De Paste la Vidraru

TIPĂREȘTE

Luni 6 mai 2013, a doua zi de Paste, ne hotaram sa facem o scurta excursie pana la Vidraru. Cum mancare aveam destula, ca doar era Pastele, dulciuri aveam, bauturi aveam, benzina aveam, umplem Solenza in aceasi garnitura in care fusesem cu 5 ani in urma, tot de Paste, la Lacul Rosu si la drum.

Drumul este cel clasic, centura Bucurestiului, autostrada A1 pana la Bascov, unde viram la dreapta spre Curtea de Arges. Cerul este putin innorat, tocmai bun pentru excursie in aceasta zona. Pana la Curtea de Arges drumul nu ne pune probleme si nici nu ne atrage atentia in mod deosebit, ceea ce creaza premisele unor planuri in legatura cu ce vom face in aceasta excursie.

Si uite asa, din vorba in vorba, intram in Curtea de Arges, ne oprim la o Cofetarie, bem o cafea, mancam o inghetata, evident pauza pentru otrava (v-ati prins ca e vorba de tigara), dupa care ne continuam drumul spre barajul de la Vidraru.

Desi facusem Transfagarasanul de zeci de ori, era pentru prima data cand il parcurgeam de la Curtea de Arges la Sibiu. Toate celelalte drumuri le-am facut dinspre Sibiu. Dar cum toate au un inceput, dupa 31 de ani de mers pe Transfagarasan, mergeam de la Curtea de Arges spre Sibiu.

Trecem de manastirea Curtea de Arges, lasam in dreapta DN 73 C, spre Campululng Muscel si tot inainte spre baraj. Traversam localitatile Albestii Pamanteni, Albestii de Arges, Oestii Pamanteni, Oestii Ungureni, Rotunda, unde cu cat ne apropiem de baraj peisajul devine din ce in ce mai frumos si variat. De la Dobreni putem spune ca am intrat in munti, iar dupa ce trecem de cladirea centralei electrice de la Capatanenii Ungureni incepem urcusul spre baraj. Lasam in stanga poteca cu 1480 de trepte care duce la Cetatea Poenari si ne pregatim de intalnirea cu barajul si lacul de acumulare de la Vidraru. Facem un scurt popas in apropierea conductei fortate care duce apa din lacul de acumulare in paletele turbinelor centralei electrice de la Capataneni.

Ajungem la baraj si parcam masina imediat dupa traversarea barajului. Admiram frumusetea lacului si a imprejurimilor si dupa ce luam o gura de curaj incepe urcusul spre statuia lui Prometeu, sau a Energeticienilor pe vremea lui Ceausescu.

Imi permit sa reamintesc cateva date legate de baraj si centrala electrica, pe care cred ca le cunosc majoritatea celor care trec pe Transfagarasan. Barajul, inaugurat in 1966, este cel mai inalt din tara (166 m) in forma de arc, spre deosebire de cel de la Bicaz, forma de arc facandu-l sa fie mult mai suplu, latimea la baza numai 28 m, fata de 119 la Bicaz. Lungimea barajului este de 305 m, iar volumul lacului este de circa 465 milioane m c, fata de 1250 milioane m c la Bicaz, iar suprafata lacului este de 893 hectare. Desi capacitatea lacului este mult mai mica decat cea a lacului Bicaz, capacitatea centralei electrice este mai mare, cele 4 turbine asigurand o putere de 220 MW.

As mentiona un aspect care este specific acestei hidrocentrale si celei de la Portile de fier 1: amandoua au foste incepute de Gheorghiu Dej si terminate de Ceausescu.

As mai putea mentiona si alte date despre lac si baraj (volumul excavatiilor de roca, cantitatile de materiale folosite, etc), dar sunt detalii prea tehnice.

Gata cu vorbele si sa urcam spre statuie. Prima parte se urca relativ usor pana la primul platou, unde ramane sa ne astepte sotia sa ne intoarcem de sus de la statuie. Facem aici o scurta pauza, cateva poze si ne continuam drumul, care este din ce in ce mai greu, dar si foarte placut. In sfarsit ajungem la punctul final, facem poze si evident pauza de otrava, care pe mine ma cam supara, fiind nefumator, de fapt singurul din grup.

Dupa ce mai tragem cateva guri de aer curat si, sper eu, sanatos incepem coborarea, imi recuperez sotia si ne intoarcem la masina pentru a ne continua drumul.

---

VIZUALIZĂRI: 2712 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI