Transfăgărăşan vs Transalpina - partea II

TIPĂREȘTE

După ultima zi a sejurului nostru la pensiunea Bellamy din Poarta Raiului, care a coincis cu sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului împreună cu neamurile din Sibiu, a doua zi am plecat spre casă urmând să închidem patrulaterul format din Transfăgărăşan, DN 1, Transalpina şi DN 67+DN 7 început cu 5 zile în urmă în nordul oraşului Piteşti, traseu ce cuprinde cele mai spectaculoase şosele ale României. Dacă pentru cei cu care am fost în acest circuit combinat cu sejur (soţia şi nepoţeii), trăirile erau amestecate (regretul de a pleca dintr-un loc unde te-ai simţit bine era întrepătruns puternic de dorul de casă şi de cei dragi!), pentru şoferul din mine sentimentul de la acea vreme era unul de nerăbdare, de curiozitate totodată, de a continua Transalpina de unde o părăsisem în prima zi, adică de la Barajul Oaşa, urmând să mergem spre sud până la Novaci şi să vedem ,,noile straie’’ pe care le-a îmbrăcat în ultimii ani cea mai notabilă realizare românească de după 1990.

Pentru a putea face o paralelă în continuare între cele două şosele vreau să ne punem de acord cu un lucru pe care sper să-l împărtăşiţi – conform site-urilor de specialitate Transfăgărăşanul (DN 7C) începe din localitatea argeşeană Bascov şi se termină la intersecţia cu DN 1 Braşov – Sibiu din dreptul localităţii sibiene Cârţişoara, măsurând 151 km, iar Transalpina (DN 67C) pleacă din DN 67 (Bengeşti – Gorj) şi se termină în DN 1 (Sebeş – Alba) după 148 km; eu o asimilez pe prima cu porţiunea dintre Arefu şi Cârţişoara, cu o lungime de 96 km, iar pe cea de-a doua cu segmentul dintre Novaci şi Şugag, ce măsoară 108 km, iar de acolo se bifurcă – la dreapta se merge prin Dobra - Jina - Sălişte pe ,,Drumul Regelui’’, de care v-am povestit.

TRANSALPINA

După anul 2000 i-am dat târcoale în mai multe rânduri acestei şosele, din care am parcurs până în 2008 două segmente scurte – unul prin sud până la Rânca (cred că în 2004) iar altul prin nord până la cabana Oaşa (în 2006 când m-am întors la Sibiu prin Dobra - Jina - Sălişte, dar atunci nu ştiam că se cheamă Drumul Regelui!) – şi l-am intersectat în două rânduri, mergând pe drumul 7A, de la Brezoi la Petroşani (niciodată invers!), prin Voineasa - Obârşia Lotrului, pe un drum foarte prost începând cu staţiunea Vidra (în 2011, când am întretăiat ultima oară Transalpina, în drum spre hotelul Rusu din Parâng, am observat că se asfaltase în mare parte porţiunea Vidra - Obârşia Lotrului, cum dealtfel era şi Transalpina la acea vreme!).

În 2008 ,,am spart gheaţa’’, luând primul contact ,,adevărat’’ cu această şosea care devenise o adevărată ,,obsesie’’ pentru mine: mi-am luat o parte din familie şi ,,inima-n dinţi’’ şi, după o noapte de cazare la hotel Onix din Rânca şi o discuţie la micul dejun cu ospătarul (care mi-a dat câteva informaţii şi mi-a spus că peste un an va începe asfaltarea şoselei – am râs pe înfundate atunci, aprobându-l, dar fără să-l cred!) am plecat la drum pe ,,adevărata’’ Transalpina, cea dintre Rânca şi Obârşia Lotrului. În ciuda faptului că avusesem mai multe experienţe off-road până atunci (chiar mai grele aveam să constat!) parcă niciodată n-am fost atât de emoţionat şi de stresat totodată! Aveam şi de ce! Plecasem cu soţia şi doi copii minori (12 şi 15 ani), la bordul unei maşini (de teren ce-i drept!) achiziţionate de vreo două luni (deci primea ,,botezul’’off-road!), ne îndreptam pentru prima dată spre Retezat (cabana ,,Cheile Buţii’’ din Câmpul lui Neag) şi mergeam pe cel mai dorit traseu din ultimii ani! Şi ce traseu! Vis! Sălbatic, virgin parcă, abisal, de o frumuseţe extraordinară!

Nu mi-au ajuns toate epitetele din lume când l-am descris la întoarcerea în Bucureşti! Pe anumite porţiuni drumul era săpat efectiv în stâncă, poate de către legiunile germane, poate de trupele germane în timpul celui de-al doilea război mondial sau poate în perioada interbelică, la inaugurarea de către regele Carol al II-lea! Nu cunoşteam aceste amănunte atunci şi oricum aş fi uitat de ele căci, imediat ce am trecut pe lângă vârful Păpuşa, emoţiile s-au risipit, stresul a dispărut iar în locul lor a apărut concentrarea, responsabilitatea, apoi încântarea, desfătarea ochilor, relaxarea în câteva pauze pe fondul unui soare generos (una chiar în pasul Urdele unde nu era nici ţipenie!) iar într-un final satisfacţia supremă – Obârşia Lotrului! De-aici cunoşteam drumul! Fiind în cursul săptămânii nu întâlnisem decât vreo două maşini de marfă şi un Jeep! Un traseu superb!

Cum l-am găsit în 2013? O să vă spun mai târziu când voi ajunge la această porţiune!

Deocamdată plecăm din Poarta Raiului, prin Luncile Prigoanei, pe lângă Mănăstirea Oaşa, oprim să luăm miere din muguri de brad, ajungem la Barajul Oaşa unde iarăşi oprim pentru suveniruri şi poze, plecăm mai departe, (hai-hai cum ar zice ,,mama Michi’’!), trecem pe lângă ,cabana Oaşa'', pe care o găsim renovată şi schimbată faţă de ultima vizită, ajungem la coada lacului iar pe partea stângă dăm de un loc care mă face să ,,suspin adânc’’- ,,Valea Frumoasei’’, un loc atât de apreciat de marele nostru scriitor Mihail Sadoveanu, care şi-a petrecut mult timp prin aceste locuri!

De ce am suspinat? Păi să vedeţi de ce! Prin anul 2000, fiind prima dată la Păltiniş vara (cam plictiseală şi mă mânca talpa!) vorbesc cu recepţionerul de la hotel Cindrel şi-mi spune de un drum forestier prin spatele pârtiei de ski, care urcă mai întâi şi apoi coboară până pe Valea Sadului. Bineînţeles că l-am urmat iar după câteva ore dădusem un ocol prin stânga, ajungând în Râul Sadului, Sadu, Cisnădie, Cisnădioara, Răşinari şi... Păltiniş! Peste vreo doi ani primesc vizita unui cunoscut din Cisnădie căruia îi povestesc despre traseul făcut, iar el strâmbbă din nas şi-mi spune că era mult mai ,,fain’’ dacă viram la dreapta pe ,,Valea Frumoasei’’, până la lacul Oaşa.

Mi-a rămas în minte această destinaţie iar anul următor am profitat de ocazia unei vizite la Voineasa (unde aveam unul dintre băieţi în cantonament!), am văzut pe o hartă locală că era un drum care mergea spre nord, spre ,,ţinta’’ mea de-acuma! Dumnezeule, ce drum! Cred că nu mai fusese circulat de ani buni, pe de o parte iar pe de alta plouase recent iar pe multe porţiuni se surpase pe dedesupt, fără să-l vezi, aşa că, după ce-am strâmbat un lonjeron la maşină şi am ajuns la drumul cu pricina am virat dreapta, spre Râul Sadului, pe drumul cunoscut, fără să-mi mai ardă de Valea Frumoasei! Am mai avut o tentativă, în 2006, când am ajuns la cabana Oaşa dar am preferat să mă întorc în Sibiu prin Şugag, datorită drumului prost de-atunci. Aşa că mai am un vis neîmplinit din această zonă – Valea Frumoasei! Scuzaţi paranteza!

Acum drumul este foarte bun pe porţiunea Barajul Oaşa – Obârşia Lotrului, cu vreo două excepţii, traficul destul de aerisit, trecem prin ,,Pasul Tărtărău’’, oprim pe drum să luăm apă de izvor şi ajungem la ,,Obârşia Lotrului’’, mult mai aglomerată decât o ştiam (nu mai vorbesc de mizerie!), facem o pauză mai mare pentru kurtos-kalacs după care plecăm spre Transalpina ,,cea adevărată’’.

Transfăgărăşanul sau Transalpina?

Dar vai, la ce mă aşteptam şi ce am găsit! Cât de încântat am fost prima dată şi cât de dezamăgit sunt acum! Este adevărat că era vineri, 16 august, zi liberă de la guvern pentru bugetari (la d-astea nici dracu’ nu ne întrece!) dar nu m-am aşteptat să găsesc atâta aglomeraţie, aşa trafic intens! Transfăgărăşanul l-am găsit mult mai aerisit în urmă cu cinci zile!

Am trecut podul peste Lotru şi am găsit într-adevăr asfalt de calitate, dar fără marcaje şi parapeţi, fără locuri unde poţi să parchezi sau puncte de belvedere, lucruri pe care le găseşti pe Transfăgărăşan unde însă asfaltul este peticit, în special în partea argeşeană.

Aproape de ,,Şaua Ştefanu’’ am întâlnit măgari sălbatici şi o ,,stână turistică’’ amenajată într-un spaţiu îngust, mărginit de o curbă strânsă, fără multe posibilităţi de parcare şi unde se gătea produse tradiţionale în condiţii igienice ,,discutabile’’! Lumea era însă buluc! Aşa ceva nu vezi pe Transfăgărăşan! Pe vremuri acolo întâlneam cai sălbatici!

Urcăm mai departe, peisajul e frumos, timpul ne permite să-l admirăm, traficul de-asemenea (mergeam foarte încet!) şi ajungem în ,,Pasul Urdele’’, cel mai înalt punct de pe Transalpina – 2145m (faţă de Transfăgărăşan care are alt. maximă la 2042m la Bâlea Lac) unde găsim cu greu un loc de parcare şi dăm o ,,raită’’ prin noroi, la magazinaşele amenajate direct pe iarbă şi care servesc produse tradiţionale, alimentare şi nealimentare, dar şi multe kitch-uri (aici copiază barăcile de la Bâlea Lac dar măcar acolo au parcare amenajată!).

După ce facem ceva cumpărături, mâncăm langoşi, admirăm lacul din zonă (care nu se compară sub nici o formă cu Bâlea Lac!) şi turmele de mioare care păşteau liniştite pe malul lui, plecăm mai departe spre Rânca dar drumul devine un calvar datorită ceţii extraordinar de dese care ne însoţeşte până aproape de Novaci, aşa încât, în loc să ne bucurăm de peisaje, ne grăbeam să scăpăm cât mai repede de această şosea excesiv de aglomerată; remarcăm totuşi multitudinea de construcţii ,,haotice’’ din staţiunea Rânca, cu oferte multiple de cazare şi mâncare, destul de solicitate din câte am văzut dar nu am oprit nici măcar pentru masă din pricina aglomeraţiei - am făcut-o puţin mai târziu la Horezu, la OMV-ul din localitate, foarte aerisit şi civilizat.

Aşadar a 2-a traversare a Transalpinei o consider o experienţă nefastă, o dezamăgire faţă de aşteptările pe care le aveam şi reclama care i s-a făcut în ultimul timp; mai este mult de lucru la această şosea, care oferă totuşi nişte peisaje mioritice frumoase ale unor munţi cu creste domoale (spre deosebire de Transfăgărăşan care oferă imaginea austeră a unor munţi mai stâncoşi!), oferă mai puţine locuri de cazare de-a lungul ei - exceptând staţiunea Rânca, Obârşia Lotrului (mai mult în camping!) şi zona lacului Oaşa, acestea lipsesc cu desăvârşire - decât rivala din Făgăraş de-a lungul căreia găsim multe cabane şi chiar hoteluri (Posada, Valea cu Peşti, Cumpăna, Piscul Negru, Capra, Bâlea Lac, Paltinu, Bâlea Cascadă, Vama Cucului etc).

În schimb Transalpina are o amplitudine mai mare, trece prin 4 judeţe (Gorj, Vâlcea, Sibiu şi Alba), se desfăşoară peste 6 masivi montani (Parâng, Căpăţânii, Latoriţa, Lotru, Şureanu şi Cindrel), oferă posibilitatea mai multor trasee rutiere (pe DN7A spre Valea Oltului şi Valea Jiului, pe Valea Frumoasei şi Valea Sadului, spre Valea Prigoanei şi Valea Cugirului, spre Mărginimea Sibiului, are acces la 4 staţiuni de ski (Rânca, Vidra, Şureanu şi Parâng).

Transfăgărăşanul sau Transalpina în anul 2013? Aceasta este întrebarea!

Eu o prefer totuşi pe prima! Pe cea de-a doua prefer să-i păstrez imaginea din 2008 şi s-o instalez pe primul loc la un alt segment - trasee off-road!

Urmează Transbucegi (impropriu spus deoarece nu-i traversează!) şi, de ce nu, Transcarpatica!

---

VIZUALIZĂRI: 2181 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI