Ziua VI – Baloane, teleleu pe vale, o crunta dezamagire, rataciti intre maci si mersul piticului

TIPĂREȘTE

Ziua precedenta a fost cea mai lunga de pana acum (normal si natural, nu? - ne apropiem de Solstitiu...), dar si cea mai obositoare. Vinul rosu a contribuit si el la un somn adanc, mai ales ca patul a fost minunat de prietenos... Prrruuuf! Prrruuuf! Trenul intra-n gara, invaluit in fum, mecanicul purjand intermitent surplusul de abur... Prrruuuf! Pruf! Hm, asta a fost mai scurt... ! Ce dracu'!? Ce mecanic? Deschid ochii curmand visul! Prrrruuuff! Zgomotul se repeta...

Brusc, piticii mei ies din marmelada viselor si refac conexiunile cerebrale. Se refac si legaturile ochi-creier astfel ca reusesc sa revin pe pamant, timp in care un balon urias umbrea cerul in dreptul ferestrei... Prrruuuff! Jetul flacarii sfasie iarasi linistea!

Aaaa... ! Alarma! Baloanele-s pe cer! Wow! Las pudebonderia in seama altora si ies in balcon dezmatat, agatand din mers si telefonul. 6:15! Ora.

Spectacolul (aproape) mut incepuse: cateva baloane plutesc deja la mare inaltime, altele strecurandu-se printre dealurile inconjuratoare, pe deasupra orasului... Taca-paca bag cateva serii de poze. “Motorasul” a inceput sa proceseze mai bine: “ da' de ce nu mergi matale pe terasa? ” De prost, d-aia! ????

Urc la urgenta cele cateva trepte, trec prin sala de mese si hop si eu printre... rusoaice, la poze! Ezit un pic incotro sa-ndrept camera... Raman la baloane! Alea de pe cer, desigur! ????

Da, de pe terasa aveam o mult mai mare deschidere. Atmosfera era calma, fara vant dar cerul era acoperit in mare parte. Lenese, baloanele divers colorate schimba monotonia cerului. Cele care inca nu au urcat suficient sau cele care coboara, se profileaza frumos pe fondul framantat, multicolor al formelor ciudate create de natura, oferind spectacolul grandios vazut de-atatea ori pe net. Banuiesc ca daca era senin complet ar fi fost si mai si!

Ceva mai tarziu am realizat ca nu i-am trezit si pe prietenii nostri. Ei chiar n-aveau cum sa vada ceva din vizuina lor... I-am trezit dupa putin timp si a fost OK. Si Lucian a fost placut impresionat de baloane... De toate! ????

* * *

Foarte greu cu obtinerea de informatii documentate. De la receptie ne-au fost oferite gratuit niste, hai sa le spunem – harti, foarte superficiale. Mare lucru nu intelegeai din ele si, s-a dovedit mai tarziu, ca mai mult te puneau in incurcatura. Vazand asa, am tras o fuga pana la una dintre agentiile din centru (la nici 5 minute de mers pe jos) in speranta ca vom putea obtine niste informatii mai amanuntite despre zona. Nici vorba! Aceleasi harti saracacioase prezentau, la fel de vag, zona. Si daca tot i-am calcat pragul, proprietarul a inceput sa ne bombardeze cu oferte de excursii la care ne putea inscrie el, cu autocarul unei firme prietene, avand doua variante – traseul rosu si cel albastru, cu masa la nu-stiu-ce carciuma – o retea intreaga! Noi voiam, insa, sa mergem cu masina noastra acolo unde consideram noi! N-am reusit sa-i smulgem prea multe informatii. Am vazut pe schita aia de harta pe unde vine Valea Zelve si Pasabaglari, Muzeul Goreme, Avanos, Urgup si scris mic, “underground city” undeva pe langa Derinkuyu... Nimic despre Valea Porumbeilor pe care voiam s-o calcam de cand am zarit-o prima data de la inaltimea “balconului”. Nimic despre multe altele... ????

N-am iesit cu mana goala! Eu si Vicky am vrut spectacol! Si-am platit cate 35 euro pentru o seara cu specific turcesc. Oferta: luat de-acasa, masa si drojdeala (nu prea sunt incluse bauturile in general!), dans si voie buna, adus acasa! Prietenii au spus ca prefera un masaj d-ala de-al turcilor...

Cum am mai spus – totul este organizat in retea in asa fel incat toata lumea sa primeasca o bucatica...

* * *

Echipati de drumetie, cu cate un rucsacel in carca, am purces spre Guvercinlik vadisi (valea Porumbeilor/ Pigeon Valley) luand-o la pas asa, la inspiratie, orientandu-ne dupa dealurile din jur. Abia mai tarziu, cand nu ne mai era util, am observat niste borne pe care era inscriptionat numele vaii si o sageata indicatoare. Bornele erau foarte vechi, afectate de vreme, napadite de vegetatie si ca urmare greu de dibacit. Se simte clar o decadere a interesului pentru astfel de turism, iar autoritatile au renuntat, parca, sa se mai implice prea mult in organizarea locului. Astfel, totul a ramas la latitudinea micilor intreprinzatori! Si cum o poteca nu produce profit...

Gazda noastra, atunci cand ne-a auzit ca vrem sa vedem valea, ne-a dat o indicatie foarte clara: o luati in sus si-o sa vedeti voi pe-acolo... (pam-pam!). Ceea ce am si facut! Dupa cateva sute de metri de mers pe strada principala, am gasit o ulita care facea dreapta spre, credeam noi, valea cautata. Trecem de Finstones Pansion (au ceva umor turcii!) si intram intr-o zona cu formatiunile specifice. La un moment dat dam de o gospodarie in toata regula, cu gradina, pasari de curte si doi cai simpatici. Caii vin la gard si se lasa mangaiati spre placerea lor si a noastra. Nu exista casa propriu-zis, totul bazandu-se pe scobiturile facute in peretii moi de tuf vulcanic, rezultatul fiind o “vila” cu mai multe niveluri! Ceva mai departe, dintr-un cotet sapat in “piatra”, acoperit cu o folie de plastic, se aude galgaitul binecunoscut al unor curcani... Ceva asemanator am gasit si-n Romania, in satul Corbi, Judetul Arges (acolo exista o bisericuta rupestra cu doua altare, sapata in stanca) unde, o matahala de piatra a fost integrata unei gospodarii.

Drumul serpuieste printre grupurile de mototoaie. Multe au gauri – posibile aerisiri sau luminatoare – undeva la inaltime, inaccesibile... Nu vad nicio intrare la baza... Hm!

Totusi directia pe care ne duce poteca nu pare buna. Ne cam intoarce spre oras! Lucru confirmat de doi japonezi cu care ne intalnim. Neah, nu-i bine! Revenim in drumul principal si facem dreapta in directia opusa orasului. Dupa inca vreo trei sute de metri dam peste una dintre bornele pomenite anterior. O sageata vaga ne indica drumul!

Vremea este excelenta pentru drumetie. Temperatura, neasteptat, bate doar spre 25-26º C; cativa nori albi se balangane pe cer, sporind magia... Intram, in sfarsit pe Valea Porumbeilor. Asa cum se vedea si de sus, totul este minunat, formele naturale continua sa ne atraga privirile admirative. Trecem pe langa cateva gradini neingradite, vedem cativa butasi de vita-de-vie fara araci, mici livezi...

Drumul dispare intr-un scurt tunel natural. N-ai nevoie de lanterna, iesim repede in partea cealalta intr-un alt “cartier” de foste locuinte sapate in piatra - foarte spectaculoase. Localnicii mai folosesc si astazi cateva incaperi pentru a-si depozita diverse lucruri. Vedem si un geam montat uneva sus intr-unul dintre mototoaie!

Greu de hotarat la ce poze sa renunt atunci cand le voi incarca pe saitul AFA! Sunt incredibil de frumoase dar, oricat m-am straduit, nu redau nici pe departe atmosfera de aici. Trebuie sa vii aici, sa simti...

Drumul dispare pe nesimtite si ne pomenim la capatul vaii. In fata noastra se afla acum urcusul pieptis pe fetele rotunjite ale tufului. Ne strecuram printre “bulele” ingropate, parca, si cautam sa ajungem sus, la “balcon”. N-a fost usor. Am avut de trecut o mica “saritoare” unde ne-am cam chinuit sa trecem.

Un suc de portocale – absolut necesar – ne-a mai racorit. In timpul degustarii, hop, apare un val de japonezi ce dau iama prin cafenele si asista siderati la nelipsitul spectacol oferit de vanzatorul de inghetata “na-ti-o tie, da-mi-o mie! ”

Pentru a reveni in oras am apelat la un maxi-taxi...

* * *

Ne-am instalat in Fiat si arde-o! Directia Valea Zelve! Peste tot am vazut review-uri in care toata lumea recomanda acest obiectiv asa ca ne-am luat si noi sacul... sa vedem pomul laudat!

O paranteza! Din ce am vazut, zona Cappadocia este imensa cu foarte multe obiective recomandate, si pe buna dreptate, majoritatea. Sa incerci sa le vezi pe toate, este o prostie! Da, repet, o prostie! E-adevarat o spun DUPA ce am pipait zona. In primul rand, indiferent in care punct te duci, peisajul este cam acelasi – de o neasemuita frumusete, sa ne-ntelegem! Dar, ca orice lucru repetitiv, devine plictisitor, obositor chiar, si - de ce nu!? - inutil! Este imposibil sa vezi in 3 zile toate vaile recomandate, toate orasele subterane, toate bisericile pictate, toate muzeele in aer liber, sa te dai cu balonul, sa vezi un spectacol traditional, sa te mai urci si-n vreun ATV sau pe cal, sa vizitezi si toate orasele din zona unde se fac covoare sau oale... Oricare este un obiectiv turistic in sine dar, personal recomand alegerea a maxim 3-4 obiective pilon si, daca mai ramane timp si chef, mai vedeti voi...

Cum spuneam, spre Zelve! Harta relativa ne duce pana la urma, pe-un drum cam paranghelit (alta asemanare cu noi!) pana aproape de Pasabaglari – la calugarii de piatra. Drumul este barat la un moment dat cu o plasa de sarma dar, un altul facut ulterior, continua cotind spre stanga. Am parcat intr-o zona amenajata relativ si apoi am coborat, luandu-ne si noi dupa altii, catre un grup de cladiri. Un lant de mici magazine cu suveniruri si produse locale formau un mic bazar... Cativa vindeau la tarabe... Am trecut mai departe, fara plata, si-am urmat o alee pietruita care ne-a scos in continuarea soselei inchisa mai sus cu plasa de sarma. Soseaua se continua hat-hat, mult incolo. Ici colo banci instalate in refugii. Din soseaua redusa la stadiul de strada pietonala, se desprind numeroase alei pietruite cu dale mici. Bordurile sunt din barne paralelipipedice. Nu prea era ce ne asteptam... Turisti destul de multi dar nu foarte... Doua bunicute turcoaice, imbracate traditional, cu haine inchise la culoare, il agata pe Lucian rugandu-l sa le faca si lor niste poze alaturi de mustaciosii lor. Foarte haioase turcoaicele! Si noi pusesem ochii pe ele pentru o fotografie dar ne-a fost cam rusine … Vazandu-le cat de degajate sunt, n-am mai ezitat. Erau chiar incantate!

Ne continuam traseul mergand pe “bulevardele” moderne, ce nu-si aveau locul pe-aici si ne apropiem de grupul mai compact de mototoaie asemanate cu un grup de “calugari”. Daca ma-ntrebati pe mine, le-as fi asemuit cu altceva, ceva-uri in cinstea carora in Japonia s-au dezvoltat festivaluri ori s-au facut parcuri tematice... ????

Farmecul locului este practic risipit de interventia iresponsabila a celor care au hotarat sa construiasca drumul pe-acolo... Se pare ca tarziu – prea tarziu – dupa ce au realizat paguba, s-a interzis intrarea cu mijloace de transport, construindu-se o varianta ocolitoare... Am vazut poze de-acum 2 ani cu soseaua in cauza, plina de autocare si autoturisme parcate! Incredibil! Aici, turcii au comis-o rau de tot! ????

Urcam, tot pe o alee pietruita spre interiorul grupului calugaresc. Suspendat de-a dreptul, un bolovan care a uita sa cada, constituia un real pericol pentru cei care se perinda chiar pe sub “suportul” sau inalt... Ajungem intr-o mica piateta naturala (la fel, in pozele de acum 2 ani aici erau instalate tarabe!), de unde poti sa intri spre cateva incinte sapate-n tuf, foarte spectaculoase. Ne bagam si noi sa vedem cam cum stateau crestinii aia! Inauntru – mizerie! Turisti cu mintea scurta sunt peste tot in lume! O gramada de peturi si alte resturi erau aruncate peste tot... Pacat! Mare pacat! Dezinteresul autoritatilor se pare ca este total aici... Nu mai continui sa enumar si altele... Dezamagirea este de nedescris iar ceea ce vad este neasteptat! N-am mai intalnit asa ceva ulterior.

Am parasit Pasabaglari si, am continuat sa incercam sa folosim harta. La mica distanta, o pancarda ne indica “Zelve Open Air Museum” - nici n-auzisem de asa ceva, nici n-am vazut pe vreun material promotional! Stiam ca exista doar Goreme Open Air Museum... Am urmat directia respectiv dar, dupa cca 1 km drumul se infunda intr-o parcare inconjurata de carciumioare si tonete, in capat de tot fiind intrarea in obiectiv. Turisti, ioc! Aici era cu plata! Am facut consiliu de grup si am ajuns la concluzia ca am pierde prea mult timp aici iar ora era deja cam inaintata. N-aveam de unde sti ca a doua zi vom vizita totusi muzeul, dar de la inaltime...

Am luat directia Derinkuyu, oras langa care era scris pe harta noastra “underground city” fara nicio alta indicatie. Iar am mers la plezneala!

Am trecut de Urgup (interesant oraselul!) si apoi, pe niste drumuri cam paranghelite am trecut prin Mustafapasa, Ayvali, Guneyce si intrand in Mazi am vazut, dupa multa vreme - in sfarsit, ce usurare! - un mic indicator pe care scria “Underground City” si o sageata arata in sus. Atat! Deci, inainte!

Cum drumul neasfaltat ce se desprindea catre dreapta nu putea fi luat in calcul, am considerat ca “inainte” presupune soseaua principala. Acuma sa nu va-nchipuiti cine stie ce localitate acest Mazi. In fapt era un satuc cu case rare, insirate de-a lungul unei vai seci, cu versanti abrupti, ciuruiti de gaurele facute, probabil, de aceeasi crestini din vechime sau, mai stii... !? . O moschee marca centrul localitatii, in aceeasi zona fiind si piata, doua cafenele si o carciuma cu kebaburi. Localnicii erau in plina activitate. Am trecut incetisor si de o alta intersectie dar strada laterala nu prezenta interes asa ca am continuat drumul in lungul vaii. De-o parte si de alta a vai, la poale, localnicii au sapat multe incaperi in peretele dealului, facand, astfel o multime de “garaje”, in fapt locuri de depozitare...

Drumul a urcat, apoi si ne-am pomenit pe un platou urias... Aici am dat peste o imagine magnifica: o parcela lasata nelucrata s-a transformat intr-un covor de ierburi, maci si alte flori, un curcubeu plat, fabulos. Frumos, frumos dar drumul era gresit! Ne ducea aiurea! Bine ca ne-am prins! Am revenit in Mazi si am pus intrebarea gresita: Tilkoy? Un deget a aratat drumul pe care noi l-am considerat a nu prezenta interes...

Numele orasului Kaymakli nu ne spunea nimic atunci! Ptiu! Ca urmare obiectivul nostru era sa ajungem spre Derinkuyu si sa mai intrebam despre acest Underground City, pe unde-i.

Am trecut de Tilkoy si mai apoi am ajuns la intersectia cu D300, la intrarea in Derinkuyu. Lucian vede intamplator un indicator cu multcautatul oras subteran – inainte! Yeeees!

Dupa cateva minute eram la casa de bilete! Un grup de chinezi ne-au luat fata si au intrat inaintea noastra... Greu i-am depasit prin stramtoarea orasului subteran. Mai intai am luat cunostinta cu cateva camere, cu zone de depozitare, etc. Aici se putea sta fara probleme in picioare!

Dupa care, cred c-am coborat cam trei etaje pe scari foarte inguste si abrupte, cu tavanul foarte jos astfel ca singura modalitate de deplasare era mersul piticului. Daca te intalneai cu cineva care sa vina din directia opusa, n-aveai cum sa te strecori unul pe langa celalalt (puteam incerca totusi daca una dintre rusoaicele de pe terasa..., ptiu! Piei drace!). Unul trebuia sa dea in marsarier neaparat!

La fiecare etaj, tavanul era mai inalt si te puteai deplasa normal. Aici erau si cateva ramificatii spre diferite incaperi avand diferite roluri - printre ele am vazut capela. Putea fi orice dupa parerea mea, nimic nu arata ca incaperea patratoasa ar fi avut un astfel de rol...

De remarcat “hornul” care asigura aerul la toate nivelurile – cred ca de la suprafata pana la fund avea mai mult de 15m! Foarte stabil tuful asta!

Senzatia pe care am avut-o coborand atat de mult n-a fost foarte confortabila in ciuda existentei milenare a acestor galerii. Cam 45 de minute au fost suficiente ca sa ne lamurim ce si cum. Efortul fizic ne-a marcat un pic, mersul piticului s-a dovedit cam dificil pentru noi - si ne mai enerva si un pusti de vreo 8 ani, romanas de-al nostru care, dupa ce ca era ca argintul viu, nu trebuia sa se aplece deloc! Cred ca cei care au facut aceste incaperi erau hobbiti (hi-hi!). Una peste alta, impresionant, n-am ce zice dar, daca as administra asa ceva as incerca sa ofer mai multe indicii despre fiecare camera. Probabil ca ghizii sunt utili aici. A meritat!

Si-acum sa va spun ce-am aflat dupa ce m-am intors in Romania:

Oras subteran in turca se traduce: Yeralti Sehri. Cautand pe Google Maps am descoperit ca in zona prin care noi cautam UN oras subteran, erau de fapt TREI! Unul in... Mazi! Nimic, dar absolut nimic nu indica faptul ca exista asa ceva acolo, cu toate ca ne-am tot fatait prin el!

Un alt oras subteran, se pare ca cel mai adanc, 8 niveluri (doar 4 vizitabile) este la... Kaymakli. Pacat ca nu era marcat pe nicio harta si nu am gasit niciun indicator... Si asta, cica, ar fi cel mai cunoscut! Din cate am citit, intre orasele subterane Derinkuyu si Kaymakli exista o galerie de legatura de … 10Km! Incredibili oamenii care au facut asa ceva!

Ora fiind inaintata, am sunat retragerea, avand ceva drum de facut pana in Goreme iar seara la 8:30 trebuie sa fim in fata hotelului caci vine masina sa ne duca la chef! Cheful dinaintea zborului!

---

VIZUALIZĂRI: 978 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI