Călătorie pe insulă (II)

TIPĂREȘTE

Cea de-a doua zi a itinerariului automobilistic ne duce ceva mai la est de traseul zilei de ieri, însă nu foarte departe, iar ziua o începem la Sineu. Așa planificasem cele două zile, astfel încât să ajungem aici miercurea întrucât se ține piața locală și era musai să ajungem în miezul unui eveniment tradițional.

Administrația locală amenajase o parcare imensă undeva la intrarea în oraș. Lași mașina acolo, gratuit, și continui pașii după șirul uman care te duce în mijlocul vieții citadine.

Ne așteptam să dăm peste multă lume după numărul mașinilor și autocarelor din parcare. Piața locală reprezintă un reper turistic al insulei iar agențiile îl exploatează la maxim, cărând clienții într-acolo.

Dar găsim și mulți comercianți. Înșirate pe străduțe și în piața centrală, tarabele îți prezintă de la produse agricole locale și multă pielărie până la suveniruri și îmbrăcăminte chinezească.

Trecem pe lângă standuri cu puișori, cocoși, capre, măgari, purceluși legați cu fundiță și alergați de copii într-un haz contagios. Achiziționăm și noi una alta, ne căscăm la unele și altele, ne târăim pașii printre turiști și localnici până ajungem la foarte eleganta galerie a unui pictor de 68 de ani, de unde achiziționăm suvenirul acestui sejur.

Dacă unii cumpără magneți, lingurițe, cești, cărți poștale iar alții ceva reprezentativ pentru o destinație – în Mallorca, de exemplu, reptilă – noi, după ce ne-am umplut un raft de păhărele, căutăm picturi reprezentative ale artiștilor plastici locali, mici, de dimensiunea unor fotografii pe care ajunși acasă le înrămăm și adunăm pe un perete.

Am mai fi stat aici, era o atmosferă foarte calmă și plăcută, însă avem de umblat, iar la ora 20 trebuie să predăm mașina. Aici ziua de închiriat e de la 9.30 la 20 și nu până a doua zi la aceeași oră ca în majoritatea altor locații.

Ne îndreptăm spre Pollenca, localitatea care a inspirat-o pe Agatha Christie să scrie” Problem at Polensa Bay” . Odată ajunși lăsăm mașina într-o parcare stradală, fără plată, și ne îndreptăm spre principala atracție, Drumul Calvarului sau Via Crucis. Străjuit de pomi înalți și case frumoase, de flori cu un miros foarte plăcut, drumul nu e chiar de calvar deși soarele e deasupra noastră astăzi, eliberat din închisoarea norilor atât de prezenți în primele 3 zile ale sejurului.

Totuși, ajunși sus după exact 365 de trepte, simțim broboane multiple, transformate în pârâiașe care o iau la vale pe șira spinării, semn că urcușul se constituie într-o încercare temerară.

De aici ai parte de o priveliște în care se combină așezări umane din galbena și tradiționala piatră cu munți și mare în depărtare, toate imaginile fiind receptate din punctele de belvedere amenajate acolo.

Coborâm în piața locală și dăm peste o grămadă de terase cu mese în așteptarea ocupanților în blânda căldură de octombrie.

Localitatea în sine nu e cine știe cât de atrăgătoare vor spune cunoscuți de-ai noștri ajunși pe aici, însă nouă ne place întrucât suntem adepții hoinăritului pe străduțele înguste de piatră, cu mici magazine și câteva măsuțe cu scaune, totul într-o liniște de poveste.

Nu departe e Port Pollenca. Faceți ca noi și urmați însemnul centrului turistic iar la 100 de metri găsiți o parcare gratuită, în rest locuri de parcare sunt doar contracost pe marginea străzilor stațiunii.

Port Pollenca e o stațiune și nu doar portul localității. Și nu doar o stațiune, ci cea mai frumoasă stațiune pe care am văzut-o în Mallorca. E superbă! Dacă doriți doar cazare și plajă, lăsați sudul insulei și veniți aici.

Nu am fost interesat de cazare, nu pot detalia, dar dacă ai suficiente resurse financiare merită să stai câteva zile aici, într-o vilă a cărei terasă, înconjurată de aromate flori, se află la malul mării sau într-un hotel a cărui piscină e suspendată pe piloni deasupra apei.

Pe perioada scurtei șederi aici ne-am simțit ca în antecamera raiului.

Aliați roiului de turiști care părăsesc la prima ieșire giratoriul din Port Pollenca, cotim și noi la fel spre Cap Formentor, cel mai nordic punct al insulei. Drumul îl observasem din stațiune cum desenează linii șerpuitoare pe muntele învecinat, cale de 13,5 kilometri, proiectate de același inginer italo-spaniol Antonio Paretti care a dat naștere drumului parcurs ieri prin Sierra de Tramuntana.

Odată intrați pe panta ascendentă, marea rămâne jos, obiectiv al nenumăratelor explozii de cadre foto al celui situat în dreapta șoferului, și urci încet, atent ca și cel ce vine din fața ta să aibă posibilitatea de a păstra toate roțile autoturismului pe asfalt și să nu se prăvălească în hăul deschis în margine.

Probleme mari întâlnim la finalul cățărării, unde așteptăm militărește, aliniați în stil indian, vreo 5 minute să se elibereze un loc în parcare.

Priveliștea îmbinării muntelui pleșuv cu marea de azur mărește mult durata căscatului armatei umane dornice să-și imortalizeze prezența efemeră în acest peisaj. Motiv pentru care se cere răbdare în trafic până ajungi aici dar și ceva iuțeală în mișcare apoi.

Iar așteptarea e răsplătită cu vârf și îndesat de priveliștea care se oferă retinei. Contemplezi și te pierzi minute în șir pe luciul apei mării și nu îți revii până ce nu auzi voci sau simți coate ale celor care vor și ei o parte a acestui cadru de poveste.

Nu cred că vom ajunge ca în România să înregistrăm un asemenea flux de turiști, indiferent ce obiectiv l-ai propune ca etalon. La noi se fac doar studii, proiecte în turism și nu mai mult...

Coborâm pe un drum ce amintește de cel parcurs ieri – totuși parcă puțin mai blând – la plaja Cap Formentor, o plajă cum eu nu am mai văzut până astăzi.

Așa cum am mai spus, nu sunt turistul de vară, de plajă și scăldat, cu apă, soare și bronz ciocolatiu, însă pe unde ajung îmi place să caut și să calc plajele. Dar nu am mai văzut una care să fie mărginită de pădure. Mi-a plăcut și am găsit-o mai deosebită.

Nu plătești intrarea aici, însă autoritățile s-au gândit și au reușit să scoată bani în alt mod. Parcarea amenajată în pădure costă 0,05 euro/min iar cea situată mai aproape de plajă 0,07 euro/minut, destul de scumpe, mai piperat preț decât în zone centrale ale marilor orașe.

Scăldați și ieșiți din acest paradis, ne îndreptăm spre ultima destinație a zilei, Alcudia. Parcarea e gratis lângă poarta de acces în oraș, iar aceste detalii le dau pentru cei care vor ajunge prin zonă și sunt interesați, nu fac un bilanț al cheltuielilor mele.

Intrăm pe poarta principală și dăm pe zona istorică deschisă doar traficului pietonal, apoi coborâm pe lângă zidurile cetății. Orașul se încadrează în tiparul celor mediteraneene, cu două plusuri: poți urca și merge pe o porțiune a zidurilor și densitatea de ghivece mari de flori pe străzi.

Am văzut multe străduțe șarmante cu flori în balcoane sau în ghivece pe ziduri, dar aici florile sunt plantate în ghivece pe lângă pereții caselor și au, aproape toate, aceeași nuanță de maro.

Nu ajungem să mai intrăm și în Port Alcudia și rămânem cu regretul că nu am apucat să vedem plaja cu nisip alb.

Am văzut însă alte locuri frumoase. Dintr-acelea care atrag turiștii atâta timp cât sunt promovate dar, mai ales, întreținute. Locuri despre care nu știam mai nimic la în momentul în care am pornit documentarea și conceperea sejurului și a traseelor și pe care am ajuns să le îndrăgesc ulterior.

Mallorca merită avută în vedere pentru un concediu. Oferă destul de multe, are un potențial turistic foarte variat într-un spațiu destul de îngust, astfel că explorarea ei este foarte la îndemână, cel mai ușor cu un autoturism închiriat.

Plajă, baie, munte, mânăstiri, sătulețe rustice, peisaje superbe, drumuri fără de cusur, sumedenie de cicliști și grijă față de turiști. Plus viață antrenantă de noapte pentru amatori.

Așa mi-a rămas mie în memorie Mallorca, etalonul european al turismului.

---

VIZUALIZĂRI: 838 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI