B&B Al Palazzetto

TIPĂREȘTE

Stimați cititori, întrerupem serialul nostru despre Peru pentru a „difuza” un episod, scris acum o lună și rămas nepublicat, al serialului Vacanță la Roma, de vara trecută, al cărui ultim episod apărut este acesta vezi impresii.

Dar nu la ultimul episod ne vom raporta, ci la cele despre fermecătorul Castel Gandolfo. După ce am vizitat dimineață, pe răcoare, Villa Barberini, am luat de la poartă bagajele pe care le lăsaserăm acolo (am venit de la hotel cu tot cu ele) și ne-am grăbit spre gară, unde aveam tren spre Roma la 11:40. Coborând malul abrupt al Lacului Albano, ne-am luat la revedere de la minunata priveliște pe care o aveam în fața ochilor și ne-am promis să revenim.

În mod normal, drumul către Tivoli ar trebui să fie simplu: tren către Termini, alt tren către destinația finală, două ore în total. Doar că în anul 2025 au fost programate reparații la calea ferată, așa că am făcut patru ore și jumătate și am avut parte de multă aventură.

Am cumpărat bilet Trenitalia, direct Castel Gandolfo - Tivoli, 4,10 euro, și am urmat indicațiile de pe aplicație. Ne-am dat jos în Ciampino și am urcat în alt tren spre Roma Termini. Aici am coborât la metrou și l-am luat până în stația Tiburtina (2 euro suplimentar). Din acest loc ar fi trebuit să continuăm cu un autobuz, doar că acesta nu are stația în fața gării. Ne-a luat o jumătate de oră și un car de nervi pentru a afla că trebuie să ajungem în Piazzale Giovanni Spadolini, unde am prins la mustață autobuzul către Tivoli. Care, însă, nu a vrut să ne ducă până la capăt: a oprit în Guidonia Montecelio și aici am urcat din nou în tren, două stații (10 minute).

Am fost foarte mândru că am reușit să ajungem cu bine, trăgând după noi și un bagaj de cală + unul de cabină. Iar greul nu se terminase: Tivoli e un oraș situat pe pantele abrupte ale Munților Tiburtini. AI explică mai clar și mai elegant ca mine: Centrul istoric este cocoțat pe o creastă calcaroasă abruptă (o acropolă naturală) care domină o prăpastie adâncă săpată de râul Aniene. Acest râu traversează zona și formează faimoasele cascade din Villa Gregoriana. Din cauza acestui relief, versanți multipli și pante abrupte, atracții celebre precum grădinile Villa d’Este au fost construite special în sistem de terase suprapuse pentru a profita de căderea naturală a apei.

Ideea este că am mai făcut vreo 20 de minute, pe străzi pietruite, urcare-coborâte-urcare-..., sub un soare fierbinte, până la

B&B Al Palazzetto

Noțiunea de „palat” în Tivoli înseamnă o clădire cu 2-3-4 etaje (înalte, tavanul fiind situat la mai bine de trei metri deasupra podelei), deloc spectaculoasă din exterior (puține palate sunt restaurate, majoritatea arată chiar jalnic), dar cel puțin interesantă dacă treci dincolo de poarta impresionantă (mi s-a părut că arhitecții acelor vremuri au depus cel mai mare efort pentru a concepe porțile acestor palate).

Palazzetto-ul nostru este chiar în buricul târgului, în vârf de deal, la o sută de metri de primărie și la două sute de intrarea în Villa d’Este. Clădirea este veche, de secol XV, recent restaurată: atât fațada (P4), cât și interiorul. În camera noastră tencuiala era „incompletă” în câteva locuri, pentru a lăsa la lumină „martori” ai vechii zidiri (P13, P15).

Recepția se află la etajul al doilea, iar ușa camerei care ne-a găzduit două zile este chiar cea din spatele biroului din P9. Din pozele de pe site-ul hotelului sau din cele de pe Google, am observat că arată mai bine camerele de la primul etaj, probabil că acolo stăteau acum sute de ani stăpânii palatului. La etajul al doilea erau camerele copiilor/rudelor care trăiau din mila familiei 😊 (fac scenarii), iar la etajul al treilea (de fapt, mai curând o mansardă) locuiau servitorii.

Accesul în clădire se face pe niște scări înguste și abrupte, și nu există ascensor; prin urmare, hotelul nu este foarte potrivit pentru persoanele cu probleme de mobilitate.

În timpul lungului drum către Tivoli am primit, pe WApp, indicații despre check-in. Catalin ne informa că e la birou între 14:30 și 17, ne-a întrebat dacă venim cu mașina (am aflat că parcarea e la 400 de metri, în vale), ne-a informat că check-out-ul e la 10:30 (așa ceva!), plus alte câteva detalii. Ne-am gândit că, de fapt, îl cheamă Cătălin, și l-am întrebat direct, ca să nu ne mai chinuim cu engleza nici noi, nici el. Nu ne înșelam 😉.

În recenziile hotelului, Catalin e foarte lăudat. Probabil e un tip de toată isprava, dar noi nu am reușit să-l vedem la ochi în cele două zile cât am stat acolo. Când am ajuns, pe la patru, la recepție nu era nimeni; am dat un mesaj și ne-a răspuns imediat că ne-a lăsat cheile pe birou – chiar așa era. Apoi, a doua zi, i-am scris din nou: nu mai funcționa ceva la duș, butonul care făcea trecerea între dușul fix și cel mobil era blocat. Ne-a lăsat pe seen, iar în dimineața plecării ne-a răspuns: Bună dimineața! L-am lăsat și noi pe seen. Ne descurcaserăm cumva, doamna udându-și părul fără să dorească asta, că nici nu am găsit căști de duș printe consumabilele lăsate în baie (uscător de păr am găsit, însă).

Dar, da, nu asta e regula la Catalin. Am bătut la ușa vecină, pentru a întreba dacă cei din perete cu noi aveau aceeași problemă cu dușul – nu, era o defecțiune doar la noi. Doamna cu care am conversat, o englezoaică foarte volubilă, ne-a spus să luăm legătura cu managerul, o doamnă foarte săritoare, care ne va rezolva sigur problema. Că ea o sunase dimineață de la Villa Adriana, că nu știa cu ce să se întoarcă de acolo, iar doamna i-a trimis imediat un taxi. Și pe doamnă o cheamă fix ca pe ea, apropo, nu s-a recomandat, ea e Kathleen, noi cum ne numim? V-ați prins, probabil, doamna manager era, de fapt, legendarul domn Catalin.

Trecând peste acest incident, ne-am simțit bine la B&B Al Palazzetto. Imaginile atașate vă pot lămuri cum a arătat camera noastră. Dar poze încă mai bune găsiți pe site-ul hotelului: am stat în ceea ce ei prezintă drept Standard Comfort Room.

Se intră într-un mic vestibul, unde se află și spațiul de depozitare, unul generos (am găsit acolo perne și pături de rezervă). Încăperea principală este destul de mare, dar lungă și îngustă: patul Queen size o umple aproape dintr-o parte în alta. În fața patului este o masă lungă (cu un singur scaun, oare de ce?), și cu un minibar sub ea (unde am găsit două sticle de apă rece). Deasupra, pe perete, stau televizorul și aparatul de aer condiționat, foarte util în acele zile caniculare.

Baia este micuță și bine mobilată, chiar nu înțeleg cum au reușit să facă loc și pentru bideu. Dacă nu era problema cu dușul, totul ar fi fost perfect.

Există chiar și un pic de balcon, care dă către o curte interioară. Dimineața, la prima oră, ne-a trezit o echipă de zidari, care începuse treaba la clădirea de vizavi (P17). Ghiciți în ce limbă vorbeau între ei! De fapt, rău e că strigau, nu vorbeau.

Am găsit foarte curat în cameră. Nu ni s-au schimbat prosoapele, dar eu nu am pretenția asta la numai două nopți de cazare, am mai discutat pe tema asta.

Micul dejun, servit într-o cameră cu vedere panoramică, oferă produse artizanale tipice locale. Așa se laudă ei pe site – și așa este lăudat în mai toate recenziile pe care le-am citit.

Acum... vederea panoramică e cea din P26-P27.

Sala este la mansardă/etajul al treilea. Se intră printr-o mică bucătărie, unde se face cafeaua. Spui doamnei de acolo ce cafea dorești și ți-o aduce la masă. Salonul propriu-zis arată bine, tot respectul pentru designer-ul care a gândit hotelul, a făcut o treabă bună.

De mâncat... mai mult decât obișnuitul mic dejun italian, dar departe de un mic dejun adevărat. Nimic cald, ceva salam și cașcaval pentru sandvișuri (dar pâine albă feliată, din cea mai ieftină). Multe tarte dulci, de tot felul, altele de la o zi la alta (în P23 vedeți etichetele pentru toate tipurile de produse de patiserie pe care le rotesc), despre care mi s-a spus că sunt grozave. Și destul de multe fructe (mere, portocale, banane). Asta e ceea ce pe Booking este cotat ca „mic dejun foarte bun”.

Cineva povestește că, fiind diabetic, a cerut ouă fierte și a primit. Nu mi-a trecut prin cap să fac asta; de altfel, nu îmi place să primesc tratament diferențiat, dacă nu se oferă ouă fierte pentru toată lumea, nu consider că merit eu. Deși... nu m-am atins de tarte și de croasante, poate că meritatm ceva în compensație.

Una peste alta, este un hotel mai mult decât în regulă, pe care îl recomand.

Dar... dacă aș vrea cameră în acest week-end, ar costa 200 de euro. Sper că e doar un accident, iar prețurile nu au luat-o de tot razna.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 54 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI