Cu „SĂNDEL” prin țărișoară (5)

TIPĂREȘTE

Un castel de “top”

Ziua de 17 septembrie a fost dedicată vizitelor unor obiective din Hunedoara și împrejurimi.

Bineînțeles că pe lista noastră figura o construcție plină de încărcătură istorică și veche de 7 secole: Castelul Corvineștilor/Corvinilor/Huniazilor (ca să utilizez cam toate denumirile sub care este cunoscut). Silueta palatului, zărită printre blocurile de locuințe din oraș, poate că nu te impresionează în mod deosebit, însă aflându-te în apropiere ești copleșit de măreția lui. Și pe bună dreptate deoarece te afli lângă unul dintre cele mai frumoase castele din lume (aflat undeva în „top 10”.) și cel mai important monument de arhitectură gotică laică din Transilvania, ce are însă și elemente arhitecturale din alte stiluri, ca urmare a modificărilor ulterioare făcute de numeroșii săi stăpâni.

Literatura spune că palatul Corvinilor a fost dezvoltat, prin extinderi succesive, pe locul unei vechi cetăți, amplasată pe o stâncă, Iancu de Hunedoara fiind cel care inițiază realizarea unor construcții de mare amploare vizând transformarea cetății într-un castel, așa încât construcția a devenit o reședință nobiliară cu incinta mărită, având în dotare apartamente pentru locuit, capelă, săli de recepție, turnuri ș. a., devenind astefel una dintre cele mai mari și vestite proprietăți ale acestuia.

Castelul este frumos, maiestuozitatea sa zveltă, datorită turnurilor sale, îți atrage privirea ca un magnet. Zidurile crenelate, donjonul, turnurile cu ambrazuri, ferestrele încadrate de ancadramente denotă nu numai forță ci și frumusețe.

Vizităm rând pe rând și pe-ndelete, cam timp de două ore, deplasându-ne pe coridoarele înguste, urcând și coborând scări de piatră, lustruite de vreme, sălile deschise ale castelului (sala Cavalerilor, Sala Dietei, capela), un turn, sincer nu știu care, nu am avut ghid și nici nu am făcut fotografii (am respectat regula muzeului), fântâna turcului (m-am uitat luuuuuung în ea și nici unul dintre turcii ce săpau fântâna nu mai era acolo :().

La subsol ne-am înfiorat vizitând camera de tortură, minunându-ne de ingeniozitatea inventatorilor acestor aparate. Mă gâneam, privind dotările încăperii, cam ce coadă ar fi acolo dacă ar fi adusă aici toată protipendada corupției românești, întrucât erau aparate de "fitness" pentru toate gusturile: corupție, preacurvie, furt din banii statului și multe altele de acest gen. În mod cert ar mai trebui încă vreo câteva astfel de camere cu lucru în 3 schimburi pentru a face față numeroaselor solicitări. Brrrr!!! (pentru ei nu pentru mine) »:(.

Unul dintre membrii Asociaţiei Ordinului Cavalerilor de Hunedoara, prezent într-una dintre sălile castelului, ne istorisește o întâmplare reală, petrecută prin anii ’60, ce a intrat în domeniul anecdoticului. Întâmplarea/anecdota spune că două excursioniste, fruntașe în muncă la acea vreme și răsplătite de comitetul sindical cu o excursie, la finalul vizitei de la Castel se declară tare mulțumite de felul în care arată acest obiectiv, însă în același timp își exprimă părerea de rău spunând: “ce păcat, dragă tovarășă, că “ăia” au construit Castelul lângă Combinatul Siderurgic! ”.

Privind, de la înălțimea zidurilor palatului, la pârâiașul (Zlaști) ce curge pe la poalele castelului mi-am adus aminte, involuntar, de poezia lui D. Bolintineanu "Muma lui Ștefan cel Mare". Asemănarea scenografiei din poezie (Cetatea Neamțului) cu cea a Castelului Corvinilor fiind izbitoare: ambele construcții sunt zidite pe o stâncă, pe la baza stâncii curge un mic pârâiaș. Și oare la ferestrele castelului Huniazilor nu o fi plâns nici o domniță după vreun prinț plecat la războaie? :((

Pe drept cuvânt Castelul Huniazilor își merită pe deplin calificativele laudative date de cei ce l-au vizitat.

Am remarcat faptul că în apropierea castelului într-o zonă unde se descărca minereul de fier adus cu vagoneții pentru Combinatul Siderurgic, se executau lucrări pregătitoare pentru construirea unui hotel/pensiune sau mai știu eu ce. Oamenii se orientează și bine fac. Însă stau și mă gândesc dacă nu cumva peste ceva ani, un turist d-ăsta modern școlit prin cursuri la distanță, care n-a auzit în viața lui de Iancu de Hunedoara ("la ce echipă o fi jucat ăsta, bă? "), venit să-și hodine trupul și creierul la hotelul proaspăt construit, nu-și va pune aceiași întrebare ca și muncitoarea fruntașă de care aminteam mai sus, în acest caz numele Combinatului siderurgic fiind înlocuit de cel al stabilimentului în care stă... :(

Fabriqué en Roumanie/Govajdia

Nu știu dacă poansonul cu acest text a fost aplicat pe părți componente ale turnului Eiffel. În furnalul de la Govăjdia, primul furnal în flux continuu din Europa și al 2-lea din lume, s-a prelucrat minereul de fier adus de la Ghelari, pe cale ferată îngustă construită cu șine produse la... Govăjdia.

Datele tehnice, foarte importante, ale furnalului pot fi găsite pe net sau pe inscripția amplasată la poartă. Dar azi la fel de important este faptul că autoritățile lasă în paragină o bijuterie a tehnicii. Chiar dacă construcția are statut de monument istoric, acum este o ruină. Investiția în repararea și recondiționarea furnalului poate aduce suficiente fonduri prin atragerea turiștilor. Se pare că primul pas este făcut întrucât șoseaua până acolo se prezintă bine, având doar mici porțiuni cu crăpături sau gropi. Și fiindcă amintii de drum, parcursul celor 10 – 11 km. până la furnal este încântător. Peisajul cu pereți de stâncă, unii împăduriți alții mai golași, te îndeamnă să te oprești pentru a-l admira în staționare nu din fuga mașinii. Casele răzlețe, la distanțe destul de mari unele de altele, cu arhitectură veche tradițională sau mai modernă, le privești cu plăcere minunându-te cum pot trăi oameni așa de izolați. Nu o dată ne-am pus întrebarea: ce fac oamenii aceștia dacă au nevoie de un medic, de un medicament sau un dentist? Dar cum își plătesc taxele și impozitele nu ne-am întrebat. De ce oare?

Revenind la problema noastră am purtat o discuție cu o localnică vecină, gard în gard, cu furnalul. Și ea deplângea starea deplorabilă în care se află acesta și acuza lipsa de interes a autorităților pentru reabilitarea și introducerea lui în circuitul turistic. Cât am stat de vorbă cu „vecina” au trecut pe lângă noi două mașini, o betonieră și un trailer cu materiale de construcții. Am sperat că sunt pentru furnal, însă speranța ne-a fost rapid spulberată când am aflat că se construiește o vilă în zonă. Următoarea întrebare a apărut firesc: “cel ce construiește are informații despre dezvoltarea turistică a zonei datorată furnalului sau în zonă va urma ridicarea altor vile, pensiuni cu demolarea monumentului istoric? “ Noi nu avem răspunsul, cu toate că sperăm din inimă să fie la prima parte a întrebării, însă sigur alții îl au.

„Catedrala” pădurenilor

Ne documentasem întrucâtva înaintea plecării referitor la această biserică din Ghelari. Și am aflat că în anul de grație 1939 părintele Nerva Florea pune piatra de temelie pentru o „biserică măreață”. Construcție mare ce necesita fonduri pe măsură. Ca atare s-a apelat la diverse metode pentru a strânge banii necesari construcției: contribuții ale minerilor cu 7% din salariu, turneu în țară al corului și fanfarei din Ghelari la mari întreprinderi, în perioada 1942 – 1943, sau, ulterior anilor ‘50, contribuții cu materiale de construcții de la marile combinate, după ce autor comuniste. După 34 de ani biserica este sfințită. Datorită mărimii sale pe drept cuvânt i se zice „Catedrală”. Și este fala ținutului Pădurenilor. Clădită pe cel mai înalt loc din sat, biserica este o adevărată minune atât prin harul ce-l poartă ca lăcaș de cult, dar și prin frumusețea ei fizică: o arhitectură deosebită, picturi și mobilier. Iar întregul areal, biserica veche, parcul deosebit de frumos, fac ca uimirea ce te încearcă când intri pe poartă să fie deplină.

Biserica monumentală ce domină centrul comunei Ghelari, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril și Sfinții Apostoli Petru și Pavel, nu este singura din comună, existența locuitorilor de diverse etnii a dus la construirea unor biserici ce aparțin altor culte: Biserica reformată, Biserica Greco-Catolică.

Prima etapă a călătoriei noastre se încheie aici. Urmează o nouă zi sperăm la fel de frumoasă.

O zi de „iad”

Un titlu în stilul televiziunilor comerciale/tabloidelor, însă nu greșesc cu nimic când afirm acest lucru. Căldura insuportabilă din 18 sept. aproape că ne-a terminat. În Reșița, la ora prânzului erau la umbră 390 C, astfel că cei aproape 200 km. străbătuți între Hunedoara și Anina, următoarea oprire în periplul nostru, ne-a obosit mai mult decât cei 420 km. făcuți în prima zi. “Iadul” a fost căldura insuportabilă, parcă mai rău ca-n august.

În rest ziua a fost bună și cu folos prin ceea ce am vizitat.

Plecăm dimineață spre Anina și facem prima noastră haltă la rezervația de zimbri din pădurea Slivuț de lângă Hațeg. Oprim mașina în parcarea rezervației, plătim intrarea și pornim pe jos, cale de vreo 400 metri, spre țarcul bovidelor. Mersul per pedes prin pădure ne-a făcut bine dezmorțindu-ne un pic.

De departe cei 8 locatari ai parcului arătau cam pricăjiți. Norocul nostru a fost că era ora prâzului și zimbrii au venit la locul unde li se servea masa și i-am putut admira la adevărata lor valoare. Mari, frumoși, destul de blânzi și de amabili pentru că au stat la pozat.

Refrișați de deplasarea pe jos, de umbra păduri, de un prânz frugal și de un ness la botul mașinii, am plecat spre următoarea noastră țintă: Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Orașul roman fundat de Traian, colonizat de veterani ai armatei romane și de alți cetățeni, se întindea, împreună cu construcțiile adiacente (case, edificii publice, etc.), pe cca. 100 ha. Ruinele de azi ocupă o suprafață mult mai mică, însă cercetările arheologice continuă pentru aducerea la lumină a altor vestigii aparținând fostei capitale a provinciei romane Dacia. La pas am trecut pe lângă toate fostele construcții ale orașului, însă fotografii am făcut numai câtorva: amfiteatrul, forumul, casa procuratorului.

Concluzionând: un site arheologic bine întreținut, ce-ți captează atenția.

---

VIZUALIZĂRI: 1334 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI