Azuga și Cramele Halewood / Pivnițele Rhein

TIPĂREȘTE

Din cât am citit, până acum s-a scris aici la comun despre pensiunea Rhein și pivnițele Rhein, fără a se face distincția. De fapt, ca importanță sunt întâi pivnițele Rhein, cu o istorie foarte lungă și apoi pensiunea Rhein, făcută de doar câțiva ani. Plus că pivnițele se pot vizita fără să stai la pensiune, tot așa cum poți fi cazat acolo și nu ești obligat să vizitezi crama. V-am povestit în articolul trecut despre pensiune, făcută inițial pentru grupuri de turiști ce doreau o degustare mai sofisticată și nu doar cele 3 feluri de vin spumant, așa cum se oferă azi majorității turiștilor. Povestea pivnițelor Rhein se împletește aproape cu povestea orașului Azuga, spumantul fabricat aici de peste 120 de ani, aducând și el faimă micului oraș.

Azuga este o localitate relativ nouă, zona era doar pădure deasă până pe la 1725 se pare, când s-a construit aici hanul "Căciula Mare" sau " Între Prahove" (între apele Azuga și Pahova), necesar negustorilor și călătorilor. Abia în 1800 aici s-a ridicat prima casă de locuit, a unui cioban cu 500 de oi, apoi oamenii au început să tot vină. Apar și primele făbricuțe, prima în 1830, "Glăjeria lui Aslan", prima fabrică de sticlă cu meșteri din Bohemia, apoi după venirea lui Carol I, fabrica de cașcaval, de ciment, de postav, de salam, regretata fabrică de bere Azuga și altele importante, dintre toate însă cea care a străbătut peste un secol de viață - anul acesta a împlinit 124 ani - Fabrica de vin spumant și pivnițele ei, cunoscută de atunci ca societatea "Rhein&Cie".

În 1889, un german din Brașov a cărui familie se stabilise aici cu 500 de ani în urmă, Wilhelm Rhein, cumpără de la regele Carol I un teren de 2 ha pe malurile Azugăi, pe care construiește pivnițele de suprafață, rare și atunci dar și azi, unde începe producerea de vin tip șampanie - mai exact din 1892 - cunoscutul spumant de Azuga. Nu întâmplătoare a fost ridicarea cramelor, în Europa se deschid tot mai multe fabrici de acest tip, România devenind în 1892 cea de a patra țară din lume care a produs vinul spumant folosind metoda din Champangne, adică obținerea celei de a doua fermentații a vinului direct în sticlă. Primele țări ce au construit crame pentru obținerea acestui tip de vin spumant, au fost Franța (alte zone decât Champagne), apoi Germania și Rusia, după noi urmând Italia și Spania. La noi cel care a produs totuși primul vin spumant, oficial este Ion Ionescu de la Brad, la comanda domnitorului Dimitrie Sturdza, în 1841.

Dacă informațiile de mai sus le-am aflat singuri, asemeni multor altele, sunt destule pe care le-am primit de la ghida noastră ce lucrează acolo din 1974. A fost aleasă Azuga deoarece este în centrul țării, pe un drum important al negustorilor de atunci dar are și o climă foarte bună pentru această activitate. S-a ales construcția de suprafață ca fiind cea mai ieftină față de cea de adâncime dar zidurile s-au ridicat cu pereți dubli de aprox. 1,5 m grosime și cu cameră de aer în interior, zid din piatră și cărămidă, plus un sistem de ventilație naturală simplu dar foarte bun, astfel că temperatura este constantă tot timpul anului, minima necoborând iarna sub 4* și vara nu mai mare de 12 - 13*. Sistemul de ventilație a permis dezvoltarea unei importante ciuperci de cramă, neagră, care are rolul de a menține constantă umiditatea aerului și de a-l purifica, o ciupercă ce nu trăiește în orice tip de pivniță.

Wilhelm Rhein a adus vinuri din podgoriile Dealu Mare și a obținut rapid spumante de calitate, Rhein Extra fiind primul care a luat cea mai mare distincție în 1906 la "Expoziția Generală Română", considerat singura marcă "superioară, indigenă și naturală" de la noi. De fapt, Rhein Extra este pe lângă cel mai vechi vin spumant de calitate din România dar și cel ce a fost servit la 15 octombrie 1922 la Alba Iulia, cu ocazia încoronării regelui Ferdinand, din 1920 cramele Rhein fiind și distribuitori ai casei regale.

Afacerea a fost condusă apoi de fiul fondatorului, inginer chimist, apoi de la naționalizarea din 1948 până în 1952 aici a lucrat și Otto, nepotul revenit din lagărul austriac. Totuși în 1952 el pleacă în Germania dar pivnițele rămân funcționale și conduse de oameni pricepuți, așa că apogeul este în iarna 1985 -86 când aici se produc și vândut, majoritar la export, peste 1 800 000 sticle vin spumant.

În 1998 englezul John Halewood, deținătorul atunci al marii companii independente britanice, Halewood Internațional Ltd, preia afacerea de la Vinalcool Prahova și dezvoltă aici la pivnițele Rhein producția dar și turismul dedicat vinului. Vinul spumant de la pivnițele Rhein este din nou distribuit casei regale dar este și exportat în Germania, Belgia, Luxemburg, Japonia, Mexic, Rusia, Columbia, Danemarca, SUA și altele, cam în 40 de țări. Cei mai mulți turiști din cei cam 10 000 - 14 000 care anual trec pe aici, sunt japonezi și americani, ne povestea ghida dar aveam să observăm și noi că majoritari erau străinii, ca de altfel și în Câmpina unde am poposit puțin la întoarcerea acasă.

Știind o bună parte din istoria vinului spumant, din metodele de producere dar și din povestea pivnițelor Rhein, ne-a fost mai ușor să străbatem partea vizitabilă a cramelor și micul muzeu.

În drum spre stative, ghida ne povestește despre "terroir"-ul vinului adus aici pentru prepararea spumantului, adică de locul, clima, compoziția solului unde este via, o parte a viilor din Sebeș dând struguri pentru Rhein. De obicei strugurii atent culeși, manual, sunt presați aproape de podgorie și la crame se aduce doar "vinul liniștit" după prima fermentare obișnuită, vin din struguri de un singur soi sau amestec de două, trei soiuri. Aici se trage în sticle groase, rezistente la o presiune de 6 bari, mai mult sau mai puțin colorate pentru a împiedica efectul ultravioletelor, se adaugă "lichid de tragere", un amestec de drojdii și zahăr dizolvate în vin, drojdia producând a doua fermentare, cea a zahărului și formarea dioxidului de carbon, bulele. Se capsează cu capace tip bere dar ceva mult mai solide și se depozitează în poziție orizontală cam 9 -12 luni. Ca un amănunt amuzant pe care l-am găsit căutând informații despre sticle de șampanie, știți că fundul este adâncit în interior pentru a-i oferi o mai mare rezistență la presiunea gazului din vin; țarul Nicolae al II-lea a cerut casei Moet&Chandon ca sticlele livrate familiei imperiale ruse să aibă fundul drept, pe motiv că în scobitură se poate pune explozibil!

Urmează etapa de limpezire, "remuage" sau enigmatica, timp de două luni, când sticlele sunt puse pe stative, înclinate la 45 grade, treptat cât mai verical, cu gâtul în jos - există și aici două etape - care sticle se rotesc de două ori pe zi câte un sfert de cerc. Scopul este acela de a obliga impuritățile rezultate să coboare spre gura sticlei. După ce cramele au fost preluate de englezi, stativele noi erau mai înalte și a trebuit să le facă muncitoarelor saboți cu talpa groasă tip japonez. Se zice că o muncitoare bună rotește 46 000 sticle pe zi.

Ultima etapă când se umblă la conținutul sticlei este "degorjarea" când zona de la gâtul sticlei unde sunt adunate impuritățile este înghețată la -25 grade, se desface capacul metalic provizoriu, impuritățile sunt aruncate afară din sticlă. Se completează puținul vin pierdut cu un "lichid de expediție" sau " de dozaj", de fapt vin cu zahăr dozat după tipul de spumant dorit - brut, sec, demisec, dulce și variantele lor, zahărul fiind între 3 și 50 g/l). După acest procedeu urmează aici la Rhein singurele procedee mecanizate, punerea dopurilor de plută și aplicarea coșulețului de sârmă și staniol peste dop, apoi etichetarea și ambalarea executate manual.

Părăsim cramele cu tavan acoperit de mucegai negru și stativele cu sticle de spumant - am uitat să vă spun că dopurile sunt aduse aici din Portugalia, normal, v-am povestit cum se obține pluta în articolul trecut dar dureros este că noi nu mai facem sticle groase și le aducem acum din Moldova, renunțând la cele italiene care sunt mai scumpe.

Muzeul este în două camere micuțe, are câteva utilaje vechi dar foarte multe modele de sticle folosite în cei peste 120 de ani de funcționare neîntreruptă a cramelor, sunt diplome, timbre de sigilare, câteva documente, unul sau două semnate de Carol I, multe fotografii de familie aduse în 2009 când urmașa familiei Rhein, nascută aici, a vizitat cramele. Familia Rhein, prevăzătoare, a vândut firma în ajunul naționalizării, membrii ei continuând să lucreze ca angajați până în 1952, de aceea n-au cerut restituirea. Pierderea a fost a celui care a cumpărat-o și care n-a solicitat despăgubiri.

Tot în muzeu sunt multe ziare de epocă cu reclame numeroase pentru spumantul Rhein dar și poze cu tirbușoane - știați că inițial sticlele de șampanie se deschideau cu un tirbușon special care făcea doar găuri mici în dop? Poate ar fi interesant să putem vedea cea mai mare colecție de tirbușoane din lume - peste 25 000 bucăți acum - pozele arată superb; este în România, este doar pentru vizite private ale colecționarilor de tirbușoane din lume iar cel mai scump obiect costă cât un apartament bucureștean dintr-un cartier obișnuit, fiind făcut din bucăți de lemn și oțel din Podul Londrei demolat în 1830! Poate cândva avem noroc sau poate unii dintre voi sunteți colecționari importanți de tirbușoane și mă puteți duce și pe mine o clipă printre vitrine!

Despre vizita la o astfel de cramă, micuță ce-i drept, se pot spune încă multe. Mi-e greu să vă spun cum am mers din pagină în pagină pentru informații și că mi-ar trebui încă câteva articole de scris să povestesc tot. Dar nu-i departe crama, într-o pauză de schi sau colindat prin zonă, între orele 8.30 - 16.30, intrați să vedeți pivnițele și muzeul, să aflați cum s-a vândut spumant Rhein sub marca Zarea fără a se menționa asta, să aflați și alte lucruri interesante. Un tur costă 25 lei / pers cu degustare a trei tipuri de vin spumant. Deși spun ca trebuie grup de opt persoane, fără să cerem noi, ne-au însoțit numai pe noi doi, cu amabilitate și cu multe explicații și, așa cum am spus, degustarea am ales să o facem în timpul mesei la restaurant.

Magazinul de vinuri este destul de diversificat, prețurile sunt bune, am luat spumant la ofertă și am plătit cu cardul.

Spuneam în articolul "Șampania, regele vinurilor sau vinul regilor" că un pahar tipic - înalt și cu gură mică - are cam 2 000 000 bule de diverse mărimi și că le număr. Ei bine da, am verificat, expertul francez Liger-Belair nu ne-a mințit în studiul depus la Universitatea din Reims, sunt acele 2 000 000 milioane de bule și în unele tipuri de spumant Rhein, le-am dibuit și pe cele microscopice când au ieșit deasupra lichidului, însă este o operație de durată și de multe pahare ce trebuiesc mereu umplute!

---

VIZUALIZĂRI: 3991 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI