GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un team retreat m-a făcut să ajung aici la Călimăneşti şi să mă cazez la hotelul Căciulata clasificat la 3*, din această staţiune vâlceană. Ţinând cont că a trecut ceva vreme de atunci şi preţurile au suferit cu SIGURANŢĂ schimbări am să fac referire la celelalte aspecte.
Ţinând cont că era un team retreat (şi ni s-a permis) ne-am „dedulcit” cu toţii (participanţi) la multe din facilităţile hotelului: piscină, room service şi saună. În ciuda faptului că este un hotel foarte mare era curăţenie peste tot pe unde m-am uitat eu. Camera avea minifrigider, televizor, telefon şi dacă aveai posibilităţi (laptop) puteai să te conectezi wireless la internet.
Am mai văzut că tot acolo era cazată foartă multă lume sosită la tratament balnear, deoarece am înţeles că hotelul avea contract cu Casa de Pensii şi cu unele sindicate. M-am bucurat foarte mult când am aflat că Mânăstirea Cozia se află la doar 10 minute distanţă de hotel şi de asemenea puţin mai departe (aproximativ 45’) se află o altă mânăstire, Turnu. Oltul trecea chiar pe lângă hotel iar peisajele erau foarte frumoase.
Restaurantul era curat şi noi aveam mesele rezervate aşa că nu a fost o problemă cu locurile la masă. Mâncarea era servită prompt şi era foarte gustoasă (cel puţin mie mi-a plăcut) şi destulă.
Piscina avea apa curată, nu ştiu la ce perioadă se schimba dar apa era curată. Personalul era drăguţ şi serviabil te întreba dacă mai ai nevoie de ceva hârtie igienică, săpun sau lenjerie nouă, dar pentru 3 zile şi 2 nopţi nu a fost cazul să solicit alte „consumbaile”.
Singurul lucru care m-a nedumerit (şi încă mă nedumireşte) a fost că, în plină eră a informaticii un hotel clasificat la 3* cum este hotel Căciulata, NU are un site (sau măcar un blog) propriu de prezentare! Dar nu-i nicio problemă vom reflecta tot ce trebuie ştiut despre acest hotel aici pe AFA!
Trimis de RobertCodescu in 20.07.10 21:47:53
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (RobertCodescu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.26580000 N, 24.31992000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ma bucur ca acest hotel inca mai supravietuieste. Ultima oara am fost in 1989.
@valy1c luna aceasta voi ajunge din nou la Călimăneşti-Căciulata şi de abia aştept să-ţi aduc veşti proaspete chiar de la faţa locului!!!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2023 Revelion — scris în 17.01.23 de liviuss din ALEXANDRIA - nu recomandă
- Aug.2021 Probleme cu parcarea auto. Platesti locul de parcare, dar nu-l ai asigurat. In camere nu sunt aparate de AC. — scris în 05.08.21 de Pelikan din TULCEA - nu recomandă
- Jul.2020 Un Complex Hotelier peste așteptări! — scris în 04.08.20 de istratescu din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jan.2020 Feriți-va de măgăruș!!! — scris în 19.01.20 de ogserbu din CISNADIE - nu recomandă
- Jul.2019 O gură de aer curat + piscină — scris în 19.11.19 de elise din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Hotel Caciulata — scris în 24.07.19 de Pionica din POPEşTI-LEORDENI [IF] - nu recomandă
- May.2019 Nu recomand decât baza de tratament — scris în 09.05.19 de ela52 din GALATI - nu recomandă