GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
In centrul Iasiului sau in traducere ”In shientru’ targului Ieshilor”
Rasuna dulcili grai moldovenesc in Targul Iesilor! Din gura moldovenilor curgji mieri si dragosti, iar moldovenii si moldovencili sunt recunoscuti pentru ospitalitati, pentru mesili imbelsugati si bucatili gustoasi, pentru poali-n brau, papanasi, parjoali si cati si mai cati. Asta stiam eu despre moldovenii nostri, atat de la neamurili meli cat si din interactiunea cu dansii, cum frumos se foloseste pronumele de politete in Moldova, in situatii in care noi ceilalti romani vorbim cu tu sau ba sau fa.
Pai dupa o asemenea introducere mi-e greu sa va spun ce nu mi-a placut la sederea mea de 2 nopti la hotel Astoria. Ma voi detasa insa de lumea de poveste a lui Creanga, de versul lui Eminescu, de incetineala moldoveneasca, si voi deveni bucuresteanul pragmatic pentru acest review pe care il scriu de la … Chisinau, despre cazarea de la Iasi.
Hotelul este o cladire maiestuoasa la interior, o constructie veche, parter si 4 etaje, (5 nivele cum s-ar spune la Chisinau), bine intretinuta, renovata. Gazduieste circa 40 camere (incl apartamente) care sunt dotate cu baie proprie, tv plat, programe tv prin cablu, aer conditionat, telefon, frigider cu minibar.
Hotel Astoria *** este situat in str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, in apropierea Pietei Unirii, dominata de Hotel Unirea ****. Hotel Astoria este unit cu Hotel Traian ****.
In perioada vizitei mele, accesul turismelor pana langa hotel nu era permis datorita unor lucrari ample de canalizare care se practicau chiar pe strada Al. Lapusneanu, care in combinatie cu si mai amplul santier de construire a unui pasaj pietonal subteran in Piata Unirii, genera o reala problema pentru parcarea celor cazati la aceste hoteluri. Alternativele erau parcari cu plata contra taxei de 1.5 Ron / ora in 3 parcari invecinate situate la cateva sute de metri distanta, traversarea de la parcare catre hotel trebuind a fi facuta prin santier. Am incercat sa am o doza de intelegere mai mare decat revolta din mine pentru acest aspect.
Desi ar trebui sa fie subiecte separate, in cazul meu cele doua sunt in stransa legatura datorita urmatoarei povesti adevarate.
Accesul in holul larg al hotelului se poate face printr-o usa rotativa sau printr-una fixa.
Drept in fata cum intri se gaseste receptia intinsa pe un spatiu generos, unde am nimerit de serviciu o doamna intre doua varste, acra si stresata, care isi exercita obligatiile de serviciu cu lehamite si in mare sila.
Am cerut o camera de nefumatori, am primit camera 305, la etajul 3 si am fost directionat catre liftul modern, cu pereti din sticla, lift situat in lateralul receptiei. Ajung in camera, accesul cu cartela, care este si cheia pentru conectarea la electric, ma descalt si fug repede cu un mers cu pasi mici si picioarele tare stranse catre locul eliberarii, numit baie, sa fac doi de pi. Mi s-a taiat, cand …. am simtit cum ciorapul stang se imbiba cu un lichid, care baltea generos pe podea. Madarfacar! Sun din camera la receptie, spun de cele constate, sunt rugat sa astept in camera ca vine numaidecat tehnicul sa rezolve. Am inchis telefonul, dar dupa 1 minut am revenit calm, dar ferm, cu mesajul ca tehnicul care avea sa vina numaidecat sa faca bine sa vina cu alt card de camera pentru ca nu am pofta sa stau sa astept cum constata si apoi repara tehnicul o problema neverificata de cine stie ce responsabil sa o faca si sa raporteze la receptie pentru a se remedia o defectiune fara ca un client nou sa treaca prin aceasta experienta. Vine angajatul tehnic cu cardul de la camera 106 la purtator.
Cobor la 106, trag cu cardul, intru si ma intampina un dampf de tigara. Decizie instantanee: out si tuleo la receptie!
-Draga doamna, o camera de nefumatori, fara balta in camera de baie, aveti pentru mine? … ca de mai bine de jumatate de ora fac alte activitati decat mi-as fi dorit precum: sa gasesc parcare, sa o iau pe jos, sa traversez santierul cu bagajele in mana (nu pe role) si cu pantofii prafuiti, sa pozez camera 305 pt AFA, sa o compar cu 106 si sa interactionam cu o repetativitate care echivaleaza cu o nota de corijenta pentru serviciul de receptie!
-Ne cerem scuze, domnule, dar nu mai am nicio camera libera. 106 sau ghinion!
-Doamna draga, poate totusi mai verificati o data, alfel sunt nevoit sa plec si sa reziliem contractul de cazare cu unitatea Dvs.
-Am gasit, dar sa stiti ca nu are pat matrimonial! (de parca cerusem asa ceva!). Sedere placuta la noi; ah iar suna telefonul! Alo! Alo! Buna ziua receptia…. ! Dorel nu pot vorbi si cu tine! Am doua telefoane la urechi si un client la receptie!
Camera 301 a fost solutia de succes pentru cazarea de 2 nopti la Hotel Astoria. Camera (in plus fata de 305 si 106) avea un hol patrat la intrare, unde se gasea un sifonier vechi uitat din epoca de aur (poate), din care se intra in camera de baie in stanga, respectiv inainte in dormitor. Camera de baie utiliata cu cabina de dus, wc cu un defect la sistemul de tragerea apei, prosoape din abundenta, sapun lichid in niste minirecipienti al caror buton de activare a curgerii sapunului mergea doar sub actiunea unei forte de apasare mai energice a unui adult (un copil nu ar fi putut apasa butonul cu succes) si uscator de par. Dormitorul cu doua paturi de o persoana, cu peretii tapetati, sub care se vedeau in bataia luminii reparatiile facute incomplet, o mica masa, noptiere, internet wireless ok. Vedere spre santier. Iar muncitorii vrednici incepeau lucrul in tromba la ora 7 dimineata; nu, nu va trombonesc!
Hotelul mai are centru SPA, sali de conferinta, restaurant, despre care nu pot sa va redau pareri intrucat nu le-am vizitat.
De precizat ca pe parcursul sederii mele, la receptie s-au perindat 3 angajati pe diferitele schimburi de lucru, ceilalti doi, un tanar domn si o tanara domnisoara lasand o impresie placuta.
Curatenia
De apreciat serviciul de curatenie. Dupa prima zi au fost schimbate prosoapele si cearceaful, s-a aspirat, s-a completat in minibar.
Micul dejun se servea in restaurantul hotelului vecin Traian, accesul facandu-se printr-o succesiune de holuri si spatii, sageti indicand drumul corect catre zona de potolire a matului. Pe acest traseu, care trecea si prin dreptul receptiei hotelului Traian, am inatlnit o expozitie de arta, tablouri, vesminte, obiecte vechi de anticariat, sticlarie, o camera foto cu burduf, altele.
Sala de mic dejun era un restaurant de circa 100 locuri avand si un spatiu pentru bar. Un personal numeros deservea activitatile specifice pentru un mic dejun tip bufet. Oferta variata, bogata; intre cele 2 mic dejunuri am vazut diferente sortimentale semnificative. O nota mare la acest capitol.
Daca nu ar fi avut probleme interne de comunicare ale personalului, daca nu ar fi fost fata acra din prima zi de la receptie, as fi dat o nota mai mare si as fi recomandat cu incredere alegerea acestui hotel.
Trimis de Dan&Ema in 21.05.15 00:26:20
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan&Ema); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.16647300 N, 27.57944100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Iar am nimerit un vot pentru superbonus!
@traian. leuca - multumesc de vizita si de vot si de SB
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2021 Servicii FOARTE proaste — scris în 18.07.21 de ux120987 din BAIA MARE - nu recomandă
- Aug.2019 Hotel Astoria City Center IASI — scris în 06.09.19 de Yolanda din PITESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Nu recomand - Hotel Astoria Iasi — scris în 01.08.19 de dvasile din CONSTANTA - nu recomandă
- Oct.2017 Searbăd — scris în 22.11.17 de RossoNerro din BUCUREșTI - nu recomandă
- May.2016 Jalnic — scris în 18.05.16 de Ilaș Maria din SUCEAVA - nu recomandă
- Nov.2011 Hotel bun, amplasat excelent — scris în 08.07.14 de Lullaby din BUCURESTI - RECOMANDĂ