ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.01.2017
DE MCM
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.02.12
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUN-2016
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
1 AD. + 1 COPII -- v: prea mult :)

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 5 MIN

Bali Star Hotel - vacanta cu repetir

TIPĂREȘTE

Uite cum ma apuca melancolia cu gandul la vacanta. Din melancolie dau in “tistetze” – vorba fiului unui prieten bun. Dar nu vine ea vara, lasa, lasa. Totusi, un cantec vesel sa cantam, chiar daca este iarna. Si cum nu-mi place sa raman “datoare” (am promis de acum 2 veri ca o sa scriu despre cazarea in Creta), iata.

Si uite asa, la indemnurile mafrenzilor (se stiu ei care), m-am apucat sa-mi dezmortesc neuronii incalciti de meandrele concretului…...

Pe principiul “radem glumim dar nu parasim incinta” am sa va povestesc despre o cazare, pe care merita s-o luati in considerare pentru vacanta la mare de anul acesta. Poate unii dintre voi (care-si mai aduc aminte de mine) stiu ca in urma cu doi ani m-am indragostit. Batai de tobe, suspans… M-am indragostit iremediabil de Grecia. Dezamagiti? Vroiati picanterii despre un print calare pe cal alb? Stati la coada, si eu vreau.

Ca sa n-o mai lungesc, dupa ce am citit review-ul lui @Andox despre Bali Star Hotel, am ales Creta, cea care imi va suci capul cu ale ei frumuseti. Dupa ce m-am hotarat s-a produs “dezastrul”, am inceput sa caut, sa citesc, sa vad fotografii despre Creta. A fost inceputul unei frumoase iubiri. Asta se intampla in martie 2015.

Mi-a placut atat de mult hotelul si insula incat anul urmator, 2016, am mers exact in acelasi loc.

Acum, despre hotel…. nici nu stiu cu ce sa incep. Ne-am simtit ca acasa in familie. Patronul, dl Dimitris, conduce cu success, alaturi de sotie si copii, aceasta “casa departe de casa”. Iar acum, sa aprindem lumina si sa ne organizam putin.

Am luat, prin intermediul AFA, oferta de 7 nopti cazare plus avion, la Bali Star Hotel. Zborul fara probleme, transferul de cca o ora, fara probleme. Ajungem la hotel. In parcarea suficient de mare, pe unul dintre ziduri, o superba buganvillia ciclam. Atunci am stiut ca totul va fi superb.

Am intrat si ne-a intampinat Agapi, receptionera cu care ne-am si imprietenit. Foarte draguta, zambitoare. Stati asa!!! Parca am zis ca ne organizam. Madam (da, cateodata, mai des in ultima vreme, vorbesc cu mine insami. Interesant este ca aflu mereu lucruri noi), lasa floricelele, inimioarele si norisorii, nu vezi ca prietenii asteapta date concrete? Deci:

Hotelul – in Bali, aproape de plaja, de care este despartit de propria gradina superba, de o straduta mica, si de un bar, Mambo Bar (in 2016 si-a schimbat numele in Shisha), care apartine fratelui dl Dimitris. La 2 pasi de parcare, peste drum, este un magazin de unde va puteti cumpara apa, fructe, bere, suveniruri, la preturi decente.

Utilitati hotel – piscina adulti (pe care o vedeam de doua ori pe zi, atunci cand treceam voiosi in drum spre micul dejun si cina), piscina copii, WiFi care mergea destul de bine, bar la hotel si bar pe plaja, parcare incapatoare pentru circa 20 de masini, in cazul in care doriti sa inchiriati masina.

Cazarea

In ambele dati am stat in suita junior care este muuuult mai mare decat camera dubla standard. Are 2 paturi single, 2 canapele, balcon/terasa foarte mare, frigider, cred ca si televizor (cui ii pasa de televizor dupa o zi intreaga de plimbat, balaceala, plaja, condus cca 300 km/zi). Am sa incarc fotografii ca sa va puteti da seama. Curatenie perfecta, schimbat lenjerie de pat, prosoape, cosmetice la baie de buna calitate, foen. WiFi. Ce sa-ti mai doresti altceva? Hotelul are doar parter si etaj, dar are si lift pentru cazul in care veniti cu dulapul de haine dupa voi, asa cum am facut noi. Peste tot in hotel este un miros grozav de curat si nu’sh ce parfum pe care, recunosc, as fi vrut sa-l cumpar si sa-l folosesc si eu acasa.

Masa

Oferta a fost cu demi-pensiune, mic dejun si cina. Noua ne-a placut mancarea.a fost destul de diversificata si gustoasa, atat dimineata cat si seara. Bauturile de la cina sunt contra cost, se pot trece pe camera si apoi le platiti la final. Un suc 2 euro, un Mythos 3 euro. Terasa unde se mananca da spre gradina minunata si spre o mica livada de maslini. O sa va placa, mai ales seara cand veti savura un Mythos aburit, multumiti de ziua grozava pe care ati avut-o.

Amestecate

Va incurajez sa va inchiriati masina, pe principiul “fara poezie viata e pustiu” sau “Creta fara masina este degeaba”. Va poate ajuta Agapi de la receptie sa inchiriati. Preturile sunt bune. De asemenea, va incurajez sa luati o masina mai puternica, veti avea nevoie de ceva caluti in plus atunci cand veti urca pe serpentine, in panta accentuata, fara parapeti laterali spre prapastie.

La plaja din dreptul hotelului/barului Mambo, o umbreluta si 2 sezlonguri costa intre 6-8 euro, in functie de amplasarea in prima linie de la apa sau in cele din spate.

In jurul hotelului sunt multe taverne unde puteti manca. Noi am mancat la taverna Galini, o supa de peste grozava (multumesc Andox pentru sugestii). De asemenea, frecvent vin localnici cu fructe de sezon, foarte gustoase.

Oamenii

Nu degeaba se spune ca grecii din Creta, cretanii, stau la baza aparitiei civilizatiei grecesti, si apoi a celei europene. Sunt oameni mandri, calzi, serviabili. Pe langa ei, mai sunt alte natii care au venit aici, impinsi de nevoi sau ramasi, indragostiti fiind de locurile minunate. Am sa va vorbesc despre oamenii de la Bali Star Hotel. Dl Dimitris, managerul, a stiut sa aleaga colaboratori care creeaza turistului senzatia de familie. Agapi, din Frankfurt, minunata noastra prietena, receptionera care ne-a ajutat cu multe sfaturi. David, din Tbilisi, barmanul care ne rasfata aproape in fiecare seara la bar, cu cocktail-uri si bauturi grozave. Tamo, bucatareasa, care facea cele mai bune pancake-uri la micul dejun. Bucatarul, al carui nume din pacate nu mi-l amintesc, mereu cu zambetul pe buze, ne saluta de cate ori ne vedea. Oameni frumosi carora le multumim pentru ca ne-au facut sa ne simtim bine veniti.

Asadar, in speranta ca vacanta de vara vine mai repede daca te gandesti intens la ea, hai sa ne gandim impreuna la ce amintiri frumoase ne vom face in Grecia anul acesta.

In loc de concluzie: Marea!!! Nu stiu cum face dar iti intra in suflet si nu mai poti scapa de ea. Si nici nu vrei!

Pe… curand, mafrenzi!

PS: dragi webi, nu ma certati ca nu am scris cu diacritice.


[fb]
---
Trimis de MCM in 29.01.17 17:17:38
Validat / Publicat: 29.01.17 18:40:47
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: La acelasi hotel in 2015
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4740 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (MCM); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Plaja din dreptul hotelului. Poza facuta de la Mambo/Shisha bar
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 44300 PMA (din 48 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    19 ecouri scrise, până acum

    marius gaudi*
    [29.01.17 18:56:47]
    »

    A fost săptămâna surprizelor, după Alex, un alt ,,monstru sacru" al site-ului ne-a făcut plăcerea să citim despre un loc interesant şi de luat în calcul pentru o eventuală cazare.

    Văd ca insula Creta este o dragoste puternică, nu aşa... un foc de paie.

    Notat hotelul, trecut în ,,pole position" pentru o ulterioară îndrăgosteală de Creta.

    mecut
    [29.01.17 19:23:40]
    »

    @Mcm

    Cu mare bucurie, am primit vestea, adusa de mail, că mă pot delecta cu câteva rânduri inconfundabile...

    Urrraaaaaaa

    Bine ai venit, revenit... !!!

    MCMAUTOR REVIEW
    [29.01.17 21:21:49]
    »

    @marius gaudi: hahaha, cum știi tu să meșterești cuvintele. Până acum am tot fost "dezmierdată" cu tot felul de diminutive/apelative, dar monstru nu m-a mai făcut nimeni. Merci! ???? Recunosc faptul că @Alex, m-a cam scos din carapace cu review-ul lui. Păcat că n-am rămas plăcut uscată după ce l-am terminat de citit, de atâta râs ????

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    MCMAUTOR REVIEW
    [29.01.17 21:23:50]
    »

    @mecut: așa cum spuneam, cineva, nu spui cine, a tot insistat ???? Mulțumesc. În plus, mă simțeam vinovată că-i promisesem lui @Andox din septembrie 2015 că scriu review-ul ăsta.

    mishu
    [30.01.17 10:09:30]
    »

    @MCM: Am tot stat in dubiu daca sa citesc sau nu acest articol. Uitandu-ma la titlu era clar cam despre ce este vorba asa ca sa risc sau nu? In fine pana la urma mi-am facut curaj si am citit, si am avut dreptate, pai in momentul urmator, indiferent de vreme m-as fi teleportat acolo, chit ca ma plimbam pe plaja sau as fi savurat o cafea pe terasa.

    Asa ca in final ai facut bine ca ai povestit (chiar daca impinsa), felicitari, votat cu mare placere.

    Andox CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
    [30.01.17 13:27:52]
    »

    DATE SEJUR JUN-2016

    Acum trebuie sa scrii si despre sejurul din 2015...

    teona
    [30.01.17 16:11:59]
    »

    In vara 2016, am avut si eu ocazia sa vizitez Bali, cand ne intorceam de la Knossos si pentru ca citisem despre excursiile tale anterioare, cand am vazut Bali pe traseu, am zis sa luam o pauza, mai ales ca eram mistuiti de sete. Ne-am gasit refugiul pe o terasa, chiar langa prima plaja din Bali. De abia dupa ce ne-am racorit, am urcat panta si am descoperit-o si pe cea de a doua, unde cred ca se gasea si hotelul tau, dupa chestiile gonflabile din apa. Mi-a placut asezarea, cred ca e bine pozitionata si fata de zona vestica si de cea estica. Si pe cand povestea... ca si eu ma gandesc ca poate 2017 ma aduce tot pe acolo.

    MCMAUTOR REVIEW
    [30.01.17 20:51:16]
    »

    @Andox: să știi că da ????

    MCMAUTOR REVIEW
    [30.01.17 20:59:51]
    »

    @mishu: cred că te-a speriat apelativul lui @marius gaudi,

    monstru

    , de a trebuit să-ți faci curaj să mă citești ????. Adevăru-i că un review de cazare nu este atât de mirobolant ca unul de impresii turistice. Se citește cu atenție doar dacă te interesează în mod specific. PS recunosc faptul că te-am căutat la review-uri și am observat că avem "iubiri" comune. Mulțumesc pentru vot

    MCMAUTOR REVIEW
    [30.01.17 21:05:09]
    »

    @teona: exact, ai mare dreptate, după colină era plaja Bali, cea mică. Iar barul care se vedea pe plajă era cel cu frappe-ul grozav. Am scris impresiile încă din 2015, vezi impresii. Deh, dragoste mare ????.

    Da, Bali are o poziție cumva la mijlocul insulei, deși partea vestică este mai frumoasă decât cea estică, tot la mijloc m-aș caza. Dacă te gâdești să mergi anul acesta nu ezita.

    bog68
    [31.01.17 10:48:57]
    »

    Ha!... Săr-mâna, stimată, iubită, bronzată, scăldată, cretată (mamă, ce-am scos-o pe-asta...) și-altă dată... și-altă dată... și-ncă-odată... doamnă!

    Ptiuuu! Păi dacă știam că fuseși pe meleagurile cretane la acea dată și oră din călindar, bașca dădeam o fugă să te văz... că ezact atunci, trecute fix, când matale sorbeai din cocktailurile ălea făcute de georgianul David, eu îmi împrăștiam body-ul pe beach-ul de la Kolymbari, la doar vro' sută doișce kilomăsline de Bali Star, adicătelea ceva mai de-ndărăt de Chania...

    Iaaarrr te-am ratat!!!...

    mishu
    [31.01.17 10:55:25]
    »

    @MCM: Mie mi se par utile toate articolele, fie ca vorbim despre cazare, restaurante, manastiri, trasee, tot ce se poate scrie aici poate fi util pentru cineva. Iar acest loc pare intradevar unul minunat.

    MCMAUTOR REVIEW
    [31.01.17 13:40:39]
    »

    @bog68: Heeeei, pe cine "vad" eu aici!!! Serios?? Am fost in acelasi timp? Pai vezi, daca n-ai FB, asa ai fi aflat in direct (ca in reluare ai aflat acu') ca imi merg rotile prin frumoasa Creta. Ma bucur sa dau de prieteni vechi. Pot spune ca nici nu mi-am dat seama cat mi-au lipsit.

    webmasterX
    [31.01.17 14:31:02]
    »

    @bog68: Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

    Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

    În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

    Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

    Alex_Macedo
    [25.02.17 00:08:23]
    »

    @MCM: At a later date...

    Mă bucur că... ca printr-o minune, a unei carapace anume... ai reușit, din nou, să-mi aduci aminte, cum e să pui suflet în scrieri.

    Dacă am fost și eu pe un colț, prin încurajare... nu face decât să arate, de ce ne place să scriem...

    Liniște în suflet și simțire, MCM!

    Pe... oricând.

    MCMAUTOR REVIEW
    [04.03.17 20:47:37]
    »

    @Alex_Macedo: cum am putut fi atât de nepoliticoasă??? Habar n-am, dragă Alex. Te rog să mă ierți că am văzut așa târziu ecoul tău. Sunt mulțumită, prietenii dragi nu m-au uitat. Asta cu pusul sufletului în scrieri este naturală, știi și tu. Deși, câtă simțire poți pune într-un rew de cazare? Mă duc să citesc rew tău, mi l-am salvat pentru o zi ploioasă. Și... la Florența e seară și plouă. ????

    calatorul
    [15.07.17 17:54:16]
    »

    @MCM: Felicitari pentru frumoasa vacanta greceasca petrecuta in minunata insula Creta, unde m/as reintoarce oricand cu mare bucurie. Multumim pentru informatiile oferite si impresiile impartasite, ca si pentru pozele insotitoare. Alegeri inspirate si vacante frumoase in continuare.

    andromeda
    [08.02.19 15:15:35]
    »

    @MCM: Am vazut ca plaja este cu nisip. Banuiesc ca la fel este si in apa. Intrarea in apa este lina? Sunt valuri sau plaja este intr-un golf?

    Fara masina inchiriata ne descurcam? Putem circula cu autobuze sau lua excursii?

    MCMAUTOR REVIEW
    [09.02.19 01:35:10]
    »

    @andromeda: da, plaja este cu nisip, in apa la fel. Nu sunt valuri pt ca este golf. Apa se adanceste destul de repede.

    Nu stiu despre excursii, noi am fost de 2 ori acolo si am inchiriat masina cate 5 zile de fiecare data. Merita daca sunteti genul caruia nu-i place sa stea intr-un loc.

    Creta este prea frumoasa sa stai pe o singura plaja.

    Sunt autobuze, dar pana la autostrada, unde este statia, este destul de mers.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Alex_Macedo, andromeda, bog68, marius gaudi*, MCM, mecut, mishu, teona
    Alte impresii din această RUBRICĂBali Star Hotel [Bali]:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078969955444336 sec
    ecranul dvs: 1 x 1