GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pentru cine are drum prin sudul țării, respectiv Slatina, este o alegere mai mult decât potrivită.
Este situat aproape de centrul pietonal, vizibil din stradă, se ajunge ușor, are parcare suficientă. Din exterior pare o clădire banală, dar să nu vă lăsați conduși de aparențe...
Noi am ajuns de două ori, având evenimente care nu ne permiteau să plecăm noaptea înapoi spre casă, și am fost foarte mulțumiți.
Întâmplător, am fost cazați în aceeași cameră, la interval de aproximativ 8 luni... :)). Prima dată am fost singuri, ulterior am avut și copilul cu noi.
Camera a fost la parter, fără balcon, dar nu i-am simțit lipsa, nefiind fumători. Spațiu suficient, am avut loc și pentru patul copilului, baia de asemenea, încăpătoare. Totul curat, mocheta impecabilă, mobilier nou (sau bine întreținut), saltea și perne comfortabile, smart TV (spre încântarea juniorului), mini bar (aprovizionat), draperii groase, ne-am odihnit fără probleme, lenjerii în stare foarte bună, prosoapele impecabile. În baie, cosmetice, foehn, chiar și oglinda cu arc, cu două fețe (doamnele/domnișoarele știu de ce... ;)), nu am avut reproșuri. Baia are cabină de duș, care a funcționat perfect, presiune ok, fără scurgeri sau probleme de închidere a cabinei.
Micul dejun este bufet, destul de variat: omletă, ouă în diverse feluri, brânzeturi, mezeluri, inclusiv bacon și cârnăciori, unt, gemuri, cereale, fructe, lapte, cafea, suc, prăjituri, patiserie. Nu pleci nemâncat în nici un caz.
Pentru un hotel de 3 stele, într-un orășel ca Slatina, am rămas foarte plăcut impresionați!
Trimis de elise in 18.02.20 19:38:25
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SLATINA [OT].
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elise); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.42805600 N, 24.36527800 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2013 Delegatie la Slatina — scris în 07.06.13 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2009 Hotel Bulevard Prestige 3* Slatina — scris în 06.11.09 de cristinadumitru* din BUCURESTI - RECOMANDĂ