BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Fiind într-un circuit prin România, am căutat cazări cu aproximativ 1 luna. După ce am petrecut 2 nopți în Sibiu și am vizitat ce era de vizitat, fiind cazați la Charter Apartments (amfostacolo.ro/hotel9.php ... -sibiu&id=26672) am continuat drumul spre Turda. Așa că în noaptea în care eram în trecere prin Turda, ne-am cazat la această pensiune.
Am ajuns spre seară (anunțat și asta de dinainte), ne-am dus după waze la locația cu pricina. Am sunat-o pe doamna cu care vorbisem pentru rezervare, a venit la mașînă și ne-a zis... nu, nu aici, mai am o altă vila la 2 case distanță... noi am zis ok... Ne-a condus la cealaltă locație care într-adevăr era foarte aproape, ne-a arătat camera și apoi ne-am cărat bagajele. Locația în sine nu era wow. Însă nu pot să comentez foarte mult pentru că am dat doar 100 lei pe camera triplă, asta însemnând că a fost cea mai ieftină cazare în decurs de aproape 2 săptămâni. Practic, nici când ne cazăm în camere duble, nu găseam nimic la 100 lei.
Tariful zic eu că se datora și perioadei mai nasoale din an în care era deja nebunia cu covid (august 2020) dar și a zonei în sine. Exceptând salina din Turda, orașul este cam mort din câte am văzut. Nici până în ziua de azi nu au fost în stare să asfalteze străzile. Va spun sincer că am mai fost pe aici încă de acum 7-8 ani și tot așa praf erau drumurile. Îmi pare că orașul asta se află într-o continuă renovare dar niciodată nu este gata. Acum de exemplu prin centru era decopertat asfaltul și abia puteai circulă cu mașînă. Revenind... prima impresie nu a fost wow însă aveam inpregnat pe creier tariful. Ce să comentezi la 100 lei camera triplă? Se vedea că locația este destul de recentă.
Bazat pe experiențele anterioare se pare că și în acest caz, pe site-urile specializate s-au prezentat poze din cealaltă locație, mai nouă, mai frumoasă, mai dotată, iar in realitate te cazează in vila mai veche, mai puțin atrăgătoare...
despre SERVICII
Gazdele păreau ok... nici wow, nici deranjante. Le-am văzut doar când am venit și când am plecat a doua zi.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Camera era la etaj iar ușa de la intrarea în cameră era de termopan, nu aș fi pus asta la o camera pentru cazare... apoi geamul din camera era sus la înălțime gen în dreptul capului. Pe jos era parchet, aveau și un tv mic, o comodă, un șifonier. Îmi aduc aminte că nu era impecabil de curat. Asta ar trebui să fie indiferent de tariful practicat...
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Jos la parter era o bucătărie cu frigider, masă, aragaz și toate cele iar afară în mică curte era un foișor acoperit care în seară când am ajuns era însă acaparat de 2-3 familii venite împreună. Deh... dacă au venit ei primii, aveau impresia că li se cuvine totul. Mai era o masă mică de 1 pe 1 tot afară dar am preferat să mâncăm în cameră
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Locația se află într-un cartier de case din Turda... adică nu este o zona rezidențială, sau plină de vile noi. Este un cartier simplu de cetățeni din Turda. Nu ai verdeață, nu ai peisaje de vis... nu prea e de stat mai multe zile. Pentru tranzit e ok, pentru stat mai mult, NU.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
În zonă nu ai doar un butic de unde poți cumpără un suc, o bere... în rest nimic. Este un banal cartier din Turda.
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 06.01.21 09:26:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURDA [CJ].
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 46.58282700 N, 23.77146300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2020 Minunat! — scris în 03.10.20 de ux117747* din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Casa privata - gazde primitoare — scris în 18.08.15 de zoloft din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2014 Recomand! — scris în 23.05.15 de crissy_kris din TIMISOARA - RECOMANDĂ