GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La sfarsitul lui noiembrie si inceputul iernii din anul trecut, pasii m-au purtat spre Arad. Era frig, drumul era lung si obositor dar "o realimentare" sau poate mai bine zis "un plin" facut la restauramtul “Las Vegas” de langa Deva, un local foarte elegant, m-a reintrodus repede in forma. Pornisem din Tg. Mures destul de tarziu iar soseaua Turda-Alba Iulia-Deva-Orastie-Lipova-Arad e foarte buna dar foarte aglomerata, asadar am ajuns in apropiere de Arad, la Lipova, doar spre seara. Aceasta mare artera a tarii este folosita de autocarele Atlassib si Eurolines pentru a-si transporta turistii spre Europa Occidentala prin Arad dar si de numeroase TIR-uri. Nu erau rare cazurile cand aveam TIR in fata, TIR in spate si TIR la stanga, aflat in depasire. La Lipova ajung in centrul orasului in fata unui hotel cu restaurant unde era o "mare nunta mare". Aveau cazare, eram obosit, mi-era frig si foame (cea mai urata combinatie posibila) dar nuntasii, bine dispusi, m-au sfatuit sa nu iau cazare in acel hotel ca nunta e ca-n povesti, tine trei zile si trei nopti, e galagie mare, mai bine sa merg la Baile Lipova, care se afla”colea” la cativa kilometri si acolo precis gasesc cazare. Pornesc spre Baile Lipova pe o noapte desprinsa parca din romanele lui Kafka, pe un drum mai negru decat smoala, fara luna, fara stele, singura sursa de lumina fiind farurile masinii. Negru in fata, negru in spate, negru sus, negru jos iar tot acest negru mi se parea infasurat intr-un voal gros de intuneric precum numai la cativa metri adancime in namolul rece al gropii Marianelor mai intalnesti. Film horror, nu alta! Asteptam ca stoluri de corbi mari si negri sa navaleasca din filmul lui Hitchock si sa-mi sparga parbrizul.
Depasesc Baile Lipova, care chiar daca vara sunt vizibile din sosea, iarna nu-i ca vara, si ajung la o stana. Un cioban tanar imi spune ca trebuie sa ma intorc si sa fiu atent ca “la mana stanga” voi vedea o padurice si printre copaci niste luminite. Acolo sunt baile. Ajung in fine la bai, vad si o tabela indicatoare la lumina farurilor, in statiune e doar un paznic, care, amabil imi propune o camera “la negru”, intr-un motel gol. Am refuzat, ma saturasem de-atat negru, asa ca am pornit spre Arad. In Arad, la orice intersectie n-o poti lua decat inainte sau la dreapta, precum la Cluj, ceea ce m-a facut o vreme sa ma invart in cerc prin centru in cautarea unui hotel. Dar n-am regretat deloc, caci orasul e luminat feeric noaptea, mai ales cladirea Primariei. Cand esti obosit nu mai conteaza cat dai pe-o camera, important e sa te trezesti fata-n fata cu un hotel. Ajung la un hotel de langa marele parc de agrement acvatic al orasului, rasuflu usurat, au camere cate vrei dar receptionera ma sfatuieste sa nu raman in hotel peste noapte caci instalatia de incalzire e defecta si “nu vrea sa ma aiba pe constiinta”. Imi recomanda un alt hotel, la doua strazi mai incolo, “peste pod”, unde ajung, trecand peste un "sens interzis" dar un banner cu un numar de telefon mobil ma anunta ca…hotelul e de vanzare. Ma mai invart un pic prin centru si ajung in fine in fata hotelului de trei stele Best Western Central. La intrare paznicul ma lasa sa trec de bariea si-mi zice ca daca iau camera, parcarea nu ma costa nimic. In parcare stateau cuminti 6 masini iar la hotelul de 4 etaje, erau luminate doar 5 camere la ultimul etaj. La toate celelate ferestre, intuneric. Ah! Nu stiu ce am azi cu intunericul! Receptia e eleganta, receptionera amabila. Incep sa ma linistesc. "Aveti camere? " Intreb eu ca prostul, paznicul imi spusese deja ca hotelul are cate 10 camere la fiecare etaj, ca acum e cam gol in extrasezon, iar preturile sunt cam asa…la etajul 4, costa 60 de euro, la etajul 3,2, 1 - 70 si 80 de euro camera. “Avem, dar numai cu 80 de euro camera”, imi raspunde o domisoara longilina de la receptie. "Dar acolo sus la etajul 4 nu mai aveti camere? " “O, nu, imi pare rau, hotelul e aglomerat” Am admirat tenacitatea receptionerei de-a vinde la 9 seara, in plin extrasezon, cand se vedea clar, dupa masinile din parcare ca sunt doar 6 clienti in tot hotelul, aradenii nu vin de la bloc ca sa doarma intr-o camera de hotel cu 60-80-de euro pe noapte. Dar prost e cel ce da, nu cel ce cere, zice un proverb international! Atunci, am facut si eu pe prostul, precum Colombo, am inceput “sa dau si eu cu periuta”…”Am auzit domnisoara ca lantul grecesc Best Western are peste 2000 de hoteluri in intreaga lume…ati mai fost si prin altele? …in Grecia, spre exemplu? Frumoasa tara Grecia! …eu am mai fost pe Best Western Balvanyos…au si acolo un hotel…si mai sunt vreo 7-8 in tara…” Tactica mea a functionat caci la un moment dat aud ceea ce-am vrut s-aud din primul moment…”Stiti, la etajul 4 avem si camere cu pret mai redus, la 60 de euro camera, v-ar conveni? ”
O mai intreb inainte de a porni spre un ascensor care pare format numai din oglinzi de Murano…”Vad ca aveti preturile numai in euro, a intrat cumva Aradul in spatiul Schengen? ”
Camera de hotel e dotata cu tot ceea ce vrei, bar in camera, televizor, pat mare si confortabil, oglinzi, mobilier de lux, o baie cu uscator de par si cu telefon in ea, daca cumva ti se face rau acolo, nu trebuie decat sa decrosezi receptorul, si cineva va aparea sa te ajute. Poti sa faci si comanda “room service” chiar si de pe colacul de toaleta. Incalzirea se face prin aeroterma, dai drumul la caldura cat doresti, poti sa faci si 30 de grade in camera. In holul de la receptie sunt multe flori si plante ornamentale, un acvariu cu pestisori colorati, fotolii comode, gasesti si pliante informative cu atractiile turistice ale judetului Arad. Primesti si un pliant cu reteaua de hoteluri Best Western din Romania, Grecia, Croatia si Bulgaria. In holurile de langa lifturi, la fiecare etaj, ai multa lumina si plante ornamentale.
In final, in acea seara s-a ocupat doar etajul 4, asadar in extrasezon, pot spune, fara sa gresesc, ca acest hotel nu are decat un singur etaj, fiecare client doreste sa se cazeze la etajul 4, "la 60 de euro camera" nu la 80. Liftul te duce tot atat de usor pana la etajul 4 precum te duce si pana la etajul 1. Taxa finala pentru o noapte la acest hotel, cu TVA si taxa locala s-a ridicat la 258,50 RON, am primit si factura fiscala.
Restaurantul unde am servit micul dejun inclus in pretul camerei, era elegant dar cam pustiu. Pe o masa lunga gaseai multe bunatati solide si lichide in genul unui “all inclusiv” bulgaresc. Dar nici un restaurant din tara nu cred ca egaleaza oferta culinara a litoralului bulgaresc...
In incinta hotelului (fostul hotel al Partidului), mai gasesti o mica gradina si o terasa de vara. Per total, pretul se justifica, serviciile hotelui sunt de calitate, hotelul mai dispune si de internet, sauna, sala de conferinte dar dintre toate acestea eu n-am avut nevoie decat de un pat bun si o camera calduroasa.
Acum, in Ianuarie 2011, in urma cu doua zile telefonez din nou la acest hotel si ma interesez de o camera. Pe internet nu figureaza preturile la vedere. O voce tanara imi repeta acelasi slogan invariabil…”Avem domnule camere, dar numai la 70 sau 80 de euro camera, stiti, acum hotelul e aglomerat” “Ei, domnisoara, dar acolo sus, la etajul 4, unde am stat eu nu demult, mai aveti? " “Sunteti cumva domnu' Calin? ... Mda, mai avem, doriti o rezervare? ”
Asadar, daca doriti la acest hotel o camera cu 60 de euro, spuneti-i receptionerei ca sunteti "domnu' Calin".
Dorgo
Trimis de dorgo in 13.01.11 07:32:06
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ARAD. A mai fost în/la: aproape prin toata tara
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Locuiesc in vecinatatea acestui hotel si pot sa-ti spun ca majoritatea timpului are acelasi grad de ocupare, fie sezon sau extrasezon. Pretul mi se pare mare, la Continental, hotel bun in Arad, pretul camerei e de 50 euro. Si e chiar inainte de Primaria cea frumos luminata!
Pai, daca eu vreau sa sun, ce fac? Domnul Calin este barbat cu siguranta iar eu... Am sa pun sotul sa sune si punct. Nu s-a facut nici o reducere pt. single?
Domnu Calin, jos palaria pentru perseverenta, diplomatie si psihologie... Acum, daca tot ne indemnati sa apelam la numele si renumele celui din filele de poveste, puteti sa-i spuneti lu'domnu administrator ca nu curge apa la V? Cred ca daca ramaneati la nunta din Lipova, erati si mancat si distrat si darul putea sa fie de exact 60 euro, ca doar erati ruda de ffoarte foarte departe cu mirii... Combinatia aia obosit-nemancat-infrigurat se numeste cocteil ceausist si te face grogy in fata receptionerilor.
Brava relatare!
@anadragusin... pai dupa ce-a mai zis si @TORA INGRID, cred ca e mai bine sa ascultam de aradeni... adica de @anca_l
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2011 Linistit si cochet — scris în 19.11.12 de vaspa.kennel din ROMâNIA - RECOMANDĂ