ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.10.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUL-2016
DURATA: 1 zile
prieteni
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Pe urmele pașilor regali – Castelul Peleș

TIPĂREȘTE

Stațiunea montană Sinaia exercită un magnetism puternic asupra turiștilor. Peisajele de pe Valea Prahovei, impunătoarele creste montane, pădurile care oferă viață sau monumentele create de om atrag anual zeci de mii de turiști - oameni dornici de aer curat, de drumeții montane, de relaxare ori de vizite culturale. Bijuteria stațiunii, a Coroanei chiar, este Castelul Peleș – acest monument ne farmecă de la început cu un peisaj de ilustrată, are un aer european, este o operă de artă din toate punctele de vedere (arhitectural, artistic, tehnic). După mai multe plimbări prin curtea acestei reședințe regale, în toate anotimpurile, în această vară a venit vremea unei incursiuni în interiorul castelului.

Regele Carol al II-lea a ales acest loc cu aer ozonat, priveliște minunată, acces facil către Capitală. Regele a dorit să utilizeze în procesul de construcție cât mai multe materiale autohtone, fapt consemnat și în actul îngropat la temelia castelului: pe cât a fost cu putință, materialele de construcție au fost luate numai dupe domeniile Noastre: zidăria a fost făcută din piatră de Prahova, ziduită cu var; piatra cioplită a fost scoasă parte din carierile Piatra-Arsă, parte din carierile Lunca-Mare de lângă mănăstirea Brebu; piatra verde a fost adusă dela Slănic; lemnăria pentru bina a fost tăiată din pădurile Noastre, cărămizile au fost lucrate și arse chiar pe șantier, Țara neproducând fier l-am adus din streinătate. După dorința Noastră s-au întrebuințat numai Români ca zidari și dulgheri, dar sunt aci și mulți meșteșugari din afară.

Am achiziționat un bilet de vizitare doar pentru turul de la parter (20 lei/persoană) care durează în scripte 45 de minute. Pentru a face fotografii în interior se aplică o taxă de 32 lei/aparat foto și ești informat că fotografiile sunt doar pentru uz personal (nu ai voie să le postezi pe Internet ori rețele de socializare). Cu toată vigilența supraveghetorilor (uneori e chiar penibil, dar mă rog ăsta e jobul lor) se pot face fotografii cu telefonul sau chiar cu aparatul foto. Am observat un domn cu un aparat dsrl care plătise taxa foto (și fusese etichetat la propriu) și se „chinuia” să prindă cât mai multe cadre – turul se desfășoară destul de rapid, sunt atât de multe de fotografiat în interior încât a rămas în permanență în urmă și era „mânat” din spate de supraveghetori să înainteze după grup. E greu să faci fotografii reușite în grabă și fără utilizarea blitz-ului ori a trepiedului.

Cele 45 de minute alocate turului de la parter zboară într-o clipă și bănuiesc că în perioadele foarte aglomerate minutele sunt doar în jur de 35. Informațiile oferite de ghidul grupului sunt drăguțe dar se limitează la câteva date generale și menționarea câtorva elemente din fiecare cameră tranzitată. E bine că încă se permite vizitarea reședinței regale, având în vedere problemele de ordin tehnico-administrativ: consolidarea și restaurarea urgentă a monumentului. Etajul 2 a fost închis nu se mai poate vizita, iar prețul de 30 lei plătiți în plus pentru vizionarea celor câteva camere de la etajul 1 este menit a descuraja numărul mare de turiști datorită șubrezeniei construcției. E trist, dar real.

De-a lungul timpului despre Castelul Peleș s-au scris mai multe articole pe AmFostAcolo; e greu să scrii un nou material despre această bijuterie arhitectonică fără a repeta lucruri bine știute.

•În 1871 regele Carol I și regina Elisabeta petrec pentru prima dată vara la Sinaia fiind găzduiți în câteva camere dintr-un corp de chilii ale Mănăstirii Sinaia.

•Întrebat de ce a ales să construiască reședința de vară lângă hotarele țării, regele Carol I a răspuns că nu se știe dacă acest castel nu va ajunge cu timpul chiar în mijlocul Regatului.

•Alexandru Tzigara-Samurcaș redă în „Memoriile” sale meniul unui dejun luat la Castelul Peleș: Ca document al acelui timp, cred nu fără interes a da aci menu-urile dejunurilor de la Castelul Peleș, frumos tipărite pe cartoane cu reprezentări diferite ale minunatei situații a Castelului cu șirul Bucegilor în spate și la poale torentul Peleșului. Iată documentele: „Dejeuner du 27 Juin 1904: Potage a la Rein: Caviar frais et blinis: Escalopes de veau a la jardiniere; Mousse de foie-gras a la Weimer; Oison et poulet rotis; Concombres i la creme: Salade; Gateau et glace aux fraises; Pailles au fromage; Dessert”.

•La Peleș a fost inaugurată în 1884 prima hidrocentrală electrică din România, echipată cu două turbine de 200 cp – se ilumina astfel castelul, terasele exterioare și drumul de acces.

•Sub terasele generoase și rampele de acces spre castel se află o serie de apeducte care drenează solul și adună apele.

•Carol I s-a implicat decisiv în construcția și transformarea în timp a Castelului Peleș petrecând mult timp cu arhitecții și constructorii.

Holul de onoare este prima surpriză din multele ce vor urma: decorațiunile sculptate în lemn de nuc, basoreliefuri, statuete, tapiserii, tablouri – nici nu știi unde să te uiți mai întâi, nu ai timpul efectiv pentru a privi pe îndelete bogăția decorului. Scara de lemn în spirală este fantastică, iar tavanul de sticlă retractabil, împodobit cu vitralii, luminează această fostă curte interioară, transformată în anul 1911. Traversăm Sălile de Arme, admirăm rapid panopliile cu arme de toate felurile, unele nici nu reușim să ni le închipuim în acțiune, „furăm” o fotografie lângă armura completă cal-călăreț. Peste tot pereții sunt împodobiți, ferestrele au vitralii și ancadramente decorate – nici nu știu să numesc în termeni arhitecturali toate decorațiunile existente în camerele castelului. Suntem „trași” de ghid înspre celelalte încăperi, ritmul e alert. Cabinetul de lucru apare grandios în fața ochilor, unde să ne uităm mai întâi? Spre biroul regelui, spre tavanul casetat, spre colțul de audiențe, spre biblioteca cu stâlpi de lemn? Unde, unde? Offff... trebuie să mergem mai departe... Scene din basmele populare românești ni se dezvăluie într-un perete de vitralii din Sala de muzică. O superbă oglindă ne dezvăluie într-o poziție naturală pictura de pe tavan în Sala florentină, o sală de recepție luminată de candelabre uriașe. Sala Maură și Salonul Turcesc ne introduc în atmosfera orientală și hispano-maură: ce culori, ce covoare, ce modele. Mobilier scund caracterizează cele două încăperi, divane, măsuțe, scăunele, obiecte decorative metalice – superb. Aruncăm o privire și în Sufrageria castelului regal, masa centrală nu e pregătită încă pentru cină, dar arta lemnului și a vitraliilor e sublimă. Sala de teatru e atât de realistă, cum ar putea fi altfel? Turul s-a încheiat atât de repede încât nici nu am avut timp să ne minunăm atunci pe loc, după un timp am realizat câte minunății sunt găzduite în reședința regală din Sinaia. Și data viitoare neapărat voi lua bilet și pentru etajul 1.

Alexandru Tzigara-Samurcaș scria: Dacă într-adevăr oamenii se judecă nu numai după portul, dar și după căminele lor, atunci Castelul Peleș singur, iar nu mohorâtul Palat din București, trebuie luat ca normă pentru personalitatea Regelui Carol și a Reginei Carmen Sylva. Acesta era cuibul lor, în care erau fericiți să primească pe toți reprezentanții marii lor familii românești.

Până acum nu am vizitat interiorul Castelului Peleș, dar mă bucur că am făcut acest lucru la o vârstă la care privești altfel lucrurile și înțelegi mult mai multe. Recomand să pătrundeți și în castel, să vizitați și etajul 1, chiar dacă biletele costă câțiva bănuți. Nu se știe cât timp va mai fi deschis pentru public, când va intra într-o restaurare și consolidare necesară urgent... profitați cât se mai poate. Cumpărați o broșură despre Castel, costă doar 10 lei dar conține imagini reușite care vă vor aminti de frumoasa vizită în reședința regală de vară. Data viitoare mi-am propus să văd și interiorul Pelișorului...


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 31.10.16 11:15:33
Validat / Publicat: 31.10.16 18:52:04
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SINAIA.

VIZUALIZĂRI: 2165 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Reședința regală de vară a regilor României în mijlocul naturii.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33500 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

ovidiuyepi
[01.11.16 08:33:46]
»

Mulțumesc pentru informațiile oferite. Vacante frumoase în continuare.

mishu
[01.11.16 15:14:07]
»

@tata123: Impresiile mele despre acest loc sunt amestecate. Asa cum am spus acum ceva vreme in articolul scris despre Pelisor, nu este un loc pe care sa-l vizitezi la sfarsit de saptamana, este atat de mult vizitat incat nu te poti bucura cu adevarat de ceea ce vezi.

Avand in vedere ca am reusit sa ajungem in zona de abia sambata am ales sa vizitam Pelisorul. Multimea de turisti de toate nationalitatile prezenta acolo insa te bucura deoarece vezi ca lumea arata ceva interes si pentru ce avem noi de aratat.

Supraveghetorii insa mi-au lasat un gust amar, par mai degraba gardieni usor blazati care abia asteapta sa li se termine programul de lucru, fericiti daca prind vreun "infractor" care vrea sa pozeze fara sa plateasca.

Pentru mine insa ramane un loc de suflet si am sa incerc sa vizitez si eu Pelesul intr-o zi obisnuita, in tihna la inceput de program.

Felicitari, votat cu foarte mare placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
DaRKruCS
[03.11.16 00:16:18]
»

@tata123:

Pentru a face fotografii în interior se aplică o taxă de 32 lei/aparat foto şi eşti informat că fotografiile sunt doar pentru uz personal (nu ai voie să le postezi pe Internet ori reţele de socializare). Cu toată vigilenţa supraveghetorilor (uneori e chiar penibil, dar mă rog ăsta e jobul lor) se pot face fotografii cu telefonul sau chiar cu aparatul foto

Se pare ca e doar o presupunere gresita a mea in care dvs. ne induceti faptul ca nu trebuie sa tinem cont de reguli. Pozele facute in interior si publicate pe Internet sunt facute de dvs sau extrase de pe CD-ul "ambulantilor" din zona?

PS. si noi am fost anul trecut la Castel. Am vizitat si etajul 1! Chiar merita! N-am luat belete de pozare, da' asta nu inseamna ca N-AM RESPECTAT regulile de acolo! Cu toate ca am avut ocazii... nenumarate! La buna REvedere!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[03.11.16 09:24:19]
»

@DaRKruCS: Presupuneri... de două ori. Nu induc nici un îndemn la acțiunea de a nu respecta regulile de vizitare. Am scris „se pot face fotografii cu telefonul sau chiar aparatul foto” observând acțiunile celorlanți turiști din grup (și citind texte de pe diverse bloguri). Nu am scris nicăieri că nu am cumpărat bilet foto - fotografiile nu sunt de pe cd-urile vândute de diverse persoane pe terasele castelului. Numai bine.

@all: În altă ordine de idei, atenție la programul de vizitare: Castelul Peleș este închis până în data de 31 noiembrie 2016 pentru acțiuni de conservare preventivă și pentru curățenie generală.

P. S. La adresa peles.ro/cataloagele-de-arta puteți viziona/descărca multe cataloage de artă - rezultat al unor expoziții reușite.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu, ovidiuyepi, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂCastelele Peleș şi Pelişor:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.54640913009644 sec
    ecranul dvs: 1 x 1