ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.03.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Botoșani
ÎNSCRIS: 27.08.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JAN-2023
DURATA: 2 nopți
Prieteni
6 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Cazare de 10+ la Baciu

TIPĂREȘTE

Pentru cei care isi doresc mai mult de la cateva zile petrecute in mijlocul naturii, Bucovina poate garanta asta prin locatiile deosebite si facilitatile de multe margarete. Asa stiu eu ca pensiunile aveau margarete si nu stele. De fapt ce conteaza daca sunt stele sau margarete si cate sunt.

Noi, adica eu, Vlad si doua familii de prieteni am avut cateva zile, la sfarsit de ianuarie, de nota 10+ si asta pentru ca am gasit o cazare de 10+

Situata departe de civilizatia dezlantuita, adica pe un drum secundar, la un capat de sat cu case „aruncate” ici-colo, pensiunea „Baciu-Colacu” ne-a oferit un rasfat total, in camere, la masa si mai ales in zona de SPA.

Nu stiu daca v-am trezit interesul, dar am sa va prezint pe rand fiecare zona.

Pensiunea este noua, data in folosinta in2021 si face parte din „salba” de cazari a familiei Baciu, din Fundu Moldovei. Construita in stil traditional, cu mult lemn prelucrat cu talent de mesteri iscusiti impresioneaza placut de cum treci prin poarta mestesugita in stil bucovinean. Curtea este mare si cuprinde o cladire cu zona de SPA si o sala de evenimente la parter, iar la etaj camere de inchiriat si corpul principal cu restaurant la parter si 2 etaje cu camere. Totul este facut cu atentie si multa pricepere. Stilul traditional este foarte bine armonizat cu facilitatile moderne. Intrarea in pensiune se face prin restaurant si mediat in stanga este receptia, iar alaturi se afla scara ce duce spre camere. Camerele noastre erau la primul nivel, unde este un hol spatios, luminos si la fel de atent aranjat, cu multe fotolii si chiar un fotoliu de masaj unde sa te relaxezi in timp ce socializezi cu vecinii.

Camera noastra (102) este cu vedere spre zona din fata pensiunii si este destul de mare, cu geamuri mari, foarte luminoasa si foarte primitoare. Din holul de la intrare se intra in dreapta in baie, pe peretele opus este dulapul cu rafturi si umerase, iar in fata se intra in camera propriu zisa.

Baia, este una dintre cele mai frumoase pe care le-am avut la cazari de-a lungul timpului. Foarte mare, cu un geam cat un perete, cu perdelute dragute si cu cada plasata chiar langa geam. Cum sa nu te rasfeti intr-o cada cu spuma admirand natura...

Tot mobilierul si dotarile din baie sunt de calitate superioara si chiar simti ca esti rasfatat. Chiuveta alba este sprijinita pe un frumos blat din lemn, pe care sunt puse consumabilele si prosoapele albe si pufoase. Pentru cada exista alte consumabile si nu lipseste spuma!

Halatele si papucii sunt la locul lor in dulap.

In camera, chiar pe stanga, se afla o canapea extensibila in caz ca veniti cu copii, iar alaturi, pe o noptiera se afla cafetiera, doze de cafea, pahare si cesti.

Fixat pe perete este televizorul (nu stiu la ce ar folosi cand afara e asa frumos!), iar in fata geamului se afla masuta cu doua scaune unde poti admira imprejurimile sorbind din cafeaua calda. In partea opusa se afla patul dublu cu o saltea foarte confortabila, cu doua noptiere din lemn si lumini locale. Nu lipseste nici coltul destinat de regula doamnelor cu oglinda si comoda cu un scaun. Din camera se iese in balconul mobilat cu masa si doua scaune, dar de care nu prea ne-am putut bucura, insa speram sa revenim cand va fi cald.

In ce priveste curatenia totul este la superlativ!

Am spus la inceput ca am trei zone de prezentat si pentru ca mancarea mai poate astepta, vom merge la SPA!

Zona de SPA este in cladirea alaturata si pentru a ajunge acolo trebuie sa iesi afara, dar ai de facut doar cativa pasi. Se intra mai intai in sala de evenimente, amenajata tot in stil traditional, mult lemn si piatra, multe vase din ceramica si o atmosfera de poveste de spus la gura sobei. Trecem mai departe si ajungem la saune, umeda si uscata, apoi la cada cu „bulbuci” . In aceasta incapere sunt sezlonguri pentru relaxare si un semineu in care uneori arde focul. Noi nu am beneficiat de foc, dar nici nu am cerut. Daca sezlongurile nu sunt disponibile pentru toti oaspetii puteti urca la etaj si veti gasi o camera destinata doar relaxarii, cu un leagan, un fotoliu de masaj si multe canapelute. La cerere si cu plata suplimentara puteti beneficia de servicii de masaj facut de profesionisti.

Insa piesa de rezistenta a zonei e alta si se afla afara sub cerul liber. Pentru a te bucura de acest rasfat trebuie sa platesti si sa anunti cu ceva timp inainte, caci trebuie facut focul sub ceaunul in care vei „fierbe” la foc mic. Este baia vikingilor si baietii din grupul nostru s-au bucurat de asta in cele doua zile cat am stat, iar noi fetele ne-am distrat privindu-i prin aburii densi amestecati cu putin fum si fulgi de nea.

Langa baia vikingilor se mai afla un ciubar din lemn, dar asta nu a fost incalzit. Probabil nu au fost solicitari.

Dupa sauna, baie cu bulbuci si fierti in cazan era normal ca si foamea sa fie pe masura. Noroc ca nu a fost nevoie decat sa coboram un etaj si masa era gata. Restaurantul are mesele asezate in asa fel incat sa-ti ofere cat de cat intimitate pe grupuri. Am ocupat o masa pentru sase persoane si imediat a venit ospatara cu meniul, care in fiecare zi este prestabilit. Sunt cateva tipuri de ciorbe, gustari traditionale si cateva feluri principale. In prima seara, am avut tochitura moldoveneasca, pastrav prajit in malai, tocanita de hribi, tocanita de vita si desert coltunasi cu branza dulce, smantana si dulceata de afine. Tare gustoase toate aceste bunatati si toate pregatite din produse locale. Masa a fost „stropita” cu un vin adus de noi si acceptat de pensiune.

Micul dejun, inclus in pret, este tip bufet si foarte gutos si variat. Si la mic dejun produsele sunt locale, adica lapte „de vaca naturala” , asta inseamna ca e de la vacutele din zona si nu din supermarket, unt de casa, prepartele din carne facute in carmangeria proprietarilor, dulceturi de casa, branzeturi locale, zacusca, fasole batuta, paine de casa si tot felul de dulcegarii de asemenea facute la pensiune. Cum sa nu te simti rasfatat intr-un asemenea loc?

Daca nu credeti e musai sa mergeti sa va convingeti ca moldovenii nu dau rabat la calitate, dar nici la cantitate!

Nu v-am spus ca si in jurul pensiunii puteti petrece clipe minunate. Pensiunea dispune de terase, un foisor, ceaun de gatit, gratar, unde va puteti incerca talentul de bucatar. Noi am fost in ianuarie, dar tot am prins cateva minute insorite si dupa o plimbare prin imprejurimi am savurat pe terasa o cana cu vin fiert pregatit de doamnele dragute de la bucatarie. Un 10 + si pentru intreg personalul, dar si pentru dl Baciu -proprietarul, care a venit in zona SPA cu paine calda, platouri cu bunatati si licori traditionale pentru a isi cinsti oaspetii!

Daca nu v-ati facut planuri pentru o iesire de primavara poate ca aceste randuri va inspira si „hai in Bucovina” !


despre SERVICII

Gazde primitoare, personal amabil si discret.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Camerele mari, luminoase, foarte curate cu amenajari de calitate.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Amplasata la margine de sat doar clopotele animalelor de pe camp si susurul apei te poate deranja si uneori latratul unui caine...


[fb]
---
Trimis de DOINITA in 18.03.23 09:45:00
Validat / Publicat: 18.03.23 11:45:44
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în POJORÂTA

VIZUALIZĂRI: 1755 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DOINITA); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Ciubarul de afara
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46800 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

15 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[18.03.23 11:44:50]
»

Fain recomandare

Mutat în rubrica "Casa Baciu Colacu [Colacu], POJORÂTA" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

webmaster
[18.03.23 11:51:09]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

elenaadinaPHONE
[18.03.23 11:57:08]
»

Faină cazarea!

Mi-a plăcut tot ce am văzut!

Felicitări! ????

Carmen IonPHONE
[18.03.23 12:44:42]
»

@DOINITA: arată excelent. Felicitări pentru alegere

DOINITAAUTOR REVIEW
[18.03.23 13:01:26]
»

@webmasterX: Multumesc frumos! Localizarea este corecta.

DOINITAAUTOR REVIEW
[18.03.23 13:06:06]
»

@webmaster: Multumesc!

doinafil
[18.03.23 14:19:06]
»

Nenea Baciu ăsta a fost inspirat când și-a ales sfătuitorii pentru a decora pensiunea, ca să arate în acest fel!

Felicitări lui și celor care au ales ca acest spațiu să fie o îmbinare de eleganță, confort și intimitate, care se armonizează perfect cu tradiționalul românesc! Efectul lemnului contribuie din plin, atât la construcția clădirilor, cât și la mobilier și la decoruri!

Eu aș zice că v-ați „regalat” prin toate cele oferite, și ai dreptate să afirmi că:

Daca nu credeti e musai sa mergeti sa va convingeti ca moldovenii nu dau rabat la calitate, dar nici la cantitate!

Felicitări pentru tot și...

DOINITAAUTOR REVIEW
[18.03.23 15:27:51]
»

@Carmen Ion: Multumesc! Realitatea bate intotdeauna pozele...

DOINITAAUTOR REVIEW
[18.03.23 15:36:07]
»

@doinafil: Ai dreptate, de data aceasta "nenea" Baciu s-a intrecut pe sine. El mai are

si alte pensiuni, una o stiu, una nu, dar sper sa ii trec pragul si la Conac, caci asa se

numeste a 3a pensiune. Prima pensiune e cam incarcata si nu se ridica la nivelul

acesteia de la Colacu. Iar noi, da ne-am "regalat" cu toate cele oferite. Din cand in cand e

bine sa ne oferim cate un rasfat.

Va recomand cu caldura sa vizitati zona si daca ajungeti pe aici poate ne si vedem.

Multumesc frumos pentru vizita, vot si cuvintele frumoase!

Pupici si din Moldova! ????

cosminpPHONE
[18.03.23 16:26:30]
»

@DOINITA: Buna alegere, frumoase toate 3 si mai avea una in executie, pentru acest an.

Prima este mai rustica iar Conacul la varf.

Dl Baciu stie ce face.

La Conac este superb, 5 stele.

DOINITAAUTOR REVIEW
[18.03.23 16:57:29]
»

@cosminp: La prima am mancat de cateva ori, am vazut camerele, dar nu m-a

convins avand in vedere raportul calitate/pret. A doua, adica asta despre care se face

vorbire mi-a placut tare mult si astept cu interes sa ajung la Conac. Multumesc pentru

informatie si vizita!

Zoazore
[18.03.23 20:44:31]
»

@DOINITA:

Daca nu credeti e musai sa mergeti sa va convingeti ca moldovenii nu dau rabat la calitate, dar nici la cantitate

Am simtit asta pe propria-mi piele cand am foat aici:vezi impresii si aici:vezi impresii si am mancat aici: vezi impresii

Ce pot moldovenii stiu si din neam, dar cazarea asta a voastra este parca rupta dintr-un basm frumos. Ce poate fi mai romantic decat sa privesti pe geam cum ninge tu stand la gura semineului? Superb!

Pacat ca este foarte departe de mine... Offf!

Sa va fie de bine relaxarea! S-o repetati!

DOINITAAUTOR REVIEW
[18.03.23 20:55:25]
»

@Zoazore: Ai dreptate in toate cele spuse, cazarea este intr-adevar superba si totul a fost minunat!

Uneori e nevoie si de asemenea momente!

Multumesc pentru vizita, vot si ecou!

mprofeanuPHONE
[19.03.23 15:24:19]
»

@DOINITA: Faină cazare ați avut, Pensiunea Baciu-Colacu, adevărat răsfăț! Am împărțit suma la trei dar nu am înțeles... cazarea a fost pentru 2 nopți și cu mic dejun sau fără. Mi-a plăcut totul, inclusiv baia vikingilor, oare amintire din Islanda?!

Și peisajul este deosebit, un decor minunat lângă pădure și cu apa curgătoare aproape. Mi-a plăcut și baia, arată foarte bine... și camera... totul!

DOINITAPHONEAUTOR REVIEW
[19.03.23 15:45:02]
»

@mprofeanu: Suma a fost pentru 3 camere, 2 nopți cu mic dejun.

Baia vikingilor se plătește separat.

Multumesc frumos pentru vizita, vot ecou!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, cosminp, doinafil, DOINITA, elenaadina, mprofeanu, Zoazore

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04367995262146 sec
    ecranul dvs: 1 x 1