De la Mărășești la Mărășești, ocolind 1200 de km. Astăzi, Praid și Sovata .

TIPĂREȘTE

Nimic nu este mai frumos decât concediul! Și, nu numai concediul în sine, cât faza premergătoare, respectiv aia de te pregătești.

Acuma, pentru mine, asta e ceva oarecum inedit, de cele mai multe ori pregătirea însemnând o rezervare făcută pe site-urile de se ocupă cu așa ceva.

De data asta am avut ideea unei plimbări - tur prin țară, un tur la care să participăm vreo patru familii, omi și oame și, eventual, câțiva din plozii aferenți.

Am lansat ideea și am ochit și potențialele victime care să mă însoțească prin acest periplu. I-am luat cu prosteală, că să vedeți ce frumos o să fie, ce mai, pe scurt, i-am convins ușor, m-am dat cu fundu'de pământ în fața lor, m-am umilit, mă rog, tot tacâmul. Hm, ce nu face omul ca să-și atingă scopul?!

Mă rog, ideea era să ajungem și să vedem locuri pe care nu prea le mai văzusem, să avem cazări asigurate și avem un program de vizite care să ne permită și timp liber, pentru hălăduială. Normal că mie mi-au încredințat această sarcină, iar eu, voios ca un bondar în floarea de salcâm, am procedat la încropirea programului.

Am stabilit traseul ce urma să-l parcurgem, de așa natură încât să vedem Transalpina și Transfăgărășanul, pe care nimeni din cei cu care meregam nu mai fusese, dar am vrut s-ajung și prin Praid și Sovata, Cluj, Alba Iulia și prin Salina Turda, ceea ce am și făcut.

Le-am întocmit, fiecărei familii o listă în care am trecut distanțe și costuri de carburant, locul de cazare cu număr de telefon, ce mai, când le-am dat fișele ăia-au început să râdă: ”Băi, mergem în misiune sau în concediu? ” Ha, ha, ha, ce m-am mai râs!

Nu mai spun că, inițial, sperasem să mergem, toți, cu o mașină, avansasem ideea unui VW Transporter, de 8 locuri, în care să încăpem toți. Întăream, moral, grupul plus căm fiind toți, în același timp și-n același loc, nu ne puteam bârfi, unii pe alții, decât seara, în intimitatea camerelor de le-aveam deja rezervate. Doar că ideea nu s-a mai realizat, cel care avea microbuzul nu a mai putut să ni-l împrumute și, asta a fost, fiecare cu mașina lui!

Despre rezervări, toate bune și frumoase, cu excepția Sovatei, unde, deși am încercat de pe la jumătatea lunii iulie să fac rezervări pentru jumătatea lunii august, toți ăia de-am vorbit cu ei mi-au spus că nu fac rezervări cu atât de mult timp înainte, asigurându-mă că, la ziua și locul cioată vom putea discuta. Să nu anticipez!

Zis și făcut, am stabilit când vom pleca și unde, i-am pus pe toți ăilalți se se jure ”să moară mama! ” că nu vor chiuli cu diferite scuze de la plecare și, după ce am primit asigurări că nici nu le trece prin cap să nu participe, m-am mai liniștit și io.

Luni, 14.08.2017, la ora 7,30 am plecat din orașul de avem domiciliul spre prima etapă a călătoriei noastre: Sovata.

Era cea mai lungă etapă de călătorie, însuma vreo 270 de km pe care tanti de la GPS ne avertiza că o s-o facem în cca 4 ore. E un întreg algoritm pe baza căruia i-a dat rezultatul ăsta, nu mă bag să vi-l explic că-mi prind urechile!

Am plecat pe relația Mărășești - Adjud - Onești - Comănești - Miercurea Ciuc (pe lângă) - Praid - Sovata.

Voioșie maximă, în fiecare mașină se cântau cântece de bucurie și se bătea din palme. Palme-n palme nu palme peste ceafă sau, mai rău! Ce mai, atmosferă de vacanță!

Peisajul, imediat după ce treci de Onești tinde să devină montan, vremea, deși înnourată era plăcută. Am trecut de Onești și apoi de Tg. Ocna, în capăt am făcut dreapta și am dat bice spre Comănești.

Treci pe lângă primele sonde de petrol instalate în zonă, apoi ajungi în Comănești.

Care vrea, se poate odihni aici, pauză de dezmorțit și de fumat, care are viciul asupra sa.

Cel mai ușor punct de odihnă este Parcul Ghica, unde se află și palatul cu același nume. Palatul a apartinut lui Dimitrie N. Ghica- Comănești (1839-1923), care provenea dintr-o familie istorică, care a dat zece voievozi atât in Moldova cât si în Valahia. Să fie la toți!

Interesant este faptul că, prin luna iulie 2017, moștenitorul acestei familii a scos palatul la vânzare și, celui care l-ar fi cumpărat, îii oferea, bonus, parcul. Deh, imobiliare!

Am plecat mai departe, spre Miercurea Ciuc, trecând prin Ghimeș. Poate că nu mulți știu că actuala Gară CFR din Ghimeș îndeplinea până în 1918 și rolul de vamă, acolo fiind granița dintre România și Imperiul Austro-Ungar. Clădirea este impozantă și, uneori, foarte aglomerată, când foarte mulți cetățeni de etnie maghiară vin de Rusalii să sărbătorească nu știu ce, în zonă! Mă rog, ei oftează ceva după Ardeal, treaba lor! .

Pînă aici șoseaua este nici prea-prea, nici foarte-foarte. Este asfaltată, dar, așa, pentru vigilența conducătorilor auto, mai este câte-o groapă sau denivelare, totuși, nu e de speriat!

Compensează prin frumusețea peisajului, deci, nu ieși în pagubă!

Și mai frumos este când, apropiindu-ne de Miercurea -Ciuc, ajungem la Lacul Frumoasa.

Lacul este un lac de acumulare creeat pe Râul Frumoasa, afluent al Oltului. Chiar dacă barajul nu este ceva extraordinar, Lacul este deosebit, meritându-și, din plin, numele. Am urcat pe coronament dar am făcut și poze din lateralul lacului, mai ales că am făcut pauza de rigoare. Și poze, multe poze!

Am continuat drumul spre Miercurea-Ciuc, dar, nu, n-am intrat în oraș, unul de alytfel foarte frumos, ci, chiar pe Centura orașului am intrat pe drumul spre Odorhei.

Până la Odorhei, trecem prin Băile Homorod, unde facem un alt popas. Ne pierdem timpul și parte din bănuți la tarabele de lângă șosea. De data asta găsim chiar produse făcute de artizanii din zonă dar, cel mai ochios, este un magazin unde sunt expuse la vânzare produse alimentare și băuturi neaoșe.

Expuse cu talent, chiar te îndeamnă să cumperi. Și, cumpărăm. Că doar suntem în concediu și n-om ține cont la bani cu disperare, nu?

Continuăm spre Corund, localitate cunoscută pentru produsele din artizanat, aglomerație - să mori, am mers bară la bară, nu am putut opri, dar am continuat drumul spre Praid, unde aveam în plan să vedem Salina.

Nu ai cum să treci prin Praid și să nu te oprești la Salină!

Dar, era cât pe ce să nu reușim! Fraților, era o aglomaerație de ziceai că se sfârșește lumea! Cred că toată România a venit să viziteze mina de sare! Parcarea Salinei era full, în zonă nu puteai să lași pe jos un ac, dar, fiecare cu norocul lui, așa că, în cele din urmă, am lăsat mașinile și am năvălit la Salină. Cu autobuzul, de ziceai că eram schimb de muncă! Nu înainte de-a cotiza suma de bilet de intrare, 30 de lei de persoană matură, cu drept de vot!

Pe loc în față!

Ce este cu Salina din Praid?

Cred că ați învățat, cu toții, la școală, că zăcămintele de sare au fost, mereu, o mare avuție. Prin zona, cică s-a exploatat sarea încă de pe vremea romanilor și apoi, mai departe. Ba romanii au înființat și un castru care să apere aceste zăcăminte!

Sarea făcea venit direct la curtea regală, ocbnele de sare erau proprietatea directă a regelui sau Împăratului, care avea grijă ca astea să fie bine și corect explotate.

Exploatarea subterană a sării geme de la Praid a început în anul 1762, când, în partea de sud-vest a Dealului Sării, s-a deschis mina Iosif (József). Mina a avut o formă de clopot (ogivală). Sarea extrasă manual era pusă în piei de bivoli și trasă la suprafață cu ajutorul unui crivac cu cai. Acest ”crivac” este o instalație care se găsește expusă la Muzeul Tehnic de la București.

Despre mineritul de sare zice frumos Wikipedia, aicea: ”Despre un minerit sistematic la Praid se poate vorbi numai cu începere din anul 1787, dată la care sarea din Praid devine proprietate de stat austriacă.

Despre ocnele de sare active sau inactive de la Salina Praid a relatat în detaliu František Pošepný în anul 1867”

Partea frumoasă este aceea că, în urma exploatărilor de sare s-au creat goluri subterane, unde s-a format un microclimat aparte, cu temperaturi constante, de 14-16 grade. În plus, s-a constatat că aerul din saline are proprietăți curative deosebite, probabil că, din cauza asta, pe vremuri era bătaie pe condamnați să execute pedepsele pe viață la ”tăiat sare” în ocne?!

Acuma, e drept, în Salina Praid găsești o grămadă de chestii ca să-ți umpli timpul: locuri de joacă pentru cei mici, restaurant, cu o galerie de vitrine cu vin, pentru cei mai mari, mă rog, care ce vrea să facă, preț de câte ore este dispus să stea, acoloșa. Ba este chiar și o bisericuță, unde, ăia de intră se pot gândi că, dacă nu se roagă cu patos, la o adică, sunt mai aprooape de intrarea în Iad, decât de Rai, nu de alta, dar de Rai te separă un munte, chiar dacă de sare. Asta și opentru că, așa spune la intrare, mina este la o adâncime de 120 de metri

Noi n-am zăbovit mai mult de vreo două ore, nu de alta, dar ni se făcuse foame și lumea cam voia să ajungem la Sovata, ca să vedem ce și cum cu mâncatul și cazarea, strict în ordinea asta!

Am revenit la Soare și la mașini și, după ce ne-am numărat, să vedem dacă n-avem răniți sau disăpăruți, bice spre Sovata.

Aglomerație la Praid?! Față de ce era în Sovata, la Praid era pustiu!!!

Oameni buni, am fost la mare, pe litoralul românesc, de pe vremea lui Ceaușescu, am făcut facultatea la București, nu am văzut atâta aglomerație câtă am văzut la Sovata, de 14.08.2017.

Am găsit, în mod extrem, loc de parcare, eram patru autoturisme, am găsit locuri disparate, ne-am adunat în juma de oră.

Ca să găsim loc la restaurant să mâncăm, a fost ceva la fel de frumos!

Am ajuns, în cele din urmă, la o terasă unde am reușit să dăm comandă, după ora 15,30. Masa, nimic spectaculos, mai ales că am și comandat ceva greu de gătit: mici, ceafă de porc și cartofi prăjiți! Nici berea nu era ceva să te dea pe spate, dar, am băut patru halbe, doar ajunsesem la Sovata, acolo trebuia să ne cazăm în acea seară. Olus că servirea era rapidă de ziceai că chelnerii sunt călare pe melci și ăia au pană de cauciuc!

De bine, de rău, am potolit foamea și apoi am trecut la următorul punct de pe listă: găsit cazare!

Fraților, lumea din Sovata are foarte mult simț al umorului: pe toți pe care i-am întrebat de cazare, i-a bușit râsul!

Ba nu, recunosc, au fost vreo două femei care mi-au spus că ne oferă patru camere, în aceeași vilă, cu condiția să venim în octombrie. Mă uit la ceas, nu, azi de-abia au început școlile cursurile, deci, după ce-o-ncepe anul universitar pot găsi cazare la Sovata.

Plus că, acolo unde chiar am găsit, ne cerea 300 de lei pe noapte, pe niște condiții absolut minime.

Știu că homo homini lupus, dar eu nu vreau să fiu nici oaia de muls, nici gâsca de tras fulgii de pe ea. Așa că am renunțat la a mai căuta cazare în Sovata, am vorbit la Cluj, unde aveam rezervarea asigurată pentru a doua zi și am întrebat dacă ne poate primi mai devreme cu o zi. Cei de-acolo au zis că ne-așteaptă, deci, gata, am rezolvat cazarea la Sovata cu una din Cluj.

Eliberați de stresul cazării, ne-am plimbat prin Sovata. Da, are o aură de modern, deși, repet, era o aglomerație de nu puteai nici să respiri.

Chiar că este un magnet pentru cei din Ardeal. iar eu, prostul de mine, am hotărât să văd magnetul chiar de 14 august!

Lacul Ursu, era full, pe trotuare, plin, pe stradă aglomerație! Sincer, un pic cam stressant pentru mine și gașca de eram, în jur de 6, seara, ne-am urcat în mașini, am pus cap-compas Cluj -Napoca și, am plecat. Cu un oarecare regret, aș fi vrut să stăm o noapte la Sovata, să vedem ce și cum. N-a fost să fie, asta este, rămâne pe altă dată!

Nu de alta, dar vizita mea la Sovata a fost ca-n bancul:

Acuma, o să vă las în pace, am cam terminat prima etapă a călătoriei mele. O să postez și poze, care vreți să vă uitați, faceți-o! Cine știe, poate vă conving să urmați și voi traseul!

Haidi, pa!

Web, te rog : https://www.youtube.com/watch?v=di3ICwWe0Mc !

Mulțumesc !

---

VIZUALIZĂRI: 1093 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI