BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Casa Basarab [Călimănești](încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Un loc pentru relaxare
Scriu acest articol nu atât pentru a-mi schimba locul în clasamentul 2025 (ei, un pic și pentru asta!) cât mai ales pentru că eu consider că este un loc în care se pot petrece câteva zile de odihnă și relaxare.
La începutul lunii iulie am petrecut trei zile la Călimănești – Vâlcea, la Casa Basarab,
Este situata pe strada Neagoe Basarab, la poalele pădurii, mai precis pe șoseaua de centură care ocolește stațiunile Călimănești și Căciulata. Mă gândeam că vom fi deranjați de camioanele care trec în număr mare, dar casa este departe de șosea, zgomotul motoarelor nu se aude.
Așezarea pensiunii este bună pentru că oferă liniște și aer curat, dar departe de restaurante. Dacă nu vrei să gătești, cum a fost și cazul nostru, trebuie să mergi cu mașina pentru prânz sau cină. Neplăcut pentru cel care trebuie să conducă. La noi a fost ușor, eram 3 șoferi, așa că ne-am sacrificat pe rând!
A fost o alegere mai mult decât inspirată.
Este o pensiune construită într-o casă veche, destul de degradată, cumpărată de o familie tânără.
De la proprietar am aflat si povestea acesteia.
Casa a fost construită la începutul secolului XX în stilul tipic neoromânesc si are specificații arhitecturale brâncovenești. Avea 4 camere și o suprafață de teren de vreo 3000 mp. Într-un timp a fost folosită ca școală.
În momentul cumpărării, era înconjurată de vegetație, pădurea din spatele casei se întinsese foarte mult.
Proprietarul ne-a povestit că i-a fost foarte greu să ducă la bun sfârșit lucrarea. Pentru a mai adăuga camere a trebuit sa defrișeze toata vegetația crescută haotic, să sape malul din spatele casei și să construiască un zid de sprijin.
Dar a meritat, a ieșit ceva deosebit.
Adică o casă nouă, care a păstrat stilul celei vechi, în care turiștii se simt minunat.
Noi am avut două camere triple, deși am fost doar două familii, fără copii. Când am sunat pentru informații nu eram siguri că vom putea merge și nu am rezervat. Peste câteva zile, când am vrut să rezerv, doar aceste erau disponibile. Nu mai știu prețul. Știu doar că ni s-a făcut o reducere fața de prețul unei camere triple.
Camera noastră era foarte mare, fiind situată la parter, cu vedere spre soșea.
Mobilierul este frumos, practic. Patul este mare, cu saltea și perne confortabile. Există câte o noptieră și prize de fiecare parte a patului, dar nu există veioze. Pentru mine este deranjant acest lucru și cred că este singurul minus al camerei.
Mai există o canapea extensibilă, o masă cu 3 scaune, un dulap de haine și un minifrigider. Si televizor, bineînțeles.
Este dotata cu aer condiționat, pe care l-am folosit din plin, afară fiind foarte cald.
Am citit singurul articol scris pe AFA despre această pensiune iar autorul era total nemulțumit de camera primită (vezi impresii). Scriu asta pentru că or fi și camere mici și nu vreau să dezinformez.
Baia este suficient de mare, săpunul și gelul de duș nu erau de cea mai bună calitate dar se puteau folosi. Pe hol era un dulăpior de unde mai puteai lua umerașe, săpun, hârtie igienică, saci de gunoi și fier de călcat.
Curtea pensiunii este mare. O parte este betonată, servind drept parcare, iar alta este ocupată de o livadă tânăra, bine îngrijită.
Alături de casă a fost construită o anexă pentru sala de mese. Foarte bună ideea, petrecăreții puteau sta acolo fără să strice somnul celorlalți. Aici se află chiuveta, două frigidere, vase și două mese mari și doua mai mici. Am citit in acel articol că totul era murdar, eu nu am văzut mizerie, totul era curat. Acum depinde de cine și cum a folosit acest spațiu!
Cafeaua era din partea casei, filtrul de cafea era mereu plin. Existau și pliculețe diverse pentru ceai.
Exista și o toaletă în această anexa.
Tot aici, la capătul anexei, se află zona de grătar. Erau 2 grătare, o plită cu lemne pentru ceaun, un cuptor și un aragaz cu 2 ochiuri. E drept că aici nu era foarte curat, dar na, e zonă de grătar, nu poate fi impecabil.
Aici mai era încă un frigider.
La etajul acestei anexe se afla o masă de tenis, alte mese și scaune.
Piscina nu este prea mare, dar este foarte bine întreținută. Este curățată cu un robot care umblă pe fund (al piscinei, nu al lui!) și în fiecare seară este acoperită. Apa este încălzită la 28-30 grade. Nu mi-au plăcut umbrelele, erau mici și puține, nu protejau suficient de bine de soarele arzător.
Există și un loc de joacă pentru copii, cu doua tobogane și o trambulină.
Cam asta ar fi descrierea pensiunii.
Țin să mai povestesc ceva. Sâmbăta la prânz a venit un grup de adulți tineri cu copii preadolescenți. Eram la piscină și i-am văzut descărcând provizii de credeam că stau o săptămână. Mai ales bere și vin. Au făcut scandal că nu au loc în cele trei frigidere, deși toți ceilalți turiști ocupau un sfert dintr-unul singur! Toți aveau niște figuri de te speriau, cu tatuaje cu șerpi, balauri, aveau lanțuri la gât și brățări de puteai să imobilizezi un om cu ele.
S-a nimerit să fiu în sala de mese când proprietarul le făcea prezentarea pensiunii și l-am auzit spunându-le că nu acceptă muzica tare, petrecere zgomotoasă și limbaj neadecvat. Și că dacă nu le convin regulile le restituie imediat avansul și pot pleca în altă parte. Mi-a plăcut acest lucru și cred că a avut efect, au ascultat numai manele dar cu sonorul redus.
Doar limbajul lor a fost ceva de neimaginat, nu credeam că niște oameni pot avea un vocabular așa de vulgar. Nu conta că erau copiii lor sau alții prin jur...
În concluzie, în ciuda celor doua minusuri - lipsa veiozelor și umbrelele mici și puține, recomand pensiunea Casa Basarab, noi chiar vrem să mai petrecem câteva zile acolo. O recomand pentru poziție, pentru curățenie, pentru amabilitatea și profesionalismul gazdelor.
Trimis de adrianaglogo in 18.01.25 20:19:39
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adrianaglogo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.25772177 N, 24.33672964 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bun revenit pe site, cu impresii -- cu o recomandare interesantă & completă!
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
@webmasterX: da, acolo este.
Primele doua poze ar trebui setate ca nevotabile, sunt luate de pe net. Nu stiu dacă mi-a reusit!
Era păcat ca o asemenea casă boierească, așa cum multe am văzut în zona Olteniei, să fie lăsată în paragină. Proprietarii au făcut o treabă excelentă, modernul „valsează” armonios cu tradiționalul, îmi place cum arată.
Într-adevăr, umbrelele sunt mici, zici că-s pentru copii, dar să-i înțelegem și pe proprietari, sunt la început de drum, probabil că vor remedia micile neajunsuri pe parcurs.
Un dezavantaj ar fi faptul că în situația în care nu vrei să te autogospodărești, pentru a lua masa trebuie să pleci cu mașina în stațiune, ceea ce pentru șofer poate fi un supliciu.
Din P04 pare că distanța până la șosea nu e mare, chiar nu se aude zgomotul tirurilor din camerele cu vedere la stradă?
Mi-a plăcut review-ul, mi-au plăcut fotografiile, un pont de ținut minte.
Numai bine!
@Safta Radu: Am remarcat si eu că distanța până la șosea pare f mică in poza mea!
În realitate e mai mare decât pare. Noi am avut camera cu vedere la șosea și nu ne-a deranjat deloc zgomotul.
La micile neajunsuri și eu am închis ochii. Im pare rău că nu i-am spus, era foarte deschis la discuții.
Cu șofatul pentru masă e chiar rău. În grupul nostru nu bea deloc alcool doamna care avea permis, dar nu mai condusese de ani buni.
Si mai rau decât abstinența de la un pahar, două era chinul de a găsi un loc de parcare! Noi avem
" norocul" că soțul are certificat de handicap Si speram să profităm. Dar fie nu existau locuri speciale, fie erau ocupate de "șmecheri"...
@adrianaglogo:
”Baia este suficient de mare, săpunul și gelul de duș nu erau de cea mai bună calitate dar se puteau folosi.
am intalnit locuri unde aceste consumabile erau de cea mai proasta calitate, asa incat de obicei imi iau si eu la mine, sa am. Imi aduc aminte ca intr-un astfel de loc am incercat consumabilele oferite si apoi nu stiam cum sa le scot mai repede pe ale mele sa le folosesc sa imi dispara mirosul de la celelalte .
Locul arata frumos, si daca accepti de la inceput micile inconveniente te simti bine. De fapt stii de la inceput si iti asumi acest lucru.
In ceea ce priveste acel grup galagios, este neplacut sa ai parte de asa ceva, bine ca totul s-a terminat cu bine.
O alegere utila de stiut, felicitari, votat cu mare drag si sa ne vedem cu bine.
@mishu: Ai dreptate cu produsele de igiena. Si eu am mereu o mica trusa, cu flacoane mici, bpt 2-3 zile.
Asa cum am scris, vom reveni cu drag acolo, eventual imi iau o mica veioza de acasa, sa pot citi!!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Casa Basarab Calimanesti - o mare dezamagire — scris în 20.08.24 de marianaonesti din ONESTI - nu recomandă