GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am plecat într-un city-break către Germania, Bavaria (mai mult de nevoie, dar i-am adăugat câţiva stropi de plăcere) pe data de 17 iulie, la ora 21, din Târgovişte. Drumul până în Passau a durat aproximativ 15 ore, cu o pauză de 15 minute şi alta de alimentat, iar din vamă ieşeam după aproximativ 8 ore.
Traseul a fost următorul:
Târgovişte-Piteşti-Râmnicu Vâlcea-Sibiu-Deva-Arad-Nădlac
La întoarcere am preferat traseul Sibiu-Făgăraş-Braşov-Bran-Rucăr-Târgovişte pentru că 1. nu ne-a plăcut cum s-a circulat pe Valea Oltului şi 2. am vrut să trecem pe la ţară.
Pentru că majoritatea drumurilor României sunt ştiute şi bătute de călătorii autohtoni, nu voi detalia foarte mult, încercând să pun accent doar pe zonele ce ne-au pus unele probleme nouă.
A1 sau autostrada Bucureşti-Piteşti este aşa cum o ştiţi, nu tocmai coală de hârtie, nu tocmai lungă, dar rezonabilă. La ieşire de pe autostradă se continuă centura oraşului Piteşti, iar apoi urmează o curbă largă la stânga (drumul cu prioritate). Veţi trece apoi printr-un pasaj (am avut impresia că şi drumul pe deasupra duce în acelaşi loc, este posibil să mă înşel), cu direcţia Râmnicu Vâlcea. Deşi se spune că tot românul care trece pe Dealul Negru opreşte la Deduleşti să mănânce un mic-mare, noi am "sărit" peste această legendă urbană şi ne-am continuat drumul, bucurându-ne când prindeam porţiunile de 2 benzi pe sens, întristându-ne când trebuia să predăm cea de-a doua bandă în favoarea sensului opus. Se depăşeşte greu spre imposibil, singura soluţie fiind devansarea în momentul existenţei celor două benzi pe sens.
După parcurgerea centurii oraşului Râmnicu Vâlcea, începe cunoscuta Valea Oltului, care mi se pare că se degradează de la an la an. Se simt cârpelile, nu rupi maşina, dar în acel drum ar trebui investiţi bani mulţi (cu cap!). La câţiva kilometri de la intersecţia drumului E81 (Valea Oltului) cu DN1 (drumul ce vine dinspre Făgăraş spre Sibiu) veţi continua la dreapta, pe centura Sibiului, care este de fapt continuarea autostrăzii A1. De cum am intrat pe ea am tras concluzia că "treci munţii, intri în altă ţară" sau cum a zis cineva "Transilvania nu [prea] e pământ românesc". Un drum foarte bun, o autostradă de care trebuie să fim mândri, măcar acum cât e nouă.
Bineînţeles că nici bucuria asta nu poate ţine prea mult. În apropiere de localitatea Sălişte suntem scoşi uşor de pe autostrada minune şi redirecţionaţi către drumul vechi, E81, un drum cu 2 benzi pe sens alternativ. Este uşor cârpit, dar se merge relativ uşor, fără probleme prea mari, pe o porţiune de aproximativ 20 kilometri.
La kilometrul 293 revenim pe A1, de data asta pentru o porţiune mai mare, de aproximativ 75 kilometri, până ajungem în dreptul oraşului Deva, pe care îl lăsăm pe stânga. La întoarcerea în ţară, intrarea pe autrostradă pune unele probleme. Astfel, cu circa 4 kilometri înainte de oraşul Deva este indicator de A1 la stânga, dar drumul la stânga nu există. Trebuie să înaintaţi aproximativ 200 metri şi să întoarceţi (o să vedeti că este posibil) la 180 de grade. Vă întoarceţi cei 200 metri parcurşi, faceţi dreapta (este indicator de intrare pe autostradă), treceţi Mureşul şi gata.
Trecem Mureşul şi... s-a terminat povestea frumoasă. Continuăm drumul în direcţia Arad (rareori sunt indicatoare de Nădlac), porţiunea aceasta Deva-Nădlac fiind cea mai proastă din tot traseul de până acum. Drumul are gropi, denivelări, este cârpit, se merge pe o singură bandă pe sens şi este destul de aglomerat. Se parcurge greu, trecând şi prin multe localităţi, ceea ce implică limitări de viteză. Radarele se înmulţesc ca iepurii, dar şoferii sunt destul de solidari, făcând flash-uri în majoritatea cazurilor.
Centura Aradului este plină de gropi, dar nici trecerea prin oraş nu este indicată, mai ales pe zi, fiind un oraş mare, aglomerat. La întoarcerea în ţară, în sensul giratoriu de pe această centură este greşit indicată Deva înainte (pe un drum îngust, gol), trebuind să continuaţi traseul la dreapta, cam pe unde o iau toate tirurile. Noi am fost puţin nelămuriţi, dar ţinând cont că toate maşinile alegeau acea variantă, i-am urmat, nebăgând în seamă indicatorul rutier.
Alimentaţi la o benzinărie în apropiere de Nădlac (este plin de Rompetrol, Petrom, Shell, chiar şi un OMV), însă ţineţi cont că preţurile diferă de la un kilometru la altul, chiar şi între aceeaşi firmă. Motorina 4,20 lei cel mai mic preţ pe care l-am zărit eu la o benzinărie "de firmă".
În vamă lucrurile decurg destul de rapid, la dus cerându-se atât actele, cât şi verificarea portbagajului (control de rutină, nu durează mai mult de 10 secunde), pe când la întoarcere verificându-se doar actele.
Trimis de cloverina in 23.07.14 00:34:58
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PRIN şi PENTRU ROMÂNIA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cloverina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Toate ca toate, dar centura Aradului e horror, plina de gropi si de comunitari...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Ceahlau - vf. Toaca, putin prin Moldova si superba pensiune La Bunica de pe lacul Izvorul Muntelui — scris în 28.06.24 de stoto din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jan.2024 Cu trenul de noapte la expoziția Brâncuși — scris în 02.02.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Circuit de opt zile, netematic, prin țară — scris în 13.10.23 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Din nou în circuit prin țară (II) — scris în 20.09.23 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Din nou în circuit prin țară (I) — scris în 20.09.23 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Nordul Apusenilor - Satu Mare. Povestea unui premiu — scris în 08.08.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Orașe dunărene — scris în 16.06.22 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ