea la terminalul de imbarcare (e la o distanta de aprox 500 m) si imbarcarea propriu-zisa. Se asteapta ceva pâna se fac formalitatile de imbarcare: completare formulare cu nr cabinei repartizate si marcarea bagajelor cu nr cabinei, bagaje ce vor fi preluate de personalul vasului si pe care le veti gasi la usa cabinei când veti urca pe vas. Plus veti fi fotografiati pt a fi in sistemul lor si veti primi un card cu care veti putea urca pe vas in fiecare port in care coborâti. Vasul a plecat seara din port.

La finalul calatoriei nu veti avea timp deloc, dupa debarcare veti fi preluati de autocar si directia aeroport.

Excursiile optionale sunt scumpe, ghidul va vorbi ori in engleza ori in spaniola, pt Pompei ghidul a fost doar spaniol nu am putut alege altceva.

Va doresc o mare linistita si distractie maxima.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
poterasu
[17.04.15 11:01:31]
»

@Yolanda -

Multumesc pentru detalii.

Toate cele bune.

monicutza
[21.04.15 11:25:16]
»

@Yolanda - Multumesc pentru impresiile tale, acum sunt decisa sa iau si eu aceeasi croaziera, acelasi vas, dar putin mai tarziu, la sfarsit de iulie, sper sa nu fie exagerat de cald in perioada respectiva. Tunisia nu mai este pe traseu din cauza problemelor de la ei. S-a optat pentru Sardinia in schimb. Sa te intreb cateva lucruri:

1. Vrem sa luam cabina interioara... lipsa hubloului nu-ti da senzatia de sufocare?

2. Banuiesc ca se poate face plaja pe vas, au sezlonguri... dar de inotat in mare ati avut ocazia? Adica putem cobori in port undeva pe traseu si sa ne asezam pe mal cateva ore?

3. Cardul se alimenteaza cu cate 200 euro de persoana sau de cabina? Taxa de serviciu este obligatorie sau poti sa spui ca nu vrei sa achiti aceasta taxa? Si, daca stii cumva, trebuie alimentat card si pentru copil tot cu 200 euro?

4. In afara de acest card, ce alte costuri suplimentare ati avut pe vas?

Multumesc mult.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
monicutza
[21.04.15 11:29:26]
»

@poterasu - Buna! Si eu ma interesez de aceasta croaziera acum si am vazut intr-un program ca Roma se viziteaza in ultima zi cand vasul ajunge in port pe la ora 8-9 dimineata si avionul spre Bucuresti este la ora 9 seara. Adica timp suficient pentru a da o tura prin Roma. Turul dureaza cam 4 ore, asistenta in limba romana, 21 euro/pers.

poterasu
[21.04.15 11:34:47]
»

@monicutza -

Buna.

Da, am vazut ca au introdus in program si o vizita in Roma. O sa profitam de ea.

Ne tinem la curent si cu alte detalii... mai dicutam dupa sejurul nostru din mai .

Multumesc.

monicutza
[21.04.15 11:44:14]
»

@poterasu - Sigur! Noi plecam in iulie pentru ca avem "atas" copil cu noi si in luna mai inca este la scoala. Probabil ca in luna mai este mai bine pentru acest program, nu e asa cald, e mai potrivit pentru vizitat. Poate iti faci putin timp la intoarcere si scrii impresii. Vacanta minunata iti doresc!

P. S. Nu mai este Tunisia in program, ci Sardinia. Sper sa fie mai bine si mai frumos asa.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
YolandaAUTOR REVIEW
[21.04.15 11:56:07]
»

@monicutza -

1. Eu împreuna cu sotul meu nu am avut aceasta problema. Ventilatia e foarte buna, OFF/ON când e nevoie. Am stat prea putin in cabina, bântuiam pe vas tot timpul, sau stateam la piscina, sau la shopping, sau in excursiile optionale. Daca nu plecam in excursie puteam cobori in port si faceam explorari pe cont propriu si ne intorceam pe vas când vroiam.

2. Sunt sezlonguri la piscina aflata pe deckul 11 si se pot lua prosoape pe baza cardului, dar nu va sfatuiesc, trebuie sa le purtati de grija, ca daca dispar le platiti cât nu face... Sunt turisti de toate nationalitatile, multi spanioli. NU se poate face baie in nici un port!!

3. Am folosit doar cardul meu, l-am incarcat la inceput cu 200 euro, am platit excursiile si când mai trebuiau banii, il incarcam la receptia deck 4 unde aveam si cabina. Folositi un singur card cu bani pe vas. Oricum la final trebuie sa faceti check out si vi se da o foaie cu toate cheltuielile facute pe vas si restul de bani necheltuiti. Pe vas nu se plateste nimic cu bani lichizi, doar cu acest card. Am platit taxa de serviciu, atunci nu stiam ca se poate refuza, mai bine intrebati ghidul care va insoteste. Suplimentar am dat tips stewardului care a fost impecabil si celor doi chelneri care ne serveau masa de seara. Meritau!!

4. Nu mai sunt alte cheltuieli suplimentare, doar daca vrei sa faci shopping pe la buticurile ce te ispitesc...

Vacanta maxima!!!

YolandaAUTOR REVIEW
[21.04.15 12:00:09]
»

@poterasu -

Perfect pentru voi!

Avionul nostru a plecat la ora 12.15 din Roma, prin urmare nici vorba de vizitat Roma, sunteti norocosi!

dianamea
[21.04.15 23:09:05]
»

@monicutza: Sa raspund pe rand:

1. Daca nu aveti claustrofobie, nu e o problema sa luati cabina interioara, pentru ca nu veti sta in cabina decat pentru a dormi, altfel stati pe puntea superioara sau in diverse alte locuri: baruri, magazine, teatru, sau oriunde se organizeaza activitati distractive. In cabine e aer conditionat reglabil, nu va sufocati. Nici in cabinele exterioare, hublourile rotunde sau geamurile dreptunghiulare nu se deschid, diferenta fata de cabinele interioare e doar privelistea, daca nu cumva e obturata de barcile de salvare.

2. Sigur ca puteti cobori pe mal sa faceti plaja si baie in mare, astfel:

a. La Spezia - vizitati Cinque Terre pe cont propriu, cu trenul din gara La Spezia, vezi impresii, si in afara de Corniglia, puteti face plaja si baie in Cinque Terre, cea mai mare plaja cu nisip, amenajata, e in Monterosso, si mai la nord la Levanto. Plajele sunt gratuite, doar sezlongurile sunt cu plata, dar e loc destul si pentru prosoape.

b. Plaja si baie in Barcelona, este plaja oraseneasca, amenajata, cu dusuri, toalete, intrare gratuita, se poate ajunge pe jos.

c. Plaja si baie pe coasta de Azur: la Nisa plaja cu pietricele si la Cannes plaja cu nisip, la Monaco nu e plaja, dar se poate face baie in mare de pe niste trepte de ciment, si chiar la Villefranche sur mer, langa port.

d. La Napoli, am luat vaporasul pana la insula Capri, unde am facut plaja si baie. Se poate face plaja si baie pe Coasta Amalfitana, unde se ajunge cu autobuzul.

3. Se alimenteaza un singur card de cabina, dar toti ceilalti ocupanti ai cabinei au acces cu cardurile lor la banii de pe acest card.

4. Bacsisul poate fi partial refuzat, daca aveti motive de nemultumire, dar parerea mea e ca plata lui e de bun simt, pentru ca salarizarea personalului se bazeaza pe bacsis.

5. Nu se pot face plati cu numerar pe vas, numai cu cardul, si pentru ca aveti all inclusive si nu platiti mancare si bauturi, mai platiti excursii optionale, cumparaturi in magazinele de la bord si jocuri la cazino, tratamente la SPA si antrenor personal, spalatorie si calcat haine, eventual vi se retine costul prosopului de plaja, daca nu il inapoiati.

6. Raspund neintrebata: sa aveti in bagaj o tinuta de coctail sau de seara.

monicutza
[22.04.15 10:07:40]
»

@dianamea - Multumesc foarte mult pentru sfaturile detaliate. Gata, am rezervat croaziera. Cu siguranta vom fi incantati. Excursiile optionale sunt cam scumpe, de aceea cred ca vom adopta vizitatul pe cont propriu. Ne vom lua si cate o tinuta-doua mai elegante. De altfel, la cina, in niciun hotel in care am fost nu se accepta clienti in pantaloni scurti, cred ca e si corect asa.

Dar mai am o intrebare... in program scrie ca la imbarcare trebuie sa optam pentru cinele in restaurantele a-la-carte... e musai sa luam cina in restaurante a-la-carte sau exista si alt loc de servit masa de seara? Noi suntem mai simpli, nu ne omoram cu restaurantele, iar chestia cu chelnerul personal (asa scrie in brosura primita), sincer, nu ma incanta deloc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
YolandaAUTOR REVIEW
[22.04.15 12:10:00]
»

Nu este obligatoriu sa serviti cina la restaurantul à la carte, puteti merge pe deckul 11 lânga piscina, e un restaurant tip bufet de unde puteti alege orice si de câte ori vreti. Mai este o posibilitate pe deckul 12, aici se pot servi produse la gratar si pizza.

Dar, este elegant si deosebit sa serviti cina la restaurantul à la carte : vi se inmâneaza meniul in lb româna de unde aveti ce sa alegeti, mai ales deserturile sunt criminale... pâna vine felul principal va ocupati timpul cu un pahar de whisky sau vin si un fel de antreu.

Daca nu va place puteti refuza si cere altceva, chelnerul nu se supara, mai ales ca la final va întreaba daca a fost bun ceea ce ati mâncat si e fericit daca poate transmite bucatarului multumirea dvs. !

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
dianamea
[22.04.15 20:41:22]
»

@monicutza: Nu e obligatoriu sa mergeti in fiecare seara la restaurantul a-la-carte. Mergeti cand aveti dispozitie, cand nu aveti sau de exemplu reveniti de pe tarm la o ora cand e tarziu pentru restaurantul a-la-carte, mergeti tot la restaurantul tip bufet. Nu aveti nicio obligatie fata de chelner, intrucat bacsisul se plateste global si se imparte la toti angajatii, inclusiv bucatarilor si celor pe care nu ii intalniti. Ca sa reproduc o gluma spusa odata de un animator, dupa croaziera, unii turisti sa nu ramana cu obiceiul sa mearga la restaurant si la sfarsit sa se scoale de la masa si sa plece fara a plati. Se poate merge si dimineata la restaurantul a-la-carte, dar personal nu recomand, pentru ca se asteapta pana sa iti aduca mancarea si cafeaua, ori acest lucru intarzie coborarea pe tarm. In general, la restaurantul tip bufet mananci cat vrei, ce vrei si de cate ori vrei, iar la cel a-la-carte sunt feluri de mancare mai sofisticate, in portii mici asezate pe farfurii mari, dar daca iti place un fel poti solicita un "bis". Oricum, si la restaurantul a-la-carte mancare e destula, se pot alege dintre cateva feluri de aperitive, cateva feluri principale si cateva deserturi, de asemenea, se pot alege si doua-trei deserturi, nu numai unul. La restaurantul a-la-carte e mai placuta atmosfera decat la bufet, e si muzica ambientala, seara festiva, se face conversatie cu vecinii de masa si se schimba impresii.

Felicitari pentru alegerea facuta, este un pret foarte convenabil avand in vedere ca este si transportul cu avionul inclus, nu ai grija ca poti pierde imbarcarea si nu trebuie sa rezervi o noapte la hotel inainte sau dupa croaziera, pentru a te sincroniza cu orarul avionului. In porturi mergeti pe cont propriu, folosind autobuzele locale de tip hop-on, hop-off, cele cu etajul descoperit, pentru tururi de oras si luati harti gratuite de la centrele de informare turistica. La magazinele de pe vas cumparati in ultimele zile, nu in primele, deoarece sunt reduceri din ce in ce mai mari spre sfarsitul croazierei.

monicutza
[23.04.15 09:37:25]
»

@dianamea - Oooo, minunate sfaturi! Multumesc mult, mult, vom tine cont de toate!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
danita, iulianic, monicutza, poterasu, Yolanda
Alte impresii din această RUBRICĂCroaziere cu Sovereign Pullmantur:
INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.043823957443237 sec
    ecranul dvs: 1 x 1