Călătorie pe insulă

TIPĂREȘTE

Nu puteam sta doar în stațiune la plajă și plimbare pe faleză. Chiar dacă are aceasta o grămadă de kilometri. Un asemenea concediu nu este reprezentativ pentru ideea mea de concediu. Am nevoie de ceva activ, mișcare și cunoaștere a locurilor în care ajung.

Drept pentru care închiriem o mașină pe două zile contra a 50 euro cu toate asigurările incluse, reducere cu 10 euro deoarece nu ne aflăm în sezon de vârf. La garaj pur și simplu ni se predau cheile când achităm prețul, fără nicio inspecție sau predare a autoturismului în baza vreunui document.

E nițel zgâriat, sper ca la predare să nu avem probleme și să ne trezim cu niscaiva imputări (și nu aveau să fie).

Setăm pe Sa Calobra GPS-ul adus de acasă – puteai închiria unul cu 7 euro/zi – și îi dăm talpă pe autostradă până la Inca, apoi stânga spre munți. Ieșim din Inca și coborâm un deal, ocazie de a ni se deschide privirii o panoramă extraordinară asupra satului Selva, imagine care mă duce cu gândul la Provence. Aveam să mă obișnuiesc în cursul zilei de astăzi cu aceste priveliști și amintiri din Franța, cam toate satele prin care am trecut fiind cocoțate și terasate pe dealuri și munte.

Începem urcușul mai abrupt și apar bicicliștii. Nu repet ce au mai scris și alții, însă nu pot să țin ascunsă admirația mea pentru domnii – și mai ales doamnele – de peste 55-60 de ani care au urcat dând din pedale pantele spre vârful muntelui, unele dintre ele amețitoare pe alocuri. Chit că aveau și dintr-acelea electrice. Îmi dau seama ce efort presupune o asemenea cățărare fiind și eu unul dintre cei care parcurge mulți kilometri cu bicicleta.

Primul obiectiv al zilei îl reprezintă Santuari de Lluc, o mănăstire și loc de pelerinaj, aproape o oră și jumătate timp petrecut acolo, 5 euro intrarea de persoană.

Edificiul a fost ridicat în secolul al XIII-lea pe locul în care un cioban maur a găsit o statuie a Fecioarei Maria și a devenit în cel mai cunoscut loc de pelerinaj de pe insulă. Astăzi în chiliile în care dormeau odinioară călugării aveți ocazia să vă odihniți și voi de doriți a închiria una dintre acestea pentru cazare.

Mânăstirea e plină de vizitatori și de actori. Într-o latură a acesteia se trag scene ale unui film ce va fi difuzat pe canalele spaniole, iar turiștii au ocazia să privească și activitatea de machiaj, pudrat sau coafat a puilor de star filmografic.

Lăcașul de cult găzduiește o colecție de artă, ce cuprinde tablouri deosebit de colorate, vase ceramice tradiționale insulare și aragoneze, o vitrină cu evantaie din diferite epoci, decorări de camere cu specific mallorquine, colecție în care, cu plăcere, regăsim și picturi de-ale lui Alexis Macedonski, artist născut la București și decedat în anul 1971 la Tarragona.

Împrejurimile se constituie într-unul din cele mai importante areale de hiking, cu numeroase poteci marcate pentru amatorii de drumeții.

De aici șoseaua coboară spre Sa Calobra și sumedenie de mașini o circulă deși este destul de îngustă. La un moment dat am avut niscaiva temeri, un autocar trecând atât de aproape de noi că și unei bancnote aruncate între mașini i-ar fi fost greu să se strecoare.

Drumul a fost proiectat de inginerul italiano-spaniol Antonio Parietti și deschis circulației în anul 1933 și te poartă de la 682 metri la malul mării – sau invers – prin curbe în ace de păr și un pod spiralat de 270 grade denumit” nodul cravatei” . Legenda spune că ar fi fost construit special pentru practicanții motociclismului, însă actualmente este parcurs de foarte mulți turiști în mașini sau pe biciclete.

Sa Calobra a devenit cunoscută pentru imaginea idilică a plajei, a micului port și Canionului Torrent de Pareis, săpat între stânci și devenit unul dintre cele mai pitorești trasee de mers pe jos din Mallorca. Drumul lung de 5 kilometri, cu plecare de la Santuari de Lluc spre Sa Calobra, durează cam 3-5 ore iar în sens invers 4-6 ore – în funcție de condiția fizică a fiecărui - și e extrem de aglomerat mai ales în week-end-uri.

Ajungem aici pe o ploaie sâcâitoare. Mă consolez și îi transmit Adrianei că mai peste tot am văzut poze cu aceste locuri pe timp însorit, ale noastre vor fi mai deosebite, pe ploaie. Chiar și pe această vreme locul arată minunat și ne face să zăbovim o oră și 2 minute, conform calcului exact al parcometrului care ne taxează cu 3,5 euro.

Dai de mic plajă, apoi vezi mici ambarcațiuni cum se leagănă pe apele limpezi între stânci, străbați un tunel pietonal săpat în stâncă și prevăzut pe alocuri cu deschideri ce dau spre apă și ajungi în buza canionului ce se lipește de malul mării. Imaginea este senzațională și acum pe vreme urâtă! În bătaia soarelui ar fi cam greu de descris în cuvinte, bănuiesc.

Urcăm pe același drum, devenit mai liber după afluxul hoardelor de turiști. După ploaie se coboară peste Sierra de Tramuntana o ceață de abia vezi în față la 35 – 40 metri pe unele porțiuni. Urcușul mi s-a părut mai ușor. Bine, nici nu a mai trecut vreun autocar din sens opus...

Mergem – pe o șosea ce zici că a reprezentat lucrarea practică a unui masterand în construcții civile - spre Port Soller, locație descoperită într-o prezentare a unui documentar pe DigiLife despre călătorii feroviare, anume trenul ce te transportă prin zone superbe între Palma și Soller.

Ulterior inaugurării acestei linii, în octombrie 1913 a fost dată în folosință linia tramvaiului electric ce leagă gara de Port Soller pe o distanță de 4 kilometri.

Spre surprinderea noastră, avem ocazia să vedem tramvaiul în mișcare și ne dăm seama că acesta a ajuns în zilele actuale un obiectiv turistic de vreme ce călătorii sunt cei veniți de prin alte zări, se fac multe poze iar vatmanul prezintă o doză mare de răbdare.

Ne plimbăm prin port, achiziționăm două pelerine de ploaie deși suntem deja ciuciulete, iar la ieșirea din magazin aud înjurături neaoșe carpatine la adresa vremii și a inconvenientelor cauzate de ea.

În Soller lăsăm mașina în centru și o luăm la pas. Nu e foarte mare localitatea. M-a atras zona de siesta din fața catedralei, plină de terase prin mijlocul cărora trece tramvaiul spre Port Soller. Foarte interesant!

Cred că viața și identitatea acestui orășel e legată de acest tramvai și de trenul de lemn ce-l leagă de Palma, cu pornire din gara pe care, evident, nu aveam cum o rata, rătăcit printre turiștii grăbiți să-l prindă pe ultimul al zilei spre capitala insulei, cu plecare la 18.30.

Sunt împins de subconștient să plecăm pentru a prinde apusul din sătulețul Deia, locație despre care citisem că oferă ipostaze superbe ale astrului în drum spre somn.

Ne urcăm în mașină și plecăm. Hopa! Un pliculeț prins în ștergătoarele parbrizului. Ei da, amendă de parcare. Am încălcat articolul 80 din nu știu ce lege, iar polițiștii din Soller îmi comunică faptul că am timp 48 de ore pentru a umple conturile trezoreriei mallorcane cu 15 euro, iar dacă nu mă conformez se asigură ei că o să o îmbogățesc cu 80 de euro.

Uf, ce mi-au stricat ziua... Nu am văzut vreun parcometru sau afiș că ar fi contracost parcarea. Nu fac eu dintr-astea, mai ales într-o țară străină.

Ca un sfat, dacă sunteți în zonă încercați să ajungeți la Grădinile Alfabia. Nu le-am vizitat, însă am înțeles că sunt minunate.

Ehehei, când ajungem la mare supărarea e spulberată de priveliștea ce ni se oferă. Cadoul oferit împreună de mare și soare – care parcă s-au vorbit să ne mai atenueze necazul – e mai prețios decât valoarea scrisă pe fițuica din parbriz.

Nu am ajuns la Son Marroig de unde priveliștea se zice că e magnifică. Nu aveam de ce, pentru că avem în fața ochilor paradisul sfârșitului de zi.

Nu prea am cum descrie în cuvinte cum se zbenguiau razele astrului pe undele mării, atașez unele fotografii cu panoramele surprinse dintr-o livadă de măslini. O văd și acum, nu caut cuvinte, tac și mă bucur. Rămâi fermecat mult timp după ce admiri imaginea.

Stai pironit locului mult și bine. E cald, aer plăcut, lumină divină și trăiri de nedescris.

Ne luăm la revedere cu speranța că și mâine soarele va fi alături de noi în explorarea planificată a insulei și plecăm spre Valldemossa, unde ajungem aproape pe întuneric. Mă fericesc că e așa, întrucât descoperim un sătuleț feeric la lumina reflectoarelor, cu flori în ghivece la casele de piatră rânduite pe străzi pavate și ude datorită ploii și cu vreo câțiva plimbăreți șușotindu-și impresiile sau, cine știe, melancolice expresii de amor.

Nu are cum să arate mai frumos ziua sub asaltul turiștilor gălăgioși. La ora aceasta m-a fermecat! Este cel mai frumos loc în care am ajuns astăzi.

O salutăm la plecare și ne răspunde cu luminile dantelate pe o cunună de terase și case elegante de piatră.

Semnează la sfârșitul zilei un nume care se prăvălește liniștit, într-o rostire iberică leneșă: Valldemossa.

---

VIZUALIZĂRI: 1489 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI