ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.02.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 11.08.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JAN-2019
DURATA: 4 nopți
prieteni
23 AD. + 17 COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 33 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Complex Poiana Verde - Slanic Moldova

TIPĂREȘTE

Se dau urmatoarele date si cerinte ale problemei:

- grup de aproximativ 40 de persoane, format din 23 adulti si 17 copii

- locatie cu partie, derdelusuri, posibilitate de o balaceala, ceva obiective turistice, maxim 300 km de Bucuresti (fara Valea Prahovei, Bran – Moeciu sau alta destinatie care presupunea aglomeratia de pe A1)

- necesar de camere triple si cvadruple sau apartamente (familii cu cate 1 sau 2 copii)

- restaurant propriu pentru cel putin mic dejun

- preturi prietenoase

- pretentii medii spre inalte :D

- curte generoasa pentru derdelusie

- proprietar amabil si (mai mult decat) intelegator cu un grup numeros de copii zgomotosi si poznasi

Dupa ceva cautari, ne-am oprit la Slanic Moldova. Dupa cateva cereri adresate fara succes unor unitati de cazare (ba nu aveau capacitatea dorita, ba nu indeplineau criteriile de cazare legate de structura camerelor, ba nu aveau restaurant, ba era prea scump), m-am oprit la complexul Poiana Verde. Recunosc ca in prima faza am fost placut impresionata de proptitudinea si concizia raspunsurilor venite pe e-mail din partea d-nei A. C, proprietara/administratorul complexului. In general, imi formez o parere despre oameni si locurile pe care le administreaza si in functie de promptitudinea, claritatea si amabilitatea raspunsurilor pe care le primesc.

Fiind un grup numeros si relativ pretentios, am incercat inca de la inceput sa punctez anumite aspecte la care tineam neaparat: curatenie, caldura, mancare proaspata. Am fost asigurata ca toate cerintele imi vor fi indeplinite, fapt care s-a si confirmat.

Complexul este situat la intrarea in Slanic, inainte cu 2 km de centru si este format dintr-un corp de cladire (pensiunea) de 4 stele si un corp de cladire (vila) de 3 stele.

Noi am fost cazati in pensiune, pentru ca indeplinea conditiile de cazare solicitate de grupul nostru, respectiv camere triple, cu posibilitatea de a fi transformate in cvadruple. Camerele sunt generoase ca suprafata, au aproximativ 30 mp, contin in forma standard un pat matrimonial+un pat single sau o canapea cu 1 loc sau o canapea extensibila cu 2 locuri. Camerele sunt calduroase, au mocheta pe jos, un sifonier dublu incapator, TV LCD, 2 noptiere cu veioze, o baie spatioasa dotata cu uscator de par, prosoape suficiente si consumabile.

La cererea noastra, camerista intra zilnic, lua gunoiul si completa consumabilele. Daca doreai, schimba si prosoapele.

Punctul forte al locatiei il constituie suprafata generoasa, de 10 hectare; fiind iarna, noi ne-am bucurat doar de o plimbare pe aleile deszapezite si luminate colorat, de saniusuri pe pantele transformate ad-hoc in derdelusuri si de cele cateva animale din ferma proprie.

Mic-dejunul era tip bufet suedez si continea: oua in diverse forme, lapte+unt+brinzeturi+un tip de dulceata productie proprie, legume proaspete, 2 tipuri de mezeluri, cafea, ceai, cereale.

Restul meselor le-am luat in regim a la carte, anuntand totusi ceea ce dorim cu cateva ore inainte, pentru a reduce timpii de asteptare. Desi este a la carte, oferta este relativ restrinsa, pentru ca ei gatesc pentru in general pentru clienti pensiunii si mai putin pentru cei din exterior. Insa chiar si asa, gaseai intotdeauna ceva pe gustul tau: 2 feluri de ciorbe, carnuri la gratar (carnatii si fripturile de porc erau din productia proprie si erau o minunatie!!), 2-3 feluri de mancare gatita (sarmale, tochituri, varza sau fasole cu ciolan etc), mamaliga cu brinza si smintina, salate insotitoare (muraturi, de varza etc)

Pentru ca am avut in grup niste sarbatoriti, intr-o seara am organizat la ei si o cina mai festiva, compusa din cateva aperitive produse de ei (toba, sunca, lebar, brinzeturi) si un purcelus la protap. Ne-a placut, totul a fost bun, proaspat si bine pregatit

Pentru ca am fost un grup mare si galagios, nu am vrut sa deranjam eventualii clienti ai restaurantului, asa ca am solicitat si am obtinut fara costuri sala de conferinta a pensiunii, unde ne-am stabilit “cartierul general”, unde mai ramaneam pana seara tarziu la sprituri. Restaurantul se inchidea dupa ce terminam cu totii de mancat cina, aproximativ ora 21.00. Nu a fost o problema sa ne lase ceva vesela (farfurii, pahare, tacimuri etc)

In plus, am fost lasati sa venim cu bauturile proprii; probabil ca aceste concesii se aplica doar in conditii speciale, asa cum a fost cazul nostru, de grup numeros.

Costurile au fost:

- camera tripla: 170 lei/camera/noapte, doar cazare

- camera 4 persoane: 190 lei/camera/noapte, doar cazare

Costul de mic dejun bufet suedez: 20 lei/zi/adult, 10 lei/zi/copil.

Pentru cina festiva:

- antreuri traditionale 0.050 gr   - cas, urda, branza burduf, toba, muschiulet, caltabos, slaninuta, ceapa rosie, masline     - 24 lei/pers.

- Purcelus la protap  - aprox 30-35 kg    - 1000 lei/total (aici am mai adaugat fara costuri, mamaliga si cartofi la cuptor, mujdei, salata de varza acra)

- Foc tabara – 210 lei (focul nu l-am mai facut, a fost mai complicat, nu aveau lemne asa mari, ce aveau erau ude etc)

Personalul nu este foarte numeros, dar este amabil si indatoritor. Au mai fost sincope si lipsuri, dar au fost remediate indata ce le comunicam.

Ca peste tot, sigur ca sunt aspecte care ar putea fi imbunatatite, dar cum ne-am dus la relaxare, nu in inspectie, au mai fost si trecute cu vederea

Mi-ar placea sa-i mai vizitez si in sezonul cald, pentru a ne bucura si de facilitatile complexului care nu sunt disponibile in sezonul rece: terenul multifunctional de sport, plimbari cu poneii, vizitarea tuturor animalutelor si pasarilor din ferma, iazul cu pesti, terasa exterioara a restaurantului

Ce poti face in zona iarna:

- ski pe partia Nemira

- sanius

- balaceala la piscina hotelurilor Nemira sau Perla din Slanic Moldova sau la Creanga spa in Tg Ocna (15 km)

- plimbari prin statiune si imprejurimi, pe jos sau cu masina (izvoarele minerale, cazinoul din Slanic – monument istoric, cascada, manastirea si muzeul din Borzesti, manastirea Bogdana, salina Tg Ocna)

Vremea a fost grozava, a nins frumos si linistit cate putin in fiecare zi, suficient cat sa avem tot timpul zapada multa si proaspata, de care ne-am bucurat cu totii, de la mic la mare.

Site-ul este bine construit si contine toate detaliile care v-ar putea interesa poiana-verde.ro/index.html

 

Rog un WEB sa “link-uiasca” toate articolele mele despre Slanic Moldova; urmeaza si o recenzie despre locurile de luat masa din Slanic si imprejurimi

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Chloe in 17.02.19 19:42:59
Validat / Publicat: 17.02.19 20:14:01
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SLĂNIC MOLDOVA.

VIZUALIZĂRI: 1065 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Chloe); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 vedere de la fereastra camerei, spre vastul domeniu al pensiunii
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23600 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 33.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    alina buzatu
    [07.08.19 18:41:04]
    »

    @Chloe: Rog sa-mi spuneți dacă se poate intra la spa la nemira sau perla sau teleconstructia și ce costuri au? Nu știu dacă primesc clienți din afară complexului! Va mulțumesc! ALINA B.

    ChloeAUTOR REVIEW
    [07.08.19 21:13:32]
    »

    @alina buzatu: noi am fost la piscina hotelului Perla, pe care n-o recomand. Desi aparent arata bine, in apa era mult par si niste personaje dubioase si galagioase faceau baie in piscina imbracate in tricouri si pantaloni scurti. Nu era in zona nicio persoana din partea hotelului, iar la receptie era un tip scarbit de viata si neinteresat, asa ca am plecat in graba si nu am mai semnalat nimanui aceste aspecte neplacute

    LA Nemira si Teleconstructia stiu ca am sunat si nu primeau la piscina persoane care nu erau cazate la ei; dar mai bine dai un telefon, ca poate nu au asa multi turisti cazati si permit si accesul altora

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    alina buzatu
    [07.08.19 23:25:25]
    »

    @Chloe: Mulțumesc mult! Vacante frumoase!!!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    alina buzatu, Chloe
    Alte impresii din această RUBRICĂComplex Poiana Verde:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.12191605567932 sec
    ecranul dvs: 1 x 1