BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Casa Sobit
TIPĂREȘTE
URMARE de aici
Orașul era plin de zgomote: era din ce în ce mai greu să vorbești sau să auzi ce se spune în jur. Alături era pădurea tăcută, dar în liniștea pădurii te puteai rătăci. Cei care nu mai suportau zgomotul orașului mergeau în pădure, iar liniștea i-a reținut acolo. Așa s-a răspândit în oraș vestea că un căpcăun era în pădure. Au fost trimiși soldați să-i caute pe cei rătăciți, iar aceștia au dispărut și ei.
Când Luì Nebunul a ajuns în oraș, a găsit aici zgomot și fețe lungi. Cineva i-a povestit despre cei care au dispărut în tăcere, iar Luì a simțit marea dorință de a face o plimbare prin pădure. Și-a dat seama că trebuie să înțeleagă întâi limbajul vântului și al ploii, al pietrelor, lemnului și pământului. Și, după îndelungi luni de studiu, Luì a inventat un băț ciudat care scotea un sunet dulce la fiecare pas.
Tric Trac Trac, Fran Fran Troc.
Acum, pădurea nu mai era așa de tăcută. Însă copacii și pământul au încercat să-l înșele. Luì a sculptat lemnul copacilor cu micul său cuțit, a adunat pietre, a legat crengi împreună și a făcut din ele balene, ogri și elefanți. Fantasmele pădurii tăcute au dispărut încet-încet, iar cei care se pierduseră au început să apară ca ciupercile după ploaie.
Din ziua aceea, toți copiii și-au dorit bețe zornăitoare ca cel al lui Luì, ca să nu se mai piardă nici în liniște, dar nici în zgomot. Și când l-au întrebat pe Luì cum să-și numească bețele, el a spus: numiți-le zurgălăi. Și așa le-au numit.
Am povestit deja cât de mult ne-a plăcut Torino. Pentru sentimentul de bine pe care ni l-a indus acest oraș, un rol important a avut și locul care ne-a găzduit timp de o săptămână. Atât apartamentul în sine (am să spun câte ceva despre el mai jos), cât mai ales strada pe care este situat, pe care am străbătut-o în sus și în jos de zeci de ori, de la Corso Vittorio Emanuele II până Via Po și înapoi.
Via Carlo Alberto, complet pietonală, pleacă din centru, din partea estică a Piazza Castello, și intră imediat în frumoasa Piazza Carlo Alberto, pe care ziua am găsit-o vie, mereu aglomerată (acolo e filmat videoclipul atașat), iar noaptea luminată feeric. Cum vii dinspre Via Po, se poate pătrunde în piață și prin Galleria Subalpina, un fel de Galleria Vittorio Emanuele II din Milano, dar mai modestă. (Există mai multe astfel de galerii comerciale în Torino, mai interesante fiind cele de pe monumentala Via Roma, care are traseul paralel cu cel al străzii noastre.) Partea vestică a pieței este străjuită de Palazzo Carignano, am să revin cu un ecou despre el; adăpostește, în prezent, Museo Nazionale del Risorgimento Italiano. Nu departe se află cel mai important obiectiv din oraș, Museo Egizio.
După care Via Carlo Alberto coboară spre sud (de fapt, sud-sud vest, dar să nu intrăm în detalii 😊), printre palate din a doua jumătate a sec. XIX și construcții ceva mai noi, de la începutul sec. XX, care amintesc de Calea Victoriei din București, către Porta Nuova, gara centrală a orașului. Sigur că trece și pe lângă vreo două biserici impunătoare. Este plină de magazine de haine, încălțăminte, obiecte decorative, de restaurante și baruri (am călcat prin vreo două), și – oarecum neașteptat – nu lipsesc supermarketurile de unde să te poți aproviziona cu de toate, chiar peste drum de noi era un Lidl mare.
Ei bine, de la nord la sud, din zece în zece metri, sunt suspendate benzi luminoase care spun povestea lui Luigi Mainolfi, Luì e l’arte di andare nel bosco, pe care am redat-o și eu la început. Nu i-am dat importanță din prima, dar au început să ne intrige desele „Tric Trac Trac, Fran Fran Troc” pe care le tot vedeam în fața ochilor. Am tradus cu telefonul câteva propoziții și am constatat că fac parte din ceva coerent. Ne-am interesat și am aflat că e vorba de o lucrare de artă stradală creată încă din 1998, care se tot plimbă prin Torino de pe o stradă pe alta, cel mai des apărând pe Via Garibaldi, Via Lagrange și Via Carlo Alberto. Ne-a plăcut mult ideea; dacă cineva este curios să afle mai multe, găsește detalii aici museotorino.it/view/s/880 ... 7148e70f61f2ea6
Casa Sobit
Adresă: Via Carlo Alberto 43,10123-Torino
Booking: 8,6/10
Agoda: 8,7/10
Apartamentul în care am stat se află la penultimul nivel al clădirii din P14-P15, la intersecția dintre Via Carlo Alberto și Via Andrea Doria. De la ferestrele din spate vedeam o bucățică din Monumento a Alfonso Ferrero Della Marmora din Piazza Giambattista Bodoni, iar în P36 este o imagine cu Via Andrea Doria luată din balconul lateral.
Clădirea aș spune că e neoclasică, dar interiorul este Art Nouveau. După ușa de la intrare se pătrunde într-un hol monumental, pavat cu mozaic, ce dă către curtea interioară. Liftul este din fier forjat, vechi de mai bine de un secol, și urcă prin golul format de scările care se rotesc în jurul lui.
Apartamentul este foarte spațios: living mare, trei dormitoare (două mari, unul micuț), două băi. În living este o canapea extensibilă, în cel mai mare dormitor există un pat dublu, unul simplu și un pătuț de bebeluș, iar în celelalte dormitoare câte un pat dublu. Prin urmare, poate găzdui până la nouă oaspeți – noi cinci am stat foarte comod.
În living este o masă de șase persoane și, într-un colț, o bucătărie utilată cu frigider, cuptor, plită și cafetieră. Din păcate, dulapurile (mari) le-am găsit destul de goale: puțină veselă, puține tacâmuri, nici vorbă de sare, piper, zahăr sau ulei. Dacă doream să bem și apă, și vin, trebuia să ne spălăm paharele, că nu erau destule. Nu ne-a deranjat foarte tare, eram doar cinci persoane într-un apartament gândit, teoretic, pentru nouă; dacă vin mai mulți, pot avea o problemă.
Nici în băi nu au fost prea multe consumabile: câte un singur sul de hârtie igienică și câte un singur recipient cu săpun lichid, care trebuia mutat de la chiuvetă la duș și invers. În plus, prosoapele mari erau medii, iar cele mici – foarte mici. Și nu am identificat vreun suport unde să le lăsăm la uscat, le-am tot întins pe scaune (după cum văd prin poze).
Ca să termin cu „reproșurile” : patul nostru a cam scârțâit. La sosire am găsit curat, dar poate că ar fi fost loc de puțin mai bine. Uscător de păr exista într-o singură baie, ne-am făcut listă de așteptare pentru a-l folosi.
Aceste mici probleme nu ne-au stricat, însă, concediul. Apartamentul era recent renovat și se vedea acest lucru, lenjeria a fost curată și într-un dulap am identificat câte un set de rezervă, a fost cald (am văzut aparate noi de aer condiționat, deci probabil că vara e răcoare), a fost liniște. Aveam unde să ne spălăm și hainele, la nevoie – nu a fost cazul, era iarnă.
Prețul mi s-a părut civilizat, cu atât mai mult cu cât ne aflam în perioada sărbătorilor de iarnă, iar rezervarea a fost făcută cu puțin timp înainte. Mă mir că l-am găsit, probabil că cineva renunțase la el chiar atunci.
[L.E. La prețul din caseta tehnică s-a adăugat taxa de oraș, 2,3 x 5 x 7 = 80,5 euro. Gazda a mers pe încredere, ne-a trimis un mesaj WApp și ne-a rugat să lăsăm banii pe masa din living.]
Recomand Torino, recomand și acest apartament.
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de adso in 30.09.26 18:43:43
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Palazzo Carignano este unul dintre cele mai impozante palate din Torino, cam imediat după Palatul Regal, dacă ar fi să fac un clasament. Ce e cu această familie Carignano?
Prințul Tommaso Francesco (1596–1656) a fost cel de-al cincilea fiu al Ducelui Carlo Emanuele I de Savoia. Fiind atât de departe în linia de succesiune, șansele lui de a ajunge la tron erau practic nule. Tatăl său i-a oferit un titlu nobiliar onorific, legat de micul oraș Carignano din Piemont, fără ca asta să însemne ceva concret, o suveranitate reală peste un teritoriu oricât de mic.
Urmașii acestuia au trăit mai mult prin Franța, la curtea Regelui Soare. Cel mai cunoscut a fost Prințul Eugenio di Savoia, pe care Ludovic XIV a refuzat să-l numească la conducerea unui regiment francez. S-a refugiat la Viena, unde a devenit cel mai important general austriac din istoria acestui imperiu.
În timp ce o parte a familiei cocheta cu Versailles-ul, la Torino, o altă ramură Carignano a demonstrat că are ambiții mari. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, au comandat construirea faimosului Palazzo Carignano în centrul orașului Torino. Gândit de arhitectul Guarino Guarini, palatul are o fațadă spectaculoasă din cărămidă ondulată, unică în epocă. Acest palat avea să devină, simbolic, locul de naștere al viitorilor regi și sediul primului Parlament al Italiei Unite.
Asta pentru că în dinastia Savoia funcționa legea salică: tronul nu se putea moșteni prin femei. În 1831, ramura regală s-a stins fără a avea urmași de parte bărbătească. În aceast moment, linia dinastică a fost dată cu mai bine de două secole înapoi, prinții Carignano devenind Regii Sardiniei. Primul rege din - practic - noua dinastie a fost Carlo Alberto. După anul revoluționar 1848 acesta a abdicat în favoarea fiului său Vittorio Emanuele II, cel care, în 1861, avea să devină primul rege al Italiei unificate.
Rog așteptați...
Despre Carlo Alberto și urmașii lui am aflat tot felul de bârfe de la ghidul care ne-a prezentat mormintele dinastiei, la Basilica di Superga. Puțin probabil să reușesc să scriu pe larg, mai ales că acolo fotografiatul este interzis, deci nu prea am pe ce să mă sprijin în încercarea de a-mi împrospăta amintirile. Există jurnalul vacanței, dar ar trebui mai mult.
Carlo Alberto era un uriaș, avea peste 2 metri. Regii Sardiniei din ramura principală Savoia erau oameni la 1,65, în timp ce prinții Carignano aveau 1,90+. Ghidul spunea că a fost așezat în sicriu în poziție fetală, că nu încăpea altfel. Am verificat acum pe net, mi se spune că e doar o legendă.
Cică avea dublă personalitate. Pe de o parte, se autoflagela, purta haine aspre pe sub uniforma regală și mânca doar resturi, pentru a ispăși păcatele tinereții. Pe de alta, scrisorile rămase în urma sa arată că, în ciuda aerului de sfânt, avea numeroase amante în rândul doamnelor de curte 
Donjuanismul a fost moștenit de fiul său, care se pare că era chiar mult mai rău din punctul ăsta de vedere, pericol public pentru tot ce purta fustă. Dar Vittorio Emenuele nu a moștenit și înălțimea proverbială a familiei Carignano: avea 1,58 m. Și nici distincția acesteia: era un mârlan notoriu.
În 1822, pe când era doar un bebeluș, în palatul din Florența unde locuia familia a izbucnit un incendiu grav. Asistenta care îl îngrijea a murit încercând să-l salveze. Zvonurile vremii (susținute chiar și de unii miniștri ai curții) spuneau că adevăratul prinț ar fi murit în flăcări, iar pentru a nu pierde succesiunea la tron, Carlo Alberto l-ar fi înlocuit în secret cu fiul unui măcelar sau al unui păstor din zonă – ceea ce ar explica înălțimea mică și manierele sale grosolane de mai târziu.
Problema staturii s-a agravat la generațiile următoare, atingând apogeul cu nepotul lui Victor Emmanuel al II-lea, regele Victor Emmanuel al III-lea (care a condus Italia în timpul celor două războaie mondiale). Acesta avea o înălțime de doar 1,53 metri. Din această cauză, armata a trebuit să-i fabrice o sabie personalizată, mult mai scurtă (fiind poreclit ironic de popor Sciaboletta – „Micuța Sabie”), pentru ca arma să nu se târască de pământ atunci când mergea.
Tatăl său, Umberto I, a încercat să rezolve problema căsătorindu-l cu o prințesă foarte înaltă din Muntenegru (Elena, care avea 1,80 m), astfel că ultimul rege al Italiei, Umberto II, a fost din nou un bărbat înalt.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2019 O experienta ce merita incercata! — scris în 07.07.20 de adutza_ghiocel din GALAţI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată