ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.09.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Mărăşeşti [VN]
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2017
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

De la Mărășești la Mărășești, ocolind 1200 de km. Astăzi, Praid și Sovata .

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

- Nu pot să cred, spune revoltat turistul, stau aici de 7 zile și a plouat în fiecare zi! Când e anotimpul uscat la voi, aici?
- Cu siguranță, e greu de spus domnule, răspunde recepționerul. Anul trecut a fost într-o miercuri.

Nimic nu este mai frumos decât concediul! Și, nu numai concediul în sine, cât faza premergătoare, respectiv aia de te pregătești.

Acuma, pentru mine, asta e ceva oarecum inedit, de cele mai multe ori pregătirea însemnând o rezervare făcută pe site-urile de se ocupă cu așa ceva.

De data asta am avut ideea unei plimbări - tur prin țară, un tur la care să participăm vreo patru familii, omi și oame și, eventual, câțiva din plozii aferenți.

Am lansat ideea și am ochit și potențialele victime care să mă însoțească prin acest periplu. I-am luat cu prosteală, că să vedeți ce frumos o să fie, ce mai, pe scurt, i-am convins ușor, m-am dat cu fundu'de pământ în fața lor, m-am umilit, mă rog, tot tacâmul. Hm, ce nu face omul ca să-și atingă scopul?!

Mă rog, ideea era să ajungem și să vedem locuri pe care nu prea le mai văzusem, să avem cazări asigurate și avem un program de vizite care să ne permită și timp liber, pentru hălăduială. Normal că mie mi-au încredințat această sarcină, iar eu, voios ca un bondar în floarea de salcâm, am procedat la încropirea programului.

Am stabilit traseul ce urma să-l parcurgem, de așa natură încât să vedem Transalpina și Transfăgărășanul, pe care nimeni din cei cu care meregam nu mai fusese, dar am vrut s-ajung și prin Praid și Sovata, Cluj, Alba Iulia și prin Salina Turda, ceea ce am și făcut.

Le-am întocmit, fiecărei familii o listă în care am trecut distanțe și costuri de carburant, locul de cazare cu număr de telefon, ce mai, când le-am dat fișele ăia-au început să râdă: ”Băi, mergem în misiune sau în concediu? ” Ha, ha, ha, ce m-am mai râs!

Nu mai spun că, inițial, sperasem să mergem, toți, cu o mașină, avansasem ideea unui VW Transporter, de 8 locuri, în care să încăpem toți. Întăream, moral, grupul plus căm fiind toți, în același timp și-n același loc, nu ne puteam bârfi, unii pe alții, decât seara, în intimitatea camerelor de le-aveam deja rezervate. Doar că ideea nu s-a mai realizat, cel care avea microbuzul nu a mai putut să ni-l împrumute și, asta a fost, fiecare cu mașina lui!

Despre rezervări, toate bune și frumoase, cu excepția Sovatei, unde, deși am încercat de pe la jumătatea lunii iulie să fac rezervări pentru jumătatea lunii august, toți ăia de-am vorbit cu ei mi-au spus că nu fac rezervări cu atât de mult timp înainte, asigurându-mă că, la ziua și locul cioată vom putea discuta. Să nu anticipez!

Zis și făcut, am stabilit când vom pleca și unde, i-am pus pe toți ăilalți se se jure ”să moară mama! ” că nu vor chiuli cu diferite scuze de la plecare și, după ce am primit asigurări că nici nu le trece prin cap să nu participe, m-am mai liniștit și io.

Luni, 14.08.2017, la ora 7,30 am plecat din orașul de avem domiciliul spre prima etapă a călătoriei noastre: Sovata.

Era cea mai lungă etapă de călătorie, însuma vreo 270 de km pe care tanti de la GPS ne avertiza că o s-o facem în cca 4 ore. E un întreg algoritm pe baza căruia i-a dat rezultatul ăsta, nu mă bag să vi-l explic că-mi prind urechile!

Am plecat pe relația Mărășești - Adjud - Onești - Comănești - Miercurea Ciuc (pe lângă) - Praid - Sovata.

Voioșie maximă, în fiecare mașină se cântau cântece de bucurie și se bătea din palme. Palme-n palme nu palme peste ceafă sau, mai rău! Ce mai, atmosferă de vacanță!

Peisajul, imediat după ce treci de Onești tinde să devină montan, vremea, deși înnourată era plăcută. Am trecut de Onești și apoi de Tg. Ocna, în capăt am făcut dreapta și am dat bice spre Comănești.

Treci pe lângă primele sonde de petrol instalate în zonă, apoi ajungi în Comănești.

Care vrea, se poate odihni aici, pauză de dezmorțit și de fumat, care are viciul asupra sa.

Cel mai ușor punct de odihnă este Parcul Ghica, unde se află și palatul cu același nume. Palatul a apartinut lui Dimitrie N. Ghica- Comănești (1839-1923), care provenea dintr-o familie istorică, care a dat zece voievozi atât in Moldova cât si în Valahia. Să fie la toți!

Interesant este faptul că, prin luna iulie 2017, moștenitorul acestei familii a scos palatul la vânzare și, celui care l-ar fi cumpărat, îii oferea, bonus, parcul. Deh, imobiliare!

Am plecat mai departe, spre Miercurea Ciuc, trecând prin Ghimeș. Poate că nu mulți știu că actuala Gară CFR din Ghimeș îndeplinea până în 1918 și rolul de vamă, acolo fiind granița dintre România și Imperiul Austro-Ungar. Clădirea este impozantă și, uneori, foarte aglomerată, când foarte mulți cetățeni de etnie maghiară vin de Rusalii să sărbătorească nu știu ce, în zonă! Mă rog, ei oftează ceva după Ardeal, treaba lor! .

Pînă aici șoseaua este nici prea-prea, nici foarte-foarte. Este asfaltată, dar, așa, pentru vigilența conducătorilor auto, mai este câte-o groapă sau denivelare, totuși, nu e de speriat!

Compensează prin frumusețea peisajului, deci, nu ieși în pagubă!

Și mai frumos este când, apropiindu-ne de Miercurea -Ciuc, ajungem la Lacul Frumoasa.

Lacul este un lac de acumulare creeat pe Râul Frumoasa, afluent al Oltului. Chiar dacă barajul nu este ceva extraordinar, Lacul este deosebit, meritându-și, din plin, numele. Am urcat pe coronament dar am făcut și poze din lateralul lacului, mai ales că am făcut pauza de rigoare. Și poze, multe poze!

Am continuat drumul spre Miercurea-Ciuc, dar, nu, n-am intrat în oraș, unul de alytfel foarte frumos, ci, chiar pe Centura orașului am intrat pe drumul spre Odorhei.

Până la Odorhei, trecem prin Băile Homorod, unde facem un alt popas. Ne pierdem timpul și parte din bănuți la tarabele de lângă șosea. De data asta găsim chiar produse făcute de artizanii din zonă dar, cel mai ochios, este un magazin unde sunt expuse la vânzare produse alimentare și băuturi neaoșe.

Expuse cu talent, chiar te îndeamnă să cumperi. Și, cumpărăm. Că doar suntem în concediu și n-om ține cont la bani cu disperare, nu?

Continuăm spre Corund, localitate cunoscută pentru produsele din artizanat, aglomerație - să mori, am mers bară la bară, nu am putut opri, dar am continuat drumul spre Praid, unde aveam în plan să vedem Salina.

Nu ai cum să treci prin Praid și să nu te oprești la Salină!

Dar, era cât pe ce să nu reușim! Fraților, era o aglomaerație de ziceai că se sfârșește lumea! Cred că toată România a venit să viziteze mina de sare! Parcarea Salinei era full, în zonă nu puteai să lași pe jos un ac, dar, fiecare cu norocul lui, așa că, în cele din urmă, am lăsat mașinile și am năvălit la Salină. Cu autobuzul, de ziceai că eram schimb de muncă! Nu înainte de-a cotiza suma de bilet de intrare, 30 de lei de persoană matură, cu drept de vot!

 

Pe loc în față!

Ce este cu Salina din Praid?

Cred că ați învățat, cu toții, la școală, că zăcămintele de sare au fost, mereu, o mare avuție. Prin zona, cică s-a exploatat sarea încă de pe vremea romanilor și apoi, mai departe. Ba romanii au înființat și un castru care să apere aceste zăcăminte!

Sarea făcea venit direct la curtea regală, ocbnele de sare erau proprietatea directă a regelui sau Împăratului, care avea grijă ca astea să fie bine și corect explotate.

Exploatarea subterană a sării geme de la Praid a început în anul 1762, când, în partea de sud-vest a Dealului Sării, s-a deschis mina Iosif (József). Mina a avut o formă de clopot (ogivală). Sarea extrasă manual era pusă în piei de bivoli și trasă la suprafață cu ajutorul unui crivac cu cai. Acest ”crivac” este o instalație care se găsește expusă la Muzeul Tehnic de la București.

Despre mineritul de sare zice frumos Wikipedia, aicea: ”Despre un minerit sistematic la Praid se poate vorbi numai cu începere din anul 1787, dată la care sarea din Praid devine proprietate de stat austriacă.

Din ocna-clopot Iosif s-au deschis apoi două camere laterale, numite minele Carol (Károly) și Ferdinand, cu formă de clopot. Adâncimea totală, inclusiv puțul de extracție, a fost de 66 metri.

In anul 1864, lângă mina Iosif, s-a deschis mina Paralelă (Párhuzamos), cu profil trapezoidal, care și în prezent constituie una din cele mai mari cavități subterane din țară. Biserica Sfântul Mihail din Cluj ar încăpea fără probleme în această cameră.

Despre ocnele de sare active sau inactive de la Salina Praid a relatat în detaliu František Pošepný în anul 1867”

Partea frumoasă este aceea că, în urma exploatărilor de sare s-au creat goluri subterane, unde s-a format un microclimat aparte, cu temperaturi constante, de 14-16 grade. În plus, s-a constatat că aerul din saline are proprietăți curative deosebite, probabil că, din cauza asta, pe vremuri era bătaie pe condamnați să execute pedepsele pe viață la ”tăiat sare” în ocne?!

Acuma, e drept, în Salina Praid găsești o grămadă de chestii ca să-ți umpli timpul: locuri de joacă pentru cei mici, restaurant, cu o galerie de vitrine cu vin, pentru cei mai mari, mă rog, care ce vrea să facă, preț de câte ore este dispus să stea, acoloșa. Ba este chiar și o bisericuță, unde, ăia de intră se pot gândi că, dacă nu se roagă cu patos, la o adică, sunt mai aprooape de intrarea în Iad, decât de Rai, nu de alta, dar de Rai te separă un munte, chiar dacă de sare. Asta și opentru că, așa spune la intrare, mina este la o adâncime de 120 de metri

Noi n-am zăbovit mai mult de vreo două ore, nu de alta, dar ni se făcuse foame și lumea cam voia să ajungem la Sovata, ca să vedem ce și cum cu mâncatul și cazarea, strict în ordinea asta!

Am revenit la Soare și la mașini și, după ce ne-am numărat, să vedem dacă n-avem răniți sau disăpăruți, bice spre Sovata.

 

Aglomerație la Praid?! Față de ce era în Sovata, la Praid era pustiu!!!

Oameni buni, am fost la mare, pe litoralul românesc, de pe vremea lui Ceaușescu, am făcut facultatea la București, nu am văzut atâta aglomerație câtă am văzut la Sovata, de 14.08.2017.

Am găsit, în mod extrem, loc de parcare, eram patru autoturisme, am găsit locuri disparate, ne-am adunat în juma de oră.

Ca să găsim loc la restaurant să mâncăm, a fost ceva la fel de frumos!

Am ajuns, în cele din urmă, la o terasă unde am reușit să dăm comandă, după ora 15,30. Masa, nimic spectaculos, mai ales că am și comandat ceva greu de gătit: mici, ceafă de porc și cartofi prăjiți! Nici berea nu era ceva să te dea pe spate, dar, am băut patru halbe, doar ajunsesem la Sovata, acolo trebuia să ne cazăm în acea seară. Olus că servirea era rapidă de ziceai că chelnerii sunt călare pe melci și ăia au pană de cauciuc!

De bine, de rău, am potolit foamea și apoi am trecut la următorul punct de pe listă: găsit cazare!

Fraților, lumea din Sovata are foarte mult simț al umorului: pe toți pe care i-am întrebat de cazare, i-a bușit râsul!

Ba nu, recunosc, au fost vreo două femei care mi-au spus că ne oferă patru camere, în aceeași vilă, cu condiția să venim în octombrie. Mă uit la ceas, nu, azi de-abia au început școlile cursurile, deci, după ce-o-ncepe anul universitar pot găsi cazare la Sovata.

Plus că, acolo unde chiar am găsit, ne cerea 300 de lei pe noapte, pe niște condiții absolut minime.

Știu că homo homini lupus, dar eu nu vreau să fiu nici oaia de muls, nici gâsca de tras fulgii de pe ea. Așa că am renunțat la a mai căuta cazare în Sovata, am vorbit la Cluj, unde aveam rezervarea asigurată pentru a doua zi și am întrebat dacă ne poate primi mai devreme cu o zi. Cei de-acolo au zis că ne-așteaptă, deci, gata, am rezolvat cazarea la Sovata cu una din Cluj.

Eliberați de stresul cazării, ne-am plimbat prin Sovata. Da, are o aură de modern, deși, repet, era o aglomerație de nu puteai nici să respiri.

Chiar că este un magnet pentru cei din Ardeal. iar eu, prostul de mine, am hotărât să văd magnetul chiar de 14 august!

Lacul Ursu, era full, pe trotuare, plin, pe stradă aglomerație! Sincer, un pic cam stressant pentru mine și gașca de eram, în jur de 6, seara, ne-am urcat în mașini, am pus cap-compas Cluj -Napoca și, am plecat. Cu un oarecare regret, aș fi vrut să stăm o noapte la Sovata, să vedem ce și cum. N-a fost să fie, asta este, rămâne pe altă dată!

Nu de alta, dar vizita mea la Sovata a fost ca-n bancul:

”- E adevărat că anul ăsta nu ați fost la Sinaia?
- Nu, anul trecut n-am fost la Sinaia, anul ăsta n-am fost la Mamaia!”

Acuma, o să vă las în pace, am cam terminat prima etapă a călătoriei mele. O să postez și poze, care vreți să vă uitați, faceți-o! Cine știe, poate vă conving să urmați și voi traseul!

Haidi, pa!

 

Web, te rog : https://www.youtube.com/watch?v=di3ICwWe0Mc !

Mulțumesc !

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Yersinia Pestis in 11.09.17 11:50:42
Validat / Publicat: 11.09.17 13:46:59
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PRIN şi PENTRU ROMÂNIA.

VIZUALIZĂRI: 1093 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Lacul Frumoasa, văzut mai de aproape
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32601 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[11.09.17 13:46:24]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[11.09.17 13:49:49]
»

@webmasterX: Mulțumesc!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[11.09.17 13:55:35]
»

@Yersinia pestis: Doar că iar mi-am băgat nasul și-a dispărut prima parte din banc! Mă gândesc că ar fi util să faci tu o vrajă și s-apară iar!

webmaster
[11.09.17 14:10:13]
»

@Yersinia pestis: făcut - și-i o vrajă permanentă (de-acum nu vor mai apărea astfel de probleme).

-

Sau cu alte cuvinte, articolele tale vor rămâne (ȘI MAI) vrăjite forever

Mihai18
[11.09.17 14:32:02]
»

Hai noroc, ca între camarazi.

Desigur, am citit reviewul, altfel nu scriam ecoul.

Yersi (că așa te răsfață doamnele pe acest sit, norocosule), da știu că tu ai fost bun la limba română, făcută la timpul potrivit și așa cum trebuia. La modul serios, stai bine la capitolul narațiune pentru că reviewurile tale sunt un magnet pentru cititori.

Pe scurt. Plăcut reviewul, votat fotografiile și m-am semnat unde trebuia.

Am rămas contrariat când ai scris că la Ghimeș a fost vamă. Adică cum vamă? Între România și România. Doamne ferește. Hai recunoaște că a fost o eroare de redactare, poate cele 2 halbe din P-22 sunt de vină.

Aștept un punct de vedere, de la tine sau oricare alt cititor.

Să ne mai citim cu bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[11.09.17 14:45:52]
»

@Mihai18: Păi, n-am scris?!

A fost vama între România și Imperiul Austro -Ungar, până la 1918, dacă ajungi în gară ai să vezi inscripțiile. Deci, nu a fost berea de vină!:

crismis
[11.09.17 16:13:21]
»

@Yersinia pestis: Bre, mi-e și frică să mai comentez ceva, că iar te iei de Galați! Uite, cam ca în bancul cel de-al doilea, am intervenit ca să zic că de fapt nu vreau să zic nimic!!!

... Eee, da' ce, pot să tac?! "Decât" atât: n-avea cum să fie toată România la salină, la Praid, era numa' jumate; restul era pe Transfagarasan, am vazut-o io! Jur că am mers bară la bară de la Cărțișoara până la Balea Lac, am pus și poză pe fb!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[11.09.17 16:25:20]
»

@crismis: Păi, știu, că și eu am fost în sîmbăta aia pe Transfăgărășan, da'încă n-ajunsăi acoloșa cu poveștili.

Văd că eu am fost cel mai de pe urmă, @mishu a fost înaintea mea și la Salina Turda și la Alba Iulia, tu pe Transfăgărășan.

Da', tot nu mă las, o să scriu despre cum am fost eu, chiar dacă nu mă citește nimeni!

Și, nu, n-am spus că Galați este un oraș urât, am spus doar că Brăila este mai frumoasă!

Dar tu, suflet simțitor, nu te poți supăra pe părerile neofitului de sunt!

Mai bine, fii drăguță, mai departe și povestește-ne despre Albania. Sunt numai ochi și urechi, deci, sunt o hidoșenie!

elviramvio
[12.09.17 10:11:35]
»

@Yersinia pestis:

Multa dreptate ai cu pregatirea vacantelor. De exemplu, eu sufar acum ca nu pot face planuri sigure pentru 2018, din motive ce nu tin de mine!!

Și de ce ești zgărcit și nu spui de granița celor "1000" ani de la Ghimeș? Ca să fim calculați în vorbe, azi e punct turistic istoric!

Si pe la Palanca n-ai fost? Hai, zi câteva vorbe și de asta să afle lumea, eu am fost de mult timp acolo, era feciorul mititel și cu autori tinerei.

Sper că n-am uitat să te votez, de frica ciumii măcar! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[12.09.17 11:47:06]
»

@elviramvio: Ei, nu, nu e așa, până se deschid ofertele pentru anul 2018 stau și mă fixez pe o țintă-două, pe care să le pot atinge. La mine e simplu, exclud, din start Turcia sau țări islamice.

Am de ales dintre Croația, unde-aș vrea s-ajung, neaparat, Nessebar, Grecia. Plus că, dacă e bun Doamne-Doamne cu mine, aș face un circuit Budapesta-Praga-Vienna.

Dar, e-hei, mai e mult până departe!

Cât depsre Palanca și ”Imperiul de 1000 de ani” fie la ei, fiecare popor cu sărbătorile sale!

Da, am fost la cantonul CFR care marca, efectiv, granița, am fost acolo și de Rusalii, când au venit tone de unguri și au plâns pe-acolo, fie la ei!

Cine vrea să citească, s-o facă, cel mai simplu e pe Wiki.

În zonă am fost de multe ori, este un sat care se cheamă ”Bolovăniș”. Când ajungi acolo zici că ți-ai dat ceasul înapoi cu 150 de ani, e o viață atât de simplă și de curată. Gazda la care mergeam avea 103 ani și ținea o gospodărie-n spate.

A murit acum vreo trei ani, fără să fi bolit o zi!

Așa, știu multe locuri frumoase, dar, nu sunt chiatr turistice. Nu vezi, ce scriu eu nu prea stârnește interes! Dar, n-am ce vă face, mi-am propus ca, până prin octombrie-noiembrie. să fac și eu 4.000.000 de PMA. După aia, cred c-o să scăpați de mine!

mishu
[12.09.17 17:46:52]
»

@Yersinia pestis: Un traseu foarte frumos chiar daca asa cum ai spus tu a facut o buicatica din el inaintea ta, tu insa ai vazut Salina Praid. Ma gandisem si eu la ea, insa in final am scos-o din schema asa ca am vazut-o cu ajutorul tau.

Cat despre

Dar, n-am ce vă face, mi-am propus ca, până prin octombrie-noiembrie. să fac și eu 4.000.000 de PMA. După aia, cred c-o să scăpați de mine!

eu cred ca ar trebui sa incepem sa-ti dam doar jumatate de vot si sa vptem 2-3 ca sa ne incanti cat mai multa vreme. Insa sunt convinsa ca nu te vei opri nici la acel nivel deoarece hai! fii cinstit, iti place de noi

Felicitari, votat cu mare drag.

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[12.09.17 23:27:22]
»

@mishu: Nu mă interesează nivelul: chibiț sau augustus, chiar nu contează!

În schimb, când o să simt că-s ridicol, pa! nu mai scriu o silabă!

Insist cu turul ăsta pentru că urmează zone tare frumoase: Salina Turda, Transalpina, Alba Iulia, Polovragi sau Peștera Muierilor, Curta de Argeș, Transfăgărășan, Cetatea Poienari, Vidraru și tot ce mai e!

Pe urmă, mai văd!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinna
[16.09.17 09:01:04]
»

@Yersinia pestis: Yersi, nu te-am uitat dar sunt încă in vacanță

Plimbăreților!

Noi am mâncat într-un loc drăguț în Sovata, poate voi avea timp să scriu despre. E drept că am băut doar coniac, am sărit berea

Te salut cu drag!

Zoazore
[16.09.17 23:51:39]
»

@Yersinia pestis: Am zis ca ORL fiind inaintate, sa ma opresc din citit si sa ma abandonez in pat! Dar pot? Neah, din ce citesc, as mai citi!

Dar, n-am ce vă face, mi-am propus ca, până prin octombrie-noiembrie. să fac și eu 4.000.000 de PMA. După aia, cred c-o să scăpați de mine!

cred ca-i propun lui Admin ca sa-ti taie, cand si cand din voturi pe sistemul 2 pasi in fata, 3 pasi in spate.

Nu vezi, ce scriu eu nu prea stârnește interes

@Mihai 18 are dreptate: de la P22 ti se trage de vorbesti ca iepurasul care curata pusca

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, elviramvio, Mihai18, mishu, Yersinia Pestis, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂCircuite prin România:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.4179420471191 sec
    ecranul dvs: 1 x 1