GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Bali Star Hotel este situat in satul pescaresc Bali cam la 40 km de Heraklion si 30 km de Rethimno la vreo 50 m de plaja Varkotopos.
Dupa un zbor de aproape 2 ore si un transfer facut destul de rapid am ajuns la hotel pe la ora 11:30 si am primit camera imediat.
Hotelul este doar de 3* insa pot sa va spun ca am stat in hoteluri de 4* mult sub acest hotel. A fost renovat acum cativa ani si arata inca foarte bine. Este genul hotel boutique camerele fiind decorate in culori diferite.
Camerele nu sunt foarte mari insa decorate cu gust si foarte curate. Se face zilnic curatenie iar la 3 zile se schimba asternuturile. In camera gasiti un lcd mic cu cateva canale in germana, rusa si greaca, un mic frigider gol unde poti raci o bere, un suc sau o apa, aer conditionat individual. Am avut un balcon destul de generos, dotat cu o masuta si 2 scaune cu vedere (mai indepartata :) ) la mare. Baia este moderna dotata cu un dus cu hidromasaj foarte fain. De asemenea gasiti uscator de par in camera si seif care este contra cost (15 euro/saptamana).
Barul hotelului aflat la parter langa piscina este bine garnisit si cu preturi de bun simt. 3 euro un fresh de portocale, 3 euro o bere, 5-7 euro un cocktail (recomand Mojito, foarte bine preparat), 4-5 euro un whiskey sau o Metaxa. Un lucru foarte bun era, ca orice consumai la bar sau la restaurant puteai trece pe camera si sa platesti la sfarsitul sejurului, nefiind nevoit sa umbli cu bani tot timpul la tine.
Piscina nu este foarte mare dar curata si mai tot timpul nu prea aglomerata. Sunt vreo 30 de sezloguri la piscina (gratuite) si inca vreo 30 aflate prin gradina hotelului care pot fi folosite deasemenea gratuit.
Hotelul are o parcare de vreo 20 locuri deci daca inchiriati masina aveti unde parca fara probleme.
Restaurantul hotelului nu este foarte mare dar are o terasa foarte faina unde este o adevarata placere sa serviti micul dejun si cina.
Am avut demipensiune iar felurile de mancare desi nu erau foarte multe, erau gustoase si bine preparate. Dimineata era inclusa cafeaua (acceptabila) sau ceai, iar seara bauturile se plateau.
Hotelul are si o gradina cu cativa maslini unde sunt sezlonguri un un mic loc de joaca pentru copii iar din gradina ajungi pe plaja Varkotopos. Plaja este situata intr-un golf, destul de mica, cu nisip si intrare lina in mare. Pe plaja 2 sezlonguri si o umbrela costa 6 euro. Tot la plaja este si barul Mambo dar care era in amenajare si nu era inca deschis, insa la vara cu siguranta va fi un punct de atractie avand o pozitie foarte buna.
Wi-fi este pe tot teritoriul hotelului si in camere si merge chiar foarte bine. Pe plaja prindeti semnal de la barul Mambo. Totul free. Proprietarul hotelului Dimitri este tot timpul prezent la hotel si orice problema aveti o rezolva imediat.
De asemenea personalul este foarte amabil si serviabil, de nota 10.
Pe langa hotel gasiti cateva magazine si taverne, recomand taverna Galini unde portiile de mancare sunt generoase, bune si cu preturi OK. Peste tot unde am mancat primesti la sfarsit din partea casei desert si o sticluta cu raki.
Bali este un sat aflat pe 4 coline cu 4 golfuri unde sunt plajele. Prima este plaja Livadi, cea mai mare, cu nisip, dar si cu ceva pietre in apa, unde se gasesc mai multe taverne si deasemenea unde puteti inchiria ski jet, hidrobiciclete sau canoe. Plaja a 2-a este plaja Varkotopos unde este si hotelul Bali Star iar plaja a 3- a este cea de langa port, unde de asemenea sunt taverne, baruri si magazine.
A 4- plaja este in celalalt capat al satului si este cea mai mica.
Amplasarea satului cam la mijlocul insulei face destul de facila explorarea atat a estului ca si a vestului. Eu am inchiriat o masina si am fost la Agios Nikolaus si Cretaquarium in partea de est, la plaja Stavros (unde s-a filmat Zorba Grecul) si la laguna Balos in vest si chiar la Elafonisi in sud-vest. Deasemenea Rethimno este foarte aproape, la vreo 30 km si unde am fost in 3 seri si unde va recomand sa mergeti atat ziua cat si seara. Orasul este deosebit de frumos.
Referitor la pret, am prins o oferta foarte buna pentru luna mai, chiar aici pe siteul AFA, pentru lunile iunie, iulie sau august, pretul este mult mai mare dar eu zic ca hotelul acesta merita sa-l luati in considerare pentru vacantele voastre.
Vacante faine va doresc! Creta este supeba, merita vizitata.
Trimis de Andox in 08.06.15 09:47:58
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
31 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Andox); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 35.41073900 N, 24.78158400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review - pg. 1 / 2
31 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Andox - A durat ceva si ''tacerea'' ta.
Bine ai revenit!
O fi ceva in aer...
@Flaviu -
”O fi ceva in aer...
Aiurea, era în...
”o sticluta cu raki.
... sau de la bere?!?
Eniuei, uelcombec Mr. Cristi!
@Dragos - De fapt, el a spus:
”desert si o sticluta cu raki
Desertul se servea tot in sticluta sau era la pahar?
Si ma rog, cate grade avea... desertul, dom'le?
Mai Flavius, daca am vazut ca tu poti, eu de ce nu?
Intr-o zi chiar ne-au sevit cu un desert in pahar pe care l-am ....mancat.
Pacat ca nu l-am pozat.
@Andox - Dacă s-ar lua punctele în perioada de inactivitate, cred că ai fi CHIBIȚ acum, nu?
Bine ai revenit Andoxule! Să nu mai dispari!
Aşa ca de la ˝grec˝ la ˝grec˝
Το άρθρο "έλαβε" μια μουσική απεικόνιση ή μουσικό βίντεο - βλέπε παραπάνω, ακριβώς κάτω από τον τίτλο
Αν ο συγγραφέας προτιμά ένα άλλο τραγούδι ή ένα άλλο βίντεο, καλείται να γράψει (εδώ ηχώ ή το PM)
@webmaster13 - ευχαριστώ πολύ!
@ariciu - pot sa ajung si chibrit ca nu-i bai.
@Draga consiliere pe Grecia (mai da a plouat cu onorifici pe Elada), nu te-am uitat... oscilam, sa-ti dau zuperb-ul sa nu-ti-l dau? Pana la urma ti l-am dat pt ca textul e cam tot atat de scurt (dar e esenta pura) ca si cel al meu despre Reghin, in care ziceai ca am scris "nimic despre nimic", plus ca o poza ai repetat-o in 3 culori diferite, asa ca acum suntem chit, am ajuns la zero, c-al tau era negativ...
Pai vezi mai draga MCM, Bali-ul era langa casa la 2 ore de zbor si tu vroiai sa mergi la... -n praznic
intr-adevar, Rethymno este un "orasel venetian" super! pacat ca n-ati fost si in Chania, sau ati ajuns?
@Andox - Mi-ai adus aminte de plaja Stavros pe care am ţinut în mod special să o văd şi eu în 2010 când am fost în Creta. Parcă-l vedeam pe Anthony Quinn în ultimele secvenţe când se prabuşeau toţi buştenii aceia, încercând să dreagă busuiocul. Emoţionant, dar şi plaja frumoasă! La Balos şi Elafonisi sper să ajung într-o vacanţă viitoare în Creta, pentru ele, într-adevăr, m-au încercat regrete pentru neputinţa de le vizita.
Ei uite-asa devine si mai grea alegerea destinatiei finale pentru Grecia! Se scrie atat de mult ep AFA despre Grecia unde sper sa ajungem si noi in premiera anul acesta, ca este greu apoi sa alegi ce este mai aproape de gustul propriu, vs buget, perioada etc.
Un articol evident fain, poze super, o invitatie pt Bali.
Te mai citesc cu interes
@artemisa24 - Am fost in Chania, cand ne-am intors de la plaja Stavros. Dar sincer tot mai mult mi-a placut Rethimno.
@irinad - de asta m-am dus si eu, din pacate in ziua cand am fost acolo era putin inorat dar a avut si o parte buna, eram numai noi pe plaja
Apropo de Zorba, primul lucru cand am ajuns acasa fiica-mea m-a pus sa-i pun filmul sa vada daca plaja era la fel
Neaparat sa ajungi la Elafonisi si Balos. Este... altceva.
@Dan@Ema - multumesc, cu siguranta o sa va placa Grecia, mai ales daca mergi pe o insula.
@Andox - si mie mi-a placut mai mult Rethymno... Chania e si un orasel-port putin mai scump...
@Andox -
Ai luat reteta de Mojito, eu tot incerc variante si nu iese la fel precum in vacante, poate ai tu una valabila
Chiar ma uitam pe holidaycheck sa vad ce zice turistul "scortos", nu ca nu am incredere in tine... dar increderea e buna dar controlul e mai sigur.
100% recomandari favorabile pentru o locatie in Grecia!!!... si din nou . esti cu gaselnita in top 10 hoteluri recomandate in toata Elada. Brav!
PS: Ce fac cu masina de inchiriat? Pot sa o iau linistit de pe Insel sau mai bine on line, tu cum ai facut?
@claudiu 71 - era culmea sa dau gres, nu?
Ti-am mai spus eu, orice bautura este mai buna in vacanta decat acasa Cu un rom bun si menta proaspata insa nu ai cum da gres. Apropo aici barmanul dupa ce am comandat mojito, a iesit cu o foarfeca afara si a taiat cateva fire de menta din fata hotelului. Mai proaspata de atat nici ca se poate
In extra sezon nu cred ca este necesar sa inchiriezi online, noi am dat 200 euro/4 zile pe una cu 7 locuri adusa la hotel (rezervare online) si la fata locului am gasit cu 220 euro/4 zile. Si cred ca daca insistam o luam la 200sau chiar mai putin.
Insa in plin sezon, eu zic ca ce-i in mana, nu-i minciuna.
@Andox - te rog sa-mi dai cateva informatii:
-intre ce ore era masa de seara.
- cum ati ajuns la Balos Lagoon? Am vazut ca drumul cu masina este cam anevoios, si se strica considerabil dupa Kaliviani. Iar din parcare pana jos in laguna este ceva de coborat. Dar eu ma gandesc la urcare!!!
@MCM - 19-21 parca.
Pentru Balos am mers cu masina pana in port la Kissamos si de acolo am luat vaporul pentru GRAMVOUSA si BALOS.
Iti faci o ideea daca arunci un ochi aici : cretandailycruises.com/re ... px?id=5&lang=en
@Andox - Merci, asa ma gandisem si eu (desi sunt "la stapan", dar e mai bine asa)
Toate bune si frumoase, de la pret la hotel si imprejurimi, plus spectaculoasa insula Creta pe care am vazut/o si eu, si am si scris despre dansa.
Placut surprins de locatie si pretul excelent, as fi curios sa stiu totusi cum a fost vremea si apa marii, bune de plaja si baie?
In poze nu prea vad lume prin apa sau piscina, doar cativa pe plaja si pe la bar. La pretzul asta ma mai duc odata in Creta cu avionul, face toti banii. Felicitari pentru alegerea inspirata si vacante frumoase.
@calatorul50 - temperatura a fost intre 27-30 grade, apa marii 22 grade iar la piscina ceva mai calda.
Se facea baie in mare fara probleme, insa era intradevar putin rece cand intrai, dar apoi te obisnuiai.
@Andox - Multumesc pentru raspuns si informatiile incurajatoare.
@Andox -
Mulțumesc. Mă interesa perioada începutului de mai, dar nu știu cât de caldă este apa mării.
@nicole33 - nu prea este de baie la inceputul lui mai. De intrat in apa cu sigurata se poate ca nu este gheata dar nici confortabil nu prea este.
In Antalya este mai calda apa decat in Creta.
@Andox - Ce-mi place mie la tine, in calitate de consilier pt Grecia, e invers proportionalitatea, (Dragos stie ce e aia), e ca scrii tot mai putin si incasezi voturi din ce in ce mai multe. Iata ce insemana sa participi la intalniri! Azi maine nu vei mai scrie nimic si vei luat totul.
@Andox -
” In Antalya este mai calda apa decat in Creta.
Mulțumesc. E clar: va fi iar Turcia și anul viitor. Eu tot încerc să mai fac o variație, dar nu se potrivește.
@nicole33: Apa mai calda decat in Antalya si Creta la un loc, e la Sanmihaiu German, un satuc de langa Timisoara, unde s-a investit intr-un complex de bai termale atat pentru "bazine de vara" (exterioare) cat si interioare, (adica s-a ridicat o hala pentru sezonul rece), au deci program anual non-stop. Acolo, apa tasneste din pamant la peste 60 de grade Celsius si are debit mare, apa frigeee, trebuie mai intai racita ca sa poata fi deversata in bazine.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2021 O vacanţă liniştită - Hotel Bali Star — scris în 02.08.21 de sebino din ZALAU - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Un concediu liniștit — scris în 05.09.20 de romeo1977 din ŞTEFEşTI [PH] - RECOMANDĂ
- May.2018 O vacanta reusita — scris în 31.01.19 de Elencar din BT - RECOMANDĂ
- Jul.2017 O vacanță perfectă — scris în 07.08.17 de anida01 din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Jun.2016 Bali Star Hotel - vacanta cu repetir — scris în 29.01.17 de MCM din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2015 Peste asteptari — scris în 01.06.15 de cristimicle din BUCUREșTI - RECOMANDĂ