BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pensiunea D & Ylan - cazare de calitate în centrul orașului Novaci
Pentru weekend-ul care tocmai s-a încheiat, cei de la meteo anunțau cu surle și trâmbițe o vreme frumoasă, cu temperaturi de peste 18 grade în mai toate regiunile țării. Dacă tot era cald și bine, am zis că trebuie să profităm și noi printr-o plecare la munte, numai că socoteala noastră a cam dat cu virgulă. După vreo 20 de încercări eșuate în tentativa de a rezerva o cameră, am reușit să rezolvăm problema, la pensiunea D & Ylan din Novaci.
Pensiunea poate fi „detectată” foarte ușor, noi am intrat în oraș dinspre Baia de Fier, am trecut de Primăria Novaci, apoi am virat pe prima stradă la dreapta, locația fiind situată pe colț, imediat pe partea stângă, ca să fiu mai explicit, pe str. Parângului, nr. 54. Dacă veniți cu macchina, o puteți parca fie pe trotuarul de lângă pensiune, fie în parcarea acesteia, care nu e mare dar tot incap 3-4 autoturisme.
Pensiunea D & Ylan a fost deschisă în anul 2021, este o locație nouă, modernă, care poate primi oaspetii în 4 camere duble cu pat matrimonial și 2 camere triple, toate cu balcon. La parter turiștii se pot relaxa în living, lângă acesta fiind bucătăria, dotată cu tot ce trebuie pentru prepararea hranei. În spatele pensiunii, lângă parcare a fost amenajat un foișor, cu grătar, gazdele mai au de lucru la terminarea acestuia, dar pe grătar se pot perpeli „nește” mititei, câțiva păstrăvi sau câteva bucăți de ceafă. :)
Noi am stat în camera 2, la etajul 1, spațioasă, curățenie exemplară, dotată cu dulap pentru haine, tv lcd, răcitor, un ventilator, pat matrimonial imens, cu comode pe lateral, saltea confortabilă, prize lângă pat, o masă și 3 scaune. Baia este mare, nu are cabină de duș, nici uscător de păr, dacă aveți nevoie trebuie să cereți proprietarilor, veți primi fără probleme.
Că tot am amintit de gazde, trebuie menționat comportamentul acestora, ne-a uns pe suflet, tot timpul zâmbitori, cum ieșeam afară parcă apăreau din senin, întrebându-ne dacă este totul ok.
Pensiunea nu are regim de masă, dar noi ne-am „ghiftuit” la restaurantul Hanului Parâng, situat la circa 300 de metri de pensiune, și la pensiunea Casa din Salcâmi din Polovragi, plus excelentele gogoși de la comercianții din fața Mănăstirii Polovragi.
Pe lângă renumita Transalpina, zona Novaci - Baia de Fier - Polovragi este destul de ofertantă din punct de vedere al obiectivelor ce pot fi vizitate. Noi am fost croiți pe vizitarea Cheilor Oltețului, și nu am greșit cu alegerea făcută, peisajele de toamnă sunt splendide!
Vremea a fost frumoasă în cele două zile petrecute în zona Novaci, ne-am încărcat bateriile, am avut cazare la o pensiune selectă, recomand să-i treceți pragul, și recomand să vizitați frumoasele locuri ale Olteniei de sub Munte!
Vacanțe frumoase vă doresc!
Trimis de Safta Radu in 31.10.22 14:48:13
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în POLOVRAGI / NOVACI.
21 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Safta Radu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.17217874 N, 23.66305342 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
21 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Casa D & Ylan [Novaci], POLOVRAGI / NOVACI" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)
-
E foarte aproape de L' invidia, văd (despre care ai scris nu demult un alt review)
@Safta Radu:
”Pensiunea D & Ylan a fost deschisă în anul 2021, este o locație nouă, modernă
Tocmai am vrut sa te intreb daca voi ati inaugurat frumusetea de pensiune! Arata superb, curata, noua, moderna. O singura obiectie (puteam eu sa nu?) vederea de la balconul vostru!
”Că tot am amintit de gazde, trebuie menționat comportamentul acestora, ne-a uns pe suflet, tot timpul zâmbitori, cum ieșeam afară parcă apăreau din senin, întrebându-ne dacă este totul ok
Uite, asta incercam noi sa aflam: cum nimeresti tu oamenii buni. Cred ca e si dupa sufletul vostru!
”În spatele pensiunii, lângă parcare a fost amenajat un foișor, cu grătar, gazdele mai au de lucru la terminarea acestuia, dar se pot perpeli pe grătar „nește” mititei, câțiva păstrăvi sau câteva bucăți de ceafă.
cam cate de fiecare, asa? Si litalsi, cam aproximativ in jur de circa cati?
P11 este superba!
@webmasterX: Poziționarea pe hartă e ok. Într-adevăr, L' Invidia este aproape, la o distanță de cel mult 250 m de pensiunea despre care am scris acum.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Zoazore: Corect, e o pensiune frumoasă, cu camere mari, luminoase, aerisite, iar cu vederea de la balcon, asta e, nu uita că e o pensiune situată în centrul orașului, lângă principalele instituții publice, cum s-ar zice între betoane, nu au spațiu verde. Deja m-am obișnuit cu cârcoteala ta, cred că nu ți-ar fi mers bine toată săptămâna dacă nu menționai ceva... Cred că și la Burj al-Arab dacă ajungi, trebuie să le găsești tu ceva, cât de mic... Dar tu ești Zâna Zbanghie, nu pot să fiu supărat pe tine.
Noi nu am folosit grătarul, am mâncat pe unde am apucat, și ce am găsit.
Mulțumesc pentru vizită și pentru vot.
@Safta Radu:
”Noi nu am folosit grătarul, am mâncat pe unde am apucat, și ce am găsit.
Nu pot sa cred! pe bune?
”dar noi ne-am „ghiftuit” la restaurantul Hanului Parâng, situat la circa 300 de metri de pensiune, și la pensiunea Casa din Salcâmi din Polovragi, plus excelentele gogoși de la comercianții din fața Mănăstirii Polovragi.
Ma stii masochista, deci... astept!
”Deja m-am obișnuit cu cârcoteala ta, cred că nu ți-ar fi mers bine toată săptămâna dacă nu menționai ceva... Cred că și la Burj al-Arab dacă ajungi, trebuie să le găsești tu ceva, cât de mic... Dar tu ești Zâna Zbanghie, nu pot să fiu supărat pe tine.
Cata dreptate ai! Pai de-aia am inceput si eu de luni!
Fara gluma, ati avut un weekend pe cinste. Marca @Safta Radu!
@Safta Radu: Cred că voi ține minte ușor numele ăsta de pensiune - Dandylan!
Chiar dacă este cam sufocată între case, în interior pare mare și aerisită. Camerele nu te strâng la căputz... și ceea ce este cel mai important, sunt curate. De fapt și din poze se vede curățenia și faptul că totul este nou, un motiv în plus să mă grăbesc să ajung acolo până nu se vor uza lucrurile. Dacă și mirosurile sunt bune... sau mai degrabă lipsesc de prin bucătărie sau băi atunci nu mai am nicio reținere.
Am înteles eu corect... gazdele locuiesc și ele acolo sau apăreau de prin altă parte?
Într-adevăr, zona este foarte frumoasă, are multe de oferit, mai ales în perioada aceasta în care culorile din natură sunt superbe. Merită din plin o vizită!
@k-lator: Așa este, pare cam sufocată între celelalte case, nu are nici măcar un metru pătrat de spațiu verde, dar în interior lucrurile stau cu totul altfel, e suficient spațiu și în living, și în bucătărie, camerele și băile nu sunt mici, totul e curat. În toată pensiunea persistă un miros foarte plăcut de parfum, nu prea mă pricep eu la astea, or fi din cele profesionale, pentru pensiuni și hoteluri.
Gazdele locuiesc în clădirea din fața pensiunii, prima de la stradă.
Zona e frumoasă, și datorită faptului că a fost cald erau mulți turiști la Baia de Fier și Polovragi, la Cheile Oltețului cu greu am găsit un loc în parcare.
Mulțumesc pentru vizită și pentru vot.
Frumoasa pensiunea, arata foarte bine. Pretul mi se pare usor ridicat dar compenseaza cu zona si camerele recent date in functiune.
Votat cu drag.
@⭐ValentinB_88⭐: Da, pensiunea e frumoasă, iar în ceea ce privește prețul ai dreptate, e cam mare pentru zona Novaci. La plecare am discutat vreo 10 minute cu proprietarii, printre altele spunându-le și părerea mea legat de prețul la cazare, undeva la cel mult 200 de lei/cameră ar fi rezonabil. Până la urmă, ce mai găsim ieftin în vremurile astea cenușii?
Mulțumesc pentru vizită și vot.
@Safta Radu: Ma astept ca acum odata cu inceperea iernii, preturile sa creasca simtitor (un 15-30% poate), toate astea din cauza incalzirii pe gaze, gaze care s-au scumpit simtitor in ultima perioada + energia electrica care nici ea nu-i de neglijat.
Deja am observat scumpiri pe la unele unitati de cazare frecventate de mine, cu 20-30-40 de lei/noapte.
Evident ca toate scumpirile vor fi suportate cel mai probabil de clientul final (noi) si mai putin de gazde care nu cred ca isi vor minimiza profiturile pentru a compensa diferentele de pret.
Sanatosi sa fim...
@Safta Radu:
”Dacă tot era cald și bine, am zis că trebuie să profităm și noi printr-o plecare la munte, numai că socoteala noastră a cam dat cu virgulă. După vreo 20 de încercări eșuate în tentativa de a rezerva o cameră, am reușit să rezolvăm problema, la pensiunea D & Ylan din Novaci.
Ai fost norocos că ai reuşit să găseşti ceva liber într-o perioadă aglomerată din cauza vacanţei copiilor şi încă ce pensiune frumoasă, nouă şi modernă.
”Pensiunea D & Ylan a fost deschisă în anul 2021, este o locație nouă, modernă, care poate primi oaspetii în 4 camere duble cu pat matrimonial și 2 camere triple, toate cu balcon.
Eu nu cârcotesc precum Tiza, că vedere, că nevedere, dar apreciez existenţa balcoanelor la fiecare cameră.
Mi-a plăcut camera spaţioasă, luminoasă, modern mobilată. La fel şi baia cu geam pentru aerisire.
Despre preţ, aş zice doar că la banii ăştia ar fi mers şi un mic dejun inclus, măcar unul basic.
A fost cald şi bine săptămânile astea, dar noaptea cum era? Aţi avut căldură? Centrala era pe lemne? Novaci-ul parcă nu era conectat încă la gaze.
@Safta Radu:
”Pensiunea nu are regim de masă, dar noi ne-am „ghiftuit” la restaurantul Hanului Parâng, situat la circa 300 de metri de pensiune, și la pensiunea Casa din Salcâmi din Polovragi, plus excelentele gogoși de la comercianții din fața Mănăstirii Polovragi.
La fel ca Tiza şi eu aştept articolele despre mâncătoriile din zonă, dar şi despre cele vizitate, anticipând deja prin pozele P10 şi P11 postate, în care ai reuşit să surprinzi foarte bine bogăţia de culori în plină toamnă.
@nicole33: Știam că elevii sunt în vacanță, dar și noi ne-am hotărât prea târziu, eram sigur că așa se va întâmpla, greu găsești o cameră liberă în anumite perioade ale anului.
Cunosc povestea cu balconul... offff, tutunul ăsta, bată-l vina, bine că nu m-am apucat de el!
Cu prețul, cam așa e, mergea un mic dejun, chit că mai puneau 20-30 de lei, dar din păcate se oferă doar cazare.
Pensiunea are centrală pe peleți, am avut căldură, sunt condiții de cazare foarte bune. Din ce știu și eu, orașul Novaci nu e conectat la rețeaua de gaz, există un proiect de ceva vreme, dar cine știe când se vor apuca de treabă...
Mulțumesc pentru vizită și vot.
@nicole33: Chiar dacă am stat 2 zile în zona Novaci - Baia de Fier - Polovragi, la capitolul mâncătorii nu pot să scriu decât de Hanul Parâng, la Hanul 2 Cocoși din Horezu am mâncat vineri la prânz, am scris un articol despre ei, așa cum am procedat și cu pensiunea Casa din Salcâmi, pe-acolo am trecut mai mult să o salutăm pe patroană, e o femeie tare faină, și să bem o cafea, dar pe parcursul vizitei ne-a luat foamea și am mâncat acolo. Despre Cheile Oltețului s-au scris articole frumoase pe AFA, eu ce să mai adaug?
Mulțumesc pentru vizită și pentru vot.
@Safta Radu:
”Știam că elevii sunt în vacanță, dar și noi ne-am hotărât prea târziu, eram sigur că așa se va întâmpla, greu găsești o cameră liberă în anumite perioade ale anului.
Greu sau nu, ai făcut tu ce-ai făcut şi ţi-a ieşit şi de data asta
Anul trecut m-am gândit şi eu să dau o fugă la munte în aceeaşi perioadă la sfârşit de octombrie cât încă era vremea bună, nu cald ca anul acesta, dar frumos. Am înţeles că elevii mai mici sunt în vacanţă abia după ce nu am găsit nimic liber la cazările încercate anterior şi m-am bucurat că am prins totuşi o rezervare de care am ţinut cu dinţii, cum se spune, deoarece, între timp, guvernanţii au dat vacanţă tuturor "şcolerilor" din România şi încă pentru două săptămâni, din motive de pandemie, iar toţi au dat năvală la munte bucuroşi de norocul neaşteptat care a dat peste ei .
”Cunosc povestea cu balconul... offff, tutunul ăsta, bată-l vina, bine că nu m-am apucat de el!
Recunosc că este un viciu costisitor şi care dăunează grav sănătăţii, mai bine că nu-l ai, dar mai ştiu şi că suma viciilor este constantă
”Din ce știu și eu, orașul Novaci nu e conectat la rețeaua de gaz, există un proiect de ceva vreme, dar cine știe când se vor apuca de treabă...
Îmi aminteam eu că am citit ceva despre o conductă de gaz care urmează să treacă prin Novaci, astfel că oamenii se vor putea conecta mai uşor, dar cine ştie când se va concretiza proiectul.
Furnizarea căldurii în pensiuni a devenit o problemă tot mai spinoasă, dar m-ai liniştit că este în regulă aici.
@Safta Radu:
”Chiar dacă am stat 2 zile în zona Novaci - Baia de Fier - Polovragi, la capitolul mâncătorii nu pot să scriu decât de Hanul Parâng, la Hanul 2 Cocoși din Horezu am mâncat vineri la prânz, am scris un articol despre ei, așa cum am procedat și cu pensiunea Casa din Salcâmi, pe-acolo am trecut mai mult să o salutăm pe patroană, e o femeie tare faină, și să bem o cafea, dar pe parcursul vizitei ne-a luat foamea și am mâncat acolo.
Între timp, m-am amuzat copios citind articolul tău de la Parâng, cu sortimentele de pizza rebotezate, dar nu mă supăram să citesc şi despre celelalte mâncătorii vizitate recent de tine.
”Despre Cheile Oltețului s-au scris articole frumoase pe AFA, eu ce să mai adaug?
Decizia îţi aparţine.
Eu doar încercam să te conving că fiecare articol are utilitatea lui, fiecare punct de vedere este important pentru mine şi pentru ceilalţi cititori şi m-aş fi bucurat să văd mai multe poze recente dintr-o zonă tare frumoasă, unde, spre ruşinea mea, încă nu am ajuns.
@Safta Radu: Intre timp vad ca a curs multa cerneala pe aici, ai facut fata cu brio "atacurilor" asa ca eu am sa fiu mai soft, a fost frumos si relaxant.
Toamna este minunata iar cele cateva poze... putine ... se putea sa ma abtin eu? o arata in toata frumusetea ei. Am avut norocul de o toamna lunga si frumoasa, si eu sunt dupa 2 weekenduri petrecute in tara, asa ca m-am putut bucura si eu de locurile frumoase pe care le avem pe aici, daca am avea si drumuri asa cum trebuie cred ca as mai da cate o fuga si in timpul saptamanii .
Si in ceea ce priveste cazarea la o pensiune, atitudinea gazdelor ar atarna greu in evaluarea locului asa incat ma bucur ca totul a fost foarte bine.
Asa incat, succes mai departe in gasirea unor astfel de locuri despre care sa ne povestesti, felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: Ai apărut cam târziu pe-aici, Mishulică au fost ceva „atacuri” , a curs cerneală, dar eu sunt „zolid” , rezist fără probleme.
Așa este, am avut o toamnă minunată, de care am profitat și eu împreună cu Ninoașca mea, tot 2 weekend-uri am petrecut și noi, dar unul la o pensiune despre care am scris în 2020.
Tre' să recunosc, în foarte puține locuri am avut parte de un tratament mai rece, mai distant din partea gazdelor, am cam avut noroc în această privință. Aștept cu interes să ne povestești despre cele 2 weekend-uri petrecute în țară.
Mulțumesc pentru vizită și pentru vot.
@Safta Radu:
”Ai apărut cam târziu pe-aici, Mishulică au fost ceva „atacuri” , a curs cerneală, dar eu sunt „zolid” , rezist fără probleme.
pai eu am asteptat sa vad ce imi mai ramane si mie de comentat , ce sa-ti fac, asta e, insa se poate spune ca te baga lumea in seama .
Cat despre
”Aștept cu interes să ne povestești despre cele 2 weekend-uri petrecute în țară.
incep de maine, asta e, iar abandonez altele, sper sa nu le uit pana le va veni randul.
Sa ne auzim de bine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)