Periplu balcanic

TIPĂREȘTE

Dupa ceva timp, care mi-a permis sedimentarea amintirilor, m-am hotarat sa scriu cateva impresii despre vacanta petrecuta in Balcani, adaugandu-le si sarea si piperul, asa cum am fost sfatuit.

Pornisem la drum in ideea de a continua periplul prin fostele tari Iugoslave (cu cativa ani in urma facusem cunostinta cu Croatia), de a revedea Dubrovnik-ul si nu mai departe de petrece clipe de neuitat cu prieteni buni.

Vacanta propriu-zisa incepe cu Cazanele romanesti, o zona a tarii care nu trebuie ratata sau evitata de nimeni. Dupa ce-am facut croaziera obligatorie prin Cazanele Mari si Mici cu o barca care mai tinea, parca, mirosul motorinei de embargo, alaturi de un barcagiu simpatic care si-a dat toata silinta s-o faca pe-a ghidul, oferindu-ne tot felul de explicatii, povestioare si intamplari care de care mai picante, despre obiectivele care le-am vazut, ne-am cazat intr-o locatie nu tocmai pe placul nostru, care ne umbri seara si prima zi de concediu.

Toate cele rele si urate au disparut odata cu cafeaua de dimineata facuta de nevasta-mea in camera, la fierbator, admirand un rasarit cum rar am mai vazut.

Dupa ce-am trecut frontiera pe la Portile de Fier, cu grija mare de a nu incalca vreo regula de circulatie, am “survolat” Cazanele de pe malul sarbesc al Dunarii, unde soseaua serpuieste lipita, parca, de munte, la o inaltime destul de mare, capabila sa produca mici atacuri de panica in personalul feminin al masinii.

Am inaintat in Serbia mergand spre Bosnia, admirand relieful, destul de comun, totusi, care se transforma incet din dealuri inverzite in stanci golase. Prietenii nostri, care erau pentru prima data in Balcani, marcasera intrarea in Bosnia printr-un mic fior, cu gandul la grozaviile petrecute in timpul razboiului prin locurile prin care tocmai treceam. In scurt timp, la oprirea intr-un satuc pe malul unui rau de munte, li s-au ridicat toate temerile cand au simtit ospitalitatea, veselia si caldura localnicilor care sarbatoreau un eveniment familial intr-o mica carciumioara, unde am baut o limonada si-o cafea.

Spre seara am ajuns la prima destinatie, un camping de rafting in apropiere de frontiera muntenegreana, pe raul Tara, la Bastasi. O combinatie perfecta de liniste cu verva tinereasca, toate natiile, toate varstele, toti adunati la un loc, fiecare planuind si asteptand a doua zi; unii pentru rafting, altii pentru off-road, escalade sau fel de fel de activitati montane, iar altii doar pentru linistea asternuta peste camping dupa plecarea celor dornici de aventuri.

Seara a fost marcata de o cina eco-copioasa, cu mancaruri grozave, care le-au obligat pe fetele noastre sa-si exerseze engleza in cautare de retete pe la bucatar. Ori nevasta-mea n-a inteles engleza bucatarului ori maestrul n-a vrut sa spuna secretul, chiar dac-a mai incercat acasa, nimic nu i-a iesit ca acolo. Dupa ce-am stropit totul cu o excelenta slibovita, am adormit cu gandul la aventurile de-a doua zi.

Raftingul pe raul Tara a imbinat adrenalina, peisajele majestuoase ale versantilor care se schimbau dintr-o clipa-n alta, cu veselia noastra si a coechipierilor din barca si cu fiorul unei balaceli scurte la 5 grade Celsius (temperatura apei) iar faptul c-am avut cu noi un aparat foto rezistent la apa a facut ca aceasta aventura s-o putem arata si povesti si altora.

Orele serii ne-au prins in drum spre Kotor, dupa ce-am trecut frontiera bosniaco-muntenegreana, intr-un peisaj impunator, soseaua serpuind o buna vreme prin canionul raului Piva.

Ajunsi dupa cateva rataciri pe intuneric la destinatia noastra in Prcanj, Hotel Galia, ne-am intalnit cu cealalta masina cu amicii nostri care plecasera de-acasa cu o zi mai tarziu ratand escapada prin Bosnia si, ca un facut, ajunsesera doar cu cateva momente inaintea noastra la hotel.

Hotelul, ca locatie si personal au fost de sase stele, desi sint categorisiti cu trei; amicul nostru Boris, tanarul ce ne servea la masa, dand clasa la tot ce stiam eu despre chelneri si restaurante iar locatia, pe tarmul Kotorului, facandu-te sa te simti intr-o alta lume.

Plaja, aflata doar la cativa metri de hotel, micuta dar curata si linistita ne intampina in prima zi cu cativa delfini care se zbenguiau la cateva zeci de metri de mal. Pana sa scoatem noi aparatele de fotografiat, simpaticii delfini ne-au transmis un “la revedere” si-au intins-o. Zile bune dup-aia am tot scrutat luciul apelor cu speranta ca-i vom mai vedea, dar in zadar. In schimb ne gasisem ca ocupatie, cu ajutorul unui binoclu, observarea tuturor vaselor de croaziera si iahturilor deloc putine care zgariau oglinda aproape impecabila a apelor golfului.

Peisajul se schimba in totalitate in ziua cand ne hotarasem sa vizitam Budva, cea mai mare statiune muntenegreana. De la apele linistite ale golfului, la valurile marii putin agitate, de linia orizontului zimtata de crestele inalte ale muntilor ce strajuiesc Kotorul la intinderea nesfarsita a marii, totul ne facu sa nu ne dam seama ca de fapt ne aflam doar la cativa kilometri de locatia noastra. Budva, atat cat am reusit sa vedem, este o statiune in plina dezvoltare, hoteluri de toate felurile si pentru toate buzunarele, oportunitati suficiente – excursii, croaziere, restaurante, baruri si dicoteci, totul ca sa nu te plictisesti si sa nu-ti dai seama cand trece timpul.

Ne-am imbarcat pe-un vaporas si am facut o plimbare pe mare, apropiindu-ne de insula Sveti Stefan, o locatie care imbina perfect salbaticia stancilor cu arhitectura locala, dominata de acoperisurile de tigla rosie. Croaziera se termina pe insula Sveti Nikola, un adevarat paradis, o locatie pentru plaja si relaxare cum rar gasesti. Ne-am destins pe cateva sezlonguri, stropiti de valuri veritabile, cu miros marin de crabi, la umbra unor stanci semete spalate de apele adevaratei Adriatici.

Intorsi in Kotor spre seara, in lipsa de alta activitate si la indemnurile din ce in ce mai insistente ale celorlalti, cu trei pepeni si ceva mai multa slibovita, am organizat un “beach party” care se dovedi a fi o reusita. Lubenita kaput, slibovita kaput, Bogdan kaput... na ca invatasem si germana... Intoarcerea la hotel se desfasura doar in cant si veselie, lucru care n-a deranjat pe nimeni, pentru ca a doua zi, la micul dejun, toti ne faceau prieteneste cu ochiul iar Boris chelnerul, ne-a aprovizionat cu cafea din belsug.

Dupa o balaceala scurta, de revenire, in apele golfului, ne hotaram sa facem o croaziera prin golf, cu vizitarea insulelor Sf. Gheorghe si Maica Domnului de pe stanca. Credeam ca peisajul n-ar mai putea sa-mi ofere emotii…am gresit. Odata imbarcati pe-un mic vaporas, cu plecare din portul Kotorului, rapiditatea cu care se schimba panorama, reprezinta un spectacol insasi. Citisem ceva despre formarea acestei insule artificiale, ceva despre pietrele aruncate in apa de marinarii recunoscatori intorsi teferi din calatorii, despre vasele de pirati scufundate in acelasi loc, ceva ce m-a facut ca la acostare sa am sentimental ca pasesc pe-un taram de poveste.

Dupa cateva poze si cumpararea de mici suveniruri, vaporasul ne duce pe tarm, in Perast, un orasel vechi, marinaresc, care gazduia in trecut, una din cele mai vestite scoli de marina si unde am vizitat un mic muzeu, mic dar plin de arme si obiecte vechi, artefacte care m-au aruncat cu gandul la romanele de capa si spada.

Un alt obiectiv al vacantei noastre a fost vizitarea Dubrovnik-ului, loc si oras unde cu cativa ani in urma imi promiteam ca ma voi intoarce. Plecand dimineata devreme din Prcanj si inconjurand golful, ajungem la frontiera croata si ne asezam, cuminti, la o coada destul de semnificativa. Totusi vamesii s-au miscat repede si in scurt timp intram in Dubrovnik. Fara sa ne dam seama, lucru care spre seara ne-a costat vreo 50 de euro fiecare, bucurosi ca am gasit locuri libere atat de aproape de portile orasului, bagam masinile in parcarea Hilton-ului si ne lasam absorbiti de coloanele de turisti galagiosi. Inca de la prima vizita a mea in Dubrovnik imi propusesem ca scop lenevirea pe-un fotoliu in aer liber, pe-o alee ingusta si racoroasa la umba zidurilor vechi, c-o limonada rece, luand “pulsul” orasului. Imposibil…foarte aglomerat, zgomotos si din ce in ce mai comercial…Spre seara, un pic dezamagit, ne intalnim cu restul de prieteni si, dupa cateva poze de grup cu panorama orasului, ne indreptam catre hotel.

Deja ne aflam la finalul vacantei si in acceptul tuturor “actorilor”, la o ultima bere pe terasa hotelului decretam – un concediu de vis.

A doua zi, cu regret si nostalgie, dupa cateva juraminte sincere ca vom reveni, pornim motoarele, ne caram bagajele, ne pupam cu Boris, ii lasam un ciubuc pe care il refuza mindru dar pana la urma il ascunde smechereste in buzunarul de la spate si plecam tacuti, fiecare scriind, parca, un review in sufletul lui despre clipele si momentele ce s-au scurs. Impresiile mele le aveti, pe scurt, in fata.

Banalitatea si monotonia drumului spre casa au fost totusi intrerupte de faptul ca, foame fiindu-ne, am oprit la o mica bodega sateasca, undeva prin Serbia, unde-si sorbeau bericile vreo trei-patru turmentati locali, destul de galagiosi dar care, la sosirea noastra si la indemnul rastit al bucatarului au disparut ca prin minune. Bonomul bucatar, care tinea loc probabil si de patron si de chelner, stia doar doua cuvinte in engleza –mix grill, cuvinte arhisuficiente care au aduz zambetul si lumina pe fata noastra. Ospitalitatea si bunul simt le gasisem si acolo. Dupa o masa destul de bogata, ne-am ridicat ghiftuiti si insotiti de salutul bonomului bucatar, plecam spre Romania.

Odata intrati in Romania, vamesul, destul de prietenos, ne informeaza ca amicii nostri, de care ne despartisem involuntar pe traseu, au doar cateva zeci de minute avans. Calcam acceleratia, ii ajungem din urma si dupa o zi de condus non-stop, debarcam in fata blocului mult mai destinsi, mult mai relaxati si cu bateriile incarcate.

De cateva zile suna telefonul…ne adunam iarasi…harti…gps-uri…etc…etc vara ce vine ne-am hotarat…destinatia – Balcani. Avem de vazut Sarajevo, Mostar, Durmitor Park si multe altele. Daaa... abia astept...

In speranta ca nu voi fi criticat prea tare, amator fiind in ale scrisului, va salut si va multumesc pentru c-ati fost rabdatori si ati citit pana la capat.

---

VIZUALIZĂRI: 3114 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI