Ziua VI – Cappadocia - Baloniada zorilor

TIPĂREȘTE

Desigur ca Jules Verne este principalul vinovat! Povestirile sale fantastice mi-au rascolit imaginatia de copil aflat in pragul adolescentei... Cele “ Cinci saptamani in balon” si alte 80 de zile necesare pentru ocolul Pamantului au alimentat pofta de aventuri, de calatorii. Cum o fi, ma gandem atunci, sa zbori cu balonul... !? Wow! De-atunci, luat cu indatoririle maturitatii, am cam uitat de dorinte. Pana-ntr-o zi...

* * *

Dupa ce am facut rezervarea la Walnut House in Goreme, am primit mesaj daca doresc rezervare si la zborul cu balonul. La vremea aia, in februarie, nu stiam nimic despre cum, cat, ce fel... Mi-a mai deschis ochii review-ul lui @webSorin (foarte bun-multumesc!) si cateva comentarii aferente despre preturi si conditii, asa ca am intrebat cat costa. Raspuns: 160 euro/persoana! E-tee... bip-bip-bip! Hm, da' ce s-a-ntalnit hotu' cu prostu'? am protestat eu in gand... Nu, nene, nu ma pacalesti matale pe mine! I-am raspuns totusi prudent: multumesc, ma mai gandesc! Ptiu'! ????

Am contactat un coleg de serviciu care locuieste in Turcia (este turc) si l-am intrebat despre niste saituri turcesti caci pe net toate erau britanice sau germane iar preturile erau sus!

Mi-a dat Bulent al meu o adresa balondokya.tr si treci la accesat. Ei, da! Iata, cine cauta gaseste! Intru, switch in engleza: 90euro – 24 persoane in balon si 120euro – 16 persoane (cel mai popular), restul nu m-a mai interesat... Le-am trimis dorinta mea de a rezerva la cei 120 euro. Apoi am asteptat... Nimic. Niciun raspuns... Abia dupa doua saptamani mi-au raspuns ca cel mai ieftin zbor dupa 1 iunie costa 150 euro! Hopaaa... 'nebunirati? Ei lasa atunci, ca nu mai rezervam nimic si vedem la fata locului asa cum am citit ca au facut si altii! ????

Pe la sfarsitul lui aprilie insa, a inceput sa ma cam roada... Bai, da' daca nu gasim atunci, pe loc? Batem atata drum pana acolo degeaba? In fond d-aia mergem in Turcia!

Cu coada-ntre picioare trimit epistola catre Walnut House - “Vreau si rezervare la balon! ” N-am mai intrebat de pret, nu mai conta (cei de la Balondokya nici astazi nu mi-au mai raspuns la cea de-a doua solicitare)... M-au fiert vreo 2 saptamani si astia, pana mi-au dat OK-ul! Uf!

Vine seara dinaintea zborului... Il intrebam pe Ali – gazda - care-i treaba, zburam, nu zburam? Asta si pentru ca afara se pregatea sa-i mai traga o rapaiala... No problem, fly! Kac para? 180 euro!! Ha!? Hai c-am facut afacere si-am si “negociat” ca niste mari maestri: de la 150 euro (scump, dom'le, scump!) am ajuns la 180!!! Cand sa deschid gura sa i-o zic p-aia cu “pai, parca era 160” mi-o ia inainte: “abia am mai gasit caci, stiti, este foarte aglomerat... Maine se ridica 150 de baloane! “ Adica: take it or leave it! ????

Asta-i, nene, 150 euro parea scump... ! Acum ce era sa facem, tumbe? Da' daca nu gaseam deloc?

Ne-a instruit apoi coboram in fata hotelului in jur de 4:30... Plata am facut-o dupa ce ne-am intors de la “balonare”...

* * *

Dimineata la 4:00 suna alarma telefonului... De data asta n-am mai protestat niciunul... Emotiile erau prea intense, ziua Z a venit in sfarsit!

Ne-am luat preventiv gecile pe noi – dimineata-i, totusi, racoare iar la inaltime si mai si! Am iesit, conform instructiunilor, in fata hotelului asteptand sa vina sa ne ia cei de la firma de baloane. Langa noi mai astepta o doamna. Nici nu stiam prea bine ce fel de masina va veni si nici dupa ce o sa ne dam seama care-i a noastra. Si iata ca apare un microbuz, opreste-n dreptul nostru, se deschide usa si soferul anunta un nume. Al doamnei. Aceasta se urca si-si ocupa locul. Staaai, bre asa! Noi nu!? Nu! Si pac, se-nchid usile si pa! Am ramas usor descumpaniti incepand scenariile... dar dupa nici 5 minute a aparut si microbuzul nostru. Inauntru mai erau doi englezi si cateva tipe cu fete orientale, mongoloide – alte rusoaice! Microbuzul, un Mertan nou-nout, impecabil, foarte modern.

Ne-am mai perindat pe cateva stradute de unde au mai fost luate inca cateva persoane. Nimeni in picioare! Apoi am fost debarcati in fata unei cladiri unde scria mare: TURKIYE BALOONS. Aici am luat un mic dejun in toata regula intr-o sala destul de mare, unde incet incet soseau tot mai multi turisti adusi, la randul lor, cu alte microbuze.

Am stat ceva acolo asteptand verdictul autoritatilor aeronautice – se poate sau nu zbura? Pana una alta ni s-a facut un scurt instructaj si am fost repartizati, cate 16 persoane, la cate un microbuz pe care erau aplicate niste folii magnetice de diferite culori.

Asosit in sfarsit si aprobarea – au fost ceva emotii pentru ca, am aflat ulterior, plafonul de nori era cam jos si in astfel de conditii zborul poate fi anulat! Norii, insa, erau destul de rarefiati...

Microbuzul nostru a luat directia Vaii Zelve si am fost dusi pe un camp in apropierea Muzeului in aer liber... cam departe de Goreme! Ni s-a spus din nou ca, din cauza numarului mare de baloane – ni s-a confirmat ca-i vorba de 150 de baloane – se va pleca din diferite puncte, progresiv... Cine mai era atent... ?

Odata coborati din microbuz, privirile ne-au fost atrase de jerbele de foc utilizate pentru umflarea completa a balonului nostru. O multime de Toyote si Nissan-uri utilitare erau parcate alandala, avand agatate remorcile speciale cu care transportasera nacelele. Cateva baloane culcate la pamant erau raspandite in diferite locuri...

Cu ocazia asta, pentru scurt timp, am asistat la tot procesul necesar pentru inaltarea balonului privind un pic la cel de-alaturi. Mai intai nacela este culcata pe-o parte, apoi balonul flasc este intins pe camp. Niste ventilatoare puternice imping aerul inauntru gogosind balonul...

Nici n-am observat ca se crapa de ziua. O usoara ceata aburea peisajul spre mahnirea noastra...

Am fost chemati pe rand sa ne ocupam locurile si ne-am catarat pe nacela folosind micile nise facute in “peretele” nacelei pe post de scara. Nu-i mare lucru, mai ales ca te mai ajuta si cineva, dar trebuie sa fii imbracat adecvat pentru a incaleca marginea nacelei. O fusta scurta sau stramta n-ajuta deloc!

Nacela este ca un fagure in interior: patru incinte intr-un capat, patru in celalalt capat, in fiecare incita incapand fara probleme doua persoane. La mijloc, un spatiu unic, mai mare, era ocupat de pilot si de buteliile atat de necesare zborului... Marginile cosului si scheletul metalic sunt imbracate cu burete si, peste, cu piele (sau vinilin, n-am cercetat prea atent) pentru protectie impotriva cucuielor...

Pilotul – mvaaaai, ce barbat! - un tip atletic, destul de inalt, c-o barba frumos aranjata (precis a smuls cateva oftaturi feminine), imbracat c-o geaca albastra cu gradele specifice pe umeri, o sapca de la firma si manusi fine din piele, manuia cum numai el stia, niste mici manete antrenand jerba de foc catre maruntaiele zambitoare (sic!) ale balonului. O sa vedeti intr-o poza de ce “zambitoare”...

Dupa ce ne-a vazut pe toti instalati, inainte de a porni si ultima flacara – cea decisiva – pentru a ne desprinde de sol, ne-a facut un ultim instructaj, din care am retinut ca ridicarea si plutirea nu pun probleme, posibil totusi ca aterizarea sa te zgaltaie un pic. S-a dovedit o abureala chestia cu aterizarea. Tipii sunt incredibil de meseriasi, dupa cum am putut constata ceva mai tarziu.

Gata! Un ultim jet de foc, prelung, face ca balonul sa inceapa sa se ridice... Cele doua ajutoare ramase la sol, dau drumul cosului si arunca si ultima franghie de ancorare inauntru. Zburam!

In afara de emotia aferenta, nu simti absolut nimic. Totul este foarte lin... Flacarile izbucnesc ritmic, uneori mai lung, alteori mai scurt, cert este ca te cam incalzesc!

Ne inaltam tot mai mult vazand mult mai clar amploarea fenomenului. Cat vezi cu ochii baloane: jos, cu zecile, inca sunt la stadiul incipient, sus, la fel zeci de baloane au ocupat deja cerul!

Cum spuneam o usoara ceata ne amaraste un pic. Unele baloane aflate deasupra noastra dar lateral sunt invaluite in ceata amintita, nemaivazandu-se decat foarte vag.

Prin statia mobila a pilotului se aud discutiile purtate de controlorii de zbor cu diverse echipaje. Totul este atent coordonat.

Poze peste poze, filmulete scurte, toata lumea foloseste aparatura din dotare. Continuu...

Nu realizam daca urcam vertical doar sau ne si deplasam lateral. Poate si din pricina meseriasului de la manete care, nu mi-am dat seama cum, rotea balonul 360º uneori, alteori il tinea nemiscat (fara sa se roteasca). Am vazut ca tot tragea de-o cordelina atunci cand voia sa ne invarta...

Peisajul... Greu sa gasesti cuvintele potrivite... Mai bine veniti aici!

Si ca sa fie perfect, apare si soarele! Norii nedoriti isi aduc si ei aportul la sporirea magiei... Daca pana atunci vedeam baloanele celelalte ca niste mici lampadare intermitente in lumina semi-obscura a zorilor, aparitia soarelui le-a aprins culorile...

Balonul nostru a urcat pana la 1000m, dupa spusele pilotului. Cand? Habar n-am. Timpul nu mai exista, nu mai este reper … Sub noi se vedea clar valea unde se afla Zelve Open Air Museum.

Curentii, folositi cu indemanare de pilotul nostru, ne-au purtat usor catre alte dealuri..., catre alte peisaje stranii. La sol erau inca multe alte baloane care abia acum se pregateau de lansare.

La un moment dat am coborat printre dealurile rosiatice, si-am coborat..., si toooot coboram – in acest timp pilotul baga valvori sacadat – dar tot coboram... ! Bai, nene, ce dracu' face asta!? Cred ca am ajuns la nu mai mult de 3-4m deasupra solului, acolo, printre formele ciudate, langa arbusti... Si ca prin farmec, balonul parca a intepenit dintr-odata! Asa suspendat in aer, statea pur si simplu nemiscat! Dintr-o alta vale se itea cocoasa altui balon, ca-ntr-un joc de-a v-ati-ascunselea! Senzatia este foarte placuta...

Ne-am mai ridicat putin, urmand apoi un lin periplu pe deasupra oraselor muzeu stravechi, a formelor ciudate – calugari, zane, si-alte halea... Las imaginile sa “spuna” mai mult...

Nici n-am simtit ca a trecut timpul. Probabil o ora, poate mai mult, habar n-am, nu mai conta... Un miliard de poze am facut. Nu-mi vine sa renunt la nicuna!

Am vazut ca ne pregatim de incheierea calatoriei. Sub noi, in continua miscare de urmarire, off-road, restul echipei cauta un loc bun pentru aterizare. Cum balonul nostru se incapatana sa nu parasesca zona foarte accidentata, inaccesibila masinii de teren, pilotul a lansat o lunga franghie de ancorare de care, ulterior, au inceput sa traga tipii de jos dirijand balonul catre directia dorita. Pilotul a coborat balonul aproape de firul ierbii, terenul fiind in continuare impropice aterizarii. Cele doua ajutoare erau deja cu mainile pe nacela si trageau hotarat de ea pentru a ne apropia de remorca Toyotei. Pana la urma eforturile le-au fost rasplatite, nacela fiind asezata si ancorata pe remorca. Cum locul nu era cel ideal, masina de teren s-a pus in miscare in timp ce pilotul inca mai baga cate un jet de flacara tinand balonul aproape suspendat pentru a nu lasa greutatea pe remorca. Astfel am facut si o tura cu masina atarnati intr-un balon!

Pana la urma au gasit locul cautat. Ca sa ne dam jos, am fost ajutati de unul dintre voinicii de care am vorbit, omul luandu-ne pur si simplu in brate, pe rand...

Balonul, dupa ce a fost lasat sa-si mai piarda din forma, devenind mai moale, a fost tras inspre lateral si culcat la pamant, lasat apoi sa se desumfle. O japoneza a ajutat la strangerea balonului. Japonezii astia!

Intre-timp soferul masinii si fotograful insotitor au amenajat traditionala masuta cu sampanii sprituite cu sirop de cirese (bleah!) si diplome personalizate... Pilotul a tinut un mic discurs in care ne-a felicitat ca am zburat cu firma lor (cred si eu ca meritam felicitati la ce bani am dat!) si apoi ne-au inmanat cate un pahar de sampanie si diploma. Pe masuta se mai afla o cutiuta in care se puteau pune ceva banuti “pentru cei care au muncit la sol”. Multumiti de imbratisarea finala de la coborare, am participat si noi la pesches... Nu si la sampanie caci trebuia sa plecam spre Antalya...

Intre-timp baloniada continua...

Parafrazand versurile de petreceri aniversare:

“Cine-o sa vina in Octombrie/Noiembrie,

Hai sus, hai sus, hai su-u-us! ”

PS: Si “Douazeci de mii de leghe sub mari” mi-a placut!

---

VIZUALIZĂRI: 1333 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI