GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Mie imi place Jupiterul. De la premisa asta am plecat cand am ales acest hotel. Si in plus, am vrut sa-mi implinesc un vis din copilarie cand eram fascinat de hotelurile inalte si impunatoare de langa plaja iar Capitolul este unul dintre cele mai bune exemple in acest sens. Imi amintesc copil fiind cum visam sa ma plimb cu liftul unui astfel de hotel. Atunci nu am avut ocazia.
Acum am vrut sa vad si sa simt un astfel de hotel. Eram avizat (chiar si de pe acest site) despre conditiile pe care aveam sa le gasesc deci nu am ales hotelul cu asteptari nerealiste. Imi era dor de o dimineata pe balcon in care sa vad, sa aud valurile si sa simt briza marii.
Am stat doar o noapte pentru ca asa am vrut. Am ales o camera de 3 stele, la etajul 12, cu vedere la mare.
Noroc ca a fost doar o noapte. Astfel nu pot sa spun ca sederea mea la acest hotel mi-a influentat buna dispozitie. Totusi nu am putut sa nu observ o gramada de probleme: camera foarte mica, mobilier saracacios cu exceptia unor "fotolii" utile si frumoase, gandaci morti prin camera si pe balcon, usa de la intrare nu se inchidea etans si se facea un curent teribil atunci cand usa de la balcon era deschisa, baia renovata cat sa se poata scrie asta in reclame, cu faianta urata si montata grosolan, cu o gaura neagra langa WC pe post de scurgere, un televizor mic si vechi care isi arata varsta in calitatea imaginii, un racitor care incalzea. Cat am stat in camera (nu foarte mult), s-a luat curentul de 3 ori. Asta insemna ca nici apa nu mai curgea - probabil ca presiunea era asigurata de un hidrofor. In plus am simtit trepidatiile si zgomotul lifturilor care faceau sa tremure toata camera. Trebuie sa amintesc ca desi camera are parchet, acesta este foarte vechi si foarte prost intretinut si lasa impresia de mizerie.
Sa amintesc si cateva lucruri bune totusi: hotelul are parcare si aici nu vorbesc de vreo alee, de vreun maidan sau de o strada in fata hotelului ci de o parcare in adevaratul sens. Am lasat la sfarsit unul din putinele lucruri pentru care merita sa alegi acest hotel: privelistea pe care o ofera de la etajele superioare. Este intr-adevar de vis. Sunt nevoit sa spun insa ca pentru priveliste nu e nevoie sa stai o noapte la hotel si ca poti sa rogi o receptionera eventual sa te lase sa vezi o camera de la un etaj superior de unde poti face cateva poze frumoase.
Nu am luat masa la hotel, nu am ales plaja hotelului, nu am mers la piscina hotelului. Nu pot sa punctez sau sa depunctez hotelul la servicii datorita timpului scurt petrecut la acest hotel. Pot sa amintesc totusi faptul ca am fost indrumat in parcare fara sa ma intrebe prea multe si fara sa dau vreun ban, am fost cazat imediat cum am ajuns la hotel (in jur de ora 10) si tratat cu amabilitate. Camera era destul de curata, fara mirosuri.
Nu as alege acest hotel pentru un sejur mai lung mai ales daca as veni si cu copilul.
Trimis de ciubaka in 19.07.10 13:34:33
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ciubaka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.85449600 N, 28.60737500 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
”Am ales o camera de 3 stele
Să înţeleg că, există camere cu altă clasificare? De 2, ori 4*? Iar preţul a fost doar pentru cazare, ori B&B ?
Au si de 2 stele. Pretul este doar cazare si include si taxa de statiune.
”Nu pot sa punctez sau sa depunctez hotelul la servicii datorita timpului scurt petrecut la acest hotel. Pot sa amintesc totusi faptul ca am fost indrumat in parcare fara sa ma intrebe prea multe si fara sa dau vreun ban, am fost cazat imediat cum am ajuns la hotel (in jur de ora 10) si tratat cu amabilitate. Camera era destul de curata, fara mirosuri.
dar avea in schimb gandaci morti, conform descrierii tale. si asta face parte din servicii (curatenia) asemeni receptiei si baiatului din parcare. si ai fi putu da o nota, specificand pentru ce. parerea mea...
Intr-un fel ai dreptate - ar fi scazut si mai tare nota review-ului. Totusi nu am vrut sa generalizez si sa dau o nota pentru servicii in conditiile in care am stat doar o noapte. Ma gandesc ca poate daca stateam mai mult aveam parte de curetenie exemplara in camera, la sesizarea mea, mi-ar fi schimbat camera cu una in care sa nu gasesc niciun neajuns descris mai sus. Glumesc desigur...
ai idee cat costa la piscina,daca nu esti cazat in hotel?
Ajung si eu in week-end si vreau sa ma duc la piscina la Capitol.
Din pacate nu stiu. Poate un telefon direct la ei la receptie ar rezolva problema. http://www.hotel-capitol.ro/
o sa sun la ei sa vad, ms
eu de 4 ani ma duc in fiecare vara o zi la ei la piscina, au niste cocktailuri destul de bune (preferatul meu este mai-tai: d) si la un pret rezonabil, de asemenea si mancarea este destul de bunicica si ti-o aduce la sezlong, in plus nici nu este aglomerat.
M-am uitat peste toate review-urile tale si se pare ca mai degraba mergi in inspectie decat in concediu sau vacanta... asa o sa le gasesti la toate cusur.
In fine, citisem review-ul tau inainte de a merge si ne cam speriasem.
Ajunsi acolo am constatat ca e foarte ok hotelul.
Incearca sa nu iti mai faci viata o drama, nu toate sunt impotriva ta.
Multumesc pentru impresie si pentru aprecieri TWeetY81. Faptul ca mi-ai citit review - urile este un lucru imbucurator pentru mine. Trebuie totusi sa constat ca ai tras o concluzie usor eronata.
Poate la Capitol a fost un fel de "inspectie" pentru ca am stat doar o noapte - dar departe de mine ideea de a inspecta atunci cand merg in vacanta fie ea chiar si de o singura noapte. Constatarea unor defecte in locatiile in care ma cazez nu constituie un scop in sine. Am fost lipsit de vacante ratate sau umbrite din cauza conditiilor de cazare pentru ca de obicei ma documentez bine inainte sa aleg un hotel.
Daca citeai cu atentie review-urile mele, vedeai ca locurile unde am fost au calificative mari tocmai pentru ca stiam la ce sa ma astept.
Referitor la Capitol - nu am afirmat nicio clipa ca este "de speriat". I-am dat calificativ "mai degraba nemultumit" pentru ca asa am simtit eu. Tot ce am scris acolo este adevarat si obiectiv. NU am vrut sa sperii pe nimeni si nici nu am vrut sa recomand sau nu acest hotel.
Citind review-ul tau imi dau seama ca standardele mele sunt foarte diferite de ale tale. Tu ai notat cu 100% un hotel mediocru probabil doar pentru a arata cat de bine ai ales hotelul si cat de bine te-ai distrat si nu ca sa fii obiectiv. Hotelul este departe de a fi perfect. Poate ai avut o camera mai buna si ai avut noroc de data asta, data viitoare cine stie ce camera vei primi...
Am vrut sa citesc si eu review-urile tale dar nu am avut ce...
Desi comentariul tau este mai mult decat rautacios nu o sa incerc sa iti raspund cu aceaiasi moneda. Nu ar fi constructiv.
Iti urez sa ai numai concedii placute!
Iti multumesc pentru urare.
Nu am scris acolo pentru a arata ca am ales bine ci pentru ca m-am simtit foarte bine, ca in vacanta.
Nu am spus ca e perfect hotelul, insa vacanta la acest hotel a fost perfecta.
Ai spus ca nu ai avut ce review sa mai citesti de la mine, asta pentru ca e prima data cand scriu aici (vacantele din anii trecuti nu avea rost sa le pun), si mai ales pentru ca am vrut sa scriu "pe bune" despre Jupiter si despre Capitol, sa nu creada toti ce ai pus tu in acel review.
Despre standarde iti zic doar ca in vacanta au standarde doar cei carora le lipsesc in viata de zi cu zi.
Odihneste-te
Nu ai inteles nimic - se pare ca ai probleme de intelegere sau pur si simplu nu reusesti sa extragi insemnatatea cuvintelor din ceea ce citesti. Asta e nasol... pentru ca printre altele mai induci si in eroare. Daca ar fi mai putini ca tine pe site-ul asta ar fi super. Din pacate nu se poate fara uscaturi. Spui ca hotelul nu e perfect dar il notezi cu 100% la cazare si servicii si motivezi ca l-ai notat asa pentru ca vacanta ta a fost una perfecta. Sunt doua lucruri diferite: VACANTA si HOTELUL. Intelegi?
Te felicit ca ai avut o vacanta excelenta (sincer). Dar era mult mai constructiv sa fii obiectiv cu hotelul.
Esti obtuz cand vorbesti despre standarde. Un om serios se ghideaza dupa anumite principii si are intotdeauna standarde, indiferent ca e sau nu in vacanta. Tu esti foarte odihnit, se vede. Mie odihna nu-mi trebuie - trebuie sa fiu vigilent la cei ca tine, cei cu mintea odihnita.
@TWeetY81 (in special) , dar si @ciubaka: Va avertizez pe amandoi ca sunteti la limita in a fi intrepretati ca aducand ca argumente atacul la persoana, practica interzisa pe acest site.
Continuati, daca vreti, argumentarea contradictorie, insa rog sa pastrati cuvinta in exprimare si sa atacati ideile si nu persoana care le emite.
Eu nu am probleme...tu le-ai avut si nu iti dau pace la niciun pas.
Spui de cei ca mine, insa nu ai vazut ca din 10 review-uri 9 sunt aproximativ de aceeasi parere cu mine si contrazic in totalitate povestioarele tale.
webmaster poate imi spui si mie de ce tweety81 in special, doar pentru ca sunt mai nou pe site?
”webmaster poate imi spui si mie de ce tweety81 in special, doar pentru ca sunt mai nou pe site?
e simplu - pentru ca tu ai inceput sa folosesti atacul la persoana.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 De evitat! — scris în 10.08.24 de ux135280 din BUCUREșTI
- Jun.2024 O vacanta relaxanta — scris în 27.06.24 de CRINA-ADINA din TâRGOVIşTE - RECOMANDĂ
- Sep.2023 O revenire la Capitol — scris în 27.01.24 de Teodor17 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 A fost un capitol de neuitat? — scris în 03.08.23 de alberto_1337 din PITESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Hotel Capitol, o vacanta relaxanta — scris în 05.08.22 de Teodor17 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Last Capitol — scris în 01.08.19 de Tibi B din GURA HUMORULUI - nu recomandă
- Jul.2019 Un concediu reusit — scris în 20.07.19 de Anakcs* din TARGU MURES - RECOMANDĂ