GRAD SATISFACȚIE
In urma repartizarii unui bilet de tratament, am dus-o pe mama la bai la la Hotel Ariesul. Bineinteles ca, inainte de pleca, am cititi recenziile despre acest loc. Surprinzator aproape toate erau laudative, doar trei erau negative fapt pentru care nu am dat crezare celor din urma, considerndu-i niste fitosi. Dar se pare ca au avut dreptate. Am ajuns la concluzia ca cei din administratia hotelului au scris de bine.
Eu nu inteleg cum un asemenea hotel a fost clasificat cu 3 stele. Mergand foarte des in delegatii am fost cazata frecvent la hotel de 3 stele si stiu ce conditii trebuie indeplinite, dar aici nici cel mai elementar, necesar obiect, hartia igienica nu exista. Sa nu mai vorbim de alt produs de igiena, sapunul. Nedotarea cu aceste produse de baza arata clar o administrare imbatranita, scolita in vremea Ceausista. Din spusele colegei de camera a mamei cazata cu 3 zile mai devreme, gunoiul din camera nu a fost ridicat de cand era ea acolo.
Camera? Dezastru. In viata mea nu am vazut asa ceva. Parca era o camera dintr-un camin de nefamilisti. Da, este o mare TEAPA acest hotel.
Micul dejun: parizer, branza, ceai., la amiaza, ciorba de orez cu legume, felul doi fasole boabe cu foarte mult rantas si un carnat ieftin, felul 3 un mar. Cu un astfel de meniu precis poti sa incepi sa ai probleme cu stomacul. Cred ca cei din penitenciar primesc o mancare mai consistenta. Mi-amintesc ca eram la un hotel tot de 3 stele cu baza de tratament la Tusnad, iar cei veniti cu bilete de tratament aveau dimineata bufet suedez iar la amiaza si seara isi puteau alege un meniu.
Cred ca voi face reclamatie la OPC si ANT pentru ca recenziile negative au fost de mai multi ani si nu s-a facut nimic. Oare Ministerul Muncii stie ca aceast hotel e o sugativa de bani pentru niste prestari deplorabile?
Trimis de 63Mariana in 30.11.16 21:33:08
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (63Mariana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.57853800 N, 23.80894700 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@63Mariana: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
===
Articolul va fi publicat FĂRĂ NOTE, cf. Regulamentului - nu aţi fost cazați efectiv la această unitate.
multe din hotelurile care au contracte cu casa de pensii arata asa si au astfel de servicii. probabil conducerea este multumita ca indiferent de conditii are clientii asigurati, iar ministerul se complace sa faca contracte cu astfel de locatii pentru ca sunt ieftine si asa pot raporta ca au dat multe bilete de tratament din putinii bani alocati pentru aceste prestatii
Și eu vă urez bun venit pe AFA.
Util reviewul dv. și l-am votat. Pe scurt, de evitat asemenea locație.
În continuare, expun un punct de vedere personal.
Nu sunt de acord cu afirmația dv. „administrator școlit în perioada comunistă”
Argumente.
Este bine că suntem de vârste relativ apropiate pentru că amândoi am trăit în perioade sociale diferite și mă veți înțelege mai bine ca cei de vârsta I-a.
Sunt turist din tinerețe și în perioada anterioară anului 1989 m-am cazat în toate felurile - camping, chiar în mașină dar și în hoteluri. Dau cîteva exemple. Intercontinental Timișoara, Dacia din Oradea, Transilvania (actualul Belvedere) din Cluj, Împăratul Romanilor din Sibiu și multe, multe altele. În acestea nu am întâlnit situații așa cum ați descris dv. deși eram în comunism.
Buna administrare a unui hotel nu are legătură cu politica și orânduirea soială.
Când eram copil și se voia să se spună ceva de rău despre o situație, se foloseau expresiile „de tip fascist” ori ”nazist” Acum se poartă exprersia „de tip comunist”
Ce nu era bine atunci.
-nu era permis să te cazezi într-un hotel din localitatea de domiciliu.
- doi turiști (bărbat-femeie) dacă solicitau o cameră cu 2 paturi, trebuia să prezinte certificatul de căsătorie.
Aceasta era regula dar știți dv. unde sunte reguli se mai strecoară și excepții (nu comentez).
Revin la reviewul dv. La acel hotel doar turiștii pied iar administratorul obține un câștig necuvenit și foarte posibil să nu facă parte din vreun partid. Se fură pur și simplu.
In concluzie, vă urez cazări mai bune și neapărat să mai scrieți pe AFA.
Cu bine.
@Mihai18:
”Ce nu era bine atunci.
-nu era permis să te cazezi într-un hotel din localitatea de domiciliu.
- doi turiști (bărbat-femeie) dacă solicitau o cameră cu 2 paturi, trebuia să prezinte certificatul de căsătorie.
Vai finule, mă uimeşti!
Prima regulă mi se pare de bun simţ. Personal, nu am simţit niciodată nevoia să mă cazez la hotel în Bucureşti, în cazul meu. Orice tentativă de acest gen ar fi putut fi interpretată altfel, nu tocmai onorabil. Dar asta nu înseamnă că nu au existat şi nu există şi în prezent hoteluri care se închiriază "cu ora".
A doua regulă permitea şi o excepţie, să-i zicem oficială. Era permisă cazarea în aceeaşi cameră a unui cuplu necăsătorit în situaţia în care dovedeau cu buletinul că locuiesc la aceeaşi adresă. Că unii recepţioneri mai zeloşi te trimiteau să mai dai şi o declaraţie la secţia de miliţie din localitatea în care era situat hotelul sau că îşi permiteau să facă anumite comentarii nepotrivite, este altceva, dar, în final, erau obligaţi să te cazeze.
Dar sunt surprinsă cum tu, familist convins şi cu mare vechime, ai fost preocupat de aceste aspecte mai "frivole".
@Mihai18: și eu sunt turist tot din tinerețe (din copilărie chiar, alături de părinți) și spun sincer - sunt cam uimit!
În unele dintre hotelurile mai sus amintite de către tine nu prea aveau acces orice fel de turiști români. Da' asta e altă poveste, nu dezvolt.
Dar dacă e să vorbim despre „școala comunistă” în turism, păi e musai să amintim de „pupatul în cur” (să mi se scuze cuvântul pupat) al turistului străin și desconsiderarea la maximum a oricărui turist român venit pe banii lui, dar mai ales a acelora care aveau biletul subvenționat de sindicat (dar fără a fi din conducere) sau și mai rău, de casa de pensii. Și exact asta s-a perpetuat peste ani, decenii, secol. Lucrul se observa în special la unitățile de cazare din stațiuni (munte, litoral, balneo) și ceva mai estompat în cele din orașe obișnuite.
Despre acest tip de „școală din epoca ceaușistă” vorbește autoarea mai sus.
@nrs: spui că hotelul e ieftin, mă tem că greșești rău: hotelul NU e ieftin; diferența de preț între biletul achitat de pensionari și cel (sa-i zicem) real este decontată de stat!
nu am stat sa caut cat costa o cazare la acest hotel, dar cand spun ieftin ma refer bineanteles la tariful intreg nu ce plateste un pensionar venit prin casa de pensii, pentru ca acesta plateste acelasi procent din pensie indiferent ca sta la Ariesul sau la Iaki (asta daca acest hotel ar avea contract cu casa) restul platind statul de la buget. de fapt acest hotel oferind servicii proaste , care mai aflu si ca sunt scumpe, ne fura pe toti
@nicole33:
Dragă nașă, mă faci să intru în păcat, adică să fiu off-topic, dar voi scrie puțin.
All. Să știți că am avut mână bună când mi-am ales nașa. Pe lângă multe altele pe care le știe, mai știe să citească și printre rânduri.
Dragă Nicole, în viață sunt secrete cu care un bărbat adevărat se duce în mormânt. Cred că mai departe nu mai găsești replică.
Închei cu o scurtă glumă.
La vîrsta senectuții, soția întreabă soțul. Tu m-ai înșelat vreodată? Răspunsul lui a fost NUUU. Replica soției a fost stupefiantă. Dar bleg ai mai fost. Na.
@Dragos
”În unele dintre hotelurile mai sus amintite de către tine nu prea aveau acces orice fel de turiști români. Da' asta e altă poveste, nu dezvolt.
sa iti spun o mica poveste: de mult, mult de tot ca de n-ar fi nu s-ar povesti. am cunoscut o pustoaica la mine in oras. ne-am simpatizat si cand a plecat acasa mi-a lansat o invitatie care suna cam asa: nu vii si tu la mine? eu am zis ba da, dar eu nu am rude la tine in oras, nu e nimic tata e director la un hotel si vorbesc cu el sa iti dea o camera.
am ajuns in orasul ei, am intrat in hotel (mai statusem de cateva ori la hotel dar niciodata la un asa hotel) si receptionera ne-a luat tare (eram cu un prieten): ce vreti? noi buna pace si de n-o fi cu banat am vrea o camera! ce? nu avem camere! pai stiti ni s-a spus ca domnul x ne-a pastrat una. voce blanda mieroasa: de ce nu spuneti asa? cum va cheama? aaaa, da aveti camera 207!
asa am ajuns sa stau la Hotel Montana din Sinaia la cateva luni de la deschidere (hotelul avea televiziune cu circuit inchis, club de noapte si alte dracii care atunci erau wow), fiind chiar un turist oarecare.
am mai nimerit si pe la mare la Amfiteatru (colegul de banca era baiatul sefului de la OJT), deci cu putin noroc puteai sa stai in orice hotel
@Mihai18:
No comment, finule!
Am înţeles perfect. Mi-ai confirmat ceea ce deja bănuiam.
@Dragos:
Dragă coleg, ai și nu ai dreptate. Eu am trecut prin ambele ipostaze.
Iată un exemplu. Hotelul Internațional din Timișoara unde m-am cazat de 2 ori. Prima dată a fost simplu. Am cerut cameră, mi-a dat ș. a. m. d.
A 2-a oară lucrurile s-au schimbat și aici aveți perfectă dreptate. Se impune să fac o precizare. Între timp am fost numit șef de serviciu într-o instituție de stat. Periodic eram chemați la organul central din București pentru instructaje, analize și trageri la răspundere pentru indicatori profesionali la nivel județean, care erau sub media pe țară. Așa ne-am mai cunoscut între noi și uneori ne mai ajutam pe linie profesională sau personală.
A 2-a oară era în sept. 1989. Merg la hotelul Intetrnațional din Timișoara și solicit o cameră cu 3 paturi. Răspunsul a fost, nu avem. M-am dus la omologul meu din Timișoara (persoană influentă). M-a întrebat dacă vreau mai ieftin sau mai scump. Nu știam prețurile dar i-am spus că am ales Intercontinental. În prezența mea a dat un telefon și mi-a spus că pot reveni. Culmea. Era același recepționer care mă refuzase. Am primit camera solicitată.
În vremurile acelea, greu găseai o cameră la hotel și mergeam cu antemergăători.
Cu bine.
@nrs:
”deci cu putin noroc puteai sa stai in orice hotel
Teoretic, da, dar practic era mult mai greu.
Povestioarele tale sunt tocmai excepţiile care confirmă regula generală.
Marea majoritate a populaţiei nu avea acces sau, dacă reuşea cumva după "lupte seculare" în care arunca întreg arsenalul de pile, cunoştinţe şi relaţii, primea cele mai proaste camere din hotelul vizat, la parter sau la ultimul etaj sau cu alte probleme tehnice.
nu am zis ca era usor sa stai la hotel, in orasele mari sau in statiuni (mare, munte, balneare) era chiar foarte greu dar nu imposibil. am fost un oarecare si totusi am stat in 3 ani consecutivi mai mult de o luna la mare la hotel. cum reuseam? ne imprieteneam cu receptioneri, chelneri sau chiar cu o directoare de hotel si acestia ne ajutau sa stam pe litoral (am descoperit marea tarziu, parintilor nu le placea asa ca nu stiam cum este la mare). am multe povestioare haioase cu reactii ale sefilor sau politistilor care ne vedeau mai mult timp in zona si de fiecare data cand ne verificau eram in ordine (cand am stat 7 intr-o camera la hotel Muntenia din Olimp nu a venit nimeni sa vada ce e cu noi )
@nrs: Ministerul cred ca-si ia spaga de la aceste hoteluri la fel cum au luat si cei care au clasificat la 3 stele acest hotel. Vina este si a noastra, a celor care am fost in astfel de locuri si nu ne revoltam, nu sesizam. Trece sejurul si ne bucuram ca am scapat si ca am avut un bilet la jumatate de pret de la Casa de Pensii.
"Acesta este un pas mic pentru om, un salt urias pentru omenire"
Uraaaa! S-a dus gunoiul dIn camera dupa 4 zile, s-a pus hartie igienica la WC si s-a maturat in camera (la insistenta mamei) Dar totusi conditia de hotel "naspa " nu si-au depasit-o, inca sapun n-au. Cred ca e prea scump pentru ei. Voi monitoriza si hrana acordata si o voi transmite Ministerului Muncii. Aseara s-a servit o manuta de fiertura din cartofi, mazare si morcovi pe langa un cas pane de forma unui patrat cu latura de 10 / 10 cm.
@63Mariana: Buna seara! Nu inteleg nemultumirea unora! Poate au conditii de lux acasa si servitori si bucatari! Atunci nu inteleg ce mai cauta la bai! Dna Mariana a fost foarte nemultumita de conditiile in care a fost cazata mama dansei! Curatenia in camera este ok, doar ca trebuie si intretinuta! Unii nu stiu sa se poarte civilizat, dar reclamatii stiu sa faca! Cat despre mancare nu este adevarat: meniul descrie de dansa este doar intr-o zi. De ce nu a scris si despre ziua in care s-au dat costite prajite cu mazare sau cartofi prajiti, peste cu lamiae si cartofi taranesti, sarmale si multe alte exemple de meniuri? De faptul ca se dadea seara cuib de viespe sau foietaj! In fiecare zi alta ciorba (care apropo este foarte buna) si multe alte exemple va pot da! Daca mergem pentru mancare atunci va rog, dna Mariana, sa o duceti pe mama d-voastra la Felix -hotel Padis si apoi sa mai spuneti ceva de Turda! Eu am mers anul acesta de 5 ori la Turda si nu cu bilet, ci platind cazarea cu procedurile! Mie, sotului si mamei - care de ani de zile este in carucior ne-a facut foarte bine - mama mananca singura, ea care de 3 ani a depins de altii sa fie alimentata! Va reamintesc ca este staiune de recuperare, nu de ingrasare! Si apoi, sa-mi fie cu iertare, cine gateste acasa de 3x/zi alt meniu! Altii nu au ce manca de multe ori si vin in statiune cu "aere"! Pentru mine important este efectul procedurilor, nu restul! Si conditiile sunt bune, fata de alte statiuni! Chestia cu sapunul-de ce nu a intrebat-o pe colega de camera unde este pt ca la cazare in baie este tot-hartie igienica, prosoape si sapun! Nu cumva il pititse aceasta? Si nu cred ca daca nu ar fi cerut sau ar fi spus cuiva nu se remedia problema! Personalul de la hotel este f. binevoitor si dl. director M. chiar este acolo zilnic si tot timpul printre cazati, tocmai pentru a veni in ajutorul tuturor! Asa ca din pacate nu este adevarat! Sfatul meu este ca merita si oricum cine a fost acolo va mai merge. pentru ca efectul este chiar "miraculos" as putea spune! A, si sa nu uit: multi isi duc parintii acolo si ii lasa in grija altora (personalului hotelier - care nu are obligatia sa vii gestioneze). Pe langa ca sunt batrani si neajutorati, sunt foarte incapatanati! Poate ca si noi vom ajunge la fel, dar copii ar trebui sa isi ingrijeasca parintii nu sa ii abandoneze in statiuni si strainii sa aiba grija de ei! Stiti ca multi dintre ei nu mai stiau in ce camera sunt cazati? Asa ca haideti sa stati cu mama d-voastra data viitoare si pe urma sa scrieti reclamatii! Un om cu bun simt nu face reclamatii inainte de a fi la fata locului! Dr. T. Crina - medic pediatru
@crina t. : Buna seara, domnule M,
Sunt sigura ca acest mesaj nu a fost postat de d-na T. Crina-medic pediatru deoarece, ma indoiesc ca un medic are atat de mult concediu incat sa mearga in statiune de 5 ori/an. Nu puteti sa negati cele scrise de mine in postarea "Dezamagire", pentru ca am fost acolo si am vazut. Nu cred ca e cazul sa ma faceti mincinoasa, asa cum v-ati facut turistii, hoti (doamna care a furat sapunul si hartia igienica), murdari ("Curatenia in camera este ok, doar ca trebuie si intretinuta! "), abandonati ("copii ar trebui sa isi ingrijeasca parintii nu sa ii abandoneze in statiuni si strainii sa aiba grija de ei").
Incercati sa nu ma mai trimiteti dvs la alte hoteluri pentru ca am fost la hotel de 3 stele si nu trebuia sa sesizez ca nu este sapun sau hartie pentru ca veneau in fiecare dimineata la curatenie si completau cu ce lipsea din produsele de igiena. Dar la dvs daca nu au fost 3 zile la curatenie, normal ca n-au stiut de lipsuri.
La intrebarea dvs, ce cauta la bai? Care credeti ca e raspunsul? TRATAMENT. Dar asta nu inseamna sa stai in conditiile impuse de administrator ci de ceea il obliga legea sa-ti acorde atunci cand a clasificat hotelul si a incheiat contractul cu Ministerul Muncii.
Multumesc ca m-ati facut necivilizata pentru ca mi-am permis sa fac reclamatie. Sunt sigura ca ar fi mult mai multe reclamatii, daca toti turistii dvs (in mare parte pensionari) ar sti sa stii sa foloseasca internetul.
Da, meniul (de groaza) descris de mine a fost din prima zi, am vrut sa-l postez in fiecare zi dar regulamentul acestui site nu mi-a permis sa scriu mai multe recenzii.
Imi transmiteti sa vin sa stau cu mama si dupa aceea sa fac reclamatie. Nu sunt fitoasa, dar nu as sta in camerele dvs, nici sa ma platiti. Exact cum v-am mai scris, parca esti intr-un camin de nefamilisti. Verificati cum va arata tamplaria de la fereastre. Va spun eu... cu mucegai. Din postura de lup moralist imi spuneti mie " curatenia trebuie intretinuta. " Cada patata cu vopsea. Sunteti multumit de mobilierul (in special dulapul) existent la etajul 1? Nu stiu la alte etaje.
Da, in statiune nu te duci sa te ingrasi, dar nici sa te imbolnavesti.
Ma intrebati, "cine gateste acasa de 3x/zi alt meniu. ? Eu nu inteleg cum un administrator de hotel poate sa puna o astfel de intrebare? Dvs, mancati aceeasi mancare dimineata, la amiaza si seara. De fapt, dimineata daca ati servit parizer cu telemea nu ati gatiti doar de 2 ori pe zi.
Daca va referiti la familia mea, da, gatim de 3 ori pe zi. Deci, mama nu a venit cu "aere" si are ce manca acasa.
Despre dvs, domnule M, nu am ce sa va reprosez. Am inteles ca incercati sa fiti cald cu "cazatii", asa cum ii numiti dv (cuvant care va da de gol ca dvs ati postat si nu d-na doctor pediatru, care ar fi folosit, pacient, turist, client). Turistii, mai ales d-nele pensionare se simt bine in prezenta dvs.
Domnule M, o reclamatie trebuie sa fie un semnal de alarma pentru dvs si nu o ofensa. Credeti-ma atunci cand am dus-o pe mama la hotel, si am pasit in camera am ramas muta cat de jalnic arata, capacul a fost pus de cele doua feliute de telemea si parizer servite in restaurant. In acel moment am vrut s-o duc pe mama inapoi, acasa. A insistat sa o lasam pentru tratament. Mama nu e o persoana caruia ii sunt necesare ingrijiri speciale si isi gaseste camera singura. E o femeie limpede la minte, curata si civilizata, care traieste intr-o familie fara "aere", servitori si bucatari, mananca de 3 ori pe zi, hrana sanatoasa.
An nou fericit!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2017 Lipsa de profesionalism in tratarea clientilor — scris în 14.08.17 de NEGRU din CLUJ-NAPOCA - nu recomandă
- May.2017 Am fost acolo — scris în 11.06.17 de DVF din BAIA MARE - RECOMANDĂ
- Nov.2016 Ospitalitate, diversitate, oameni harnici si dedicati! — scris în 22.11.16 de lunabetiluna din BAIA MARE - RECOMANDĂ
- Oct.2016 Tratament, relaxare, omenie — scris în 23.10.16 de Dorina18 din CODLEA [BV] - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Odihna, relaxare si întărirea imunității pentru iarna ce urmeaza — scris în 12.10.16 de Mioara12 din BAIA MARE - RECOMANDĂ
- May.2016 Tratament si relaxare — scris în 31.05.16 de DINU DINU din PERNEGG - RECOMANDĂ
- May.2016 Putina relaxare — scris în 12.05.16 de crina t. din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ